MAGIE, NORI, CÂNTECE – recenzie MAGONIA, de Maria Dahvana Headley

TITLU: Magonia (Magonia #1)

AUTOR: Maria Dahvana Headley

PUBLICAT DE: Editura Leda (colecția Leda Edge)

DESCRIERE: Încă de când era mică, Aza suferă de o boală misterioasă de plamâni, din cauza căreia îi este tot mai greu să respire, să vorbească – să trăiască. Tot ce pot doctorii să facă e să îi dea medicamente și să spere că reușesc să o mențină în viață. Așa că atunci când Aza vede o corabie în cer, familia ei consideră că e vorba de un efect secundar nemilos al pastilelor. Dar Aza e sigură că nu e o halucinație. Poate să audă pe cineva de pe vas strigându-i numele.

Doar cel mai bun prieten al ei, Jason, o crede. Jason, care întotdeauna a fost alături de ea. Jason, pentru care ea ar putea avea niște sentimente mai mult decât prietenești. Dar înainte ca Aza să se gândească mai bine la asta, ceva groaznic se întâmpla.

Boala o doboară.

Aza pleacă din această lume. Și ajunge într-alta.

MAGONIA

Deasupra norilor, pe un tarâm al corabiilor, Aza nu mai este făptura slabă, pe moarte, de dinainte. În Magonia, ea poate respire pentru prima data. Mai mult, are o putere imensă, pe care o poate folosi pentru a schimba lumea. Căci Magonia și Pământul sunt în pragul războiului, iar soarta întregii omeniri stă în mâinile Azei – inclusiv soarta băiatului pe care îl iubește. Încotro se va îndrepta loialitatea ei?

RECENZIE:

Wow! Am terminat Magonia acum câteva zile și, fără să exagerez, încă nu mi-am revenit de pe urma „șocului”. Când am văzut pentru prima oară coperta m-am gândit că romanul Mariei Dahvana Headley o să fie ceva unic, ba chiar mi-am dorit din tot sufletul să descopăr o poveste fantasy diferită și ciudată (în sensul bun al cuvântului), însă nicio clipă nu mi-am imaginat că o carte poate fi atât de… magică.

De când se știe, Aza Ray suferă de o boală misterioasă, din pricina căreia îi e teribil de greu să respire. O adolescentă aproape normală, Aza își împarte timpul între școală, familie, vizitele la doctor și cel mai bun prieten al său, Jason. Într-o zi se petrece inexplicabilul: Aza vede o corabie survolând cerul, iar o voce necunoscută pare să îi strige încontinuu numele. Din acel moment începe numărătoarea inversă, la sfârșitul căreia Aza va descoperi adevărul despre ea însăși. Pentru că Aza Ray nu e o fată oarecare, ci un magonian cu abilități neobșnuite, care prin cântecul său ar putea schimba lumea.

Tot încerc să-mi găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie ce am simțit citind Magonia, dar nu știu dacă voi putea vreodată să redau toate stările prin care am trecut alături de Aza Ray și, într-o mai mică măsură, Jason. Încercarea moarte n-are, așa că să-i dăm drumul: Magonia e o adevărată feerie de cuvinte așternute cu măiestrie pe niște foi de hârtie banale. Un carusel de emoții nebănuite. O călătorie întortocheată spre un tărâm ascuns între nori, unde corăbii având pe post de vele lilieci uriași patrulează zi și noapte, uriașe balene-furtună controlează fenomenele meteorologice, iar ființele numite rostrae își pot schimba înfățișarea, devenind, din simple păsări, niște creaturi de o frumusețe rară, un soi de hibrizi între oameni și înaripate. Magonia e locul unde imaginația nu are limite, iar talentul de necontestat al autoarei se dezlănțuie asemeni unui taifun, acaparând totul în cale.

Am fost cum nu se poate mai încântat să descopăr, pas cu pas, lumea pe care Maria Dahvana Headley a născocit-o, dar și cât de… poetic, aproape melodios, este stilul autoarei; cred că acest lucru a ajutat enorm la conturarea atmosferei de basm pe care am resimțit-o de la prima și până la ultima pagină a cărții. M-am izbit de câțiva termeni noi (rostrae, canwr) care, la început, aproape că nu au vrut să mi se rostogolească pe limbă, dar care au devenit cuvinte uzuale pe măsură ce mă apropiam periculos de mult de finalul cărții. Pe lângă acestea, în Magonia trăiesc oameni albaștri, cerurile sunt populate de imense balene-furtună și de periculoșii rechini-furtună, iar vasele pe care magonienii le folosesc pentru transportul și furtul rezervelor de hrană de pe pământ au fiecare câte un liliac-velă uriaș care să le ghideze printre norii… tulburi. Totuși, am avut și o foarte mică nemulțumire legată de carte, și anume lipsa unor explicații despre Magonia, despre ființele care o populează și legile ei. Sper din tot sufletul ca în volumul următor, Aerie, să primesc răspunsuri la unele întrebări care încă mă mai macină.

OK, acum să trecem la personaje – și sunt două despre care vreau neapărat să vorbesc. În primul rând o avem pe Aza Ray care, la început, mi s-a părut eroina tipică din romanele YA: e ciudățică, are unele apucături cel puțin dubioase și o fascinație nu prea sănătoasă față de lucurile inexplicabile, e sarcastică și pare să aibă mereu pregătită o replică acidă pe care să o arunce în fața „adversarului”. Însă totul se schimbă după ce Aza… well, nu e spoiler, fiindcă apare în descrierea oficială a cărții. După ce Aza moare. Atunci ajunge în Magonia, tărâmul ei natal, unde poate respira în sfârșit cum se cuvine și descoperă că, de fapt, este fiica unui căpitan de navă pe nume Zal Quel și că destinul ei este de a salva Magonia de la distrugere. Din acel moment, Aza Ray devine o cu totul altă persoană: ceva mai puțin temperamentală, determinată să-și ajute mama și poporul, plină de compasiune și putere. Alături de ea stă Dai, cel care ar trebui să o ajute să-și desăvârșească arma cea mai de preț, cântecul, dar și latura deloc necesară a unui la fel de puțin necesar triunghi amoros. Aza Ray a fost protagonista unei scene de o frumusețe rară, pe care abia aștept să o văd transpusă pe marele ecran (TREBUIE să existe un film inspirat de Magonia) și care mi-a ridicat părul de pe tot corpul și m-a făcut să tremur ca într-o zi de februarie. Apoi ar mai fi Jason, care a avut ghinionul să fie „legătura” noastră cu lumea reală și, implicit, plictisitoare a oamenilor. Deși un personaj multifațetat, cu o fire complexă care mi-a amintit într-un fel de Augustus din Sub aceeași stea și Finch din Toate acele locuri minunate, faptul că autoarea a introdus capitolele din perspectiva lui tocmai în momentele când mă întrebam ce naiba se mai întâmplă cu Aza i-a făcut un deserviciu enorm. Aștept mai multe de la Jason în volumul următor.

Să spui despre Magonia că este doar o altă carte pentru adolescenți e ca și cum ai recomanda unui puști de grădiniță să urmărească Game of Thrones. Romanul Mariei Dahvana Headley nu se aseamănă cu nicio altă carte existentă pe piață și nu degeaba a fost comparată în nenumărate rânduri cu operele unui alt scriitor extrem de apreciat: Neil Gaiman. Deși nu am citit decât o (foarte scurtă) carte de-a lui Gaiman, am regăsit aceeași măiestrie în răstălmăcirea frazelor și aceeași notă de ciudățenie din Frumoasa adormită și fusul și în Magonia. Așa că nu e de mirare că am adorat ambele cărți 😀

Mulțumesc editurii Leda pentru că mi-au trimis această mică bijuterie – atât din punct de vedere estetic (coperta e pur și simplu magnifică), cât și literar.

RATING: