CONCURS, CONCURS

Ieri vă promiteam o surpriză și iată că a venit timpul să o dezvălui: cu sprijinul editurii Trei, căreia îi mulțumesc foarte mult, un nou concurs se va desfășura pe blog în următoarele 2 săptămâni. Premiul? Un exemplar din Will Grayson, Will Grayson, romanul scris de John Green și David Levithan. Tot ce trebuie să faceți pentru a participa este să accesați link-ul de mai jos și să urmați cei 3 pași(toate cerințele sunt OBLIGATORII):

a Rafflecopter giveaway

Dacă vreți să aflați mai multe despre carte, puteți citi recenzia mea aici.

Concursul se desfășoară în perioada 01-15 octombrie 2015, iar câștigătorul va fi anunțat pe blog pe data de 16 octombrie 2015.

DE DOUĂ ORI WILL GRAYSON

TITLU: Will Grayson, Will Grayson

AUTOR: John Green & David Levithan

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Într-o seară îngheţată, în cel mai neaşteptat loc din Chicago, doi adolescenţi – având amândoi numele de Will Grayson – sunt pe cale să-şi intersecteze paşii. Pe măsură ce lumile lor intră în coliziune şi se împletesc, cei doi Will Grayson descoperă că viaţa îi poartă în direcţii noi şi surprinzătoare: aventuri romantice şi punerea în scenă a celui mai de succes musical din istoria liceului.

RECENZIE:

După ce am fost dezamăgit de Orașe de hârtie, am decis că îi voi mai acorda lui John Green o singură șansă pentru a-mi dovedi că își merită popularitatea. Sub aceeași stea și Căutând-o pe Alaska mi-au plăcut foarte mult, dar începând cu De 19 ori Katherine am început să observ un anumit trend în scrierile lui Green, și anume acela de a recicla la nesfârșit aceleași personaje și/sau întâmplări. Cu alte cuvinte, cărțile lui sunt aceleași Mării, dar cu alte pălării. Despre David Levithan, pe de altă parte, am numai cuvinte de laudă (chit că am citit o singură carte scrisă de el, Zi după zi) și am fost ferm convins că nu mă va dezamăgi.

Will Grayson, Will Grayson spune povestea a doi adolescenți cum nu se poate mai diferiți, ambii numindu-se Will Grayson, care se întâlnesc într-o seară friguroasă în cel mai improbabil loc la care v-ați putea gândi.

În primul rând, vreau să punctez cât de originală mi se pare premisa colaborării dintre Green și Levithan. Sigur, nu e nici prima, nici ultima carte care să aibă doi autori, dar niciodată nu am mai întâlnit un roman în care fiecare scriitor să se concentreze pe un anumit personaj și să-i dezvolte personalitatea după bunul lui plac. Așa, avem un Will Grayson cam tocilar, neînțeles, al cărui singur și cel mai bun prieten reușește de fiecare dată să fie mai interesant decât el și care se îndrăgostește de una dintre cele mai mișto fete din școală (ca în mai toate cărțile lui John Green); celălalt Will Grayson este un băiat retras, fără viață socială, cu tendințe suicidale și care încearcă din răsputeri să-și ascundă orientarea sexuală față de lumea plină de prejudecăți. După cum spuneam mai devreme, cei doi sunt complet diferiți. Și, ca să nu-i încurcăm în continuare, o să mă refer la personajul lui John Green numindu-l Will Grayson (G), iar pe cel al lui David Levithan Will Grayson (L).

Am apreciat foarte mult la Will Grayson, Will Grayson respectul pe care autorii (în special David Levithan) îl arată comunității LGBT și faptul că nu s-au folosit de acest subiect sensibil doar pentru a ieși în evidență și a stârni cât mai multe controverse. Will Grayson (L) ne este prezentat ca un adolescent obișnuit care se întâmplă să fie gay; în nicio instanță nu a fost caracterizat doar prin prisma orientării sale sexuale, iar acest lucu nu a putut decât să mă bucure. Cât despre Tiny Cooper, acesta ar putea părea destul de enervant la început, fiind puțin mai mult decât un stereotip umblător care întrunește TOATE clișeele cunoscute despre persoanele homosexuale (băiat efeminat, extravagant, etc.), acesta își îmbrățișază sexualitatea și o poartă ca pe ceva de care este extrem de mândru.

Din punctul de vedere al acțiunii, cartea este o nebunie de la început și până la sfârșit; capitolele alternează constant între perspectivele celor doi Will Grayson – deci nu există momente de plictiseală –, iar stilul este deosebit de accesibil (apar și câteva conversații pe messenger sau prin SMS-uri, de exemplu, cu tot cu prescurtarile cu care ne-am obișnuit și pe care iubim să le urâm, cum ar fi „dc” sau „k”), ceea ce facilitează lectura. Will Grayson, Will Grayson se citește ușor, dar asta nu înseamnă că este o carte pe care o uiți la fel de repede. Dimpotrivă. Personajele vor rămâne alături de cititor multă vreme după ce a fost trasă cortina (cei care au citit cartea știu la ce mă refer 😉 ), iar mesajele despre toleranță, societate, iubire și viață vor avea un impact major, în special asupra celor mai tineri.

Personajele sunt cele care dau savoare oricărui roman, iar Will Grayson, Will Grayson nu face excepție. Will Grayson (L) Singurul lucru care nu mi-a plăcut la carte a fost Will Grayson (G). Cred că, fără intervenția lui John Green, romanul ar fi fost mult mai reușit. Spun asta pentru că mult-prea-popularul-scriitor nu aduce absolut nimic nou care să-l diferențieze pe Will de restul personajelor sale; diferențele dintre Miles, Quentin, Colin, Augustus și Will Grayson sunt insesizabile, aproape inexistente. Până și Tiny mi-a adus puțin de tot aminte de Hassan, prietenul lui colin din De 19 ori Katherine, însă doar puțin. Tiny Cooper este sarea romanului (piperul fiind celălalt Will Grayson), reușind să condimenteze fiecare scenă în care apărea cu ajutorul caracterului său fanastic. Nu l-am îndrăgit de la început pe Tiny, recunosc. Mi s-a părut a fi doar un stereotip ambulant, o frescă a tuturor prejudecăților pe care societatea le are despre persoanele homosexuale, dar mă bucur că am avut ocazia să-l cunosc mai bine și să-l adaug pe lista cu personaje memorabile din literatura pentru adolescenți.

Ziceam despre Will Grayson (L) că ar fi piperul cărții. Ei bine, spre deosebire de Tiny (care nu m-a impresionat la început) și Will Grayson (G) (pe care aproape că l-am detestat), personajul lui Levithan m-a cucerit de cum a intrat în scenă. Ironic, sfidător, sarcastic, nepăsător… a fost una dintre cele mai veridice portretizări ale unui adolescent din câte am întâlnit. Mi s-a părut foarte mișto cum capitolele scrise din perspectiva lui păreau să arate degetul mijlociu regulilor de bază ale gramaticii, absolut toate cuvintele fiind scrise cu litere mici, indiferent că se aflau la începutul propoziției sau al numelui unei persoane. Ah, și întâmplarea face ca Will Grayson (L) să fie gay, dar acest aspect nu este cel care-i definește personalitatea, iar autorul nu face mare tam-tam pe baza orientării sexuale a personajului.

Deși nu am apreciat capitolele scrise de John Green și le-am citit mai mult din obligație, ca să nu rămân în urmă cu povestea, consider că Will Grayson, Will Grayson este o lectură obligatorie pentru orice fan al cărților young adult. David Levithan face o treabă excelentă cu personajele și acțiunea (el se află în spateleu unuia dintre cele mai surprinzătoare plot-twist-uri ale cărții), scrie cu sensibilitate, veridicitate și umor despre viața unui adolescent special; John Green, așa cum mă așteptam, dezamăgește din punctul de vedere al personajelor (chiar cred că, în dicționar, lângă definiția pentru „autoplagiat” ar trebui să se afle o poză de-a sa) și reușește să știrbească din calitatea romanului.

Mulțumesc editurii Trei pentru această carte specială! Vizitați mâine blogul pentru o surpriză 😀

O NOUĂ ZI, O NOUĂ VIAȚĂ

TITLU: Zi după zi

AUTOR: David Levithan

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Un adolescent care-şi spune, simplu, A, se trezeşte în fiecare dimineaţă într-un alt trup, trăind o altă viaţă. Niciodată nu e prevenit în legătură cu locul unde se va afla sau persoana în trupul căreia va fi. A s-a împăcat cu situaţia lui şi chiar şi-a stabilit câteva reguli „de supravieţuire”: Niciodată să nu se ataşeze prea tare. Să evite să fie remarcat. Să nu se implice. Totul până într-o zi când se trezeşte în corpul lui Justin şi o cunoaşte pe iubita acestuia, Rhiannon. Regulile sale stricte nu se mai aplică. Pentru că, în sfârşit, a găsit pe cineva alături de care vrea să rămână pentru totdeauna, zi după zi. O poveste fascinantă, ce lansează o provocare: putem iubi cu adevărat pe cineva menit să ia altă înfăţişare în fiecare zi?

RECENZIE:

Romanul lui David Levithan a fost o supriză extrem de plăcută pentru mine. Am tot auzit vorbindu-se despre el (cu mult entuziasm, aș putea adăuga), dar, nu știu din ce cauză, am crezut că nu-mi va fi pe plac, deoarece nu sunt un fan al cărților în care accentul este pus pe povestea de dragoste, iar din descriere mi s-a părut că Zi după zi ar fi exact așa ceva. Da, povestea de dragoste dintre A și Rhiannon este nucleul romanului, însă are atât de multe substraturi și implicații sociale și emoționale încât transformă cartea în ceva mai mult decât o lectură ușoară și simpatică, numai bună de luat la plajă.

A este un suflet, un călător, care nu trăiește niciodată mai mult de o zi într-un trup. Încă de când a ajuns să fie conștient de acest aspect al vieții sale, a decis să urmeze o serie de reguli pentru a nu da peste cap viețile celor ale căror trupuri le „împrumută”. Printre altele, A își impune să nu se îndrăgostească, deoarece ar fi de-a dreptul imposibil să mențină o relație dată fiind condiția sa. Asta până când o întâlnește pe Rhiannon – fata care-i va întoarce întreaga lume pe dos. Fără să vrea, A se trezește gândindu-se la Rhiannon tot mai des și, fără să-i mai peste de propriile restricții și de implicațiile unei asemenea hotărâri, decide să o caute zi după zi, de fiecare dată sub o altă înfățișare.

Cred că Zi după zi este, în primul rând, un roman care sărbătorește diversitatea. Deși, la prima vedere, ar părea doar o povestioară siropoasă de dragoste amestecată cu elemente de fantasy/S.F., după lecturarea cărții am rămas cu altă impresie. Mi-a plăcut că autorul s-a folosit de popularitatea poveștilor de iubire printre adolescenți și de premisa deosebit de interesantă a unui protagonist nevoit să-și schimbe zilnic înfățișarea și, practic, viața, pentru a scoate în față unele aspecte ale societății pe care fie le ignorăm, fie suntem crescuți să le privim cu ochi critici, cum ar fi relațiile între persoane de o altă orintare sexuală față de ce este considerat „normal”, persoanele cu tendințe sinucigașe sau cu probleme de greutate.

Un alt lucru fascinant și care a oferit romanului un dinamism aparte a fost descoperirea familiilor și grupurilor de prieteni pe care A îi schimba în fiecare zi. Aceste modificări continue m-au făcut dornic să citesc capitol după capitol, fără să țin cont de factorii deranjanți din exterior, deoarece eram curios să descopăr cât mai repede cu ce fel de persoane va avea de-a face acesta și dacă va reuși să se integreze fără probleme în viața persoanei căreia îi împrumută viața pentru 24 de ore.

A nu este nici băiat, nici fată, dar, indiferent de exteriorul în care se trezește, rămâne același. Cred că acesta este unul dintre cele mai importante mesaje ale cărții: ce ar trebui să conteze cu adevărat este personalitatea și nu înfățișarea, religia sau sexul cuiva, așa cum încearcă să ne „învețe” societatea tot mai haotică în care trăim. Acest lucru este evidențiat și de reacțiile inițiale ale lui Rhiannon, atunci când A i se înfățișa sub chipul unei fete, iar ea avea o anumită reținere față de el, dar, pe măsură ce ajungea să-l cunoască (și recunoască tot mai ușor), a ajuns să treacă peste înfățișarea diferită din fiecare zi a acestuia și să vadă ce se ascunde în spatele măștii.

Dacă e să găsesc o problemă cu romanul, aceasta ar fi modul în care A s-a îndrăgostit de Rhiannon: instant, la prima vedere. Doar că nu pot să urăsc cartea prea mult din cauza acestui aspect, deoarece mi s-a părut oarecum normal ca o persoană care nu „dispune” de un trup al lui și este nevoit să petreacă fiecare zi cu un alt anturaj să treacă peste acea perioadă în care este nevoită să cunoască pe cineva înainte să spună că s-a îndrăgostit de respectivul/respectiva.

Am văzut că anul acesta o să apară și un companion al romanului, povestea scrisă din perspectiva lui Rhiannon. Nu știu ce să cred despre asta, mi-e teamă ca nu cumva autorul să încerce prea mult să le facă pe plac fanilor și, astfel, să strice din farmecul cărții „originale” și să ne servească un roman tras de păr. Așteptăm și vedem.

Până atunci, nu pot spune decât că vă recomand cu drag Zi după zi: se citește ușor și vă poate deschide ochii în legătură cu lumea în care trăim. Mulțumesc Editurii Trei pentru acest roman extrem de original!