DRAGONI, VIKINGI ȘI AVENTURI HAZLII – recenzie CUM SĂ-ȚI DRESEZI DRAGONUL, de Cressida Cowell

cressida-cowell---cum-sa-ti-dresezi-dragonul_c1

TITLU: Cum să-ți dresezi dragonul (Cum să-ți dresezi dragonul #1)

AUTOR: Cressida Cowell

PUBLICAT DE: Editura Nemira (imprintul Nemi)

DESCRIERE: Sughiț Strașnicul Stavrid al III-lea, formidabil luptător cu sabia și îmblânzitor de dragoni, a fost cel mai mare Erou Viking care a existat vreodată. Va putea să treacă Sughiț de Programul de Inițiere într-ale Dragonilor cu un dragon știrb și să se lupte cu Dragonus Maritimus Giganticus Maximus înainte că acesta să devoreze toți vikingii de pe Insula Tontului? E timpul ca Sughiț să învețe să fie un adevărat Erou.

RECENZIE:

Dragonii. Aceste făpturi de basm întâlnite în legendele din toată lumea – fie că vorbim de șopârlele înaripate și scuipătoare de flăcări specifice occidentului sau de șerpii uriași și înțelepți ai orientului – au fost mereu preferații mei. Pe când alți copii își doreau mașini scumpe sau alte minuni tehnologice, eu nu voiam decât să am propriul meu dragon alături de care să călătoresc prin toată lumea, traversând globul din înaltul cerului, și care să poată incinera pe oricine îmi greșea (aveam o imaginație cam morbidă, știu). Cum nu am reușit niciodată să găsesc unul, m-am văzut nevoit să trișez puțin și să mă „împrietenesc” cu dragonii din cărți și filme. Dintre toate reptilele mitologice pe care le-am întâlnit de-a lungul anilor, niciuna nu a reușit să aibă același impact asupra mea cum a avut Toothless din How To Train Your Dragon, singurele animații pe care le-aș revedea de zeci, sute, mii de ori și tot nu m-aș plictisi. Când am aflat că editura Nemira urma să pulbice seria care a stat la bazele celor două filme cu Hiccup și Toothless, am fost în culmea fericirii și am devorat primul volum în câteva ore.

Vikingii de pe Insula Tontului îmblânzesc dragoni de generații, folosindu-i pentru tot felul de treburi. Sughiț este fiul conducătorului clanului Huliganilor, Stoic Mătăhălosus, și majoritatea îl consideră o dezamăgire doar pentru că nu e un pachet de mușchi fără creier precum restul „prietenilor” săi. În fiecare an, o nouă generație de viitori Eroi trebuie să-și prindă și îmblânzească singuri dragonii, iar Sughiț, din cauza unor evenimente scăpate de sub control, se trezește că a pus mâna pe un exemplar din cea mai banală specie de dragoni din câte există, unde mai pui că acesta este și incredibil de micuț și… știrb. De-a lungul cărții, Sughiț va încerca tot felul de metode, una mai haioasă și mai disperată decât cealaltă, pentru a-l dresa pe Știrb, astfel încât să nu se facă de râs în timpul competiției din Joia lui Thor, atunci când dragonii tuturor Eroilor în devenire vor concura pentru a-și demonstra abilitățile.

Cum să-ți dresezi dragonul a fost… minunată, adorabilă, haioasă, plină de învățăminte și cu o droaie de ilustrații care vor stârni hohote de râs. Dacă vă așteptați (sau sperați) să întâlniți aceleași personaje și situații la limita posibilului ca în animațiile de la DreamWorks, vă spun de pe acum că nu este cazul. Singurele similarități între carte și film sunt combinația de vikingi și dragoni și unele nume; în rest, totul se desfășoară foarte, foarte diferit. Cred că e pentru prima oară când mă bucur că filmele și-au permis să se depărteze de sursa de inspirație și să ne ofere o poveste mult mai sofisticată, pentru toate vârstele, cu o distribuție fantastică în fruntea căreia se află Toothles, unul dintre cele mai expresive și minunat conturate personaje din istoria animațiilor. Dar și cartea Cressidei Cowell e impresionantă, reușind să încorporeze o grămadă de învățăminte, limbaj simplu și foarte colorat, desene aproape ca niște caricaturi ale celor descrise și sarcasm cu carul într-un volum care mi-aș fi dorit să nu se termine așa repede.

Cartea e un carusel de situații exagerate și din cale-afară de haioase. De la început, când facem cunoștință cu Sughiț, un tânăr viking destul de ciudățel, care pune mai mult preț pe abordarea intelectuală a unei probleme (spre deosebire de restul brutelor de pe Insula Tontului, pentru care nu există rezolvare mai bună decât folosirea forței), e limpede că următoarele 200 de pagini vor fi pline de aventuri puțin mai atipice față de cele cu care suntem obișnuiți din poveștile copilăriei. Un lucru la care nu m-am așteptat a fost pericolul presărat de-a lungul poveștii; cu toate că, dacă e să stau bine să mă gândesc, nu e prea plauzibil să ai o carte despre vikingi și dragoni în care să nu existe chiar nicio situație ceva mai violentă. 

Personajele sunt tare colorate, aproape diametral opuse față de ce te-ai aștepta să găsești pe o insulă plină de Eroi vikingi. Nume ridicole precum Sughiț Strașnicul Stavrid al III-lea, Piciordepeşte, Râtmucos sau Sufludecâine contrastează cu personalitățile vulcanice ale matahalelor vikinge, iar dragonii precum Ştirbul, Vaca-groazei, Suflul-salamandrei ori Moartea-violet reușesc fie să bage spaima în sufletele dușmanilor, fie să-i facă să moară de râs. Sughiț cred că se aseamănă cel mai mult cu omologul lui animat: e fragil ca un pai, rușinea clanului Huliganilor Păroşi, vikingul cu cel mai puțin potențial de a deveni un Erou, dar și singura persoană de pe Insula Tontului care gândește înainte să se arunce cu capul înainte într-o situație periculoasă și, la sfârșitul zilei, reușește să salveze ziua. Spre deosebire de Sughiț, dragonul său, Știrbul, e total diferit față de Toothless și, la început, mi s-a părut extrem de enervant, mai ales că se comporta absolut oribil cu bietul Sughiț. Spre sfârșit, atunci când  a avut a change of heart, a devenit muuult mai simpatic. Singura asemănare cu dragonul Furia Nopții din filmele animate pe care am găsit-o a fost dpdv al personalității: ambele reptile zburătoare au niște personalități foarte puternice, deși diferite – în vreme ce Știrbul e arogant și încrezut, comod și plin de tot felul de idei despre supremația dragonilor față de oameni, Toothless e altruist, prietenos și eroic. 

Deși nu e corect să tot compar cartea cu filmul, pentru că prezintă două povești total diferite, mi-e tare greu să las în urmă nostalgia, respectul și admirația ce mă leagă de animațiile How To Train Your Dragon. Da, prefer filmele, însă cartea Cum să-ți dresezi dragonul mi-a încălzit sufletul – care a devenit un mini-ghețar după ce am citit… altceva (cred că o să revin asupra subiectului săptămâna viitoare, dar nu promit) – timp de câteva ore încântătoare, m-a făcut să râd cum nu am mai făcut-o de mult și să-mi doresc să plec imediat într-o scurtă excursie, căutând cel mai apropiat cuib de dragoni și șterpelind unul pentru mine, pe care să-l dresez folosind metoda lui Sughiț.

Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul trimis!

RATING

CĂLĂTORIE SPRE CHINA… CU DRAGONI

tronul-de-jad

TITLU: Tronul de jad (Temeraire #2)

AUTOR: Naomi Novik

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Când britanicii capturează o navă franceză care transporta un prețios ou de dragon, căpitanul Will Laurence de pe nava Reliant, aflată în serviciul regal, devine peste noapte comandantul unui nobil dragon pe care îl va numi Temeraire. În calitatea lor de noi membri ai Forțelor Aeriene Britanice, cei doi, om și dragon, își dovedesc curând cutezanță în lupta curajoasă împotrivă forțelor invadatoare ale lui Napoleon Bonaparte. China descoperă acum că prețioasă ofrandă destinată lui Napoleon a căzut în mâinile britanicilor, astfel că o înverșunată delegație chineză se leagă să revendice remarcabilul animal. Însă căpitanul Laurence refuză să coopereze. Amenințat cu spânzurătoarea pentru nesupunere, căpitanul nu are de ales decât să-l însoțească pe Temeraire în Orientul Îndepărtat – o călătorie lungă, plină de primejdii, de intrigi și amenințările colosale ale adâncurilor. Dar odată ajunși la curtea împăratului Chinei, îi așteaptă descoperiri uluitoare și pericole dintre cele mai întunecate.

RECENZIE:

Au trecut câteva luni bune de când am citit primul volum al seriei, e adevărat, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Dragonul maiestății sale m-a dezamăgit puțin (cam mult), nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor (uriașe, ce-i drept) și mi s-a părut destul de plictisitor (de foarte multe ori m-am gândit să renunț, pur și simplu, la carte), așa că nu m-am grăbit să citesc continuarea. Prima mea mare greșeală, pentru că Tronul de jad s-a dovedit a fi un roman mult mai bun decât predecesorul său, iar acum sunt cum nu se poate mai entuziasmat să continui cu seria, mai ales că volumul 4 urmează să apară și la noi anul acesta.

După ce englezii au aflat din ce specie face parte Temeraire, o delegație chineză își face apariția în Anglia pentru a-l revendica și repatria. Laurence, în schimb, nu este de acord să fie despărțit de prietenul său și, după îndelungi discuții, chinezii sunt de acord ca el să-i însoțească în lunga călătorie pentru a descoperi originile lui Temeraire.

După ce am stat departe de cărțile fantasy pentru o perioadă, am simțit nevoia să mă întorc la  ele și am ales Tronul de jad pentru această „sarcină”. Spre marea mea încântare, am fost pe deplin acaparat de lumea descrisă de Naomi Novik încă de la primul capitol al cărții. A ajutat și faptul că, de această dată, Laurence și Temeraire nu mai sunt limitați la Anglia și împrejurimile… banale ale acestei țări, ci ajung să traverseze oceanul tocmai până în China, pe drum întâmpinând o droaie de probleme solicitante și încărcate de suspans. Deși, uneori, călătoria protagoniștilor a părut ceva mai lungă decât trebuia, toate neplăcerile au fost șterse cu buretele imediat după ce echipajul de pe Allegiance a ajuns în China.

Naomi Novik a făcut o treabă a naibii de bună cu ultima parte a romanului, iar descrierile Chinei, dragonilor nativi și obiceiurilor de acolo mi s-au părut de-a dreptul superbe. Diferența dintre felul în care sunt tratați dragonii în Anglia și modul în care aceștia trăiesc în China este ca de la cer la pământ și am simțit cu tărie impactul pe care l-a avut asupra lui Temeraire. Cu toate că a trecut mai bine de jumătate de an de când am citit primul volum al seriei, mi-am adus aminte instant de toate antrenamentele inumane pe care Laurence și Temeraire au fost nevoiți să le suporte la începuturile carierei lor în aviație și cum unii oameni îl tratau pe dragon aproape cu repulsie. Așa că nu e de mirare schimbarea de comportament prin care Temeraire trece odată cu descoperirea unui nou mod de viață. Dragonul începe să pună sub semnul întrebării tot ce a cunoscut până acum alături de Laurence și se gândește serios să înceapă o schimbare a felului în care uriașele reptile sunt tratate în Anglia.

Un aspect pe care l-am apreciat la roman a fost felul în care autoarea s-a „jucat” cu relația dintre Laurence și Temeraire. Pentru că, odată cu apariția chinezilor, prietenia ce-i leagă începe să dea semne de uzură și mereu pare în pericol să dispară în neant. Mi-a plăcut și că Laurence a părut, de cele mai multe ori, conștient că viața în China ar putea fi mai pe placul lui Temeraire decât luptele obositoare împotriva armatelor lui Napoleon și că s-a gândit serios să rămână într-o țară străină de dragul prietenului său.

Temeraire, așa cum am fost obișnuit din primul volum, a reprezentat sarea și piperul romanului. Inocența și curiozitatea lui sunt de-a dreptul adorabile și au făcut deliciul paragrafelor în care apărea. Din nefericire, mi s-a părut că dragonul nu a fost chiar atât de prezent în carte, iar atunci când ne onora cu prezența, în 50% din cazuri, era mai mult un soi de… recuzită și își făcea de lucru undeva pe fundal. Dar, chiar și cu apariții destul de puține, Temeraire a avut parte de o dezvoltare interesantă a personalității, iar povestea lui a luat o întorsătură extrem de interesantă odată cu noile descoperiri făcute în China. Despre Laurence nu am ce să spun în afară de faptul că, din nou, m-a lăsat rece atunci când nu se afla în prezența lui Temeraire și mi s-a părut o alegere foarte neinsprată pentru protagonistul unei serii.

Tronul de jad mi s-a părut o carte mult mai reușită decât Dragonul maiestății sale prin felul în care a reușit să ridice ștacheta și să jongleze cu relația dintre Temeraire și Laurence. Aștept cu nerăbdare să citesc următorul volum și să văd ce vor mai avea de înfruntat cei doi.