TITLU: Pistolarul (Turnul Întunecat #1)
AUTOR: Stephen King
PUBLICAT DE: Editura Nemira
DESCRIERE: Acum câteva zeci de ani scriitorul l-a născocit pe Roland Deschain, ultimul pistolar. Acesta, un singuratic care ne va bântui imaginația, pornește într-o călătorie spre bine și rău. În lumea lui fără speranță, dă de urmele omului în negru, cunoaște o femeie seducătoare și se împrietenește cu Jake din New York. Pe de o parte dând dovadă de un realism crud, pe de altă parte etalând un onirism de basm, Pistolarul deschide poate cea mai reușită odisee scrisă de Stephen King.
RECENZIE:
Stephen King e sinonim cu poveștile de groază, scriitorul fiind chiar desemnat „regele” prozei horror, zic eu, datorită numărului impresionant de romane aparținând acestui gen dătător de fiori și nu neapărat… calității sperieturilor pe care le tragi citind una sau mai multe dintre cărțile lui. Când te gândești la el, involuntar, în minte îți apar imagini celebre din ecranizările sale, cum ar fi scena în care Carrie este acoperită din cap până-n picioare cu sânge de porc sau orice instantaneu cu Pennywise, clovnul terifiant din adaptarea pentru TV a monstruozității de IT (roman care pe mine m-a plictisit la culme, dar tot aștept cu nerăbdare noul film care a apărut și în cinematografele de la noi la sfârșitul săptămânii trecute, spre marea mea încântare). Dar, probabil, cea mai spectaculoasă operă a sa nu are nicio legătură cu genul care l-a consacrat. Vorbesc, bineînțeles, despre Turnul Întunecat.
Roland Deschain, ultimul pistolar, și-a dedicat viața prinderii Omului în Negru și găsirii Turnului Întunecat, un loc misterios despre care se spune că s-ar afla tocmai la capătul lumii cunoscute. Traversând un deșert infinit, Pistolarul întâlnește tot felul de personaje dubioase, cu intenții necunoscute, care își duc veacul într-o lume înfiorătoare, unde moartea și foametea pândesc la orice colț, deopotrivă necunoscută și familiară.
Cu toată sinceritatea vă spun că nu am avut niciun fel de idee preconcepută despre această carte înainte să o încep. Am ignorat cu desăvârșire toate laudele aduse nu doar acestui volum, ci întregii serii, dar am și încercat să șterg cu buretele celelalte 4 cărți de-ale lui King pe care le-am citit (dintre care una singură mi-a plăcut la nebunie, și anume Cimitirul animalelor, restul fiind dezamăgiri crunte – Carrie, Orașul bântuIT – și povești care m-au lăsat indiferent – Mr. Mercedes) și am reușit să mă bucur cum trebuie de acest prim volum al seriei care, deși a mai avut unele scăpări specifice lui King, per total m-a lăsat cu o dorință nebună de a continua epopeea Pistolarului și, pe alocuri, chiar a reușit să mă impresioneze prin combnația inedită de genuri care, la o primă vedere, nu au nicio legătură unul cu altul. O să detaliez în paragrafele ce vor urma…
Stilul lui King… nu e pentru toată lumea. E mult prea descriptiv, de cele mai multe ori insistând pe lucruri inutile care nu doar că plictisesc, dar nici nu aduc ceva în plus poveștii; o cunoștință i-a făcut cel mai bun rezumat: poate descrie o picătură de apă în 20 de pagini și tot ar mai avea lucruri de spus despre aceasta. Dintre cărțile lui pe care le-am citit până acum, niciuna nu mi s-a părut cu adevărat înspăimântătoare, cel mult disturbing, mai degrabă niștre thrillere bine gândite, cu unele elemente supranaturale, decât romane horror. Dar, deși nu e tocmai autorul meu preferat, nu pot să-i contest titlul de „rege” – omul chiar e talentat și reușește să se folosească de cuvinte într-o manieră unică pentru a da naștere unor personaje complexe, puse față în față cu situații extraordinare, în, probabil, cele mai atmosferice cărți pe care le veți citi.
Poate că vă întrebați de ce mi-a plăcut Pistolarul atât de mult, când doar ce am terminat cu criticile la adresa autorului. Pentru că aproape întreg romanul pare scris de către altcineva, ca și cum King i-ar fi ascultat pe cei dezamăgiți de celelalte povești ale sale și ar fi ținut cont de plângeri. Pistolarul e tot ce mi-am dorit să fie Orașul bântuIT, de exemplu, cartea semnată de King de la care aveam cele mai mari așteptări și pe care m-am chinuit să o citesc vreme de 4 luni: un roman alert, surprinzător, întunecat și depravat, pe alocuri înspăimântător, cu o mitologie bogată pe care abia aștept să o decopăr în celelalte volume ale seriei, revoluționar din prisma amestecului neconvențional de genuri și fascinant datorită personajelor excelent conturate și a relației dintre ele. Am adorat modul în care atmosfera postapocaliptică a la Mad Max se îmbină, surprinzător de armonios, cu decorul de western/fantasy; mi-a plăcut complexitatea omului în negru și antiteza clară în care se afla acesta în relație cu protagonistul; am fost lovit în moalele capului de relația dintre Roland și Jake și i-am următit traversând deșertul cu sufletul la gură, mereu așteptându-mă la ce e mai rău. Dacă ar fi să-i găsesc un punct slab, acela ar fi faptul că romanul pare mai degrabă un prequel al unei serii, nu un volum care să inițieze un amalgam de evenimente ce vor sta la baza celorlalte cărți. Ah, și e prea scurt; mult prea scurt.
Pistolarul a fost o experiență aparte pentru mine, pornind la drum cu cele mai mărunte așteptări și ajungând să ador cartea. Deși am zis, după Orașul bântuIT, că nu voi mai citi alte cărți scrise de King, mă bucur că am decis totuși să-i mai dau o șansă și să descopăr o poveste impresionantă, magică, înfricoșătoare și foarte, foarte dubioasă.
Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul trimis pentru recenzie!
răzvan's bookshelf 