CU TOȚII ASCUNDEM CÂTE CEVA – recenzie SECRETUL SOȚULUI, de Liane Moriarty

TITLU: Secretul soțului

AUTOR: Liane Moriarty

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Imaginează-ţi că soţul tău ţi-a scris o scrisoare pe care nu trebuie să o deschizi decât după moartea lui. Mai mult, imaginează-ţi că acea scrisoare conţine secretul lui cel mai întunecat şi mai bine ascuns – ceva atât de teribil, încât poate să distrugă nu numai viaţa pe care aţi construit-o împreună, ci şi vieţile altora. Imaginează-ţi apoi că dai peste acea scrisoare în timp ce soţul tău este încă în viaţă… Un roman tulburător despre secretele pe care alegem să nu le împărtăşim cu partenerul nostru de viaţă.

RECENZIE:

Serialul Big Little Lies (care încă mai sper că va avea un sezon doi, deși a „acoperit” povestea din Micile minciuni nevinovate la perfecție) mi-a amintit cât de addictive scrie Moriarty, așa că la Bookfest nu am ratat ocazia și am adăugat pe listă două cărți ale ei, despre care eram convins că mă vor ține cu sufletul la gură și mă vor face să trec prin tot felul de stări. Prima pe care am ales să o citesc a fost Secretul soțului, mai mult datorită faptului că am tot auzit lucruri bune și foarte bune despre ea și acel sinopsis… Să fim serioși, cine i-ar putea rezista?

Secrete. Cu toții le avem, diferă doar gravitatea acestora, motivul pentru care le ținem doar pentru noi și care ar fi consecințele „eliberării” lor în lume. Romanul urmărește viețile a trei femei cu vieți total diferite, dar care au toate un lucru în comun: secrete ieșind treptat la iveală, care amenință să le zdruncine din temelii. Cecilia e persoanjul tipic pe care te-ai aștepta să-l întâlnești într-un sitcom american despre viața în suburbii sau ceva de genul; are o familie *prea* perfectă, o viață pentru care mulți și-ar vinde sufletul, cele mai mari griji ale ei ar fi considerate banalități lipsite de importanță de alții și, una peste alta, nimic nu pare să meargă prost pentru ea, asta până când descoperă o scrisoare care îi este destinată, scrisă de soțul ei, dar pe care este sfătuită să o citească abia după moartea lui; așa începe declinul Ceciliei, fiind măcinată de curiozitatea de a afla ce se află în plicul acela, de a descoperi ce secret îngrozitor ar putea ascunde John-Paul de ea. Viața lui Tess, pe de altă parte, e destul de interesantă de la bun început, aceasta reușind, în ciuda faptului că se consideră a fi o fire teribil de antisocială, să-și înființeze propria companie de succes alături de soțul și verișoara sa… care s-au îndrăgostit unul de altul între timp și îi propun lui Tess, „de dragul copilului”, să locuiască toți sub același acoperiș; astfel, Tess se mută înapoi la mama ei și ajunge să retrăiască fiorii primei sale iubiri. Ultima, dar nu cea din urmă, e Rachel, secretara școlii unde învață fiicele Ceciliei și unde au învățat, la rândul lor, Cecilia și Tess, o bunică îndrăgostită până peste cap de nepoțelul ei – care, spre marea ei mâhnire, va pleca în New York cât de curând – și o mamă care încă nu a reușit să uite durerea priciunuită de moartea unicei sale fiice, în urmă cu mulți, mulți ani, moarte pentru care a găsit ea singură un vinovat împotriva căruia a pornit o adevărată vendetă.

Așa cum m-am așteptat, având în vedere că am devorat Micile minciuni nevinovate, și Secretul soțului a avut acel ingredient special, secretul „întunecat” și personal al lui Moriarty, care creează dependență încă de la prima pagină. Stilul autoarei e inconfundabil: rece, distant, necruțător, sapă adânc în mințile personajelor sale pentru a dezgropa cele mai bine ținute secrete, lucrurile pe care alții nu ar trebui să le știe despre ele, scăpări de caracter care le-ar putea păta imaginea perfectă pe care au clădit-o în ochii societății. Cea mai „afectată” de acest stil incisiv al lui Moriarty este Cecilia, a cărei viață impecabilă se prăbușeșete încetul cu încetul după descoperirea celui mai întunecat secret al soțului ei, acesta fiind și impulsul de care avea nevoie pentru a-și ieși din zona de confort pe care singură și-a impus-o în ultimii ani și a-și da frâu sentimentelor reținute atâta amar de vreme. Hipnotizant și delicios, modul în care Moriairty reușește să combine situații de zi cu zi, cum ar fi întâlnirile cu un posibil viitor partener romantic sau mamele mult prea implicate în viețile de elevi ale copiilor lor, cu personaje profund imperfecte, fascinant de urmărit, este, probabil, cea mai impresionantă reușită a autoarei, de multe ori fiind imposibil să găsești un echilibru între personaje neobișnuite și vieți obișnuite.

Personajele sunt cel puțin la fel de încântătoare precum cele din Marile minciuni nevinovate și, cum romanul este scris din perspectiva a trei femei total diferite, e imposibil să nu găsești măcar o voce narativă cu care să rezonezi. Personal, cel mai mult mi-a plăcut povestea lui Tess, aceasta având cam tot ce-i trebuie unei istorisiri pentru a te ține cu sufletul la gură: dramă, secrete, momente liniștite și picanterii care ar trebui ținute ascunse. Deși a început în forță, povestea Ceciliei a devenit oarecum dezamăgitoare după ce marele secret al soțului ei a ieșit la iveală, secret care a fost destul de… neimpresionant, având în vedere cât tam-tam s-a făcut pe seama lui; totuși, în ultima parte a cărții, lucrurile încep să devină din nou foarte, foarte interesante pentru Cecilia, ultimele capitole reușind să-i schimbe viața pentru totdeauna. Capitolele din perspectiva lui Rachel sunt, din punctul meu de vedere, cele mai sfâșietoare, durerea pe care aceasta o resimte an de an în „aniversarea” morții fiicei sale fiind uimitor de profundă și dureros de emoționantă, iar senilitatea ce începe să pună stăpânire pe femeie începe să se resimtă tot mai mult pe măsură ce, orbită de ideea unei răzbunări fără sens, ajunge să facă lucruri surprinzătoare. Distribuția e completată de personaje secundare cel puțin la fel de bine conturate precum cele principale, care nu fac decât să condimenteze și mai mult această înlănțuire furtunoasă de evenimente.

Dacă ar fi să-i găsesc un defect cărții ar fi acela că, undeva de la jumătate și până la ultimele 50 și ceva de pagini, totul se transformă într-o telenovelă destul de neinspirată, care m-a călcat pe nervi. Totuși, finalul e atât de puternic, iar epilogul atât de surprinzător și de revoluționar, încât nu pot să nu vă recomand Secretul soțului – până la urmă, dacă stăm bine să ne gândim, ca și în cazul filmelor sau al serialelor, finalul unei cărți e cel care va rămâne cu noi multă vreme după ce am terminat-o.

Mulțumesc editurii Trei pentru exemplarul oferit spre recenzie!

RATING

DEPENDENȚĂ CURATĂ – recenzie MARILE MINCIUNI NEVINOVATE, de Liane Moriarty

marile-minciuni-nevinovate

TITLU: Marile minciuni nevinovate

AUTOR: Liane Moriarty

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: De la autoarea bestsellerului Secretul soţului

Cu Marile minciuni nevinovate Liane Moriarty îşi dă măsura talentului său.

Sirenele urlă. Oamenii ţipă. Directoarea e înmărmurită. Cineva a plătit cu viaţa.

E vorba de o crimă, un accident tragic sau doar de nişte părinţi care se poartă necivilizat?

Marile minciuni nevinovate e o poveste irezistibilă despre căsătorie, maternitate, viaţa familiilor moderne din clasa de mijloc şi, nu în ultimul rând, despre minciunile periculoase pe care ni le spunem ca să putem supravieţui.

Să citeşti romanele lui Liane Moriarty e ca şi cum ai bea un cocktail cosmopolitan cu câteva picături de arsenic. Marile minciuni nevinovate nu te poate lăsa în niciun caz indiferent. Moriarty s-a întors mai în formă ca niciodată. – USA Today

Secretele pe care le ascunde acest orăşel aparent liniştit sunt impregnate de o atmosferă noir atât de apăsătoare, încât David Lynch ar fi încântat. – Entertainment Weekly

Să arate latura întunecată a ceea ce pare familia perfectă e una dintre specialităţile lui Liane Moriarty. – Library Journal

RECENZIE:

Am tot auzit vorbindu-se de această carte, dar nu mi-a captat cu adevărat interesul până în momentul în care s-a anunțat că urmează să apară un serial (la HBO dacă nu mă înșel) inspirat de aceasta. Nu că e ciudat cum o carte devine uimitor de populară după ce o adaptare pentru marele sau micul ecran al acesteia începe să prindă contur? Sincer să fiu, am avut unele emoții înainte să încep Marile minciuni nevinovate, mai ales pentru că mă temeam că nu o să-mi placă și că vor urma 500+ pagini de chestii plictisitoare. Trebuia să mă fi învățat minte după Fata dispărută că astfel de temeri sunt deseori nefondate, dar tot nu m-am putut abține să nu privesc, îngrozit, romanul lui Moriarty și să mai amân puțin ziua în care mă voi apuca de el. Dar, odată ce mi-am făcut curaj și am pătruns în lumea celor trei protagoniste, am uitat de absolut orice preconcepție și m-am lăsat cucerit de toate intrigile și secretele care au făcut din Marile minciuni nevinovate un adevărat drog.

Povestea cărții se învârte în jurul a trei femei: Madeline, Celeste și Jane. Toate sunt mame ale căror copii abia au început să meargă la grădiniță, fiecare ascunde câte un secret (sau mai multe), iar viețile lor, deși total diferite, se vor intersecta la un moment dat în cel mai ingenios mod. Întâmplarea face ca, în ziua orientării școlare, un eveniment deloc fericit tulbură liniștea tuturor părinților din comunitate și o transformă pe Jane într-o victimă a prejudecăților și bârfelor mamelor exagerat de protective, iar Madeline și Celeste vor încerca tot posibilul să o ajute să treacă peste, confruntându-se în același timp cu propriile lor drame.

E greu să vorbești despre Marile minciuni nevinovate fără să dai un spoiler, cât de mic. Cartea este construită atât de ingenios și fiecare detaliu, oricât de insignifiant ar părea la început, joacă un rol crucial în deznodământul exploziv, astfel încât am impresia că orice aș spune despre acțiune risc să dezvălui ceva de o importanță crucială. Misterul! Oh, trebuie neapărat să-l pomnesc măcar, pentru că e una dintre cele mai incitante părți ale cărții. Ei bine, dacă în cazul romanelor polițiste avem de-a face cu o moarte/dispariție (care aproape întodeauna are ca deznodământ moartea dispărutului) care ne este prezentată la început și ea reprezintă scheletul întregii acțiuni, Liane Moriarty schimbă puțin foaia. De această dată, un eveniment tragic este sugerat de-a lungul cărții, atât în primul capitol cât și la sfârșitul celorlalte, prin intermediul intervențiilor directe ale diferitelor personaje, cărora li se iau declarații fie din partea poliției, fie din partea presei. Nu știu exact cum să descriu sentimentele pe care le-am avut citind Marile minciuni nevinovate, pentru că de cele mai multe ori au fost amestecate – în sensul bun al cuvântului –, dar pot garanta că, odată ce ați deschis cartea, cu greu o s-o mai puteți lăsa jos.

Câteva cuvinte despre protagoniste: Jane ar putea părea, la început, stereotipul de mamă singură, care se mută într-un orășel liniștit de dragul copilului ei, dar este mai mult decât atât. În primul rând, Jane este o luptătoare, o persoană care s-a lovit de-a lungul vieții de nenumărate obstacole, dar care nu s-a lăsat învinsă de ele și a reușit, cumva, să țină fruntea sus indiferent de situație. Totuși, în spatele acestei imagini, acesti măști pe care o poartă de dragul fiului său, se ascunde un suflet rănit de prea multe ori pentru a mai putea crede în bunătatea oamenilor. Iar secretul pe care îl ascunde este cu atât mai tulburător cu cât nu a găsit puterea să-i spună nimănui despre el.

Madeline este, în multe feluri, opusul lui Jane: cu o fire deseori vulcanică și iute la mânie. Dar, la fel ca și în cazul noii sale prietene, lucrurile nu stau chiar așa de simplu și nimic nu este ceea ce pare la prima vedere. În spatele ușilor închise, viața lui Madeline este un haos emoțional: căsătorită pentru a doua oară, cu o fiică adolescentă care îi pune bețe-n roate de fiecare dată când are ocazia și care nutrește o dorință ciudată de a o face să sufere amenințând-o că va pleca definitiv la tatăl ei – fostul soț al lui Madeline, având de crescut alți doi copii mai mici și încercând din răsputeri să facă ordine în viața prietenelor sale. Ce mi-a plăcut cel mai mult la povestea lui Madeline (în afară de o parte pe care nu pot s-o divulg) a fost cât de bine se completa cu Ed, soțul ei actual, cum personalitatea sa fierbinte era deseori temperată de calmul lui. Mi s-a părut o caracterizare cât se poate de perfectă a zicalei „contrariile se atrag” și am adorat fiecare interacțiune dintre cei doi.

Despre Celeste nu pot vorbi foarte în amănunt pentru că ar însemna să dau câteva spoilere – micuțe, dar tot spoilere rămân – legate de acțiune și nu vreau să fac asta. Celeste mi s-a părut a avea cea mai interesantă poveste, una în care se vor regăsi multe femei care se confruntă cu aceleași probleme. Am avut impresia că ea este și cel mai complex personaj al cărții, cu toate că, dacă ar fi să fac un top cu preferații mei din Marile minciuni nevinovare, probabil Celeste ar ajunge undeva pe la capătul clasamentului, fiindcă mi-a lăsat impresia unei persoane unlikable 😀

Daaar am avut o mică-mare nemulțumire legată de carte. Spre sfârșit, când ne apropiem de momentul critic, în care aflăm în sfârșit ce naiba s-a întâmplat în seara concursului de cultură generală, o mică bombă explodează de unde nu te aștepți. Un personaj face o dezvăluire atât de șocantă, pe care nu eu unul nu am intuit-o – și mă bucur enorm că nu a fost ceva previzibil –, încât a trebuit neapărat să continui lectura, cu toate că mă durea îngrozitor capul și ochii mai aveau puțin și cedau din cauza suprasolicitării. Totuși, oricât de incredibil și de șocant ar fi fost acel moment, după ce am stat și m-am gândit puțin la el, am ajuns la concluzia că a apărut de nicăieri. Mi-ar fi plăcut ca, pe parcursul cărții, autoarea să fi strecurat câteva detalii care, puse cap la cap, să conducă spre o astfel de concluzie logică. Așa, am avut impresia că autoarea a meșterit ceva pe ulima sută de metri și cam atât.

Marile minciuni nevinovate aproape că a atins perfecțiunea. Fiecare personaj din perspectiva căruia urmărim acțiunea este uimitor de bine creionat, cu defecte cât se poate de umane și calități care nu au fost exagerate doar de dragul de a avea protagoniști perfecți. Acțiunea nu te lasă nici măcar o clipă să respiri datorită capitolelor scurte și a modului în care acestea se încheie (de cele mai multe ori abrupt, taman când devenea totul mai interesant). Am adorat cartea lui Liane Moriarty, vreau neapărat să citesc și Secretul soțului, apărută și la noi tot la editura Trei, și sunt foarte nerăbdător să văd primul episod al serialului; sper să fie cel puțin la fel de fidel/excepțional precum Gone Girl.

Mulțumesc editurii Trei pentru acest roman amețitor!

RATING:loved-it