A TREIA STRIGARE PENTRU HELEN GRACE – recenzie CASA PĂPUȘILOR, de M.J. Arlidge

TITLU: Casa păpușilor (Helen Grace #3)

AUTOR: M.J. Arlidge

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Inspectoarea Helen Grace se află iarăși pe urmele unui criminal în serie într-un nou thriller plin de suspans marca M. J. Arlidge! Ce legătură poate fi între o fată care se trezește răpită din propria casă și seches­trată într-o pivniță mizeră și un cadavru descoperit absolut întâmplător pe o plajă pustie? Aparent nu e nicio legătură. Până când mintea ageră a inspectoarei Helen Grace, faimoasă deja pentru cazurile de criminali în serie pe care le-a elucidat, face cone­xiunile potrivite și descoperă numitorul comun: la mijloc e mintea diabolică a unui criminal – unul foarte inteligent, foarte precaut și foarte perseverent…

RECENZIE:

Iubesc un roman polițist bun și tot ce vine la pachet cu el: modul în care pătrunzi în mintea sucită a unui criminal în serie, momentele tensionate pe care le petreci alături de victime, frustrarea palpabilă a polițiștilor care nu reușesc să pună cap la cap piesele puzzle-ului decât spre sfârșitul cărții, când totul devine, dintr-un biet joc de-a șoarecele și pisica, o cursă contra cronometru care ar putea avea consecințe fatale, emoțiile brute și adrenalina, iar lista poate continua. Seria Helen Grace mi-a captat interesul de la primul volum, pe care l-am citit cu sufletul la gura, continuând să mă impresioneze tot mai mult cu fiecare continuare publicată.

Un nou caz dificil pentru, acum, celebra inspectoare Helen Grace: un cadavru perfect conservat, descoperit pe o plajă des frecventată, pare să facă legătura între mai multe dispariții recente prin intermediul tatuajului misterios, amatoricesc. Toate indiciile arată către un criminal in serie cu probleme psihice serioase, a cărei copilărie a fost marcată de o mamă nepăsătoare și de o soră de care s-a apropiat prea mult. Iar acum, în disperatele sale încercări de a-și reconstrui anii pierduți, o nouă viață s-ar putea să fie curmată. Asta dacă Helen Grace și echipa ei nu vor reuși să intervină la timp…

Nici nu știu ce să spun că mi-a plăcut cel mai mult la carte. În primul rând avem personajele, o distribuție impresionantă și variată, pe care autorul reușește să le mențină interesante și unice în ciuda numărului mare, astfel încât de-a lungul cărții, când perspectivele se schimbă, niciodată nu plictisește, fiecare având propria-i poveste, propriile-i motivații pe care le urmează, probleme pe ambele planuri – personal și profesional – și multe, multe altele. Acum nu foarte multă vreme mă plângeam, în recenzia scrisă pentru În ape adânci a Paulei Hawkins, că numărul mare de personaje și modul în care autoarea a jonglat cu perspectivele narative a fost un punct slab pentru carte, dar în cazul lui M.J. Arlidge și a Casei păpușilor situația stă cu totul altfel, de această dată multiperspectivismul reușind să transforme ceea ce ar fi putut fi doar un alt roman polițist într-un thriller psihologic fascinant și înduioșător de intim. Mi-e greu să aleg un singur personaj pe care să-l numesc „preferat”, fiindcă toți participanții – chiar și cei episodici ori nenorocitul de antagonist – au fost impecabil conturați, cu tot cu defecte și calități, aspirații și vise deșarte, reușite și eșecuri pe toate planurile.

Apoi ar mai fi stilul: dinamic, la obiect, imprevizibil, calculat, foarte vizual; datorită lui, cartea se citește incredibil de repede, capitolele scurte fiind extrem de ușor de parcurs, acestea dozând adrenalina în așa mod încât să te facă să vrei să afli cât mai curând adevărul din spatele cazului. Tot aici cred că aș putea încadra și povestea în sine și, implicit, cazul pe care Helen Grace și restul echipei sale trebuie să îl rezolve. Cazul nu a fost perfect, dar spre sfârșit, pe măsură ce am descoperit mai multe despre trecutul criminalului, a devenit ceva mai interesant, mai personal pentru el și incredibil de fucked up. Dar poveștile celorlalte personaje au fost impresionante, de la modul în care destinul fiecărui erou se lega de altul în cele mai neașteptate moduri și până la discuțiile pe care acțiunile personajelor le aduc în prim plan.

Casa păpușilor e un thriller care se apropie teribil de mult de noțiunea de roman polițist perfect, având tot ce-i trebuie – acțiune, mister, imagini tulburătoare, dramă, personaje complexe și un caz imposibil de rezolvat – pentru a vă ține treji noaptea.

Mulțumesc editurii Trei pentru exemplarul oferit pentru recenzie!

RATING

Un gând despre „A TREIA STRIGARE PENTRU HELEN GRACE – recenzie CASA PĂPUȘILOR, de M.J. Arlidge

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s