MANIPULARE, GENOCID, RĂZBOI – recenzie PE VIAȚĂ ȘI PE MOARTE, de Patrick Ness

TITLU: Pe viață și pe moarte (Pe tărâmul haosului #2)

AUTOR: Patrick Ness

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Fugind din calea unei armate necruțătoare, Todd a dus-o pe Viola, grav rănită, direct în mâinile celui mai mare dușman al lor, Primarul Prentiss. Despărțit pe loc de Viola și întemnițat, Todd e obligat să învețe regulile noii ordini a Primarului.

Dar ce lucruri misterioase pândesc chiar în preajma orașului?

Și unde e Viola? Mai este ea în viață?

Și cine se ascunde în spatele Ripostei?

Iar apoi, într-o zi, totul scapă de sub control…

RECENZIE:

Scriu această recenzie la mai bine de o săptămână după ce am terminat de citit romanul și încă nu sunt pe deplin convins că voi putea așterne în cuvinte tot ceea ce am simțit cât timp am fost alături de Todd și Viola și am luptat împreună cu ei, pe viață și pe moarte. Patrick Ness e un geniu, un scriitor care nu se teme să abordeze subiecte delicate și neașteptat de mature în cărțile sale. Vocea pumnalului a fost un roman YA diferit, lent și întunecat, care mi-a plăcut la nebunie, iar despre Chemarea monstrului nici acum nu pot vorbi fără să simt fiori pe șira spinării și lacrimi fierbinți în colțurile ochilor. Însă Pe viață și pe moarte le depășește cu brio pe amândouă.

După ce au trecut prin Iad încercând să scape de armata Primarului Prentiss și, mai ales, a nebunului de Aaron, Todd și Viola ajung în orașul cunoscut cândva drept Haven numai pentru a fi despărțiți și a cădea în mâinile unor complotori de înaltă clasă. Todd este, la început, prizonierul inamicului său, auto-proclamatului Președinte Prentiss care, folosindu-se de talentul său înnăscut, îl manipulează pe Todd până când acesta devine aproape de nerecunoscut, doar un alt soldat blajin pentru armata lui. Viola, pe de altă parte, ajunge să fie salvată de Stăpâna Coyle, o vindecătoare din vechiul Haven, care-i dezvăluie viziunea ei despre viață și aproape că o obligă să lupte pentru cauza ei. Vor reuși Todd și Viola să se regăsească, nu doar unul pe altul, ci și pe ei înșiși, într-o lume măcinată de război?

Nici nu știu de unde să încep. Cred că Ness a ascultat plângerile cititorilor săi, pentru că în acest al doilea volum al trilogiei Pe tărâmul haosului avem parte de mult mai multă acțiune față de precendetul. Mereu se întâmplă câte ceva în cartea asta, fiecare capitol încheindu-se cu un cliffhanger care, fie că vrei sau nu, te obligă să citești în continuare, pentru a afla ce se mai poate întâmpla cu personajele la care ai ajuns să ții atât de mult. Prea multă acțiune nu înseamnă întotdeauna un lucru bun, dar Patrick Ness știe ce face și nicio clipă nu am avut impresia că ar fi ignorat povestea sau personajele în defavoarea exploziilor sau a luptelor epice. Nu. Povestea din Pe viață și pe moarte e chiar mai întunecată, mai tragică și mai bine gândită față de cea din Vocea pumnalului, fiind puternic înrădăcinată în fapte ce s-au petrecut în trecut și pe care ne-am dori să le dăm uitării. Refuz să cred că sunt singurul care a făcut paralela între regimul instaurat de Prentiss și ororile înfăptuite de naziști: folosirea unor ființe (considerate de ei) inferioare pentru muncile cele mai grele, însemnarea acestora, genocidul și multe altele. Mi s-a părut foarte interesant să dau peste astfel de teme greu de digerat într-o carte pentru adolescenți și îl felicit pe Ness pentru că nu s-a dat în lături de la nimic pentru a aduce la viață povestea lui Todd și a Violei așa cum consideră el că e mai bine, nu după cum dictează piața, și că nu s-a lăsat pradă clișeelor atât de des întâlnite în cărțile YA care, de acord, l-ar fi ajutat pe partea materială, însă ar fi distrus iremediabil una dintre cele mai bune trilogii scrise vreodată.

Pentru o bună bucată de vreme, personajele sunt… schimbate. Todd, cu toate că la început a luptat din răsputeri împotriva lui Prentiss, ajunge să facă tot ce-i spune Primarul aproape fără să clipească și chiar se împrietenește cu fiul său, Davy. Nu pot să spun că mi-a plăcut la nebunie acest Todd care nu pune la îndoială ordinele dubioase ale vechiului său inamic, dar înțeleg cum de s-a ajuns acolo: Primarul e un manipulator de primă clasă, ca mai toți sociopații, și știe cum să-ți ajungă sub piele. Totuși, două lucruri bune au rezultat din asta: prietenia dintre Todd și Davy, pe care în primul volum nu aș fi crezut-o posibilă, care poate că a început cu stângul, dar a evoluat în ceva minunat – am adorat momentele stânjenitoare dintre cei doi, când băieții lăsau la o parte animozitățile din trecut și își spuneau unul altuia ce aveau pe inimă; au fost atât de naturale, mai ales că de multe ori se prefăceau că nu s-a întâmplat nimic –, dar și relația dintre Todd și Sup’rata, iapa pe care o primește de la Primar pentru a-și duce la bun sfârșit îndatoririle; aici mi-am amintit de Manchee, câinele lui Todd din primul volum, care și-a pierdut viața spre sfârșitul cărții și m-a lăsat cu un gol imens în suflet. Viola, din fericire, nu a trecut printr-o serie de schimbări la fel de semnificative precum Todd, însă traiul alături de secretoasa Stăpână Coyle și acoliții ei și-a spus cuvântul asupra fetei. Viola a devenit și mai suspicioasă la tot ce o înconjoară, mai grijulie, într-un cuvânt mult mai matură.

O poveste e la fel de bună precum antagonistul ei, iar Primarul Prentiss poate fi numit, cu ușurință, unul dintre cele mai insuportabile și îngrozitoare personaje din istoria recentă. Îl urăsc pentru tot ce i-a făcut lui Todd, îl urăsc pentru tot ce i-a făcut Violei, îl urăsc pentru planurile sale perfect diabolice și firea glacială, pentru că nu pare să-i pese de persoanele din jurul lui decât dacă acestea l-ar putea ajuta să ajungă și mai sus pe scara socială, îl urăsc pentru războiul pe care l-a pornit și care ar putea foarte bine să însemne sfârșitul Lumii Noi și a celor doi protagoniști pe care-i îndrăgesc atât de mult.

Pe viață și pe moarte e un roman complex și complet, care ar putea foarte bine să ajungă, în câțiva ani, un clasic al literaturii universale. Temele pe care autorul le abordează sunt neașteptat de mature, acțiunea e uluitoare, povestea e minunat de diferită, iar personajele sunt perfect conturate. Ca un punct bonus, Pe viață și pe moarte nu suferă de „sindromul continuării YA” în sensul că nu e doar umplutură între primul și ultimul volum din trilogie, așa cum pare să fie cazul cu majoritatea sequel-urilor. Dacă sunteți în căutarea unei altfel de serii, dacă v-ați săturat de clișee și previzibilitate și nu sunteți deranjați de stilul mai haotic de a scrie a lui Ness, Pe tărâmul haosului e alegerea perfectă.

Mulțumesc editurii Trei pentru această carte uimitoare!

RATING

CARE-I TREABA CU VACARMUL?

TITLU: Vocea pumnalului (Pe tărâmul haosului #1)

AUTOR: Patrick Ness

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Todd Hewitt e ultimul băiat din Prentisstown, un oraş mai puţin obişnuit. Oamenii pot auzi ce gândesc ceilalţi. Tot timpul. Viaţa lor se desfăşoară într-un copleşitor şi neîncetat Vacarm; nu există intimitate, nici secrete. Chiar cu o lună înainte de a împlini 13 ani, dată la care ar urma să devină bărbat, Todd descoperă întâmplător un loc liniştit. Fără Vacarm. Însă un asemenea loc nu poate exista! Înseamnă că locuitorii din Prentisstown l-au minţit. Şi acum va trebui să fugă ca să se salveze de la moarte… Dar unde să fugi dacă cei care te urmăresc pot auzi TOT ce gândeşti?

RECENZIE:

De fiecare dată când văd că un roman a câștigat premiul X sau că a fost finalist al premiilor Y, ceva înăuntrul meu îmi spune că nu o să-mi placă deloc cartea respectivă. Nu știu exact de ce mi se întâmplă una ca asta; poate că, involuntar, fac legături între distincții dintre cele mai înalte și o carte pretențioasă, enervantă și plictisitoare.

La Vocea pumnalului m-a atras, în primul rând, coperta, pe care o consider absolut genială (știu că multora nu le place, dar eu o ador). După copertă, a venit rândul descrierii să-mi facă cu ochiul: m-a intrigat încă de la început prin felul în care dezvăluie suficient despre poveste cât să intrige, dar fără să strice misterul din jurul ei. Acum, după ce am terminat cartea, nu pot spune decât că am adorat aventura lui Todd prin Lumea Nouă și că mi-aș fi dorit ca romanul să nu se mai termine.

Primele 20-30 de pagini ar putea fi o problemă pentru majoritatea cititorilor. Nici mie nu mi-a fost ușor să trec peste felul în care Patrick Ness a hotărât să-și scrie romanul, pentru că e al naibii de… neconvențional. Din câte am înțeles, autorul a făcut-o intenționat, și s-a folosit de greșeli de ortografie și de vocabular tocmai pentru a intra mai bine în pielea personajelor și pentru a descrie cât mai veridic viața coloniștilor din Prentisstown și nu numai. După cum spuneam, la început s-ar putea dovedi un hop imens peste care cititorul trebuie să sară, dar merită pe deplin, pentru că povestea lui Todd, ultimul băiat din Prentisstown, este una cu adevărat specială. Trebuie neapărat să menționez și faptul că, până la un anumit punct, nu am știut exact cărui gen îi aparține romanul. Câteodată părea o simplă distopie, alteori semăna cu un S.F., dar s-a dovedit a fi o combinație foarte reușită între cele două.

Chiar dacă acțiunea este considerabil mai lentă decât am fost obișnuiți din alte romane young adult, acest lucru nu m-a deranjat câtuși de puțin, ba chiar am apreciat faptul că s-a renunțat într-o oarecare măsură la acțiune în favoarea personajelor. Todd este un protagonist extrem de bine realizat, un om în adevăratul sens al cuvântului, o persoană cu multe calități, dar și cu o droaie de defecte, un supraviețuitor într-o lume în care domnește haosul. Felul în care vorbește, modul în care interacționează cu Viola – singura fată pe care a întâlnit-o până la vârsta de 13 ani, deciziile uneori pripite pe care le ia din cauza nervilor, momentele de răzvrătire, toate acestea contribuie la conturarea personalității lui remarcabile și fac din Todd unul dintre cele mai fascinante personaje din seriile citite de mine până acum.

Dar, cu toate că mi-a plăcut foarte mult de el, Todd nu este personajul meu preferat din carte. Manchee, câinele lui, a reușit să fure spectacolul de fiecare dată când apărea în peisaj, datorită Vacarmului său agitat și repetitiv. În lumea imaginată de autor animalele pot vorbi, această anomalie dând naștere unor situații de-a dreptul ridicole și, totodată, exagerat de amuzante. Manchee s-a comportat exact așa cum mi-am închipuit că s-ar comporta un câine capabil să comunice cu stăpânul său prin viu grai și de foarte multe ori a semănat cu Doug din filmul Up al celor de la Pixar, fiind adorabil în naivitatea sa și nespus de curios și de loial. Asta pe lângă faptul că mai mereu reușea să-l scoată din sărite pe Todd, de unde rezultă mai mult de jumătate dintre scenele haioase ale cărții. Veveriță!

Partea cea mai interesantă a cărții mi s-a părut conceptul de Vacarm. Animalele și bărbații sunt afectați de acest virus într-un mod cu totul neașteptat: gândurile lor prind „viață” și pot fi văzute de către fiecare individ (asta dacă nu sunt ascunse, ceea ce este destul de greu de făcut), iar din această cauză, în Lumea Nouă, secretele nu sunt neapărat inexistente, dar se dovedește o corvoadă să le ții doar pentru tine.

Totuș, există un lucru pe care nu l-am apreciat la carte, și anume unul dintre antagoniști: Aaron. Mai exact, felul în care autorul s-a folosit de el. Aaron este un personaj complex, hipnotizant în nebunia lui, dar am simțit că nu a fost pus în valoare așa cum trebuia. El apare și dispare din peisaj atât de des, încât acțiunile lui par să își piardă din importanță la un moment dat, iar el, ca personaj, devine un soi de caricatură ștearsă. De fiecare dată când revine în cadru, nu am putut să nu îmi dau ochii peste cap și să mă gândesc, exasperat: „nu din nou!”, ceea ce nu este tocmai în regulă pentru un „băiat rău”.

Nu m-am așteptat ca Vocea pumnalului să-mi placă atât de mult, dar am fost cucerit de scriitura lui Patrick Ness, de lumea creată de acesta și de personajele fabuloase. Aștept cu nerăbdare următorul volum al trilogiei, pentru că acesta s-a terminat chiar când mi-a fost lumea mai dragă și simt că nu o să mai rezist mult fără să aflu ce se va întâmpla în continuare cu Todd și prietenii săi. Mulțumesc Editurii Trei pentru acest roman deosebit!