APOCALIPSA ADUSĂ DE… ÎNGERI – recenzie ÎNGERI CĂZUȚI, de Susan Ee

ingeri-cazuti

TITLU: Îngeri căzuți (Penryn și Sfârșitul lumii #1)

AUTOR: Susan Ee

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Au trecut șase săptămâni de când Îngerii Apocalipsei au coborât pe Pământ pentru a distruge lumea modernă. Bandele de răufăcători sunt stăpânii zilei, iar spaima și superstițiile cei ai nopții. Când îngerii războinici răpesc o fetiță neajutorată, sora ei Penryn, în vârstă de șaptesprezece ani, e hotărâtă să facă orice să o salveze. Orice, în afară de a încheia un pact cu un înger inamic. Împreună cu Raffe, un luptător rănit și fără aripi, pe care îl salvează, Penryn pornește într-o călătorie plină de pericole pentru a-și regăsi sora și în timpul căreia cei doi protagoniști trebuie să se sprijine unul pe celălalt ca să poată supraviețui.

RECENZIE:

După ce moda cărților pentru adolescenți care aveau ca protagoniști vampiri frământați de fel de fel de drame adolescentine a apus, un nou fel de ființe supranaturale pare să fi atras atenția scriitorilor. Îngerii, acei oameni înaripați despre care se spune că și-ar face veacul în Rai sau că ar fi mesagerii cuvântului lui Dumnezeu. Nu sunt sigur de asta și vă rog să mă corectați dacă greșesc, dar cred (cu accent pe „cred”) că îngerii au fost introduși în literatura YA de către Cassandra Clare prin intermediul cunoscutelor sale serii Instrumente mortale și Dispozitive infernale, apoi au fost „preluați” și de alți autori, rezultând serii precum Hush, hush sau Penryn și Sfârșitul lumii, aici de față.

Despre cartea lui Susan Ee nu știam mare lucru înainte să apară și la noi, doar că e incredibil de populară în SUA și că apărea cam în fiecare videoclip al booktuber-ilor din străinătate pe care-i urmăresc ocazional. Iar asta a fost un lucru foarte, foarte bun, pentru că mi-am permis să fiu surprins de poveste, personaje și lumea post-apocaliptică imaginată de autoare.

Au trecut câteva luni de când îngerii s-au pogorât din ceruri, aducând cu ei cutremure și valuri tsunami, moarte și distrugere. Lumea nu mai e cum a fost odinioară, oamenii sunt dezbinați și fiecare luptă pentru a supraviețui de pe-o zi pe alta. Penryn, o adolescentă aparent obișnuită, împreună cu mama ei instabilă psihic și Paige, sora ei mai mică, imobilizată într-un scaun cu rotile colindă ruinele Statelor Unite căutând mâncarea – care a devenit un lux – și un acoperiș sub care să doarmă. Într-o seară, însă, acestea se întâlnesc cu un grup de îngeri vicioși care par hotărâți să-l desfigureze pe… unul de-al lor. Penryn intervine, îi salvează viața lui Raffe – îngerul agresat, care rămâne fără aripi în urma confruntării cu semenii săi – și, drept „răsplată”, unul dintre îngeri o răpește pe sora sa. Urmează o cursă contra cronometru, Penryn și Raffe aliindu-se pentru a ajunge la sălașul îngerilor, acolo unde ea crede că este ținută Paige, iar el e aproape convins că poate găsi pe cineva care să-i prindă la loc aripile.

Una dintre cele mai alerte și imprevizibile cărți pe care le-am citit în ultima vreme, Îngeri căzuți dă pe dinafară de awesomeness la capitolul acțiune și cred că unii autori ar avea câte ceva de învățat de la Susan Ee despre cum se scrie un roman YA fantasy care să-l facă pe cititor să-și țină răsuflarea la fiecare pagină. Mi-a plăcut la nebunie twist-ul cu îngerii mai puțin prietenoși, deși mi-a amintit puțin de nu-prea-reușitul serial Dominion (pe care l-am și abandonat dupa 2-3 episoade), dezastrul care s-a abătut asupra Pământului după apariția lor a fost redat exemplar, iar planul secret al înaripaților m-a luat total pe nepregătite.

Aproape lipsită de clișeele atât de comune în cadrul cărților ultra-mega-giga populare (încă le mulțumesc sfinților că nu am avut parte de un triunghi amoros și sper că lucrurile vor rămâne așa pe tot parcursul trilogiei), cartea nu plictisește nicio secundă și mereu, dar mereu ai impresia că pagina pe care o citești e mai încărcată de acțiune decât precedenta și că următoarea va fi și mai și. Ultima parte, aș zice că începând cu pagina 200, e genială. De-a dreptul uluitoare și mindblowing și tot ce mai vreți. Înainte să ajung la acel punct, mă gândeam că finalul volumului nu are cum să se ridice la înălțimea primelor două treimi, că autoarea și-a epuizat toate ideile bune și că voi avea parte de un deznodământ deloc satisfăcător. Și m-am înșelat! Finalul pe care Susan Ee l-a ales pentru Îngeri căzuți e perfect: are acțiune cât cuprinde, întorsături neașteptate de situație, răspunde la o parte din întrebări și lasă loc unora noi, care să fie dezbătute în următoarele volume, e un cliffhanger, dar nu unul într-atât de nasol încât să vrei să-ți vinzi sufletul Diavolului pentru a face rost cât mai repede de traducerea la World After. Dacă ar fi să o judec doar din acest punct de vedere, probabil că i-aș acorda cărții ratingul maxim (și un + pe lângă), dar trebuie să iau în considerare și personajele care mi-au plăcut… și nu prea.

Încep cu Penryn, doar e protagonista 😀 Ei bine, la început m-a cam scos din sărite atitudinea ei de adolescentă înțepată și faptul că părea să aibă mereu pregătit un răspuns sarcastic. Dar, în timp, am ajuns să mă obișnuiesc cu aceste trăsături mai puțin măgulitoare ale fetei și am observat că în spatele măștii pe care se chinuie să o păstreze de dragul surorii ei și, mai târziu, pentru a nu părea o idioată în ochii lui Raffe, care și așa o considera o ființă inferioară, se ascunde ceva mai mult. Penryn e, în primul rând, al naibii de curajoasă, aș spune că la fel de curajoasă precum Katniss, cea care a înfruntat Capitoliul pentru a-și salva sora de la teribilele Jocuri. Sincer, nu m-am așteptat ca Penryn să intervină în răfuiala dintre Raffe și îngerii care voiau să-l omoare; m-am gândit că o să profite de situație și o să-i tragă și ea câteva lovituri, după ce bătăușii înaripați aveau să-și ia zborul de la fața locului și vor fi lăsat cadavrul nefericitului să putrezească într-o baltă de sânge. Asta mi-a dovedit două lucruri: că Penryn acționează mai întâi și judecă la urmă și că are un extraordinar simț al dreptății, ceva ce rar mai întâlnești într-o lume distrusă aproape din temelii. Ah, și așa cum îi stă bine oricărei eroine YA, mai e și foarte, foarte încăpățânată și are o tendință aproape sinucigașă de a ignora ordinele, dar asta nu m-a deranjat deloc. (P.S: mama lui Penryn e înfiorătoare.)

Partea mai puțin plăcută a cărții a fost Raffe. În primul rând, nu am putut lua în serios un înger care își spune Raffe (și da, știu că e o prescurtare a numelui Rafael, dar nu e de ajuns). Apoi, trebuie să spun că acțiunile lui și felul în care vorbește îl fac să semene prea mult cu un adolescent care se vrea bad boy, însă nu-i reușește, și nu mi-a transmis absolut nimic prin care să mă convingă că ar fi ceva mai mult de atât; pe scurt, comportamentul lui a fost straniu, deloc asemănător cu ceea ce te-ai aștepta de la un înger, iar asta a distrus puțin din farmecul romanului pentru mine.

Îngeri căzuți m-a luat prin surprindere în adevăratul sens al cuvântului, pentru că nu mă așteptam să-mi placă atât de mult. Am citit-o pe nerăsuflate, m-a intrigat și îmi doresc să aflu mai multe, fiindcă sunt sigur că lumea lui Penryn mai are câteva surprize care abia așteaptă să fie descoperite.

Mulțumesc editurii Trei pentru șansa de a citi acest roman incredibil de alert.

RATING

VÂNĂTORI DE UMBRE ÎN STIL VICTORIAN

ingerul_mecanic

TITLU: Îngerul mecanic (Dispozitive infernale #1)

AUTOR: Cassandra Clare

PUBLICAT DE: Editura Leda

DESCRIERE: Tessa Gray, o adolescentă de şaisprezece ani, traversează oceanul pentru a-şi găsi fratele. Destinaţia ei este Anglia, în plină epocă victoriană, dar ceva terifiant o aşteaptă în Lumea de Jos a Londrei, unde vampiri, vrăjitori şi alte creaturi supranaturale bântuie străzile iluminate cu gaz. Numai vânătorii de umbre, războinici hotărâţi să scape lumea de demoni, menţin cât de cât ordinea în acest haos. Răpită de misterioasele Surori Întunecate, membre ale unei organizaţii secrete numite clubul Pandemonium, Tessa află curând că ea însăşi face parte din Lumea de Jos şi că este posesoarea unui talent rar: puterea de a se transforma, după propria-i voinţă, într-o altă persoană. Însă Magistrul, o figură misterioasă care conduce clubul, nu se va da în lături de la nimic pentru a face ca puterea Tessei să-i aparţină. Fără prieteni şi hăituită, Tessa se refugiază la vânătorii de umbre de la Institutul din Londra, care jură să-i găsească fratele dacă ea îşi va folosi puterea pentru a-i ajuta. Tessa descoperă că e fascinată, în aceeaşi măsură, de doi prieteni buni: James, a cărui frumuseţe fragilă ascunde un secret mortal, şi Will, cel cu ochi albaştri, ale cărui stări de spirit schimbătoare, alături de o ironie caustică îi ţin pe toţi la distanţă… pe toţi în afară de Tessa. Pe măsură ce căutarea lor îi atrage tot mai adânc în inima unei urzeli oculte care ameninţă să-i distrugă pe vânătorii de umbre, Tessa îşi dă seama că ar putea fi nevoită să aleagă între a-şi salva fratele şi a-şi ajuta noii prieteni să salveze lumea… şi că dragostea poate fi cea mai periculoasă magie.

RECENZIE:

Anul trecut am citit o parte din prima serie scrisă de Cassandra Clare, și anume Instrumente mortale. Nu am fost fascinat de lumea vânătorilor de umbre și am avut unele probleme cu aceste cărți, în special cu protagoniștii care mi s-au părut extrem de enervanți (mai ales Clary). Dacă ar fi să le fac câte o scurtă prezentare, ar suna cam așa: Orașul oaselormeh, Orașul de cenușă – categoric mai bun, Orașul de sticlă – încet la început, dar încântător spre sfârșit și Orașul îngerilor căzuți – deloc necesar sau, și mai bine, oh, God, why? Nu știam sigur dacă seria Dispozitive infernale avea să-mi placă sau nu, dar toată lumea părea să laude această trilogie și să spună că e mai bună decât Instrumentele.

Părerea mea? Da, Dispozitivele mi-au plăcut mai mult decât Instrumentele, și asta după ce am citit doar o parte a trilogiei începute cu Îngerul mecanic.

Acțiunea cărții este destul de bine surprinsă în descrierea oficială a editurii (prea bine, aș spune eu), așa că mai nimic din ce aș putea menționa într-o scurtă prezentare nu ar putea cuprinde elemente noi, de care să nu fi citit deja în partea de DESCRIERE a recenziei, așa că trec direct la părerile mele.

Am tot citit cuvinte de laudă la adresa cărții, dar nu mi-am închipuit că avea să-mi placă atât de mult încă de la prolog. Acțiunea e pur și simplu uimitoare și, chiar dacă a avut unele momente mai domoale, per total am avut impresia că întreaga carte a fost incredibil de alertă. Am apreciat foarte mult detaliile subtile pe care Cassandra Clare le-a introdus în carte, astfel creând o punte de legătură între seriile sale. Menționarea Conclavului, a Institutului din New York, ba chiar și scurta prezentare făcută de Henry unei mașinării la care lucra mi-au adus zâmbetul pe buze.

Deși Tessa era, la rândul ei, o prezență nouă în această Lume de Jos, plină de tot felul de creaturi supranaturale, am simțit că și-a acceptat nou descoperita natură cu mai multă ușurință și înțelepciune decât Clary, ba chiar s-a documentat singură în legătură cu multe dintre elementele fantastice (mulțumită Codexului) și, astfel, paragrafele în care alte personaje trebuiau să-i explice cum stă, de fapt, treaba au fost reduse substanțial. Apreciez acest lucru deoarece, altfel, Îngerul mecanic ar fi ajuns doar o repovestire a Orașului oaselor, plasată în altă epocă.

Și acum, personajele. Recunosc că la început m-am temut că aveau să fie doar niște copii șterse ale celor din Instrumente și că autoarea s-a folosit de personalitățile celuilalt grup de vânători de umbre pentru a-l crea și pe acesta. Spre surprinderea mea, singura paralelă pe care am tras-o a fost între Jessamine și Isabelle, restul mi s-au părut foarte diferite de vânătorii din New York. Tessa e, per total, un personaj mai puternic decât Clary. Spre deosebire de protagonista din Instrumente mortale, Tessa nu face greșeli din pură prostie (na, am spus-o!) și nu se teme să se avânte în situații periculoase de dragul persoanelor iubite (și nu din pură prostie). Will și Jem au fost frumos conturați, deși inevitabilul triunghi amoros dintre ei și Tessa a fost enervant, cu toate că abia i se zăresc laturile în acest volum. Will s-a asemănat puțiiin de tot cu Jace, dar parcă nu a fost chiar atât de enervant precum cel din urmă. Desigur, îi cade cu tronc Tessei și îi vedem multiplele laturi ale personalității pe parcursul cărții: uneori e șarmant, alteori rece, îi place să glumească dar poate fi extrem de serios dacă situația o cere. Toate acestea se bat cap în cap și m-au făcut să fiu mai curios în legătură cu personajul decât aș fi fost în general și să-mi doresc să-i aflu povestea. Jem, pe de altă parte, este exact opusul lui Will, cu toate că sunt prieteni foarte apropiați. Pe tot parcursul lecturii am simțit că Jem era înconjurat de o aură care îl făcea fragil și că din această cauză reușea să fie bun și blând cu toată lumea, inclusiv cu Will.

Ca puncte slabe aș menționa antagonistul și faptul că e destul de previzibil în majoritatea acțiunilor lui. În mod special, identitatea lui nu a fost o surpriză foarte mare sau o dezvăluire șocantă. Nu știu de ce, dar m-am așteptat ca Magistrul să fie cine era încă de la primele pagini. Singurul lucru care m-a luat prin surprindere a fost mârșăvia unei alte persoane.

Îngerul mecanic a fost o lectură încântătoare, în proporție de 90% surprinzătoare și are din partea mea 9/10. Dacă aveți de ales între cele 2 serii, mergeți pe Dispozitive.