AL PATRULEA ACT: AGLOMERAȚIE

festinul-ciorilor

TITLU: Festinul ciorilor (Cântec de gheață și foc #4)

AUTOR: George R.R. Martin

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: După lupte grele şi trădări fatale, cele şapte puteri care îşi disputau Westeros s-au nimicit una pe alta şi au ajuns la un pact îndoielnic. Sau aşa ar părea… Odată cu moartea monstruosului rege Joffrey, regenta Cersei conduce din Debarcaderul Regelui. Înfrângerea lui Robb Stark îi descurajează pe rebelii din Nord şi familia lui se împrăştie ca seminţele pe un pământ neroditor în tot regatul. Nu mai există decât puţine pretenţii legitime la Tronul de Fier, iar acestea sunt în mâinile celor fie prea slabi să le obţină, fie aflaţi pe meleaguri îndepărtate. Războiul care altădată fierbea în tot ținutul se stinge acum. Dar, ca după fiecare conflict, nu trece mult şi supravieţuitorii, renegaţii şi hienele se adună şi rod oasele învinşilor chiar înainte ca moartea să îi cheme la ea. În cele Şapte Regate, ciorile încep să se strângă la un banchet de cenuşă, se leagă planuri îndrăzneţe şi se nasc noi alianţe. Este timpul înţelepţilor şi ambiţioşilor, al înşelătorilor şi al puternicilor care vor obţine îndemânarea, puterea şi magia de care au nevoie pentru a supravieţui timpurilor întunecate ce se aştern în faţa lor. E vremea nobililor şi a plebei, a soldaţilor şi a vrăjitorilor, a asasinilor şi a învăţaţilor să se adune şi să-şi pună la bătaie averile… şi vieţile. La festinul ciorilor mulţi sunt invitaţi, dar puţini sunt cei care părăsesc în viaţă banchetul. Al patrulea volum din saga Cântec de gheaţă şi foc, Festinul ciorilor continuă o poveste pasionantă, cu urzeli greu de desluşit şi crunte vărsări de sânge. La vremuri grele, după un război de proporții inimaginabile, setea de putere supremă, obţinută cu orice preţ, declanşează lupte îngrozitoare, din care numai ciorile pot ieşi învingătoare.

RECENZIE:

Am așteptat cu sufletul la gură continuarea Iureșului săbiilor, una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit până acum (și nu doar din genul fantasy). Eram cum nu se poate mai curios de noile turnuri de situație specifice lui Martin. Îmi era dor de cele câteva personaje pe care am ajuns să le îndrăgesc (cele care nu au avut parte de un destin deja specific ținutului Westeross), dar și de cele pe care iubesc să le urăsc! Cel mai mult voiam să văd cum avea să-și plaseze autorul pionii în acest volum, când tabla de joc pare mai întortocheată ca niciodată. Din păcate, speranțele mele s-au năruit mai ceva ca un castel din cărți de joc imediat după ce am trecut de primele 100 de pagini ale cărții.

Cel mai mult m-a deranjat felul în care Martin a construit acțiunea în acest al patrulea roman al seriei, bazându-se foarte puțin pe vechile personaje și introducând o nouă suită de oameni din perspectiva cărora înțelegem ce se întâmplă în Cele Șapte Regate. Dacă până acum, Cersei ori Sam erau personaje secundare, bine conturate, dar care apăreau în umbra celor care dictau regulile jocului, în Festinul ciorilor aceștia devin principalele puncte de interes. Însă, în afara lor, facem cunoștință cu noi membri ai familiei Greyjoy și o suită de alte personaje care nu fac altceva decât să complice și mai mult lucrurile cu acțiunile lor.

De multe ori, apreciez când un autor introduce personaje noi, dar George R.R. Martin a dus treaba asta la un cu totul alt nivel. Aproape fiecare „față nouă” din acest volum a reușit să mă scoată din sărite și să-mi distragă atenția de la ceea ce era cu adevărat important. Bine, în toată cartea nu s-au întâmplat chiar atât de multe lucruri interesante și, când lucrurile au început să se agite spre sfârșitul volumului, era deja prea târziu. Festinul ciorilor mi s-a părut o cauză pierdută imediat după ce Jon Snow a dispărut din peisaj, iar Tyrion și Daeneys nici măcar nu și-au făcut apariția.

Au existat și unele părți bune. Capitolele scrise din perspectiva lui Cersei mi-au făcut deliciul, oferindu-mi o șansă rară de a pătrunde în mintea unui personaj pe care-l credeam lipsit de scrupule până atunci și să-l văd într-o cu totul altă lumină. Despre Jaime mi-am făcut o părere din volumul precedent, o părere pe care mi-o mențin până în ziua de azi. Cele câteva intervenții ale lui Sam, Arya sau Brienne au fost și ele cum nu se poate mai potrivite, iar schimbarea de atitudine a Sansei au transformat-o din cel mai plictisitor personaj, într-unul dintre cele mai intrigante.

Chiar dacă Festinul ciorilor nu a constat în totalitate numai din momente plictisitoare, cele care sunt prezente printre paginile cărții reușesc să arunce o umbră greu de înlăturat. Absența celor mai îndrăgite personaje din întreaga serie, intrigile noi ale familiei Greyjoy și dimensiunile considerabile ale volumului fac din această a patra parte a sagăi fantasy un volum greu de citit, pe care până și cei mai înrăiți fani ai seriei îl consideră cel mai puțin reușit.

Totuși, merită lecturat măcar pentru a descoperi noile perspective prin care sunt văzute unele dintre cele mai detestate personaje din istoria literaturii.

RATING: 6/10

AL TREILEA ACT: DOUĂ NUNȚI

iuresul_sabiilor

TITLU: Iureșul săbiilor (Cântec de gheață și foc #3)

AUTOR: George R.R. Martin

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Dintre cei cinci rivali pentru putere, unul este mort, altul, căzut în dizgraţie, dar războaiele continuă să se dezlănţuie cu furie şi alianţele se fac şi se desfac. Joffrey ocupă Tronul de Fier, stăpânitor neliniştit al Celor Şapte Regate, duşmanul său cel mai înverşunat, Lordul Stannis, e înfrânt şi dezonorat, iar tânărul Robb încă domneşte peste Nord din fortăreaţa Riverrun. Între timp, Daenerys, regina exilată şi stăpâna ultimilor trei dragoni, străbate continentul scăldat în sânge. În vreme ce forţele rivale pun la cale înfruntarea finală, o armată de creaturi barbare soseşte de la capătul lumii civilizate, însoţită de oastea morţilor-vii, ale căror stârvuri însufleţite sunt de nestăvilit. Nimeni nu-şi va găsi odihna până când Cele Şapte Regate nu vor intra într-un iureş al săbiilor.

RECENZIE:

Mi-e destul de greu să vorbesc despre acest al treilea volum al seriei Cântec de gheață și foc fără să dau spoilere masive. S-au întâmplat atât de multe lucruri neașteptate pe parcursul celor 1200 de pagini încât, la sfârșit, am simțit nevoia unei pauze în care să stau și să reflectez la tot ce am citit, doar că sezonul 4 al serialului își exercita constant presiunea și voiam să termin și următoarele volume înainte ca primul episod să apară.

Recenziile pentru Urzeala tronurilor și Încleștarea regilor cred că au lăsat să se înțeleagă cât de mult ador lumea imaginată de George R.R. Martin, dar și personajele savuroase care se perindă prin ea. Cum s-a întâmplat și în cazul celorlalte volume, am știut la ce să mă aștept pentru mai mult de jumătate din carte, iar pentru asta doar eu sunt vinovat. Am fost la zi cu serialul în momentul în care m-am apucat de cărți, pentru că susțineam sus și tare că nu voi citi niciodată cărțile ca să nu-mi stric inevitabilele surprize din serial. Dar, după evenimentele sezonului 3, nu am mai rezistat și a trebuit să aflu ce se întâmplă în continuare.

Povestea se desfășoară, așa cum ne-am obișnuit, pe mai multe planuri. Avem pericolele reprezentate de Ceilalți și de sălbatici în Nord, încercările lui Robb de a-și salva planul de răzbunare de la eșec, momente deosebit de tensionate în Debarcaderul Regelui și secvențe memorabile în Essos, când Daenerys ne dovedește încă o dată cât de mult a evoluat ca lider și ca persoană. Nu spun mai multe, pentru că aș strica tot farmecul lecturii cu orice mic detaliu despre acțiune.

Până acum, cel mai mult m-au deranjat personajele care apăreau în număr din ce în ce mai mare cu fiecare volum al seriei, iar Iureșul săbiilor nu face excepție. Din nou, m-am pierdut în marea de personaje secundare sau episodice, doar că de această dată am fost dispus să iert acest mic inconvenient deoarece autorul a decis să ne prezinte și punctul de vedere al lui Jaime, personaj pe care toată lumea cred că l-a disprețuit până într-un punct. Toate capitolele scrise din perspectiva lui m-au făcut să-l înțeleg și chiar l-au ajutat să devină unul din personajele mele preferate, nu doar din serie, ci în general. Un alt personaj memorabil cu care facem cunoștință este Oberyn Martell. Replicile și acțiunile sale sunt de-a dreptul fantastice! Restul distribuției rămâne la fel de variată în materie de personalități și acțiuni precum o știm.

O carte atât de impresionantă cred că merită o recenzie pe măsură și nu știu cât de mult am reușit să fac asta, având în vedere că am încercat să nu intru prea mult în detalii, tocmai pentru a nu ruina surprizele pe care acest volum le ascunde. Iureșul săbiilor este cartea mea preferată din serie, atât pentru acțiunea care te ține lipit de pagini și îți distruge orice scenariu închipuit, dar și pentru că ne arată o altă latură a unor personaje neînțelese în celelalte volume.

RATING: 10/10

AL DOILEA ACT: RĂZBOIUL CELOR 5 REGI

inclestarea_regilor

TITLU: Încleștarea regilor (Cântec de gheață și foc #2)

AUTOR: George R.R. Martin

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Încleştarea regilor este cea de-a doua carte din saga fantasy CÂNTEC DE GHEAŢĂ ŞI FOC. O complexă intrigă politică, dinastii rivale, iubiri, trădri, sfetnici răuvoitori, regi incapabili, cavaleri, castele, codri de nepătruns, un gigantic zid de apărare împotriva forţelor neştiute, bastarzi şi dragoni de mult dispăruţi. Tărâmul uitat al luptei şi răzbunării, al vrăjitoriei şi războiului. O poveste în care fecioarele se aliază cu nebunii, fraţii complotează unul împotriva celuilalt, iar morţii se ridică pentru a întuneca pământul. Într-un climat al incestului şi al fratricidului, al alchimiei şi al crimei, preţul gloriei va fi măsurat în sânge şi va fi plătit celor mai cruzi învingători. Timpul şi-a ieşit din matcă. Vara de zece ani, liniştită şi îmbelşugată, îşi anunţa sfârşitul, iar răceala dură a iernii se apropia ca o bestie înfuriată. Cei doi conducători care asiguraseră liniştea tărâmului, Lordul Eddard Stark şi Regele Robert Baratheon, au căzut pradă intrigilor şi trădării. De la fortăreaţa Piatra Dragonului până la tărâmurile ameninţătoare din Winterfell, haosul a pus stăpânire pe toată suflarea, iar pretendenţii la tronul Celor Şapte Regate s-au hotărât să îşi impună voinţa prin foc şi distrugere.

RECENZIE:

Eram fascinat de lumea lui George R.R. Martin cu mult înainte să pun mâna pe cele 5 volume din Cântec de gheață și foc, asta datorită serialului bazat pe saga autorului american. Nu cred că are rost să spun că am adorat primul volum și așteptam cu nerăbdare să ajung la cel de-al doilea. Încleștarea regilor nu a dezamăgit nicio secundă, a luat toate ingredientele care au făcut din Urzeala tronurilor acea lectură incredibilă și a adăugat noi întorsături de situație, noi conflicte și mai dramatice, mai multă acțiune și, din păcate pentru mine, multe alte personaje.

Acțiunea din cel de-al doilea volum al seriei are loc imediat după ce Daenerys a reușit să aducă pe lume trei dragoni, în urma vrăjilor necurate care i-au provocat atâta durere la sfârșitul primei cărți. Nașterea dragonilor e acompaniată de înceata revenire a magiei în Westeros și Essos și de o cometă roșie care guvernează peste întreaga desfășurare de forțe din Încleștarea regilor. Daenerys și khalasarul ei ajung în cel mai măreț oraș dintre toate, Qarth, și e nevoită să treacă prin nenumărate încercări până să poată avansa în misiunea ei de a revendica Tronul de fier. Înapoi în Westeros, lucrurile nu stau prea bine pentru familia Lannister, Debarcaderul Regelui fiind amenințat de puternica flotă a lui Stannis Baratheon, fratele lui Robert, succesorul de drept al Tronului. Greul cade pe umerii lui Tyrion, care pentru moment e Mână a Regelui, și este nevoit să apere orașul de atacul iminent. În nord, Catelyn Stark, îndurerată de pierderea recentă, face un lucru necugetat pentru care ajunge să fie considerată o trădătoare a cauzei fiului său, Robb. Și mai la nord, Jon Snow și un grup de oameni ai Rondului ajung pe tărâm necunoscut, lăsând Zidul în urmă și aventurându-se pe hotarele sălbaticilor.

Încleștarea regilor mărește mizele și așa uriașe din primul volum și aduce un plus de acțiune, magie și neprevăzut. Pericolul e mai real și mai palpabil ca niciodată și senzația că niciun personaj nu este în siguranță se strecoară printre fiecare rând. Felul în care George R.R. Martin reușește să mențină interesul viu și să surprindă mereu, cu toate că volumul acesta se apropie de 900 de pagini, este cu adevărat de apreciat. Nu spun că nu sunt momente plictisitoare, pentru că majoritatea capitolelor Sansei și ale lui Bran mi s-au părut greu de parcurs, dar în rest am găsit totul deosebit de interesant.

Cum îi șade bine oricărui sequel, și Încleștarea regilor aduce în lumina reflectoarelor o suită de personaje noi. Doar că în cazul lui Martin nu e vorba de 2-3, ci de zeci. Nu știu dacă e un lucru neapărat rău, dar multitudinea de personaje cu nume imposibil de reținut sau care seamănă între ele reprezintă cea mai mare pată neagră a cărților din saga Cântec de gheață și foc.  Însă, cu toate că majoritatea mi s-au părut mai degrabă inutile, au fost câteva care au ieșit în evidență. Brienne, Melisandre și Jaqen sunt cei trei care mi-au captat interesul, în special datorită abilităților deosebite și a personalităților remarcabile, și cu siguranță le voi urmări dezvoltarea cu atenție pe parcursul următoarelor volume.

Am fost pe deplin prins în mrejele politice și magice ale acestei lumi, în care atenția la detaliu este la un cu totul alt nivel și straturile personalităților majorității celor implicați în aceste „jocuri” sunt numeroase și atât de bine conturate încât pare imposibil să fie doar personaje fictive. Cu toate plusurile sale, mi-aș fi dorit ca Încleștarea regilor să fi avut mai multe scene în care magia să-și facă de cap, iar dragonii să fi apărut mai mult.

Chiar dacă în jur de 70% din carte a fost ecranizată în cel de-al doilea sezon din Game of thrones, au existat unele fragmente sau chiar capitole întregi care m-au luat prin surprindere și au menținut viu interesul meu pentru roman. Încleștarea regilor primește un bine-meritat 9,5/10 din partea mea, pentru că a plusat mult față de primul volum în multe privințe, dar a avut unele scăpări care îl împiedică a aibă nota maximă.

PRIMUL ACT: JOCUL PUTERII

got

TITLU: Urzeala tronurilor (Cântec de gheață și foc #1)

AUTOR: George R.R. Martin

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Într-un ţinut în care verile pot dura ani în şir şi iernile o viaţă, primejdia se arată la orizont. Vine iarna şi pe plaiurile îngheţate de la nord de Winterfell forţe întunecate şi stranii îşi adună puterile în spatele Zidului ce protejează întregul regat Westeros. În mijlocul conflictului se află familia Stark de Winterfell, oameni la fel de aspri şi neîndurători ca pământul pe care îl stăpânesc. Un tărâm al extremelor, de la fortăreţele de piatră ale iernii la castelele belşugului şi ale verii, în care lorzi şi prinţese, soldaţi şi vrăjitori, asasini şi bastarzi iubesc, se luptă şi uneltesc pentru a supravieţui. Între intrigi şi comploturi, tragedie şi trădare, victorie şi teroare, soarta familiei Stark, a aliaţilor ei şi a inamicilor atârnă de un fir de păr, în timp ce toţi încearcă să câştige cel mai periculos joc dintre toate: urzeala tronurilor.

RECENZIE:

Fiind un fan înfocat al serialului Game of thrones, înăuntrul meu se dădea o luptă aprinsă. O parte din mine își dorea să afle ce se întâmplă în continuare cu personajele, fără să aștepte un an între sezoane. Cealaltă parte încerca să mențină surpriza momentelor ce aveau să vină și, ca să o spun pe cea dreaptă, îi era puțin teamă de „monstruozitățile” alea de peste 800 de pagini fiecare. Până la urmă am cedat tentației și mi-am cumpărat cele cinci volume din Cântec de gheață și foc, pe care le-am devorat în tot atâtea săptămâni.

Saga high-fantasy a lui George R. R. Martin începe în forță cu acest prim volum care nu doar că pregătește terenul pentru cărțile viitoare, ci este în sine un amalgam de răsturnări de situație și momente șocante care te fac să te întrebi „oare ce se va întâmpla în continuare?”.

Scris din perspectiva mai multor personaje, romanul Urzeala tronurilor oferă o viziune mult mai amplă asupra lumii create de autor față de alte romane ale genului. În acest prim volum, personajele din perspectiva cărora ne sunt relatate evenimentele sunt Eddard, Catelyn, Bran, Sansa și Arya din casa Stark, Jon Snow – bastardul lui Eddard, Tyrion din casa Lannister și Daenerys din casa Targaryen. Dacă la început poate părea dificil de urmărit din această situație, încetul cu încetul te obișnuiești, asta pentru că autorul îi atribuie fiecărui personaj propriul story arc dacă nu uimitor, măcar interesant. Bine, poate mai puțin lui Bran. Pentru moment.

După cum reiese din ce am spus mai devreme, povestea acestui volum se învârte în mare parte în preajma familiei Stark din Winterfell. Eddard e Lord de Winterfell, Paznic al Nordului și unul dintre cei mai importanți oameni ai ținutului Westeros. Și tocmai din această cauză, Regele Robert Baratheon, prietenul său din copilărie, îi face o vizită (împreună cu soția sa, Regina Cersei din casa Lannister, cei trei copiii ai lor: Joffrey, Tommen și Myrcella și frații ei Jaime – gemănul reginei, supranumit regicidul și Tyrion – cel mai awesome pitic din toate timpurile) pentru a-l ruga să accepte postul de Mână a regelui și să părăsească Winterfell-ul. Eddard acceptă și pleacă spre Debarcaderul Regelui, împreună cu fiicele sale, lăsând-o pe Catelyn singură cu cei trei fii ai lor: Robb, Bran și Rickon. Asta pentru că Bran a suferit un accident și nu poate călători, Rickon este prea mic, iar Robb trebuie să învețe care sunt îndatoririle Lordului de Wintefell, titlu care îi va reveni peste câțiva ani. Jon Snow, bastardul lui Eddard, pleacă spre Zid, o construcție uriașă de gheață care apără ținutul de ororile din Nord, pentru a se înrola în Rondul de Noapte, o societate din care fac parte, pe lângă cei care au ales de bună voie Zidul, scursurile celor 7 regate. Iar în Essos, peste mare, așteaptă Daenerys și Viserys din casa Targaryen, frate și soră, ultimii care partă numele străvechii familii și adevărații moștenitori ai tronului din Westeros. Viserys își vinde sora lui khal Drogo, conducătorul unui khalasar dohraki, în schimbul promisiunii unei armate. Daenerys este la început îngrozită de impunătorul khal, dar între cei doi ajunge să se nască o frumoasă poveste de dragoste și respect. Îmi e greu să povestesc mai mult despre acțiunea cărții, fără să intru în acel nefast teritoriu al spoilerelor. Ce am rezumat este doar începutul, iar de aici lucrurile o iau razna!

Partea fascinantă la această carte, ca de altfel la întreaga serie, sunt personajele. Îndepărtându-se de șabloanele genului fantasy, George R. R. Martin ne oferă o întreagă suită de participanți în acest joc al tronurilor, fiecare minunat construit, astfel încât să-i fie evidențiate atât calitățile, cât și defectele. Da, Cersei e o nenorocită fără scrupule, dar tot ce face este pentru că-și iubește copiii. Sansa acționează prostește și minte pentru a-l apăra pe Joffery, asta doar pentru că a fost crescută cu povești cu prinți și prințese și crede că acesta e cel mai bun mod de a acționa. Catelyn e impulsivă, ia hotărâri pripite fără să aștepte și dovezi care să le susțină, tocmai pentru că e devotată familiei. Eddard e, probabil, cel mai apropiat de standardul de erou, însă și el are o parte mai întunecată și nu se sfiește să se folosească de așii din mânecă pentru a amenința. Iar Daenerys… Ea cred că are parte de cea mai frumoasă evoluție în acest volum. Ea și Arya. Desigr, nici lor nu le lipsesc defectele, dar situațiile prin care au trecut la vârste fragede parcă mai diluează din ele. Singurul despre care pot spune că e cu adevărat construit doar din defecte și părți proaste e Joffrey, răsfățatul prinț. Doamne, îl urăsc pe copilul ăla!

Mi-a plăcut atenția la detaliu cu care autorul a conturat această lume. Fiecare familie are un stindard și un motto care să îi reprezinte. De exemplu, Targaryenii – vestiți călăreți de dragoni, au drept stindard un dragon roșu cu trei capete, pe fundal negru, iar motto-ul lor este „sânge și foc”. Iar istoriile fiecărie case sunt atât de bogate și se întrepătrund mereu, încât pare imposibil ca Westeros-ul să fie doar un ținut fictiv și nu o locație din lumea reală. Un alt lucru care mi s-a părut ingenios a fost atribuirea bastarzilor același nume de familie, în funcție de locul din care vin. De exemplu, numele de familie a lui Jon e Snow, asta pentru că e un om al nordului. Mai sunt și Sand, pentru locuitorii aridului Dorne, sau Rivers pentru cei care vin din Ținuturile Riverane.

Singura chestie care m-a deranjat (și voi aminti de asta de fiecare dată) a fost numărul mult prea mare de personaje. Mereu apar și dispar oameni, importanți sau nu, iar numele lor sunt atât de asemănătoare încât de foarte multe ori am fost confuz. Partea proastă e că, pe măsură ce avansează saga, vor apărea tot mai multe personaje.

Intriga atent construită, personajele memorabile, frumusețea Westeros-ului și acel strop de fantasy de la final care te face să-ți dorești mai mult, toate contribuie la succesul acestei serii și la locul de cinste pe care îl are în biblioteca mea. Urzeala tronurilor primește 9/10 din partea mea. Asta doar pentru că în serie vor urma cărți mult mai bune.