CÂND MAGIA E PLICTISITOARE

magicienii

TITLU: Magicienii (Magicienii #1)

AUTOR: Lev Grossman

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Quentin Coldwater nu seamănă cu niciunul dintre colegii lui de liceu. În timpul liber recitește cărțile fantasy preferate din copilărie și în vis îi însoțește pe protagoniștii lor În lumea magică numită Fillory. În comparație cu aventurile din cărți, viața îi pare anostă și lipsită de culoare. Totul se schimbă însă atunci când este admis într-un colegiu secret și exclusiv de magie în afară New York-ului. Acolo încep peripețiile lui și o inițiere riguroasă în magia modernă. Dar, în cele din urmă, după un timp nici magia nu îi mai aduce fericirea și ineditul pe care Quetin le aștepta de la viață – asta până când el și prietenii săi fac o descoperire uimitoare: Fillory există cu adevărat.

RECENZIE:

Promisiunea unei variante mature și sumbre a celebrei școli de magie Hogwarts pare, la prima vedere, ceva de nerefuzat. Formula e una simplă și de succes: se ia un protagonsit care habar nu are de existența magiei, îl trimiți la o școală (colegiu în acest caz) dedicată întru totul aprofundării acesteia și îl pui față în față cu lucruri pe care, până în acel moment, le-a considerat simple fantezii. Magicienii lui Lev Grossman a pornit cu dreptul, printr-o premisă ofertantă și un decor mai mult decât interesant datorită realismului, uneori crunt, în care elementele fantastice au fost învăluite, dar magia inițială s-a pierdut cu fiecare capitol parcurs.

Continuarea vă așteaptă la un simplu click pe imaginea de mai jos  😀

bookblog.ro

O NOUĂ ZI, O NOUĂ VIAȚĂ

zi-dupa-zi

TITLU: Zi după zi

AUTOR: David Levithan

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Un adolescent care-şi spune, simplu, A, se trezeşte în fiecare dimineaţă într-un alt trup, trăind o altă viaţă. Niciodată nu e prevenit în legătură cu locul unde se va afla sau persoana în trupul căreia va fi. A s-a împăcat cu situaţia lui şi chiar şi-a stabilit câteva reguli „de supravieţuire”: Niciodată să nu se ataşeze prea tare. Să evite să fie remarcat. Să nu se implice. Totul până într-o zi când se trezeşte în corpul lui Justin şi o cunoaşte pe iubita acestuia, Rhiannon. Regulile sale stricte nu se mai aplică. Pentru că, în sfârşit, a găsit pe cineva alături de care vrea să rămână pentru totdeauna, zi după zi. O poveste fascinantă, ce lansează o provocare: putem iubi cu adevărat pe cineva menit să ia altă înfăţişare în fiecare zi?

RECENZIE:

Romanul lui David Levithan a fost o supriză extrem de plăcută pentru mine. Am tot auzit vorbindu-se despre el (cu mult entuziasm, aș putea adăuga), dar, nu știu din ce cauză, am crezut că nu-mi va fi pe plac, deoarece nu sunt un fan al cărților în care accentul este pus pe povestea de dragoste, iar din descriere mi s-a părut că Zi după zi ar fi exact așa ceva. Da, povestea de dragoste dintre A și Rhiannon este nucleul romanului, însă are atât de multe substraturi și implicații sociale și emoționale încât transformă cartea în ceva mai mult decât o lectură ușoară și simpatică, numai bună de luat la plajă.

A este un suflet, un călător, care nu trăiește niciodată mai mult de o zi într-un trup. Încă de când a ajuns să fie conștient de acest aspect al vieții sale, a decis să urmeze o serie de reguli pentru a nu da peste cap viețile celor ale căror trupuri le „împrumută”. Printre altele, A își impune să nu se îndrăgostească, deoarece ar fi de-a dreptul imposibil să mențină o relație dată fiind condiția sa. Asta până când o întâlnește pe Rhiannon – fata care-i va întoarce întreaga lume pe dos. Fără să vrea, A se trezește gândindu-se la Rhiannon tot mai des și, fără să-i mai peste de propriile restricții și de implicațiile unei asemenea hotărâri, decide să o caute zi după zi, de fiecare dată sub o altă înfățișare.

Cred că Zi după zi este, în primul rând, un roman care sărbătorește diversitatea. Deși, la prima vedere, ar părea doar o povestioară siropoasă de dragoste amestecată cu elemente de fantasy/S.F., după lecturarea cărții am rămas cu altă impresie. Mi-a plăcut că autorul s-a folosit de popularitatea poveștilor de iubire printre adolescenți și de premisa deosebit de interesantă a unui protagonist nevoit să-și schimbe zilnic înfățișarea și, practic, viața, pentru a scoate în față unele aspecte ale societății pe care fie le ignorăm, fie suntem crescuți să le privim cu ochi critici, cum ar fi relațiile între persoane de o altă orintare sexuală față de ce este considerat „normal”, persoanele cu tendințe sinucigașe sau cu probleme de greutate.

Un alt lucru fascinant și care a oferit romanului un dinamism aparte a fost descoperirea familiilor și grupurilor de prieteni pe care A îi schimba în fiecare zi. Aceste modificări continue m-au făcut dornic să citesc capitol după capitol, fără să țin cont de factorii deranjanți din exterior, deoarece eram curios să descopăr cât mai repede cu ce fel de persoane va avea de-a face acesta și dacă va reuși să se integreze fără probleme în viața persoanei căreia îi împrumută viața pentru 24 de ore.

A nu este nici băiat, nici fată, dar, indiferent de exteriorul în care se trezește, rămâne același. Cred că acesta este unul dintre cele mai importante mesaje ale cărții: ce ar trebui să conteze cu adevărat este personalitatea și nu înfățișarea, religia sau sexul cuiva, așa cum încearcă să ne „învețe” societatea tot mai haotică în care trăim. Acest lucru este evidențiat și de reacțiile inițiale ale lui Rhiannon, atunci când A i se înfățișa sub chipul unei fete, iar ea avea o anumită reținere față de el, dar, pe măsură ce ajungea să-l cunoască (și recunoască tot mai ușor), a ajuns să treacă peste înfățișarea diferită din fiecare zi a acestuia și să vadă ce se ascunde în spatele măștii.

Dacă e să găsesc o problemă cu romanul, aceasta ar fi modul în care A s-a îndrăgostit de Rhiannon: instant, la prima vedere. Doar că nu pot să urăsc cartea prea mult din cauza acestui aspect, deoarece mi s-a părut oarecum normal ca o persoană care nu „dispune” de un trup al lui și este nevoit să petreacă fiecare zi cu un alt anturaj să treacă peste acea perioadă în care este nevoită să cunoască pe cineva înainte să spună că s-a îndrăgostit de respectivul/respectiva.

Am văzut că anul acesta o să apară și un companion al romanului, povestea scrisă din perspectiva lui Rhiannon. Nu știu ce să cred despre asta, mi-e teamă ca nu cumva autorul să încerce prea mult să le facă pe plac fanilor și, astfel, să strice din farmecul cărții „originale” și să ne servească un roman tras de păr. Așteptăm și vedem.

Până atunci, nu pot spune decât că vă recomand cu drag Zi după zi: se citește ușor și vă poate deschide ochii în legătură cu lumea în care trăim. Mulțumesc Editurii Trei pentru acest roman extrem de original!

REGINA NEINSTRUITĂ

regina-adevarata

TITLU: Regina Adevărată (Regina Ținutului Tearling #1)

AUTOR: Erika Johansen

PUBLICAT DE: Editura Trei 

DESCRIERE: Trecerea, un cataclism misterios, a făcut să piară cea mai mare parte a umanităţii, alături de tehnologia ultramodernă. Regresând în epoca feudală, dar aflându-se totodată undeva în viitor, supraviețuitorii o iau de la capăt pe un teritoriu nou, numit Tearling: un ținut sărăcit, prădat de propriii săi nobili şi de regatul Mortmesne, condus de Regina Roşie. Singura speranţă a poporului îngenuncheat este moştenitoarea tronului, Kelsea Raleigh, o fată de 19 ani care nu cunoaşte decât lumea cărţilor şi, mai ales, istoria omenirii de dinainte de Trecere. Călătoria viitoarei regine este începutul unei iniţieri dure, pe parcursul căreia înfruntă moartea sub diferite chipuri și îşi descoperă darul clarviziunii. O lume fantastică şi înfricoşătoare, ce aminteşte de Jocurile Foamei!

RECENZIE:

Atunci când un roman are parte de o promovare foarte agresivă, felul în care eu îl percep tinde să se încadreze în două extreme mari și late: fie o să-mi placă enorm cartea, fie nu o să înțeleg de unde atâta entuziasm pentru ea. Regina Adevărată, din păcate, cade în cea de-a doua categorie.

Premisa romanului e deosebit de promițătoare: după un cataclism numit Trecerea, omenirea regresează, tehnologia dispare, iar lumea se transformă în ceea ce pare a fi un alt Ev Mediu, cu tot cu regate, cavaleri și regi/regine. Kelsea este prințesa moștenitoare a Tearlingului, crescută departe de lume de către un cuplu de bătrânei timp de 18 ani. Cât timp a fost izolată de realitate, Kelsea a învățat cam tot ce ar trebui să știe o viitoare regină pentru că, atunci când împlinește 19 ani, trebuie să-i calce pe urme mamei sale și să devină conducătoarea ținutului Tearling. Toate bune și frumoase doar că, în momentul în care Garda Reginei vine după Kelsea, fata se vede nevoită să înfrunte trădări și comploturi.

Of, câte bătăi de cap am avut cu această carte! În primul rând, lumea contrată de autoare e foarte derutantă. Am apreciat ideea unei societăți care a involuat după un eveniment major, mi s-a părut un twist interesant pentru un roman cu tentă distopică, dar sunt prea multe elemente… dubioase, ca să le spun așa. Dacă lumea s-a întors în perioada medievală, cum e posibil să mai existe medici esteticieni? De unde știe Kelsea ce sunt cărțile electronice dacă toată tehnologia a dispărut de mai bine de 3 secole? De ce sunt cărțile păstrate de dinainte de Trecere îmbrăcate în piele? Și, poate cel mai stresant lucru: care-i treaba cu magia? A existat din totdeauna sau e un efect secundar al Trecerii?

Kelsea mi s-a părut unul dintre cele mai neinspirate și greu de apreciat personaje principale din câte am citit până acum. Am citit că autoarea a vrut să se distanțeze de eroinele tipice nu doar pentru literatura fantasy, ci pentru literatură în general, așa că nu a construit personajul doar pe baza înfățișării. Totuși, doar pentru că nu reprezintă un ideal al frumuseții, asta nu înseamnă că Regina din Tearling este un model de urmat când vine vorba de acțiunile sale. De foarte multe ori face lucruri fără să se gândească la repercusiuni, cum ar fi momentul acela când oprește livrarea „plății”, constând în câteva sute de oameni, către Mortmesne. OK, înțeleg că nu vrei ca oamenii să fie considerați monedă de schimb și nu condamn acțiunea în sine, ci modul ilogic în care s-a desfășurat. Kelsea, fără să se intereseze ce s-ar putea întâmpla dacă refuză să o plătească pe Regina Roșie, fără să aibă o armată la dispoziție sau puteri deosebite, pur și simplu spune STOP și, astfel, declară război unui regat despre care nu cunoaște absolut nimic. Involuntar, am făcut o paralelă între ea și Daenerys Targaryen și, cu toate că ambele acționează la fel de necugetat, măcar cea din urmă avea în spate batalioane de oameni dispuși să lupte pentru ea și trei dragoni! Ca să nu mai spun cât de exasperante erau momentele în care se uita la unul dintre străjerii ei, îl găsea atrăgător, imediat după aceea își schimba părerea la 180 de grade numai pentru a-l considera chipeș din nou. Pe bune?!

În afară de personajul principal, cartea suferă și din cauza antagonistului. Regina Roșie ne este prezentată drept o amenințare cumplită, o vrăjitoare care se află la conducerea Mortmesne-ului de mai mult de 100 de ani, dar tot ce face aceasta e – MIC SPOILER – să întrețină relații sexuale cu sclavii săi. În loc să se ocupe de rivala sa, cea care, practic, și-a bătut joc de autoritatea și reputația ei, Regina din Mortmesne se gândește doar la ce sclav să aleagă data viitoare pentru a-și satisface nevoile carnale. OK…

Părțile bune ale romanului sunt două personaje secundare, Buzduganu și Spectrul, dar nici măcar ei nu pot salva Regina Adevărată de la a fi o dezamăgire cruntă. Spectrul, deși un personaj fascinant și misterios, care mai mult ridică semne de întrebare decât să ajute, apare foarte puțin în carte (poate în volumul următor autoarea o să-l bage mai mult în seamă). Lazarus (cunoscut mai bine drept Buzduganu) este cel mai apreciat dintre Străjerii Reginei, cel în care Kelsea are încredere și un bărbat temut de toată lumea. Chiar dacă are unele scăpări, Buzduganu are niște replici de-a dreptul savuroase și nu se sfiește să-i spună lui Kelsea ceea ce crede, indiferent dacă vorbele lui sunt pe placul Reginei sau nu.

Pentru mine, Regina Adevărată a fost o lectură OK, nu a fost chiar cea mai proastă carte citită, dar în mod sigur nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor. Dacă sunteți pasionați de cărțile fantasy, nu vă sfătuiesc să o citiți, dar dacă sunteți la început cu acest gen cred că v-ar face plăcere să o acompaniați pe Kelsea în călătoria ei.

Mulțumesc Editurii Trei pentru carte!

RATING: 5/10

ADOLESCENȚĂ ZBUCIUMATĂ REALIZATĂ CA LA CARTE

17

TITLU: 17

AUTOR: Kenzaburō Ōe

PUBLICAT DE: Editura Polirom

DESCRIERE: Protagonistul din 17, un adolescent timid care nu pare să aibă altă preocupare decât exercițiul solitar al masturbării, se trezește prins într-un vârtej de întâmplări care îl apropie de o grupare politică de extremă dreaptă. Așa începe o călătorie inițiatică de regăsire a identității – aceea de activist și asasin. Autorul ne oferă o poveste alertă în care se regăsesc mai multe mize importante și relevante pentru societatea contemporană, precum legătura dintre pornirile sexuale și politică, conflictul dintre eul privat și cel public, violența sau extremismul. Romanul 17 este inspirat de cazul real al adolescentului Yamaguchi Otoya, care l-a asasinat pe liderul Partidului Socialist Japonez în 1960, apoi s-a sinucis, dupa trei saptămâni, în închisoare.

RECENZIE:

Adolescența este o vârstă a schimbărilor, uneori a răzvrătirii, o perioadă în care fiecare se crede singur împotriva tuturor. Deci nu e de mirare că o mulțime de autori își aleg ca subiect pentru lucrările lor tocmai această perioadă mai… specială. Cu toate că mulți se folosesc de adolescență pentru a da naștere unor personaje de-a dreptul teribiliste, aflate la limita veridicității, cu scopul de a șoca, mai sunt și autori care nu se folosesc de astfel de mijloace doar pentru a epuiza tiraje colosale într-o secundă și reușesc, astfel, să contureze povești și personaje realiste.

Continuarea vă așteaptă la un simplu click pe imaginea de mai jos 😀

bookblog.ro

NOUA GENERAȚIE

18113376

TITLU: nymphette_dark99

AUTOR: Cristina Nemerovschi

PUBLICAT DE: Editura Herg Benet

DESCRIERE: “Am 13 ani şi 4 luni. În ghiozdanul meu nu găseşti bomboane pe băţ, nu îmi prind părul cu bentiţă, nu port pantofi cu baretă şi nici rochiţe albe. Fac sex pentru că e fun. Îmi testez limitele şi nimic din ceea ce ai putea bănui despre mine nu este adevărat. Mă cheamă Vicky. Ai grijă să nu îmi spui Victoria, port un cutter cu mine tot timpul.” Rămasă singură în mijlocul Braşovului, fără bani şi fără baterie la mobil, Vicky, o adolescentă de 13 ani, are o noapte la dispoziţie pentru a ajunge în Bucureşti, unde a doua zi este petrecerea de majorat a iubitului ei, Dev, petrecere pe care în niciun caz nu vrea să o rateze. Un TIR opreşte, iar bărbatul pare fascinat de nurii tinerei Lolite, propunându-i o partidă de sex în pădurea de la marginea drumului. Ea acceptă imediat, însă şoferul nu ştie că a făcut o greşeală care îl va costa poate chiar viaţa. Situaţiile neprevăzute şi personajele întâlnite pe parcursul a doar câteva ore gravitează în jurul atracţiei sexuale şi al aventurilor extreme, al rememorării unor evenimente decisive din trecut şi reflecţii despre persoanele importante care au marcat-o. Fata ascunde totuşi un secret – Întâmplarea. Live fast, die young, bad girls do it well.

RECENZIE:

De ceva vreme, internetul vuiește de cărțile Cristinei Nemerovschi, o scriitoare din România care a reușit să-și adune un număr considerabil de fani, dar și o groază de oameni care nu îi agrează cărțile, asemeni multor autori din străinătate. Am fost curios să văd cum sunt cărțile ei, mai ales pentru că părerile despre ele pendulează între a fi ori extraordinare, ori execrabile, fără cale de mijloc.

Am ales să citesc nymphette_dark99, pentru că e un roman stand-alone și suna oarecum interesant din descriere. Am avut unele așteptări de la carte, mai ales pentru că e descrisă ca fiind plină de revelații și adevăruri crude pe multe site-uri, dar din păcate, cu fiecare pagină pe care o întorceam, acestea păreau să se scufunde tot mai mult sub nivelul mării. Cel mai bun mod în care pot descrie această carte e „mult fâs pentru nimic”.

Povestea cărții se învârte în jurul lui Vicky, o adolescentă rebelă, cu idei fixe despre viață, care la cei 13 ani ai săi este deja obișnuită cu alcoolul, drogurile și sexul. Ea fuge de acasă, împreună cu Tedy, fratele său, ajunge în Brașov și vrea să se întoarcă în București pentru majoratul iubitului său, Dev (mda, e destul de aiurea să pleci de undeva și, după ce ești destul de departe de locul cu pricina, să-ți dorești să te întorci; care mai e rostul fugii – în afară de răzvrătire?). În drumul ei din Brașov spre București se întâlnește cu fel de fel de persoane, una mai exagerată ca precedenta în materie de comportament, și trece printr-un număr de „aventuri”. Ah, și mai este ceva, Întâmplarea, un eveniment care, cu toate că i-a schimbat viața protagonistei, se dovedește a fi ceva predictibil, aproape clișeic. Am știut care a fost treaba cu Întâmplarea după vreo 40 de pagini din carte.

Despre Vicky am avut impresia că a fost construită pe tiparul deja existent de „personaj inteligent care se crede mai presus decât ceilalți”. Nu am fost șocat de comportamentul ei, ci mi s-a părut doar înflorit până la cote astronomice în încercarea de a ieși în evidență. Ca să nu mai spun că era și destul de limitată, pentru ea orice om era fie prost, fie capră, vacă sau un derivat al acestora („vacă de sex masculin” mi-a atras atenția în mod deosebit).

Pentru o carte în care România e prezentată destul de actual, personajele mi s-au părut de-a dreptul lipsite de credibilitate, acel as pentru care nymphette_dark99 pare să-și primească mai toate laudele. Compatrioții întâlniți de Vicky pe drum au fost exemple duse până la extrem ale unor stereotipuri: maneliști inculți, rockeri cool, pițipoance, tiriști analfabeți, pocăiți, etc. Dar, dacă pentru acestea am fost dispus să închid un ochi, personajele principale nu au avut nicio scuză. Tedy și Dev sunt atât de perfecți în ochii Victoriei și au parte de descrieri din care nu lipsesc cuvintele „sexy” sau „mișto” încât mi-a fost imposibil să nu le caut defectele. Au fost unele, în special în cazul lui Tedy, și per total nu mi-au lăsat impresia că ar fi mai speciali decât restul. Ca să nu uit, relația dintre Vicky și Tedy mi s-a părut de-a dreptul tulburătoare.

Cartea aceasta a fost scrisă ca să șocheze, se simte încă de la început, prin subiectul neagreat de multă lume, aproape revoltător, și folosirea unor cuvinte licențioase (foarte, foarte, FOARTE multe). În spatele acestui paravan, însă, se vrea o meditație asupra societății în care trăim și, pe alocuri, încearcă din răsputeri să atingă acel nivel, numai pentru a eșua cumplit prin paragrafe de-a dreptul penbile.

În opinia mea, nymphette_dark99 e ca o shaorma pe care o mănânci și nu rămâi cu nimic după, o mănânci doar ca să-ți astâmperi foamea. Romanul Cristinei Nemerovschi  e o lectură ușoară care se citește în câteva ore, îi acord acest merit, numai bună pentru o zi ploioasă în care nu ai nimic altceva de făcut, dar pe care o vei uita în cel mult o oră și primește, din partea mea, 3/10. Credeți-mă, e mult prea overrated.