MANIPULARE, GENOCID, RĂZBOI – recenzie PE VIAȚĂ ȘI PE MOARTE, de Patrick Ness

TITLU: Pe viață și pe moarte (Pe tărâmul haosului #2)

AUTOR: Patrick Ness

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Fugind din calea unei armate necruțătoare, Todd a dus-o pe Viola, grav rănită, direct în mâinile celui mai mare dușman al lor, Primarul Prentiss. Despărțit pe loc de Viola și întemnițat, Todd e obligat să învețe regulile noii ordini a Primarului.

Dar ce lucruri misterioase pândesc chiar în preajma orașului?

Și unde e Viola? Mai este ea în viață?

Și cine se ascunde în spatele Ripostei?

Iar apoi, într-o zi, totul scapă de sub control…

RECENZIE:

Scriu această recenzie la mai bine de o săptămână după ce am terminat de citit romanul și încă nu sunt pe deplin convins că voi putea așterne în cuvinte tot ceea ce am simțit cât timp am fost alături de Todd și Viola și am luptat împreună cu ei, pe viață și pe moarte. Patrick Ness e un geniu, un scriitor care nu se teme să abordeze subiecte delicate și neașteptat de mature în cărțile sale. Vocea pumnalului a fost un roman YA diferit, lent și întunecat, care mi-a plăcut la nebunie, iar despre Chemarea monstrului nici acum nu pot vorbi fără să simt fiori pe șira spinării și lacrimi fierbinți în colțurile ochilor. Însă Pe viață și pe moarte le depășește cu brio pe amândouă.

După ce au trecut prin Iad încercând să scape de armata Primarului Prentiss și, mai ales, a nebunului de Aaron, Todd și Viola ajung în orașul cunoscut cândva drept Haven numai pentru a fi despărțiți și a cădea în mâinile unor complotori de înaltă clasă. Todd este, la început, prizonierul inamicului său, auto-proclamatului Președinte Prentiss care, folosindu-se de talentul său înnăscut, îl manipulează pe Todd până când acesta devine aproape de nerecunoscut, doar un alt soldat blajin pentru armata lui. Viola, pe de altă parte, ajunge să fie salvată de Stăpâna Coyle, o vindecătoare din vechiul Haven, care-i dezvăluie viziunea ei despre viață și aproape că o obligă să lupte pentru cauza ei. Vor reuși Todd și Viola să se regăsească, nu doar unul pe altul, ci și pe ei înșiși, într-o lume măcinată de război?

Nici nu știu de unde să încep. Cred că Ness a ascultat plângerile cititorilor săi, pentru că în acest al doilea volum al trilogiei Pe tărâmul haosului avem parte de mult mai multă acțiune față de precendetul. Mereu se întâmplă câte ceva în cartea asta, fiecare capitol încheindu-se cu un cliffhanger care, fie că vrei sau nu, te obligă să citești în continuare, pentru a afla ce se mai poate întâmpla cu personajele la care ai ajuns să ții atât de mult. Prea multă acțiune nu înseamnă întotdeauna un lucru bun, dar Patrick Ness știe ce face și nicio clipă nu am avut impresia că ar fi ignorat povestea sau personajele în defavoarea exploziilor sau a luptelor epice. Nu. Povestea din Pe viață și pe moarte e chiar mai întunecată, mai tragică și mai bine gândită față de cea din Vocea pumnalului, fiind puternic înrădăcinată în fapte ce s-au petrecut în trecut și pe care ne-am dori să le dăm uitării. Refuz să cred că sunt singurul care a făcut paralela între regimul instaurat de Prentiss și ororile înfăptuite de naziști: folosirea unor ființe (considerate de ei) inferioare pentru muncile cele mai grele, însemnarea acestora, genocidul și multe altele. Mi s-a părut foarte interesant să dau peste astfel de teme greu de digerat într-o carte pentru adolescenți și îl felicit pe Ness pentru că nu s-a dat în lături de la nimic pentru a aduce la viață povestea lui Todd și a Violei așa cum consideră el că e mai bine, nu după cum dictează piața, și că nu s-a lăsat pradă clișeelor atât de des întâlnite în cărțile YA care, de acord, l-ar fi ajutat pe partea materială, însă ar fi distrus iremediabil una dintre cele mai bune trilogii scrise vreodată.

Pentru o bună bucată de vreme, personajele sunt… schimbate. Todd, cu toate că la început a luptat din răsputeri împotriva lui Prentiss, ajunge să facă tot ce-i spune Primarul aproape fără să clipească și chiar se împrietenește cu fiul său, Davy. Nu pot să spun că mi-a plăcut la nebunie acest Todd care nu pune la îndoială ordinele dubioase ale vechiului său inamic, dar înțeleg cum de s-a ajuns acolo: Primarul e un manipulator de primă clasă, ca mai toți sociopații, și știe cum să-ți ajungă sub piele. Totuși, două lucruri bune au rezultat din asta: prietenia dintre Todd și Davy, pe care în primul volum nu aș fi crezut-o posibilă, care poate că a început cu stângul, dar a evoluat în ceva minunat – am adorat momentele stânjenitoare dintre cei doi, când băieții lăsau la o parte animozitățile din trecut și își spuneau unul altuia ce aveau pe inimă; au fost atât de naturale, mai ales că de multe ori se prefăceau că nu s-a întâmplat nimic –, dar și relația dintre Todd și Sup’rata, iapa pe care o primește de la Primar pentru a-și duce la bun sfârșit îndatoririle; aici mi-am amintit de Manchee, câinele lui Todd din primul volum, care și-a pierdut viața spre sfârșitul cărții și m-a lăsat cu un gol imens în suflet. Viola, din fericire, nu a trecut printr-o serie de schimbări la fel de semnificative precum Todd, însă traiul alături de secretoasa Stăpână Coyle și acoliții ei și-a spus cuvântul asupra fetei. Viola a devenit și mai suspicioasă la tot ce o înconjoară, mai grijulie, într-un cuvânt mult mai matură.

O poveste e la fel de bună precum antagonistul ei, iar Primarul Prentiss poate fi numit, cu ușurință, unul dintre cele mai insuportabile și îngrozitoare personaje din istoria recentă. Îl urăsc pentru tot ce i-a făcut lui Todd, îl urăsc pentru tot ce i-a făcut Violei, îl urăsc pentru planurile sale perfect diabolice și firea glacială, pentru că nu pare să-i pese de persoanele din jurul lui decât dacă acestea l-ar putea ajuta să ajungă și mai sus pe scara socială, îl urăsc pentru războiul pe care l-a pornit și care ar putea foarte bine să însemne sfârșitul Lumii Noi și a celor doi protagoniști pe care-i îndrăgesc atât de mult.

Pe viață și pe moarte e un roman complex și complet, care ar putea foarte bine să ajungă, în câțiva ani, un clasic al literaturii universale. Temele pe care autorul le abordează sunt neașteptat de mature, acțiunea e uluitoare, povestea e minunat de diferită, iar personajele sunt perfect conturate. Ca un punct bonus, Pe viață și pe moarte nu suferă de „sindromul continuării YA” în sensul că nu e doar umplutură între primul și ultimul volum din trilogie, așa cum pare să fie cazul cu majoritatea sequel-urilor. Dacă sunteți în căutarea unei altfel de serii, dacă v-ați săturat de clișee și previzibilitate și nu sunteți deranjați de stilul mai haotic de a scrie a lui Ness, Pe tărâmul haosului e alegerea perfectă.

Mulțumesc editurii Trei pentru această carte uimitoare!

RATING

ALL. THE. FEELS.

TITLU: Chemarea monstrului

AUTOR: Patrick Ness (după o idee originală a lui Siobhan Dowd; cu ilustrații de Jim Kay)

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Monstrul a apărut după miezul nopţii. Aşa cum fac monştrii de obicei. Dar Conor nu-l aşteaptă pe acesta, ci pe cel din coşmarul său, care-l bântuie aproape în fiecare noapte de când mama lui s-a îmbolnăvit. Cu bezna, vântul şi urletele. Monstrul acesta care-l vizitează e diferit. Sălbatic şi neîmblânzit. Şi vrea de la Conor lucrul cel mai periculos.

RECENZIE:

Cred că sunt printre puținii cititori de la noi care a adorat Vocea pumnalului, primul volum al trilogiei Pe tărâmul haosului scrisă de Patrick Ness. De Chemarea monstrului am auzit acum mai bine de un an, iar coperta m-a fermecat pe loc, m-a lăsat fără cuvinte și am bifat-o numaidecât pe lista „want to read” de pe Goodreads. Nu aveam nevoie de mai mult, nimic nu mai conta: nici povestea, nici personajele și nici stilul de scriere. Când am văzut că romanul era în curs de apariție la editura Trei, am fost în al nouălea cer, apoi a venit rândul micului preview al cărții să mă lovească în moalele capului. Arăta uimitor!

Chemarea monstrului este o poveste despre… povești. Conor O’Malley este bântuit de un coșmar groaznic, care se repetă la nesfârșit și de care încearcă să se ascundă prin orice metodă posibilă. Mama lui este bolnavă de cancer, iar în momentul în care tratamentul încetează să-și mai facă efectul, lumea lui Conor se destramă în milioane de bucățele. Atunci îl vizitează Monstrul – o arătare ciudată, ce ia forma unui arbore de tisă. Și face o propunere: el îl va ajuta și îi va spune trei povești, iar Conor trebuie să îi povestească la rândul lui ceva, adevărul lui. De aici începe o adevărată cursă contracronometru la sfârșitul căreia Conor va fi învățat o lecție valoroasă.

Cartea asta m-a distrus, pur și simplu m-a distrus. Am citit-o în câteva ore, după o zi destul de încărcată, într-o singură „repriză”. De foarte multe ori am zis că întrerup lectura și că o las pe ziua următoare, pentru că muream de somn, dar nu am putut face asta. Încă un capitol și gata, încă un capitol și gata, încă un capitol și… oh, au mai rămas doar zece pagini până la final! *cam așa am citit eu Chemarea monstrului* De la început am fost convins că romanul lui Patrick Ness urma să fie ceva special. Ilustrațiile mi-au captat interesul de la început și voi lăuda la orice oră din zi și din noapte aspectul uimitor al cărții.

Conor, deși de multe ori a lăsat să se înțeleagă că este incredibil de prostuț, încăpățânat și egoist, mi s-a părut un personaj foarte ușor de îndrăgit și în care o mulțime de cititori vor găsi oglindită imaginea lor, ușor de tot distorsionată. Poate pentru că trece prin atât de multe într-o perioadă de timp relativ scurtă și e imposibil să nu-l simpatizezi. Mi-a plăcut că autorul nu l-a transformat într-un personaj perfect și că nu a suportat cu brio toate lucrurile care i-au fost aruncate în față. Conor este un personaj surprinzător de complex, profund marcat de fiecare eveniment traumatic și urmărit în permanență de remușcări, condensate sub forma unui coșmar înfiorător.

Monstrul este cel care-i amintește lui Conor, ne amintește tuturor, că încă mai avem nevoie de povești pentru a ne putea păstra umanitatea. Într-o eră a tehnologiei, în care paginile unei cărți sunt înlocuite de ecranul unui telefon sau al unei tablete, când lumea pare să dea din ce în ce mai puțină importanță cuvântului scris, poveștile se pot dovedi acel pansament de care avem nevoie din când pentru a ne închide rănile sufletești. Involuntar, de câteva ori am comparat Monstrul cu personaje înțelepte precum Albus Dumbledore sau Gandalf, fiindcă joacă și rolul de protector și… mentor (nu cred că ăsta-i cuvântul potrivit pentru a-l descrie, dar chiar nu-mi vine altul în minte acum) al lui Conor.

Ilustrațiile – pentru că nu pot scrie recenzia acestei cărți fără să le pomenesc – sunt înfiorătoare, haotice, superbe. M-au lăsat fără cuvinte încă de la început, când doar am frunzărit puțin cartea, fără să știu la ce să mă aștept de la ele. Acestea devin de un milion de ori mai interesante, mai frumoase și mai încărcate de semnificație abia după ce pătrunzi în poveste.

Nu vă așteptați la o poveste fantasy, pentru că veți fi dezamăgiți. Nu vă așteptați la o poveste horror, pentru că veți fi dezamăgiți. Citiți romanul fără niciun fel de influențe din exterior, trăiți fiecare cuvânt, sorbiți din priviri ilustrațiile magnifice și rămâneți alături de Conor până la sfârșit. E o călătorie anevoioasă, nu vă mint, dar merită cu vârf și-ndesat. O adevărată bijuterie literară, atât din punct de vedere vizual, cât și din cel al scriiturii, Chemarea monstrului este acea carte de neuitat, care vă va bântui vreme îndelugată.

Mulțumesc editurii Trei pentru ocazia de a citi această carte absolut minunată!

P.S: Între timp, a apărut și trailerul pentru ecranizarea de anul viitor a cărții. Nu cred că sunt pregătit pentru asta!