TITLU: Vise întunecate (Dexter #1)
AUTOR: Jeff Lindsay
PUBLICAT DE: Editura Paladin
DESCRIERE: Faceţi cunoştinţă cu Dexter Morgan, un tânăr chipeş şi amabil cu toată lumea. În plus, el este un foarte priceput specialist în analizarea petelor de sânge, angajat la poliţia din Miami. Dexter mai are însă şi o pasiune ascunsă: e criminal în serie. Dar, spre deosebire de cei pe care-i vânează colegii săi, Dexter îşi alege victimele după un cod aparte: fiecare dintre cei pe care îi omoară este el însuşi un ucigaş odios.
Cele două feţe ale personalităţii lui Dexter Morgan se împacă de minune până în ziua în care lumea sa e dată peste cap de o serie de crime bizare, iar nopţile încep să îi fie bântuite de vise întunecate…
RECENZIE:
Am fost avertizat că primul volum din seria Dexter se va putea dovedi o aventură destul de dubioasă, dar, după ce am citit suficiente thrillere excelente, ale căror antagoniști s-au dovedit a fi niște maniaci de primă clasă, am zis că pot suporta orice. Plus că îmi doresc de foarte multă vreme să văd serialul bazat pe cărțile lui Lindsey, chit că mi-am luat recent niște spoilere despre cum se termină totul, așa că mi-am făcut curaj și am pătruns în mintea încâlcită a lui Dexter Morgan, neștiind ce voi găsi acolo.
Expert în tot ce ține de sânge și criminal în serie, așa ar suna o foarte scurtă prezentare a lui Dexter, protagonistul romanului. În timpul zilei, acesta este un cetățean model care ajută poliția din Miami să dea de capăt cazurilor ceva mai complicate, iar în anumite nopți, atunci când lumina lunii este prielnică, Dexter cedează în fața nevoilor Pasagerului Întunecat, latura sa ascunsă care tânjește după sângele ucigașilor notorii.
Știu că sună ciudat și poate că nu e tocmai cea mai ușor de acceptat afirmație pe care o voi face, dar… m-am atașat surprinzător de ușor de protagonistul ușor dereglat al romanului, distantul Dexter, care mi s-a părut, fără doar și poate, cel mai fascinant și complex personaj din toate cărțile pe care le-am citit până acum. Dexter are acel ceva al lui, un strop de charismă diluată în toată marea de sictir, dezgust, aroganță și ironie în care i se îneacă personalitatea. Replicile sale, de cele mai multe ori pline de acid și sarcasm, sunt pur și simplu delicioase, le-am citit cu zâmbetul pe buze și cu o stranie satisfacție pentru că, nu de puține ori, și eu am gândit aceleași lucruri când purtam o discuție cu o persoană pe care nu o prea agream, doar că niciodată nu spuneam ceea ce gândeam deoarece îmi doream să păstrez anumite aparențe. Dexter, în schimb, nu se siește să spună lucrurilor pe nume, chiar dacă adevărul ce-i iese din gură se dovedește, de cele mai multe ori, neplăcut pentru interlocutorul său. În afară de gura-i spurcată, Dexter iese în evidență și datorită modului în care se comportă, atât în momentele în care vrea să pară un om normal – e rece, distant, incapabil să înțeleagă cele mai simple emoții umane și vădit scârbit de starea tot mai degradantă a societății –, dar și atunci când își arată adevărata față și își face de cap cu victimele – aici vă las pe voi să descoperiți surprizele.
Relația dintre Dexter și sora lui, Deborah, mi s-a părut un alt punct forte al romanului. Aceasta a fost portretizată în cel mai realist mod cu putință, autorul evitând clișeele de genul fraților înstrăinați care nu-și vorbesc sau a celor mult prea atașați unul de celălalt. Deși de câteva ori am simțit că s-a întrecut puțin măsura și că sentimentele lui Dexter nu sunt tocmai printre cele mai cinstite, în majoritatea timpului am avut parte de momente obișnuite între frați – bine, cât de obișnuite pot fi acestea atunci când amândoi încearcă să deslușească misterul unui șir inexplicabil de crime –, din care nu lipsesc tachinările, certurile pentru lucruri mărunte, glumele nesărate, amintirile înduioșătoare pe care le împărtășesc și dragostea necondiționată ce-i leagă.
Stilul lui Lindsay mi s-a părut că seamănă puțin cu cel al lui Gillian Flynn, în sensul că ambii autori prezintă niște personaje cărora clar le lipsește o doagă, dar o fac în așa manieră încât să te oblige, practic, să-i înțelegi de ce sunt așa dereglați și chiar să ajungi să-i simpatizezi, respecți sau adori (Dexter se încadrează în ultima categorie). Misterul din jurul crimelor prezentate în acest volum este unul destul de reușit, care te ține în priză suficient de mult încât să dai de *prea* multe ori cu presupusul în legătură cu identitatea ucigașului numai pentru a te lua prin surprindere la final cu o dezvăluire neașteptată, doar că a fost ceva mai… liniștit decât în cazul altor thrillere, ceea ce nu e un lucru rău pentru că, astfel, Dexter a putut ieși în evidență și mai mult, fiind pus în situații ciudate sau cotidiene în care se descurca la fel de bine ca un elefant într-un magazin cu articole din porțelan.
Nu știu ce să mai zic despre roman ca să vă conving să-l citiți. Merită, din plin, fiecare pagină, fie și numai pentru a descoperi un personaj atât de bine conturat precum Dexter. Dacă vă plac thrillerele, romanele psihologice, serialele sau filmele cu protagoniști fucked-up, Vise întunecate se va dovedi alegerea perfectă pentru voi. Eu am adorat-o și abia aștept să citesc continuarea, deja apărută la Editura Paladin.
Mulțumesc grupului editorial Art pentru exemplarul oferit pentru recenzie!
răzvan's bookshelf 