GÂNDURI NEGRE

locuri-intunecate

TITLU: Locuri întunecate

AUTOR: Gillian Flynn

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Libby Day avea şapte ani când mama şi surorile ei au fost ucise în „Sacrificiul Satanic” din Kinnakee, Kansas. Ea a scăpat şi a depus mărturie că Ben, fratele său mai mare, a comis crimele. Douăzeci şi cinci de ani mai târziu, Club Omor — o societate secretă pasionată de crime celebre — o contactează pe Libby şi o presează să le ofere detalii despre acea noapte sângeroasă, pledând pentru nevinovăţia lui Ben. Libby se implică în investigaţie, dar pe măsură ce aceasta o poartă din cluburile sordide de striptease din Missouri până în oraşele turistice abandonate din Oklahoma, adevărul inimaginabil iese la iveală. Ajunge, aşadar, în punctul de unde a pornit: fugind din calea unui ucigaş.

RECENZIE:

Am făcut cunoștință cu Gillian Flynn la sfârșitul anului trecut prin intermediul unei anumite Fete dispărute. Nu exagerez când spun că din „vina” ei m-am îndrăgostit de genul thriller, așa că se înțelege de ce am fost cum nu se poate mai entuziasmat să citesc și cealaltă carte a sa publicată la noi, Locuri întunecate. Deși nu s-a ridicat la nivelul încurcatei povești de-a șoarecele și pisica dintre Nick și Amy, istoria familiei Day a menținut acea senzație presantă de „trebuie să aflu ce s-a întâmplat cu adevărat” pe care am avut-o și când am citit Fata dispărută.

Totul începe cu o crimă și cu mărturia lui Libby care îl va arunca pe fratele său, Ben, în spatele gratiilor pentru tot restul vieții. Fiind convinsă că Ben a fost autorul masacrului de la ferma familiei și că el le-a ucis pe mama și cele două surori ale sale, Libby, fiind doar o fetiță de șapte ani, a jucat după cum i-au cântat adulții și, astfel, l-a osândit pe propriul său frate la o viață în pușcărie. Dar, după 25 de ani, se trezește față în față cu o serie de dovezi care susțin nevinovăția lui Ben și îi dau viața peste cap, așa că Libby se decide să ia situația în propriile-i mâini și pornește într-o anchetă la sfârșitul căreia speră că va desluși misterul din spatele nopții care i-a distrus viața.

Stilul lui Gillian Flynn creează dependență, iar asta nu e o exagerare. Poate că unii ar considera scriitura oarecum seacă, dar pe mine m-au impresionat descrierile viscerale, extrem de elaborate ale unor evenimente tragice, șocante sau pur și simplu tulburătoare. Fiecare pagină parcursă are darul de a stârni și mai mult interesul, de a te face să-ți dorești cu și mai multă ardoare să citești în continuare și, uite așa, te trezești la jumătatea cărții fără să știi. Capitolele sunt scurte, încărcate de mister și suspans, iar alternarea continuă între cele 3 perspective (întâmplările din prezent le vedem prin ochii lui Libby, iar trecutul ne dezvăluie mici fărâme de adevăr prin intermediul lui Ben și Patty, mama sa) contribuie la viteza (a se citi „foamea”) cu care se citește cartea.

Personajele sunt construite exemplar, așa cum era de așteptat. Nick și Amy rămân, până în ziua de azi, unul dintre cele mai fascinante cupluri peste care am dat, din fericire, doar în cărți/filme (sper să nu apuc ziua în care să fac cunoștință cu omologii lor în carne și oase). Libby, Ben și Patty urmează același tipar de personaje complexe, cu temeri, incertitudini și gânduri întunecate, care îi bântuie pe fiecare în parte și fac din viețile lor un calvar. Pe Libby o răscolesc numeroasele remușcări pe care le are vizavi de vechea sa mărturie în legătură cu Ben. După ce unele dovezi srânse de membrii sumbrului Club Omor par să încline balanța astfel încât să fie în favoarea nevinovăției fratelui său, Libby încearcă din răsputeri să o dovedească, pentru a-și spăla din păcatele comise fără voia ei. Ben, după 25 de ani în închisoare, pare oarecum resemnat cu sentința lui și încearcă să-și convingă sora să renunțe la ancheta pe cont propriu pe care o întreprinde, doar că nu o face din cauză că se simte vinovat, ci pentru că ascunde un secret, un detaliu crucial în rezolvarea misterului din noaptea de 2 spre 3 ianuarie 1985.

Singurul lucru dezamăgitor la carte a fost, după părerea mea, a fost „marea dezvăluire” de la final. Nu știu de ce, dar m-am așteptat la ceva mult mai… spectaculos. Felul în care autoarea a rezolvat misterul, deși a avut logică și nu a lăsat niciun lucru neclarificat, mi s-a părut destul de nesatisfăcător. Comparativ cu încheierea Fetei dispărute, nu a fost atât de enervant și lipsit de sens, dar parcă a murdărit puțin imaginea perfectă a cărții.

Dacă sunteți în căutarea unei cărți care să vă țină cu sufletul la gură de la început și până la sfârșit, cu personaje complexe și un mister bine gândit, care o să vă facă să treceți prin milioane de ipoteze în legătură cu adevăratul făptaș, Locuri întunecate e lectura pe care o căutați.

Mulțumesc Editurii Trei pentru acest roman captivant!

Reclame

CE SE ASCUNDE ÎN SPATELE UNUI MARIAJ PERFECT?

fata-disparuta

TITLU: Fata dispărută

AUTOR: Gillian Flynn

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Cine eşti? Cum am ajuns aici? Sunt întrebări care îl frământă pe Nick în ziua când sărbătoreşte cinci ani de căsnicie. Şi tocmai acum, soţia sa dispare pe neaşteptate. Primul suspect este Nick. Deşi îşi susţine nevinovăţia, dovezile împotriva lui nu încetează să apară. Sub presiunea mass-mediei, face paradă de cinism şi de minciuni. Iar jurnalul lui Amy, descoperit de poliţie, dezvăluie că mariajul lor era departe de a fi perfect. Este Nick un ucigaş? Adevărul îţi dă fiori: este mai întunecat decât ţi-ai fi imaginat.

RECENZIE:

Mărturisesc: niciodată nu m-au atras thrillerele. Acum câțiva ani am citit un astfel de roman și țin minte că nu m-a impresionat chiar atât de mult. Așa că, atunci când am câștigat romanul lui Gillian Flynn la un concurs organizat pe pagina Young Fiction Connection, s-a ivit o nouă ocazie de a-i acorda acestui gen dătător de fiori o altă și, posibilă, ultimă șansă.

La început, dimensiunile considerabile ale volumului mi s-au părut de-a dreptul intimidante și, înarmat cu răbdare și un chef nebun de a descoperi misterul din spatele paginilor, am început să citesc. Și nu m-am oprit decât după ce am trecut de primul sfert al cărții, chiar dacă eram foarte obosit după o zi încărcată și îmi doream să mă odihnesc cât mai repede. Fata dispărută m-a prins în plasa ei încă de la primele pagini, datorită poveștii uimitoare și a stilului aproape hipnotic al autoarei. Cu greu m-am putut elibera de farmecul cărții, iar în momentele în care nu citeam mă trezeam gândindu-mă, involuntar, la ce avea să se întâmple în continuare.

Totul începe când soția lui Nick dispare, iar toate semnele îl indică pe el ca fiind ucigașul. Amy pare a fi exact acel tip de femeie invidiată de toată lumea, fie pentru fizicul ei perfect, fie pentru viața idilică pe care o are alături de soțul său. Doar că, în spatele măștilor celor doi, se ascund mai multe secrete întunecate ce abia așteaptă să iasă la iveală. În cursa pentru a-și demonstra nevinovăția, Nick descoperă o latură a soției sale despre care nu avea habar înainte…

Ingenios scris, hipnotizant chiar, capitolele alternând între perspectivele celor doi soți pentru a oferi o imagine cât mai amplă a tabloului, cu întorsături de situație aproape la fiecare pagină, Fata dispărută a reușit să mă facă să mă implic în poveste așa cum nicio altă carte nu a putut înaintea sa. Oh, și s-a jucat cu mintea mea în asemenea hal încât de foarte multe ori a trebuit să mă lupt cu impulsul de a trânti cartea de toți pereți, de a o rupe în mii de bucățele sau de a-i da foc. Totul din cauza unui personaj, pe care l-am detestat cu atâta ardoare încât mi se făcea greață de fiecare dată când numele personajului apărea tipărit pe hârtie (cine să fie, cine să fie?).

Trebuie să recunosc că am avut sentimente amestecate pentru Nick, unul dintre personajele principale. Atitudinea lui lasă de foarte multe ori loc de întrebări, gesturile sale au mai mereu câte o însemnătate ascunsă și chiar e imposibil să nu-l bănuiești, la rândul tău, că a făcut ceva. Mai ales că jurnalul lui Amy îi contrazice de cele mai multe ori faptele și gândurile. Mi-a plăcut de el la început, am crezut cu tărie în nevinovăția lui, după care, pe măsură ce apăreau tot mai multe dovezi împotriva sa, am început să-i contest veridicitatea vorbelor. La un moment dat, am ajuns să-l disprețuiesc, pentru că reflecta exact ceea ce urăsc cel mai mult la o persoană (nu o să le înșir aici, pentru că nu-mi doresc să stric surprizele pe care volumul le rezervă cititorilor). Și-a mai revenit spre sfârșit, dar tot n-am reușit să trec cu vederea peste greșelile comise pe parcursul evenimentelor.

Dacă tot am menționat sfârșitul, trebuie să vă spun acesta mi s-a părut cel mai slab punct al cărții. Aș fi preferat o abordare ceva mai… dramatică din partea autoarei. Finalul conturat de aceasta mi s-a părut oarecum nepotrivit și m-a deranjat poate mai mult decât ar fi fost necesar, mai ales că avea o grămadă de variante din care să aleagă.

Fata dispărută este exemplul perfect de carte despre care nu poți vorbi fără teama de a nu da, accidental, un spoiler. Mi se pare că orice mic detaliu e crucial pentru imaginea de ansamblu, așa că mi-e teamă să spun mai multe. Una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit anul acesta, Fata dispărută nu trebuie să lipsească de pe lista celor care adoră un thriller bun, dar și a cititorilor care își doresc să-și diversifice „paleta” de lecturi, fiind perfectă pentru începători în ale genului (așa cum am fost și eu). Ca un verdict final, o să las părerea celor de la Financial Times, care mi se pare că se potrivește mănușă cu gândurile mele după ce am terminat romanul:

„Citeşte-l şi rămâi celibatar”

Mulțumesc Editurii Trei pentru șansa de a citi acest volum absolut năucitor.

RATING: 10/10