A FOST ODATĂ… – recenzie NEGRU CA ABANOSUL, de Salla Simukka

TITLU: Negru ca abanosul (Albă-ca-Zăpada #3)

AUTOR: Salla Simukka

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Trupa de teatru a unui liceu de artă pune în scenă o versiune modernă a basmului Albă ca Zăpada, cu Lumikki Andersson în rolul principal. Repetiţiile merg bine, iar între Lumikki şi băiatul care-l interpretează pe vânător pare să existe o chimie palpabilă. Oare Lumikki s-a îndrăgostit pentru prima oară? Cu puţin înainte de premieră, lui Lumikki îi parvine un şir de scrisori semnate de un admirator secret, a cărui pasiune pentru ea se preschimbă rapid într-o obsesie periculoasă. Încercând să afle adevărata identitate a hărţuitorului, Lumikki trebuie să aducă la lumină cele mai sumbre secrete din propriul trecut. Iar cum premiera spectacolului se apropie cu repeziciune, Lumikki trebuie să-l prindă în capcană pe hărţuitorul său, cu sufletul negru ca abanosul.

RECENZIE:

Primele două volume ale seriei, deși nu au avut altceva în comun decât personajul principal, mi s-au părut niște thrillere excelente, care ascund mai multe decât se vede la suprafață, dezbătând tematici variate, considerate de mulți tabuu în special în cărțile pentru adolescenți, cum ar fi sexualitatea sau violența domestică. Principalul atuu al trilogiei scrise de Salla Simukka este, fără îndoială, protagonista Lumikki Andersson, un personaj impresionant prin complexitatea sa, numită pe bună dreptate de cititori o versiune adolescentină a lui Lisbeth Salander. Am fost curios ce se va întâmpla în acest ultim volum, știam că trebuia să mă aștept din nou la o poveste total separată față de volumele anterioare și m-am avântat, fără prejudecăți, în aventură.

Încă am sentimente destul de amestecate vizavi de acest roman. Pe de-o parte, mi-a plăcut ritmul alert, construcția ingenioasă a firului narativ – în special felul în care povestea Albei-ca-Zăpada a fost strecurată în viața de zi cu zi a personajelor, astfel reușind să închidă cercul – și modul în care flashback-urile au fost presărate de-a lungul cărții, dar ceva parcă i-a lipsit. Misterul din jurul personajului care o pândea pe Lumikki din umbră nu a fost suficient de interesant pentru a-mi smulge măcar un fior de interes, dezvăluirea de la final a identității sale a fost… banală și mi-a lăsat impresia că autoarea a fost mult prea grăbită în a găsi un deznodământ pentru serie, de parcă în spatele ei ar fi stat cineva cu un lansator de grenade și ar fi amenințat-o că, dacă în următoarele 2-3 ore nu ajunge la o concluzie, întreaga ei viață va fi înghițită de o explozie. Nimic, dar absolut nimic, nu a lăsat să se înțeleagă, măcar vag, că personajul X e făptașul, iar asta mi se pare lazy storytelling.

Și, dacă tot am pomenit de personaje, trebuie să recunosc că pe majoritatea nici nu mi le-am amintit. Toți au fost o înșiruire de nume pe care le uitam de la o pagină la alta, niște fantome inabordabile de care nici să fi vrut să mă atașej în vreun fel că nu aș fi putut, deși au adus în discuție probleme actuale pentru societate, precum greutățile pe care persoanele transgender le au de înfruntat în viața de zi cu zi, iar pentru acest lucru o felicit pe autoare; poate că ar fi fost mult mai simplu să mascheze totul cu nori pufoși, unicorni și curcubee, însă ea a ales calea cea mai dificilă, mai realistă. Lumikki, de la care aveam cele mai mari și sincere așteptări, s-a dovedit a fi cea mai mare dezamăgire din acest roman. A fost schimbată, și nu în bine, iar multe dintre calitățile care au făcut-o un persoanj atât de impresionant și interesant de urmărit în volumele anterioare au fost date uitării. Înțeleg că oamenii reacționează în feluri neașteptate atunci când sunt puși în fața unor situații care, la prima vedere, par imposibil de îndurat, doar că și în volumele anterioare a trecut prin momente/evenimente asemănătoare și niciodată nu a dat măcar un semn că ar claca.

Negru ca abanosul a fost un final nesatisfăcător al unei serii inegale, dar interesante. Ritmul alert și mesajele transmise, indirect, prin intermediul unor personaje au salvat acest roman de la a fi o dezamăgire totală. Nu pot să-l recomand cu toată încrederea, însă dacă ați fost alături de Lumikki de-a lungul primelor ei aventuri, e păcat să ratați concluzia.

Mulțumesc editurii Trei pentru exemplarul oferit!

RATING