LA REVEDERE, DOMNULE GREY

TITLU: Cincizeci de umbre descătușate (Fifty Shades #3)

AUTOR: E.L. James

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Anastasia Steele şi Christian Grey au acum totul: dragoste, pasiune, intimitate, bogăţie şi o mulţime de posibilităţi privind viitorul lor. Însă Ana ştie că nu va fi uşor să trăiască alături de Fifty Shades. A fi împreună este o provocare plină de neprevăzut.  Într-un fel sau altul, Ana trebuie să înveţe să împărtăşească stilul de viaţă opulent al lui Christian fără să-şi sacrifice propria identitate.  La rândul său, Christian trebuie să-şi înfrângă dorinţa nestăpânită de control în timp ce se luptă cu demonii din trecutul său chinuitor. Tocmai când se pare că forţa iubirii lor va eclipsa orice obstacol, soarta conspiră pentru a face ca temerile cele mai adânci ale Anei să devină realitate…

RECENZIE:

După aproape trei săptămâni, iată că am ajuns la finalul aceste călătorii… interesante, să-i zicem. Cărțile lui E.L. James au stârnit multe controverse (prea multe, dacă mă întrebați pe mine), au fost ridicate în slăvi sau criticate cu pasiune, depinde de cititor, și, per total, nu au lăsat lumea indiferentă. Primul volum, Cincizeci de umbre ale lui Grey, mi s-a părut mediocru – nici cel mai bun, dar cu siguranță nici cel mai prost roman scris vreodată. Continuarea, Cincizeci de umbre întunecate, m-a surprins într-un mod foarte plăcut și m-a făcut nerăbdător să descopăr concluzia poveștii de dragoste dintre Ana și Christian. Cincizeci de umbre descătușate a fost un mare fâs, cea mai proastă parte a trilogiei, un final dezamăgitor al unei istorisiri cu potențial.

Pot rezuma întreaga carte (mai bine de 700 de pagini) folosind următoarele cuvinte: ceartă, împăcare, sex. Nu știu dacă autoarea a rămas fără idei sau pur și simplu s-a plictisit și ea de „umbrele lui Grey”, dar faptul că aproape fiecare capitol a fost construit urmând schema de mai sus mi s-a părut o decizie foarte proastă. Nu numai că romanul devine obositor (pe alocuri chiar exasperant) de repetitiv, dar scenele fierbinți – cele care ar trebui să vândă cartea – ajung să fie plictisitoare. De la jumătatea cărții am început să sar peste paragrafele în care Ana și Christian deveneau intimi pentru că toate interacțiunile de acest gen dintre cei doi mi s-au părut scrise la mișto, după modelul copy/paste.

Acțiunea lipsește în proporție de 90-95% din carte. Finalul volumului precedent m-a lăsat cu multe semne de întrebare și cu și mai multe promisiuni pentru o confruntare epică între personajele principale și cel ce și-a asumat rolul de antagonist. Să spun că nu am fost deloc mulțumit de felul în care s-au rezolvat lucrurile ar fi o afirmație destul de modestă. Aveam așteptări mai mari, chiar și de la E.L. James. Punctul culminant al cărții a fost sec, total lipsit de emoție și foarte grăbit. Nicio clipă nu am avut sentimentul că personajele ar putea fi în pericol și niciuna dintre acțiunile tâmpite ale Anei din acele momente nu au avut consecințe reale.

Că tot am menționat-o pe Ana… Ea continuă să fie aceeași domnișoară (pardon, doamnă!) idioată de care ne place să râdem. Zeița intimă și vocea interioară sunt cele mai bune prietene ale ei, confidentele de încredere, iar libidoul îi dictează și de această dată ce să facă la aproape orice pas. Reacțiile sale sunt pe cât de prostești, pe atât de amuzante. Urmează un spoiler mic de tot, pentru care îmi cer scuze. Am rămas șocat atunci când, după ce a aflat că este însărcinată, Ana a dat vina pentru cele întâmplate pe asistenta ei deoarece i-a reprogramat întâlnirile cu doctorul ei ginecolog și, implicit, Ana a întrerupt tratamentul cu anticoncepționale pe care trebuia să-l urmeze. Pe bune? Nu vrei să-ți amintească la fiecare secundă că trebuie să respiri? Oh, și pregătiți-vă să întâlniți cel mai penibil nume de alint pentru un bebeluș: Punctuleț. Da, PUNCTULEȚ!!! *facepalm*

Christian rămâne cel mai interesant personaj al trilogiei și am apreciat enorm încercările autoarei de a creiona un trecut nu tocmai încântător care să justifice de ce se comportă cum se comportă în prezent. O bilă neagră pentru prolog și materialul bonus scris din perspectiva unui Christian de cinci ani; au semănat prea mult cu o imitație proastă a romanului Camera.

Cincizeci de umbre descătușate a fost o mare dezamăgire pentru mine. Mă așteptam la mai mult și am primit o poveste exagerată, fragmentată, fără cap și coadă, scrisă doar pentru a mai adăuga câteva milioane în conturile persoanelor potrivite. La sfârșit de trilogie, pot spune că da, e o serie prost scrisă, care probabil ar fi fost mai bine să fi rămas doar fan fiction postat pe internet, dar nu își merită toată ura pentru că, în ciuda a ceea ce cred majoritatea celor care nu au citit cărțile, nu romatizează abuzul.

ÎNTÂLNIRE CU „DOMNUL CINCIZECI DE VICII”

TITLU: Cincizeci de umbre ale lui Grey (Fifty Shades #1)

AUTOR: E.L. James

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Anastasia Steele, studentă la filologie, îi ia un interviu lui Christian Grey, un tânăr om de afaceri de succes, pe care îl găseşte foarte atractiv şi de-a dreptul intimidant. Retrasă şi interiorizată, Ana este şocată să constate că, pentru prima dată în viaţă, este atrasă puternic de cineva. Christian o avertizează că trebuie să stea departe de el, iar ea nu face decât să-l dorească şi mai tare. Dar când descoperă gusturile erotice speciale ale acestuia, începe să ezite: dincolo de şarmul şi succesul de care se bucură, Christian Grey este un bărbat tulburat de demoni ascunşi şi ghidat de o excesivă nevoie de a-i controla pe ceilalţi. Va putea oare Ana să accepte sclavia sentimentală impusă de Christian? Și dacă da, va mai putea oare iubi ceea ce descoperă?

RECENZIE:

Oh, my! Dacă mi-ar fi spus cineva anul trecut că o să ajung să citesc celebra serie începută cu volumul Cincizeci de umbre ale lui Grey, i-aș fi râs în nas și i-aș fi sugerat să-și facă un consult serios la cap. Filmul l-am văzut (mai mult pentru că eram curios de ce a stârnit atâta vâlvă – pe bune, campania de promovare a peliculei a fost atât de agresivă și de bine gândită încât nu am putut rezista, ca să nu mai zic că remixul piesei Crazy in Love a lui Beyoncé e de-a dreptul genial), însă nu am fost deloc impresionat. Dar, acum câteva săptămâni, am dat peste un articol pe buzzfeed (îl găsiți aici) care m-a făcut să-mi doresc să citesc cărțile lui E.L. James. Nu de alta, dar paragrafele peste care am dat în articolul respectiv mi-au promis că trilogia Fifty Shades și recent lansatul Grey sunt într-atât de proaste încât, printr-o ironie a sorții, ajung să fie bune.

Nu cred că mai are rost să discut despre subiectul cărții – și așa a stârnit destule controverse (unele nejustificate, aș putea spune). Cincizeci de umbre ale lui Grey este un roman ușurel, fără înțelesuri ascunse ori personaje excepționale, care țintește în mod special mainstream-ul; din câte am înțeles, până și autoarea a recunoscut că scrierile sale nu sunt tocmai cele mai de calitate. Mi s-a părut că E.L. James a fost pe deplin conștientă pentru cine scrie și nu și-a dat prea mult silința să ascundă acest lucru. O respect pentru ce a reușit, dar faptul că scrii pentru mainstream nu e o scuză care să justifice… chestia asta.

Cartea e foarte, foarte, FOARTE prost scrisă (autoarea face exces de puncte de suspensie – cel mai mult urăsc excesul de puncte de suspensie, și nu se sfiește să înghesuie virgule între subiect și predicat) și enervant de repetitivă (pe bune, dacă o să mai aud vreodată „pântec”, „uau!”, „Vocea mea interioară a zis asta” sau „zeița mea intimă a făcut asta” cred că o să înnebunesc). Unele expresii mi s-au părut atât de exagerate și tâmpit formulate încât nu m-am putut abține să nu râd. La un moment dat, stomacul protagonistei face un „salt cu prăjina peste splină” și tot ea se „răcorește în apa caldă”. Și trebuie neapărat să menționez deja faimoasa replică a lui Christian: „sunt stricat în cincizeci de nuanțe” (în engleză: „I’m fifty shades of fucked up”). Mda, vă las pe voi să-i găsiți înțelesul, pentru că eu nu am reușit s-o fac; bine, face legătura (forțată) dintre Christian și titlul cărții, dar în rest? De ce e stricat în cincizeci de nuanțe și nu în cincizeci de feluri? Plus că nicio clipă nu am simțit că autoarea a încercat să se detașeze de începuturile operei sale: fan-fiction inspirat de seria Twilight. Cel mai enervant mi s-a părut cât de mult mi-a amintit José de Jacob, dar și alegerea numelui ciudățel pentru tatăl adoptiv al lui Christian (Carrick – nu amintește chiar deloc de Carlisle, nuuu!). Oh, și chiar era nevoie ca toți copiii familiei Grey să fie adoptați? Lazy writing at it’s finest.

Acum, personajele. Ana (prescurtare de la Anastasia, tot așa cum Bella provine de la Isabella) este eroina cărții și are incredibil de rara abilitate de a auzi zâmbetele. Nici măcar atunci când vorbește la telefon nu-și poate stăpâni pe deplin superputerea și aude zâmbetul persoanei de la celălalt capăt al firului. Vreau să clarific ceva de la bun început: tipa asta nu e atât de inocentă precum spune toată lumea. Da, are tendința să roșească și să-și muște buza cam des, însă în spatele acestei măști se află o persoană cu un apetit sexual imens. După ce a făcut-o pentru prima oară, draga de Ana râvnește doar la Christian și la… ustensila din dotare (sau, cum ar spune americanii, „she really wants the D”). Fata asta se gândește la sex mai des decât un băiat, serios! Anastasia Steele (ignorați asemănarea dintre numele ei și cel al unei actrițe de filme pentru adulți) este caracterizată, în cea mai mare parte, de libidoul ei alarmant, apoi ar mai fi incapacitatea ei de a lua decizii, neîndemânarea și, ca s-o spun fără ocolișuri, prostia ei cruntă. Pe lângă cele enumerate mai sus, trebuie neapărat să menționez cele mai exasperante născociri la care s-ar fi putut gândi madame James: Vocea interioară a Anastasiei și nenorocita de zeiță intimă. Aaaarg! De unde să încep? În primul rând, cine naiba are o „zeiță intimă” care dansează și face gimnastică de fiecare dată când simte furnicături… acolo? Ce ar trebui să reprezinte ea? Jur că nu-i înțeleg rostul (în afară de a mări numărul de caractere și, implicit, pagini al cărții). Iar Vocea interioară… Of!!!  Pentru numele lui Dumnezeu, de ce a trebuit autoarea să-i atribuie Anei o Voce interioară care poartă ochelari, e urâtă cu spume și, în momentele în care nu e sarcastică, se ascunde în spatele unei canapele?

Christian Grey este, probabil, cel mai interesant personaj al cărții, deși calitățile sale sunt, în mare, exclusiv fizice (arată exagerat de bine, iar vocea lui este „caldă și aspră precum ciocolata neagră topită sau… ceva”). Maniac al controlului și hărțuitor cu diplomă, arogant și seducător, Christian lasă să se înțeleagă că a avut o copilărie grea și că a ajuns să fie așa cum este din cauza problemelor sale de adaptare la noul statut de după ce a fost adoptat. OK, văd posibilitatea unei istorii interesante și recunosc că sunt curios să aflu prin ce a trecut încă din fragedă pruncie. Ca și în cazul Anastasiei, nici Christian nu este așa cum îl caracterizează toată lumea. El nu o abuzează pe Ana deoarece totul se petrece cu consimțământul ei, deci, în opinia mea, cei care o acuză pe E.L. James că romantizează abuzul o fac doar ca să se afle în treabă. Până și momentul de cumpănă al relației lor are loc pentru că ea vrea să-și încerce limitele de rezistență. Plus că, pentru un dominator, Christian se lasă foarte ușor convins să renunțe la anumite lucruri și obiceiuri ale sale.

Sunt conștient că am dat cu romanul de pământ, dar i-am acordat 3 steluțe pe Goodreads. Asta pentru că m-a amuzat mai mult decât o comedie. Poate că nu asta i-a fost intenția, dar E.L. James a reușit să transforme o poveste cu aspirații de roman erotic într-o parodie savuroasă, numai bună pentru descrețitul frunților. Evident, cartea nu are nicio valoare literară și trebuie citită ca atare: un pamflet savuros.