PURĂ FASCINAȚIE – recenzie VISE ÎNTUNECATE, de Jeff Lindsay

Dexter. Vise întunecate

TITLU: Vise întunecate (Dexter #1)

AUTOR: Jeff Lindsay

PUBLICAT DE: Editura Paladin

DESCRIERE: Faceţi cunoştinţă cu Dexter Morgan, un tânăr chipeş şi amabil cu toată lumea. În plus, el este un foarte priceput specialist în analizarea petelor de sânge, angajat la poliţia din Miami.  Dexter mai are însă şi o pasiune ascunsă: e criminal în serie. Dar, spre deosebire de cei pe care-i vânează colegii săi, Dexter îşi alege victimele după un cod aparte: fiecare dintre cei pe care îi omoară este el însuşi un ucigaş odios.
Cele două feţe ale personalităţii lui Dexter Morgan se împacă de minune până în ziua în care lumea sa e dată peste cap de o serie de crime bizare, iar nopţile încep să îi fie bântuite de vise întunecate…

RECENZIE:

Am fost avertizat că primul volum din seria Dexter se va putea dovedi o aventură destul de dubioasă, dar, după ce am citit suficiente thrillere excelente, ale căror antagoniști s-au dovedit a fi niște maniaci de primă clasă, am zis că pot suporta orice. Plus că îmi doresc de foarte multă vreme să văd serialul bazat pe cărțile lui Lindsey, chit că mi-am luat recent niște spoilere despre cum se termină totul, așa că mi-am făcut curaj și am pătruns în mintea încâlcită a lui Dexter Morgan, neștiind ce voi găsi acolo.

Expert în tot ce ține de sânge și criminal în serie, așa ar suna o foarte scurtă prezentare a lui Dexter, protagonistul romanului. În timpul zilei, acesta este un cetățean model care ajută poliția din Miami să dea de capăt cazurilor ceva mai complicate, iar în anumite nopți, atunci când lumina lunii este prielnică, Dexter cedează în fața nevoilor Pasagerului Întunecat, latura sa ascunsă care tânjește după sângele ucigașilor notorii.

Știu că sună ciudat și poate că nu e tocmai cea mai ușor de acceptat afirmație pe care o voi face, dar… m-am atașat surprinzător de ușor de protagonistul ușor dereglat al romanului, distantul Dexter, care mi s-a părut, fără doar și poate, cel mai fascinant și complex personaj din toate cărțile pe care le-am citit până acum. Dexter are acel ceva al lui, un strop de charismă diluată în toată marea de sictir, dezgust, aroganță și ironie în care i se îneacă personalitatea. Replicile sale, de cele mai multe ori pline de acid și sarcasm, sunt pur și simplu delicioase, le-am citit cu zâmbetul pe buze și cu o stranie satisfacție pentru că, nu de puține ori, și eu am gândit aceleași lucruri când purtam o discuție cu o persoană pe care nu o prea agream, doar că niciodată nu spuneam ceea ce gândeam deoarece îmi doream să păstrez anumite aparențe. Dexter, în schimb, nu se siește să spună lucrurilor pe nume, chiar dacă adevărul ce-i iese din gură se dovedește, de cele mai multe ori, neplăcut pentru interlocutorul său. În afară de gura-i spurcată, Dexter iese în evidență și datorită modului în care se comportă, atât în momentele în care vrea să pară un om normal – e rece, distant, incapabil să înțeleagă cele mai simple emoții umane și vădit scârbit de starea tot mai degradantă a societății –, dar și atunci când își arată adevărata față și își face de cap cu victimele – aici vă las pe voi să descoperiți surprizele.

Relația dintre Dexter și sora lui, Deborah, mi s-a părut un alt punct forte al romanului. Aceasta a fost portretizată în cel mai realist mod cu putință, autorul evitând clișeele de genul fraților înstrăinați care nu-și vorbesc sau a celor mult prea atașați unul de celălalt. Deși de câteva ori am simțit că s-a întrecut puțin măsura și că sentimentele lui Dexter nu sunt tocmai printre cele mai cinstite, în majoritatea timpului am avut parte de momente obișnuite între frați – bine, cât de obișnuite pot fi acestea atunci când amândoi încearcă să deslușească misterul unui șir inexplicabil de crime –, din care nu lipsesc tachinările, certurile pentru lucruri mărunte, glumele nesărate, amintirile înduioșătoare pe care le împărtășesc și dragostea necondiționată ce-i leagă.

Stilul lui Lindsay mi s-a părut că seamănă puțin cu cel al lui Gillian Flynn, în sensul că ambii autori prezintă niște personaje cărora clar le lipsește o doagă, dar o fac în așa manieră încât să te oblige, practic, să-i înțelegi de ce sunt așa dereglați și chiar să ajungi să-i simpatizezi, respecți sau adori (Dexter se încadrează în ultima categorie). Misterul din jurul crimelor prezentate în acest volum este unul destul de reușit, care te ține în priză suficient de mult încât să dai de *prea* multe ori cu presupusul în legătură cu identitatea ucigașului numai pentru a te lua prin surprindere la final cu o dezvăluire neașteptată, doar că a fost ceva mai… liniștit decât în cazul altor thrillere, ceea ce nu e un lucru rău pentru că, astfel, Dexter a putut ieși în evidență și mai mult, fiind pus în situații ciudate sau cotidiene în care se descurca la fel de bine ca un elefant într-un magazin cu articole din porțelan.

Nu știu ce să mai zic despre roman ca să vă conving să-l citiți. Merită, din plin, fiecare pagină, fie și numai pentru a descoperi un personaj atât de bine conturat precum Dexter. Dacă vă plac thrillerele, romanele psihologice, serialele sau filmele cu protagoniști fucked-up, Vise întunecate se va dovedi alegerea perfectă pentru voi. Eu am adorat-o și abia aștept să citesc continuarea, deja apărută la Editura Paladin.

Mulțumesc grupului editorial Art pentru exemplarul oferit pentru recenzie!

RATING 

Anunțuri

NOU ÎN BIBLIOTECA MEA #11 (OCTOMBRIE, NOIEMBRIE & DECEMBRIE 2016)

Hello, hello! 2016 poate că a fost un an cu mai multe coborâșuri decât suișuri, dar într-o singură privință nu a fost un dezastru complet: cărțile. Iată titlurile care s-au strecurat în biblioteca mea în ultimele 3 luni ale anului.

Până ne vom revedea… e un volum ușurel, de vară, perfect pentru zilele astea geroase, cu o poveste interesantă, niște personaje foarte frumos construite și un final emoționant. A apărut în colecția Leda Edge.

20170104_183137

Două dintre cele mai așteptate cărți ale anului pentru mine, primite de la bookblog.ro 😀 Le găsiți recenziile pe site.

20170104_183204

20170104_183218.jpg

Unul dintre noii sponsori ai blogului este minunata editură Nemira. Un pseudo-fantasy plasat în epoca de gheață, o emoționantă poveste despre ceea ce ne face oameni, o minunată și foarte proaspătă abordare a genului distopic, o antologie de povestiri urban fantasy și al doilea volum din seria Demon, pe care încă nu am apucat să-l citesc, toate acestea mi-au făcut ziua mai bună odată cu primul colet primit de la editură.

20170104_183234.jpg

20170104_183247.jpg

20170104_183301.jpg

20170104_183325.jpg

20170104_183338.jpg

Un alt titlu din colecția Leda Edge, Poate într-o altă viață a ajuns rapid una dintre cărțile mele preferate din 2016.

20170104_183358.jpg

Din partea grupului editorial Art am primit poate cea mai așteptată carte a sfârșitului de an, Furia aurie, un roman francez nu-prea-fabulos și cartea de colorat Fantastic Beasts and Where to Find Them, care mi-a astâmpărat puțin dorința de a avea propriul meu niffler.

20170104_183411.jpg

20170104_183436.jpg

20170104_183454

Editura Nemira mi-a făcut o surpriză cu următoarele volume, dintre care am citit Arhanghelul Raul (găsiți recenzia pe blog). Urmează și celelalte cât de curând!

20170104_183510

20170104_183524.jpg

20170104_183550.jpg

20170104_183618.jpg

20170104_183638.jpg

Gossip Girl a fost și va rămâne până la sfârșitul zilelor my guilty pleasure, așa că e de la sine înțeles că nu am putut rezista când am văzut cărțile în vitrina unui anticariat.

20170104_183705.jpg

Tot de la bookblog.ro am primit acest încântător „documentar tipărit”.

20170104_183728

Roxi mi-a făcut o surpriză de Crăciun și, pe lângă multe altele, mi-a trimis această fabuloasă carte cu (prea) multe rețete cu pui. You will pay for this!

20170104_183748.jpg

După cum știți deja, am participat la un Secret Santa cu bloggeri și am primit din partea Alexandrei această bandă desenată. Cum a fost mult prea scurtă pentru a-i face o recenzie, o să scriu aici cum mi s-a părut. Grafica e uimitoare, dark și twisted, aproape hipnotică. Povestea, în schimb, mi s-a părut destul de slabă și all over the place.

20170104_183810

Cadoul perfect de Crăciun a venit din partea editurii Leda!

20170104_183846.jpg

20170104_183859.jpg

20170104_183928.jpg

20170104_183945.jpg

Ultimele, dar nu cele din urmă, sunt filmele de la ProVideo. Mi-au plăcut toate și, dacă doriți să aflați mai multe, le găsiți recenziile pe blog 😀

20170104_184004.jpg

20170104_184015.jpg

20170104_184033.jpg

20170104_184044.jpg

Poza de grup 😀

20170104_184416.jpg

HIC SUNT LEONES – recenzie FURIA AURIE, de Pierce Brown

furia-aurie

TITLU: Furia aurie (Furia roșie #2)

AUTOR: Pierce Brown

PUBLICAT DE: Editura Paladin

DESCRIERE: Darrow e nevoit să lupte în apărarea bărbatului care i-a spânzurat soţia, să fie cel mai bun dintre lăncierii lui. Pe fondul unui adevărat război civil declanşat în sânul Auriilor, într-un fundal desprins din Războiul stelelor, eroul nu trebuie să piardă niciun moment din vedere adevăratul lui scop: revoluţionarea Societăţii care înrobeşte Culorile considerate inferioare. În rândul duşmanilor săi, Darrow reuşeşte să găsească prietenie, respect, ba chiar şi dragoste. Însă cine ar mai rămâne alături de el dacă adevărata lui identitate ar ieşi la iveală?

RECENZIE:

După un prim volum năucitor, Pierce Brown continuă saga lui Darrow, Sondorul Iadului, membru al celei mai prost tratate Culori din Sistemul Solar, ajuns unul dintre preferații conducătorilor Aurii după ce și-a dovedit istețimea și îndârjirea în probele crunte pe care aceștia le-au pus la cale. Furia roșie a fost una dintre cărțile mele preferate de anul trecut și, nu e de mirare, am avut așteptări foarte, foarte mari de la Furia aurie, cu toate că majoritatea trilogiilor YA au parte de capitole de mijloc mai puțin inspirate, cumva de legătură. Totuși, Furia aurie, asemeni protagonistului său, se încăpățânează să fie excepția care sfidează regula și nu numai că se ridică la înălțimea volumului anterior, dar îl și depășește în multe aspecte.

Pentru a intra în grațiile ArhiGuvernatorului Augustus și a duce la bun sfârșit planurile Fiilor lui Ares, Darrow urmează cursurile de formare și perfecționare ale Academiei. În timpul unui exercițiu, însă, nava lui este atacată pe neașteptate de un vechi dușman din casa Bellona, fapt care duce la pierderea câtorva mii de vieți și va pune serios în pericol misiunea lui Darrow. Aflat pe punctul de a fi izgonit din casa lui Augustus, Secerătorul face tot posibilul pentru a rămâne în aceeași poziție privilegiată: șantajează, trădează, se aliază cu cele mai nepotrivite persoane, ucide și iar ucide, totul pentru ca visul soției sale, Eo, să nu fi fost în van.

Cu rușine recunosc că am avut nevoie de trei încercări până să reușesc să intru cum trebuie în atmosfera cărții, dar de vină nu e scriitura sau personajele sau lipsa acțiunii, ci acea chestie nefastă de care toți cititorii încearcă să se ferească: the freacking reading slump. Prima oară am cedat după jumătate de capitol, a doua oară cred că am ajuns pe la capitolul trei, iar a treia oară… nu m-am mai oprit decât după ce am terminat prima parte a cărții și, la câteva zile după, am ajuns la sfârșitul romanului. Și a fost o călătorie dată dracului! Autorul știe cum să te țină în priză, acțiunea e de primă clasă, violentă și sângeroasă (deși mai puțin brutală față de primul volum, lucru care mi s-a părut deosebit de interesant), cu scene grafice descrise în detaliu care vor mulțumi pe toată lumea. Totuși, romanul nu e numai acțiune și avem parte de momente mai calme, de introspecție și nu numai, în care Darrow, își pune la îndoială moralitatea și scopul pentru care luptă – paragrafe pe care le-am adorat. Un alt plus al cărții sunt relațiile extrem de complicate dintre personaje și dinamica lor; avem parte de tot ce și-ar putea dori un cititor, fără spoliere: iubire, trădare, prietenie, încredere, mustrări de conștiință. Pierce Brown împletește cu ușurință și dibăcie toate aceste elemente în firul narativ al unei povești cu adevărat extraordinare care, dacă ar fi fost abordată altfel, cu siguranță nu ar fi avut același impact în lumea literară și ar fi fost trecută cu vederea foarte, foarte ușor.

Un alt aspect care mi-a plăcut foarte mult atât la Furia roșie, cât și la Furia aurie a fost cât de mult s-a inspirat autorul din cultura și mitologia romană pentru a crea Societatea acestei lumi măcinate de intrigi și războaie. De la numele personajelor, motto-urile diferitelor case (preferatul meu fiind cel al casei Augustus, Hic sunt leones – Aici sunt lei, referire la simbolul lor, leul), stindardele și funcțiile ocupate de mai marii lumii, toate au avut un puternic iz roman pe alocuri îmbinat cu unul nordic – în special când vine vorba de înfiorătorii Cenușii, care par a fi modelați după celebrii vikingi (fanii serialului cu același nume vor avea parte de o surpriză tare plăcută, pe care o voi strica puțin mai jos).

Pe lângă toate laudele pe care i le-am adus cărții până acum, trebuie neapărat să vorbesc despre personaje, pe care le-am găsit cel puțin la fel de fascinante ca în primul volum. Darrow continuă să mă surprindă cu fiecare capitol, dând dovadă de o iscusință și încăpățânare ieșite din comun. După cum spuneam mai devreme, moralitatea îi este pusă la îndoială nu de puține ori de-a lungul cărții, atât de alte personaje cât și de către el însuși, iar acest lucru aduce un nou strat de profunzime cărții și îl face pe temutul Secerător și mai imprevizibil. De multe ori am uitat să mai respir în timp ce așteptam să văd ce va urma să facă Darrow, dacă va alege calea unei Culori sau a alteia. Fără îndoială, unul dintre cei mai interesanți și complecși protagoniști din literatură. O altă surpriză, aproape la fel de imprevizibilă ca Darrow, a fost Mustang, personajul meu preferat din Furia roșie care își face mult așteptata intrare în scenă destul de târziu față de ce aș fi preferat și într-o companie la care nimeni nu s-ar fi așteptat. Nu spun mai multe, dar, asemeni mie, o să vă îndoiți de loialitatea ei de prea multe ori de-a lungul cărții. Și acum, surpriza aceea pe care vreau să o stric: avem parte de un nou personaj, o matahală Cenușie pe nume Ragnar, care a ajuns repede unul dintre preferații mei. Pentru că, deși la suprafață nu pare mai mult decât un monstru fără suflet, Ragnar ascunde mult mai multe față de ce și-ar putea închipui restul personajelor și doar Darrow e dispus să-l asculte; conversațiile dintre cei doi, atunci când nu sunt despre lupte și război și moarte, sunt niște mici giuvaiere. Cât despre restul distribuției, nu o să spun nimic în afară de asta: să vă așteptați la multe, multe surprize și întorsături de situație.

Finalul e îngrozitor, fix acel tip de sfârșit pe care orice cititor care nu are la îndemână volumul următor își dorește să-l evite. Iar editura pare conștientă de asta, pentru că imediat după cuprins avem *zgomot de tobeee* primul capitol din Furia dimineții, concluzia acestei trilogii încântătoare, lucru care mă face să cred că nu vom mai avea mult de așteptat până la publicarea ultimului volum.

În concluzie, citiți Furia aurie. Citiți și Furia roșie, dacă nu ați făcut-o până acum din nu știu ce motiv. Nu există suficiente cuvinte ca să descriu cât de mult îmi place această trilogie (cel puțin până acum), e cât se poate de perfectă și chiar sper că v-am convins să-i dați o șansă. Nu seamănă cu nimic din ce ați citit până acum!

Mulțumesc grupului editorial Art pentru exemplarul trimis spre recenzie!

RATING          

ÎN SPAȚIU, NIMENI NU TE POATE AUZI… FĂCÂND MIȘTO

martianul

TITLU: Marțianul

AUTOR: Andy Weir

PUBLICAT DE: Editura Paladin

DESCRIERE: Membrii echipajului Ares 3 ajung pe Marte pentru o misiune programată să dureze două luni, dar o furtună puternică le dă planurile peste cap și sunt nevoiți să părăsească planeta după doar câteva zile. Însă numai cinci dintre cei șase membri ai echipajului se vor lansa spre Pământ. Mark Watney, pe care ceilalți îl cred mort, rămâne singur, cu resurse limitate de apă și de hrană. Și astfel pornește într-o uimitoare cursă pentru supraviețuire, reușind să facă ceea ce nimeni până atunci nu ar fi crezut că este posibil pe o planetă fără viață. Inteligența și umorul, stăpânirea de sine și ingeniozitatea îl vor ajuta pe Watney să facă față rând pe rând problemelor aparent insurmontabile. Dar va reuși el să se întoarcă teafăr pe Pământ? Și de unde îi poate veni salvarea?

RECENZIE:

Lăudat peste tot: pe bloguri, Facebook, YouTube, Goodreads și în curs de ecranizare – cu un prim trailer foarte mișto, Marțianul lui Andy Weir mi-a atras atenția prin vară și de atunci am numărat zilele până la apariția cărții în română. De Black Friday nu am mai putut rezista și mi-am comandat romanul, iar acum nu îmi mai rămâne nimic de făcut decât să aștept varianta HD a filmului, pentru a retrăi peripețiile lui Mark Watney.

După o furtună de nisip neașteptat de puternică, membrii echipajului Ares 3 au părăsit planeta Marte, misiunea abia începută și pe unul dintre ei. Despre Mark Watney, botanistul de serviciu, grav rănit în urma furtunii, s-a crezut că ar fi mort, doar că lucrurile stau puțin diferit… Mark nu numai că a supraviețuit primii lovituri din partea noii sale case neospitaliere, dar puternicul său instinct de conservare îl determină să-l facă pe dracu-n patru și reușește să sfideze orice regulă prin ingeniozitate și umor.

Nu m-am așteptat nicio clipă că o să dau peste o carte atât de amuzantă. Un mare plus al romanului, simțul umorului și sarcasmul personajului principal au făcut din Marțianul o lectură cu atât mai plăcută. A fost incredibil de revigorant și neașteptat să dau peste câteve glume extrem de reușite îngrămădite printre toate acele date tehnice obositoare. Ninja-pirații, o unitate de măsură inventată de Mark vor face, cu siguranță, istorie. Cel mai amuzant moment al cărții, cel puțin pentru mine, a fost atunci când toți cei de pe Pământ își fac griji pentru Mark și se întreabă la ce s-o gândi, iar el se minunează cum de poate Aquaman să controleze balenele când ele sunt, de fapt, mamifere. G-E-N-I-A-L!!!

Mark Watney, personajul principal al cărții, este încăpățânat, sarcastic, nespus de haios și lista poate continua. Determinat să supraviețuiască pe Marte după ce a fost lăsat în urmă de către echipajul lui care îl credea mort, face scoate acel „im” din „imposibil” și transformă orice îi ajunge în mâinile dibace în chestii esențiale pentru a apuca zorii unei noi zile. După cum am spus ceva mai devreme, umorul de care dă dovadă, în ciuda situațiilor disperate, este unul dintre cele mai importante aspecte ale romanului (cel puțin pentru cititorul mainstream, cel care nu este obișnuit cu multitudinea de detalii tehnice din romanele science-fiction) și arată, de fapt, tăria de caracter a lui Mark. Deoarece e nevoie de multă, multă forță pentru a râde în fața unei nenorociri.

Marțianul este un roman scris într-un limbaj tehnic ancorat în realitatea științifică, fără prea multe înflorituri care să îi confere o valoare artistică deosebită. Probabil că acest aspect al cărții o să taie din interesul unora de a citi Marțianul din teama de a nu înțelege mai nimic, dar nu cred că e cazul; totul este explicat astfel încât să nu apară astfel de probleme.

Totuși, i-am dat doar patru stele pe Goodreads. De ce? Din cauza abundenței de capitole în care am fost obligat să urmăresc niște personaje statice, deloc interesante și fără nicio urmă de personalitate. Vorbesc, desigur, despre oamenii de la NASA și toți ceilalți care au avut un cuvânt de spus în misiunile de salvare ale lui Mark. După ce am citit atâtea înregistrări de jurnal și m-am atașat de astronautul cu o incredibilă dorință de a supraviețui pe Marte, momentele în care nu am fost alături de el mi s-au părut lipsite de culoare, insipide și ușor forțate, de parcă toate acele capitole au fost scrise doar pentru a adăuga mai multe pagini cărții.

Marțianul este un roman S.F. care poate fi digerat cu ușurință chiar și de către cititorii care nu sunt obișnuiți cu acest gen. Deși detaliile tehnice și limbajul specific oamenilor de știință abundă și, cel puțin la început, pot părea covârșitoare, cartea nu obosește și, cel mai important, nu plictisește. Protagonistul e incredibil, iar umorul de care dă dovadă chiar și în cele mai negre clipe cu siguranță o să vă smulgă măcar un zâmbet. Recomand cu drag 😀