CĂLĂTORIND PRIN ȚINUTUL PÂRJOLIT

TITLU: Încercările focului (Captiv în labirint #2)

AUTOR: James Dashner

PUBLICAT DE: Editura Litera

DESCRIERE: Thomas a crezut că rezolvarea Labirintului reprezintă sfârșitul cumplitei lui aventuri. A crezut că s-a terminat cu variabilele, cu alergatul. A crezut că toți Poienarii își vor relua viețile, dar nu și-a închipuit la ce fel de existență se vor întoarce. În Labirint, viața era ușoară. Aveau mâncare, aveau un adăpost și siguranță… înainte ca Teresa să declanșeze sfârșitul. Dar, în lumea de dincolo de Labirint, sfârșitul începuse cu mult timp în urmă. În locul libertății sperate, Poienarii se află acum în fața unei noi încercări: ei trebuie să străbată un deșert torid, pândiți de amenințarea unor furtuni cataclismice și, mai ales, a unor ființe omenești devastate de o boală misterioasă, Arșița, care îi transformă treptat într-un soi de monștri insensibili, sălbăticiți. Va ține oare Thomas secretul libertății ascuns undeva în adâncul minții sale? Sau va rămâne pentru totdeauna în stăpânirea Răului?!

RECENZIE:

Habar n-am de unde să încep. Încă nu mi-am pus ordine în gânduri, am sentimente destul de amestecate privind această carte, mintea mea e cuprinsă de haos și așa mai departe. Primul volum al trilogiei, Captiv în labirint, a fost o surpriză plăcută și, „mulțumită” acelui cliff-hanger de la sfârșit, am fost nerăbdător să citesc continuarea. Încercările focului nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor mele, dar nici nu a fost o carte proastă. Din păcate, o mare parte din farmecul primei cărți s-a pierdut, iar de această dată m-am confruntat cu un roman YA distopic… de duzină. DACĂ PLĂNUIȚI SĂ CITIȚI SERIA, IGNORAȚI RECENZIA ACEASTA, DEOARECE CONȚINE UNELE SPOILERE DIN PRIMUL VOLUM!

După ce au supraviețuit Labirintului, Thomas și prietenii lui sunt nevoiți să treacă printr-o nouă serie de situații dificile. De această dată, Poienarii sunt aruncați într-un deșert periculos, unde află de existența unui alt grup de subiecți la testele celor de la RĂU și se confruntă cu Defecții – oameni afectați de Arșiță, aflați în pragul nebuniei. Vor reuși Thomas și prietenii lui să scape cu bine? Dacă da, cât de mare va fi prețul pe care trebuie să-l plătească?

Oricât de entuziasmat aș fi fost să încep cartea, la începutul lecturării m-am lovit de un zid pe care mi-a fost aproape imposibil să-l escaladez: traducerea. Aproape toți termenii cu care m-am obișnuit în primul volum (cu foarte mare dificultate!) au fost schimbați și m-am trezit din nou în situația în care mă aflam atunci când m-am apucat de Captiv în labirint. Am lăsat cartea la o parte și, pentru 2 zile, nu m-am atins de ea. Îmi era teamă că o voi izbi de vreun perete sau ceva de genul, atât de enervat eram pe noua traducere. Dar, după o perioadă în care nu m-am putut decide dacă să continui sau nu cu romanul, am luat hotărârea să nu abandonez Încercările focului, oricât de mulți nervi mi-ar fi provocat.

Primele trei sferturi ale cărții au fost incredibil de lente și aproape plictisitoare. Acțiunea a luat o turnură nu prea bună față cea din volumul anterior și a devenit, pe alocuri, destul de previzibilă și deloc impresionantă, asemănându-se prea mult cu scenariul tipic hollywoodian pentru o poveste postapocaliptică. Din fericire, spre sfârșit am simțit o îmbunătățire, acest lucru salvând întreaga carte pentru mine.

Nu știu ce s-a întâmplat cu personajele, dar parcă au trecut încă o dată prin procesul de ștergere a memoriei și au regresat considerabil față de primul volum. Acțiunile lor au fost prostești, dialogurile enervante, iar Thomas s-a transformat într-un plângăcios care, de fiecare dată când nu mai face față situației, leșină ori adoarme. Pe lângă faptul că-l pomenește încontinuu pe Chuck (sincer, nu văd de ce moartea acestuia l-a afectat atââât de mult), Thomas reacționează cum nu se poate mai ciudat atunci când un Poienar, cu care nu a schimbat nici măcar o vorbă, moare: se apucă să-i pronunțe numele (deși nu l-a aflat decât cu câteva clipe înainte de tragicul eveniment) și să se piardă cu firea.

O să urmeze o porțiune cu spoilere. Dacă nu ați citit romanul, ar fi mai bine să treceți peste următoarele rânduri. OK, aici începe TERITORIUL SPOILERELOR din volumul acesta: cel mai mult m-a deranjat introducerea triunghiului amoros în poveste. Serios, chiar nu era nevoie! Unul dintre punctele forte ale primei cărți a fost lipsa unei povești siropoase de dragoste între protagoniști, așa că un triunghi amoros nici nu intra în discuție. Din nefericire, autorul a părut să „fure” câteva idei de la scriitoarele populare în rândurile adolescenților și a introdus un element absolut deloc necesar pentru poveste și extrem de enervant. Ieșirea de pe TERITORIUL SPOILERELOR.

După cum am spus, finalul cărții o spală de păcate (chiar dacă nu reușește să îndepărteze petele încăpățânate, cum sunt cele enumerate mai devreme). Încă o dată, suntem puși față în față cu un final frustrant, care promite un ultim volum încărcat de acțiune și, sper din tot sufletul, răspunsurile la întrebările ridicate de acest volum.

RATING: 6/10

ÎNCEPE LUPTA PENTRU SUPRAVIEȚUIRE

TITLU: Specimenul (Invadatorii #1)

AUTOR: Andrei Trifănescu

PUBLICAT DE: Editura Herg Benet

DESCRIERE: Nu avem amintiri. O lume a fost construită special pentru noi. Aici, suntem pioni într-un joc fatal, pe care trebuie să-l câștigăm dacă vrem să rămânem în viață. Împotrivindu-se regulilor coordonatorilor, unul dintre noi a fost ucis cu brutalitate… dar s-a întors. Și nimic n-a mai fost la fel. Extrași și aduși în lumea reală, îi întâlnim pe cei care au pus la cale totul. Suntem pregătiți însă pentru a privi noua realitate? Pământul nu mai este nimic altceva decât o planetă stearpă, otrăvită și invadată. Ești gata de confruntare? Ne vei fi alături în războiul ce ne va elibera? Specimenele te așteaptă! Grăbește-te, înainte ca invadatorii să se trezească! Prea târziu… Sunt deja printre noi.

RECENZIE:

Cu toții cred că ne-am imaginat cât de multă muncă este depusă pentru a duce la capăt un proiect mai amplu în materie de scris, cum este un roman sau o serie de cărți. Unii poate chiar au trecut prin aceast experiență și pot să-mi confirme că de foarte multe ori apar momente în care vrei să renunți și e nevoie de o voință de fier pentru a continua. De aceea, îi respect pe toți cei care ajung la capătul acestui drum, fie că sunt publicați sau nu.

Încep această recenzie prin a-l felicita pe Andrei pentru reușita sa și îi doresc cât mai mult succes în acest domeniu.

Am fost încântat când Alex m-a întrebat dacă vreau să dau o mână de ajutor la promovarea romanului de debut al lui Andrei, Specimenul, și iată că mi-a venit rândul să vorbesc despre carte. Specimenul este primul volum dintr-o serie și, din descrierea oficială, nu reușești să înțelegi prea multe, iar acest lucru mi-a stârnit și mie interesul pentru că voiam să descopăr cum stau lucrurile cu Specimenele și invadatorii. Povestea pare că se aseamănă destul de mult cu trilogia Jocurile foamei, în special în prima parte a romanului, dar sunt suficiente lucruri care să diferențieze această carte de volumele distopice ale lui Suzanne Collins.

Avem o insulă, niște Specimene și coordonatorii acestora. Fiecare Specimen trebuie să îndeplinească unele „misiuni” în urma cărora se aleg fie cu arme sau hrană, fie cu timp suplimentar. Specimenul prin ochii căruia vedem Insula pentru prima dată este 0039, care se trezește pe o plajă fără nicio amintire. Vocea coordonatorului său îl ghidează prin pericolele ascunse de Insulă, dar în curând încep să se întâmple lucruri neașteptate, iar acțiunea devine din ce în ce mai alertă până într-un anumit punct.

Ca în cazul oricărei cărți, au fost lucruri care mi-au plăcut și chestii care m-au enervat extraordinar de mult. Încă de la început se simte că autorul se află la prima lui carte, deoarece stilul este destul de direct și pe alocuri se strecoară unele mici greșeli de începător, cum ar fi repetarea unui cuvânt de mai multe ori în cadrul aceleiași propoziții. Acestea sunt lucruri care, odată cu aprofundarea experienței în ale scrisului, cu siguranță vor dispărea. Insula pe care se trezesc Specimenele este descrisă foarte frumos și în detaliu, și tocmai pentru că s-a insistat pe fiecare frunză din fiecare pom și pe fiecare grăunte de nisip am simțit-o mai reală, mai palpabilă și m-am putut imagina cu mai multă ușurință în locul lui 0039. Unele descrieri sunt destul de ciudate, cum ar fi „liane lungi și pufoase”, dar bănuiesc că asta ajută la unicitatea cărții. Pământul de după invazie mi s-a părut și el foarte bine realizat, iar descrierile peisajelor moarte și-au atins bine scopul. Mi-a plăcut foarte mult și faptul că, după ce Specimenele se obișnuiesc cu Insula, acțiunea nu te lasă să oprești lectura pentru că se întâmplă foarte multe lucruri în extrem de puțin timp și la un moment dat ajungi să te întrebi dacă te mai poate surprinde cu altceva. Din păcate, după extragere, lucrurile par să se domolească și totul începe să fie ușor forțat. După mine, cel puțin 100 de pagini ar fi putut fi condensate în 10-20 și să se mențină ritmul alert cu care am fost obișnuiți. Spre sfârșit își mai revine puțin dar chiar și atunci, ultimele pagini mi s-au părut puțin de tot forțate.

 Cartea mai suferă, din punctul meu de vedere, de câteva imperfecțiuni. Personajele nu mi-au stârnit niciun fel de sentiment. Nu le-am îndrăgit, nu le-am urât, nu m-am temut pentru ele… Doar am fost curios să văd ce li se mai poate întâmpla, iar asta a fost meritul acțiunii și nicidecum al lor. 0039 mi s-a părut unul dintre cele mai ușor de uitat personaje peste care am dat în ultima vreme. Acțiunile lui au fost, în cea mai mare parte, clișeice și previzibile. Mi s-a părut ciudat cum el susținea că nu are amintiri, și la fel spune și prezentarea, dar știe ce sunt lianele, construiește o praștie și o macetă fără să se întrebe ce anume sunt acelea, cunoaște semnificația cuvântului „sărut” și chiar are habar de efectele unei doze prea mari de cafea. Aceste lucruri ar trebui să-i fie străine, din moment ce nu are amintiri, nu?

Cel mai mare defect al cărții este felul în care arată în varianta ei finală. Pe fiecare pagină se găsesc greșeli, fie că e vorba de dezacorduri, litere mâncate, cuvinte inexistente sau numele schimbător al unui personaj (Mike devine Mark, după care e din nou Mike doar pentru a ajunge Mark peste câteva paragrafe și tot așa). Aceste lucruri mi-au lăsat impresia că am în față manuscrisul în prima lui formă și că nici autorul, nici editorul nu s-au mai uitat peste el. Mi se pare  o bătaie de joc din partea editurii la adresa autorului și, mai ales, a cititorilor și total inadmisibil să prezinți această variantă a cărții spre vânzare.

Povestea e bună, premisa e deosebit de interesantă și promițătore, doar că personajele și felul în care a fost redactată cartea lasă de dorit. Seria fiind abia la început, sunt sigur că în viitoarele volume nu vom mai întâlni aceste probleme, dat fiind faptul că și autorul are destul timp în care să mai lucreze și să-și șlefuiască stilul. Per total, Specimenul e o lectură plăcută, uneori enervantă din cauza celor enumerate mai sus, antrenantă și un început bun pentru o serie cu potențial.

RATING: 7/10