GILLIAN FLYNN ȘI FINALUL PERFECT

obiecte-ascutite

TITLU: Obiecte ascuțite

AUTOR: Gillian Flynn

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: După o scurtă internare la un spital de psihiatrie, jurnalista de investigaţii Camille Preaker se confruntă cu o sarcină dificilă: trebuie să se întoarcă în orăşelul unde a copilărit pentru a investiga moartea a două fete. Camille n-a mai vorbit de mult cu mama ei nevrotică şi ipohondră şi cu sora vitregă, pe care aproape că nici n-o cunoaşte: o puberă atrăgătoare, cu o putere ciudată asupra localnicilor. Instalată în fosta ei cameră din vechea casă a familiei, Camille îşi dă seama că se identifică prea mult cu victimele. Bântuită de propriii demoni, trebuie să dezlege puzzle-ul psihologic al trecutului, dacă vrea să afle adevărul şi să supravieţuiască reîntoarcerii acasă.

RECENZIE:

Singura problemă pe care am avut-o cu Fata dispărută și Locuri întunecate, celelalte cărți scrise de Gillian Flynn, a fost că și-au pierdut puțin farmec spre sfârșit. Concluziile ambelor romane mi s-au părut nesatisfăcătoare, dar nu au reușit să știrbească (prea mult) din adorația mea pentru Flynn, pe care încă o consider una dintre cele mai bune autoare de thrillere din toate timpurile.

Când am aflat că Obiecte ascuțite, romanul ei de debut, urmează să apară la editura Trei, am fost în culmea entuziasmului. Ediția inițială, cea de la Tritonic, nu se mai găsește pe nicăieri, iar să o citesc în format electronic nici nu se punea problema; voiam să am toate cărțile ei în bibliotecă. Odată cu acel val de entuziasm, însă, am fost „lovit” și de o curiozitate: va reuși Flynn să scrie o carte cu un final perfect? Răspunsul este… Eh, trebuie să citiți recenzia ca să aflați 😉

Camille Preaker, jurnalistă la un ziar nu tocmai cunoscut din Chicago, este obligată să se întoarcă în orașul natal pentru a investiga dispariția suspectă a unei fetițe, eveniment ce are loc la puțin timp după ce o altă fată a fost găsită moartă. După ce a stat departe de Wind Gap ani la rândul, Camille se vede nevoită să-și înfrunte demonii și să încerce să îngroape amintirile dureroase care amenință să o tragă tot mai mult înspre nebunie.

Nu exagerez când spun că am citit această carte ca în transă. Parcă am fost hipnotizat pe tot parcursul lecturii și am sorbit fiecare pagină, paragraf, propoziție, cuvânt și literă cu o foame cum rar am mai simțit. Am fost fascinat de personaje și de secretele lor bolnave, am încercat să rezolv misterul înaintea lui Camille și, cu toate că am bănuit cam de la jumătate cine era vinovatul, dezvăluirile de la final m-au făcut să exclam „fuck! fuck! FUCK!”. Cred că dejam m-am dat de gol și nu mai e niciun secret că am adorat Obiecte ascuțite și că, în momentul de față, se află în competiție cu Fata dispărută pentru titlul de „cartea mea preferată scrisă de Gillian Flynn”. Da, e atât de bună!

Personajele… Geniale. Fascinant de bolnave, fiecare ascunzând o droaie de secrete care mai de care mai întunecate, sunt un deliciu de urmărit cum evoluează (sau involuează). Atenția pe care autoarea o acordă conturării fiecărui detaliu al personalității acestora este de lăudat. Prin mici detalii atent strecurate în text, Flynn reușește să se joace cu mintea ta și să transforme personaje pe care nu le-ai fi bănuit în veci în prim suspecți. Mi se pare uimitor cum unii autori reușesc să facă asta.

Camille Preaker, protagonista și naratoarea romanului, m-a captivat încetul cu încetul. Încă de la fraza care deschide Obiecte ascuțite am simțit că am de-a face cu un personaj diferit. Rece și distantă, destul de antipatică, mereu cu ochii în patru și văzând doar partea goală a paharului, Camille pare, la prima vedere, o alegere destul de îndrăzneață pentru rolul de protagonist al unui roman. Totuși, în ciuda acestor „neajunsuri”, mi s-a părut că Flynn a luat decizia perfectă, reușind să dea naștere unui personaj complex și complet. Niciun moment nu am bănuit ce mistere întunecate ascunde mintea sa. Moartea surorii ei mai mici, Marian, a rănit-o profund, iar Camille și înecat durerea în automutilare. Zi de zi își scrijelea pe trup diverse cuvinte, însemne care acum, după întoarcerea ei în Wind Gap, încep să o bântuie și să dezvăluie laturi ascunse ale personalității sale.

Apoi ar mai fi Amma, sora vitregă a lui Camille, și unul dintre cei mai creepy și messed up copii peste care am dat în toate cărțile citite. Niciodată nu am știu la ce să mă aștept de la Amma, stările ei fluctuând în permanență între nebunie curată și calm deplin, ea fiind unul dintre motivele pentru care am citit romanul cu sufletul la gură.

Dezvăluirile de la final m-au zguduit din temelii, chiar dacă am bănuit, într-un fel, cine se ascundea în spatele crimelor din Wind Gap. Și, ca să răspund întrebării de la începutul recenziei, DA, Gillian Flynn a nimerit-o de data aceasta, iar finalul cărții mi s-a părut P-E-R-F-E-C-T.

Un thriller de excepție, ale cărui personaje memorabile îți vor bântui visele multă vreme după ce vei fi închis cartea, Obiecte ascuțite este lectură obligatorie pentru toți pasionații de thrillere. Din câte am înțeles, un serial bazat pe romanul de debut al lui Gillian Flynn urmează să apară, dar nu se știu prea multe detalii despre el. În orce caz, o să fie un adevărat festin.

Mulțumesc editurii Trei pentru acest roman incredibil!

FASCINANTA LUME A CĂRȚILOR

viermele-de-matase

TITLU: Viermele de mătase (Cormoran Strike #2)

AUTOR: Robert Galbraith

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Când scriitorul Owen Quine dispare, soţia lui apelează la detectivul particular Cormoran Strike. La început, femeia crede că soţul ei a plecat pentru că a vrut pur şi simplu să fie singur câteva zile – aşa cum a mai făcut înainte – şi îi cere lui Strike să-l găsească şi să-l aducă acasă. Dar, pe măsură ce ancheta lui Strike înaintează, devine limpede că dispariţia lui Quine implică mai multe decât şi-ar fi imaginat soţia lui. Scriitorul tocmai a finalizat un manuscris în care face câte un portret necruţător aproape fiecărei persoane pe care o cunoaşte. Dacă romanul ar fi publicat, ar distruge vieţi – aşadar, sunt mulţi care ar vrea să-l reducă la tăcere pe Quine. Iar când scriitorul este găsit ucis cu brutalitate în împrejurări stranii, pentru Strike devine o cursă contracronometru să înţeleagă ce l-a împins pe ucigaşul nemilos să comită acea crimă atroce… Oferind o poveste ce se citeşte pe nerăsuflate, cu răsturnări de situaţie la tot pasul, Viermele de mătase este al doilea roman din mult apreciata serie care îi are drept protagonişti pe detectivul Cormoran Strike şi pe tânăra şi curajoasa lui asistentă, Robin Ellacott.

RECENZIE:

Vreau continuarea. Urgent! Chemarea cucului a fost un roman mult mai bun decât mi-am imaginat, m-a prins imadiat datorită personajelor, al decorului fermecător al Londrei și cazului complicat pe care Strike și Robin au fost nevoiți să-l rezolve. Am început să citesc Viermele de mătase așteptându-mă să dau peste alt mister imposibil de descifrat, dar nu m-am gândit că povestea dispariției unui scriitor se poate dovedi atât de fascinantă.

Ceea ce la început a părut o simplă toană de-a lui Owen Quine – scriitorul avea tendința de a mai pleca din când în când de acasă, cazându-se la diverse hoteluri –, se transformă rapid într-o cursă pentru a-i găsi ucigașul. Strike și Robin se văd nevoiți să rezolve un puzzle incredibil de dificil, deoarece sunt multe piese lipsă, iar cele de care dispun nu se potrivesc în totalitate în imaginea de ansamblu.

Am adorat cartea aceasta, ba chiar m-a plăcut mai mult decât Chemarea cucului. Cred că de „vină” a fost faptul că acțiunea se desfășoară în lumea literară a Londrei, cu tot cu intrigile și comploturile acesteia. M-a fascinat pe deplin modul în care autorul a conturat relațiile dintre scriitori, agenți și editori, cum nu este totul numai lapte și miere, așa cum ne-ar place nouă să credem. Un fel de mafie, lumea literară pe care ne-o prezintă Galbraith este pe cât de fascinantă, pe atât de înfiorătoare. Majoritatea persoanelor implicate în această rețea sunt lipsite de scrupule și ar face orice pentru a pune mâna pe un contract de care să fie atașată o sumă frumușică, iar tocmai din acest motiv, rezolvarea cazului a părut imposibilă.

Cum a fost cazul și cu romanul anterior, de-a lungul anchetei am trecut prin mai multe scenarii. Lista suspecțiilor a fost destul de scurtă, dar asta nu a însemnat nicio clipă că mi-a fost mai ușor să dezleg misterul. De fiecare dată când apărea un nou indiciu, îmi schimbam părerea și bănuiam pe altcineva. Totul până la un punct, când Strike rezolvă cazul, îi spune și lui Robin cine este făptașul, dar noi rămânem în ceață încă o vreme. A fost o mișcare inteligentă din partea autorului, deoarece am devorat ultimele 100 și ceva de pagini de parcă nici n-ar fi existat.

În recenzia Chemării cucului am spus că mi-ar plăcea să avem parte de mai multe capitole scrise din perspectiva lui Robin. Mă declar mulțumit, pentru că în Viermele de mătase aflăm mult mai multe despre asistenta dibace a lui Strike, fie că este vorba despre mici frânturi din trecutul ei ori momente cât se poate de tensionate din sânul familiei. Robin strălucește în acest volum, dovedind de nenumărate ori că este un ajutor de neprețuit pentru detectivul privat. Strike rămâne așa cum îl cunoaștem din volumul precedent: inteligent, perspicace, de multe ori morocănos, și atât de ușor de îndrăgit. Împreună, cei doi formează o echipă memorabilă, care va încânta cititorii multă vreme de acum încolo.

Un alt aspect pe care l-am apreciat foarte mult a fost umorul. La fiecare câteva pagini există cel puțin o replică sau o situație de-a dreptul ilară și nu au fost puține momentele în care am râs cu lacrimi în timp ce citeam.

Deși este un roman destul de lung, Viermele de mătase se citește extrem de ușor. Dialogurile sunt fascinante, gesturile personajelor și descrierile sunt hipnotizante, iar la sfârșit am rămas cu o senzație de gol. Îmi vor lipsi Strike și Robin și nu pot decât să sper că următorul volum al seriei va apărea cât mai repede.

Mulțumesc Editurii Trei pentru acest roman incredibil!

RATING: 10/10

CE SE ASCUNDE ÎN SPATELE UNUI MARIAJ PERFECT?

fata-disparuta

TITLU: Fata dispărută

AUTOR: Gillian Flynn

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Cine eşti? Cum am ajuns aici? Sunt întrebări care îl frământă pe Nick în ziua când sărbătoreşte cinci ani de căsnicie. Şi tocmai acum, soţia sa dispare pe neaşteptate. Primul suspect este Nick. Deşi îşi susţine nevinovăţia, dovezile împotriva lui nu încetează să apară. Sub presiunea mass-mediei, face paradă de cinism şi de minciuni. Iar jurnalul lui Amy, descoperit de poliţie, dezvăluie că mariajul lor era departe de a fi perfect. Este Nick un ucigaş? Adevărul îţi dă fiori: este mai întunecat decât ţi-ai fi imaginat.

RECENZIE:

Mărturisesc: niciodată nu m-au atras thrillerele. Acum câțiva ani am citit un astfel de roman și țin minte că nu m-a impresionat chiar atât de mult. Așa că, atunci când am câștigat romanul lui Gillian Flynn la un concurs organizat pe pagina Young Fiction Connection, s-a ivit o nouă ocazie de a-i acorda acestui gen dătător de fiori o altă și, posibilă, ultimă șansă.

La început, dimensiunile considerabile ale volumului mi s-au părut de-a dreptul intimidante și, înarmat cu răbdare și un chef nebun de a descoperi misterul din spatele paginilor, am început să citesc. Și nu m-am oprit decât după ce am trecut de primul sfert al cărții, chiar dacă eram foarte obosit după o zi încărcată și îmi doream să mă odihnesc cât mai repede. Fata dispărută m-a prins în plasa ei încă de la primele pagini, datorită poveștii uimitoare și a stilului aproape hipnotic al autoarei. Cu greu m-am putut elibera de farmecul cărții, iar în momentele în care nu citeam mă trezeam gândindu-mă, involuntar, la ce avea să se întâmple în continuare.

Totul începe când soția lui Nick dispare, iar toate semnele îl indică pe el ca fiind ucigașul. Amy pare a fi exact acel tip de femeie invidiată de toată lumea, fie pentru fizicul ei perfect, fie pentru viața idilică pe care o are alături de soțul său. Doar că, în spatele măștilor celor doi, se ascund mai multe secrete întunecate ce abia așteaptă să iasă la iveală. În cursa pentru a-și demonstra nevinovăția, Nick descoperă o latură a soției sale despre care nu avea habar înainte…

Ingenios scris, hipnotizant chiar, capitolele alternând între perspectivele celor doi soți pentru a oferi o imagine cât mai amplă a tabloului, cu întorsături de situație aproape la fiecare pagină, Fata dispărută a reușit să mă facă să mă implic în poveste așa cum nicio altă carte nu a putut înaintea sa. Oh, și s-a jucat cu mintea mea în asemenea hal încât de foarte multe ori a trebuit să mă lupt cu impulsul de a trânti cartea de toți pereți, de a o rupe în mii de bucățele sau de a-i da foc. Totul din cauza unui personaj, pe care l-am detestat cu atâta ardoare încât mi se făcea greață de fiecare dată când numele personajului apărea tipărit pe hârtie (cine să fie, cine să fie?).

Trebuie să recunosc că am avut sentimente amestecate pentru Nick, unul dintre personajele principale. Atitudinea lui lasă de foarte multe ori loc de întrebări, gesturile sale au mai mereu câte o însemnătate ascunsă și chiar e imposibil să nu-l bănuiești, la rândul tău, că a făcut ceva. Mai ales că jurnalul lui Amy îi contrazice de cele mai multe ori faptele și gândurile. Mi-a plăcut de el la început, am crezut cu tărie în nevinovăția lui, după care, pe măsură ce apăreau tot mai multe dovezi împotriva sa, am început să-i contest veridicitatea vorbelor. La un moment dat, am ajuns să-l disprețuiesc, pentru că reflecta exact ceea ce urăsc cel mai mult la o persoană (nu o să le înșir aici, pentru că nu-mi doresc să stric surprizele pe care volumul le rezervă cititorilor). Și-a mai revenit spre sfârșit, dar tot n-am reușit să trec cu vederea peste greșelile comise pe parcursul evenimentelor.

Dacă tot am menționat sfârșitul, trebuie să vă spun acesta mi s-a părut cel mai slab punct al cărții. Aș fi preferat o abordare ceva mai… dramatică din partea autoarei. Finalul conturat de aceasta mi s-a părut oarecum nepotrivit și m-a deranjat poate mai mult decât ar fi fost necesar, mai ales că avea o grămadă de variante din care să aleagă.

Fata dispărută este exemplul perfect de carte despre care nu poți vorbi fără teama de a nu da, accidental, un spoiler. Mi se pare că orice mic detaliu e crucial pentru imaginea de ansamblu, așa că mi-e teamă să spun mai multe. Una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit anul acesta, Fata dispărută nu trebuie să lipsească de pe lista celor care adoră un thriller bun, dar și a cititorilor care își doresc să-și diversifice „paleta” de lecturi, fiind perfectă pentru începători în ale genului (așa cum am fost și eu). Ca un verdict final, o să las părerea celor de la Financial Times, care mi se pare că se potrivește mănușă cu gândurile mele după ce am terminat romanul:

„Citeşte-l şi rămâi celibatar”

Mulțumesc Editurii Trei pentru șansa de a citi acest volum absolut năucitor.

RATING: 10/10