BOOKFEST 2017: IMPRESII, SFATURI ȘI TOPURILE VÂNZĂRILOR PE EDITURI

20170525_153913

La sfârșitul anului trecut am făcut o promisiune unei persoane tare dragi și anume că, orice ar fi, o să ajung la Bookfest 2017 pentru a ne putea minuna împreună de toate aparițiile noi promise de edituri și a profita de reducerile uriașe din timpul târgului. Cum timpul are obiceiul de a trece foarte mult prea repede în 99,99% din cazuri, a sosit momentul să plec spre București, un drum obositor pe care l-am parcurs în compania colegilor mei de la job, fiind invitați să participăm la o conferință… interesantă despre baterii.

20170525_165609.jpg

Dar important e că am ajuns în capitală și, după ce m-am descurcat nesperat de bine cu metroul și autobuzul (OK, am fost ajutat de câteva persoane tare amabile), am ajuns la Romexpo. Nu a mai contat că afară ploua cu găleata, că eram treaz de la 5 dimineața și că nu am mâncat nimic toată ziua. De cum am văzut-o pe Simona în fața pavilionului unde se ținea târgul, am uitat de orice grijă și m-am grăbit să mă alătur celorlalți cititori nerăbdători să descopere surprizele de la Bookfest.

20170527_094704.jpg

20170525_165610.jpg

Ca să nu mai lungesc vorba, Bookfest 2017 a fost neașteptat de obositor, dar atââât de awesome încât, pe tot drumul înapoi spre casă, nu am putut scutura sentimentul de regret că nu am mai putut rămâne încă o zi în București. M-am simțit ca în Rai, înconjurat de zeci, poate chiar sute de mii de cărți care mai de care mai frumos așezate pe rafturi la standurile editurilor.

20170527_094912.jpg

După ce am scuturat o parte din entuziasmul inițial și am dat o tură pe la standul grupului Corint, care a ajuns un soi de a treia mea casă cât timp am stat la târg, m-am îndreptat agale spre statuile celor doi Avengers, Captain America și Thor, condus de ghidul de nădejde într-ale cărților, filmelor, serialelor și tuturor lucrurilor geeky, Simona Stoica, pe care s-ar putea să o cunoașteți pentru a sa serie de romane din lumea Rephelimilor. Imediat după aceea am fugit cu viteza luminii spre standul editurii Trei, unde am cunoscut-o pe Teodora, care ne-a răsplătit entuziasmul cu sacoșe și cărți 😀 Mulțumiiim, Teo!

20170525_154722

20170525_154732

20170527_094931

20170527_094546

A doua zi, vineri, a început cu stângul datorită ploii enervante care a spălat Bucureștiul până spre seară. Odată ajuns la târg, însă, ziua s-a înseninat, iar aroma cărților noi m-a transportat din nou în acel colț de Rai. Au urmat câteva lansări din cadrul colecției Corint Istorie – unele mai picante decât celelalte -, am cunoscut-o pe Diana (hello, traitor!), an amazingly awesome fellow blogger and geek, am pândit pe cineva ore bune, din „ascunzătoarea” noastră preferată și am ieșit la o bere cu unul dintre cei mai talentați autori contemporani pe care-i are România, Radu Găvan, am plecat spre casă cu promisiunea că următoarea zi va fi memorabilă.

20170525_173912

20170525_173918

Și a fost. L-am întâlnit pe Vlad, colegul Simonei de la Pălărisme, și ne-am distrat de minune alergând printre standurile editurilor, nimerind de prea multe ori la Okian (am și păcătuit, cumpărând o carte care nu era pe lista de Bookfest, dar… e Patrick Ness!), învățând aproape fiecare colțișor al pavilioanelor unde s-a desfășurat târgul și ghidând oameni mai puțin familiari cu amplasarea standurilor spre editurile pe care le căutau. Tot sâmbătă am participat, alături de Andreea Chebac, la Trivia by Bookblog, unde participanții care răspundeau corect la întrebări din lumea literară (și nu numai) primeau cărți. A fost atât de mișto să împart cărțile fericiților câștigători! Dar, de departe, highlight-urile zilei au fost  întâlnirile cu Matei de la Art și Răzvan de la Nemira. It was nice meeting you, guys!

20170526_182405

20170527_095527

20170527_122011

20170527_094542

Pe scurt, au fost câteva zile pe cât de obositoare, pe atât de încântătoare. Am cunoscut oameni minunați (hello again, Alexandra, Diana și Vlad), câțiva dintre bloggerii pe care-i urmăresc cu interes, am văzut o dubioșenie de carte al cărei font era… Comic Sans și câteva specimene din iad. Lansări, veselie, ore întregi fără mâncare, pauze dese, hate și muuulte cărți, asta a reprezentat Bookfest 2017 pentru mine și abia aștept să particip și la Gaudeamus, în noiembrie.

20170527_102711

20170527_102716

Ca „bonus”, voi împărtăși cu voi ceea ce-mi place să numesc ghidul începătorului la Bookfest sau 3 sfaturi simple pentru a garanta o experiență de neuitat (sunt valabile și pentru Gaudeamus, cred):

  • vino din timp – dacă vrei să-ți cumperi cărți, multe cărți, și nu doar să te holbezi la ele, cel mai bine ar fi să ajungi la târg încă din primele zile, atunci când nu e atât de aglomerat și te poți mișca în voie printre standuri, fără teama de a strivi pe cineva sub greutatea sacoșelor pline ochi;
  • pregătește-ți o listă – nu o vei respecta în totalitate, crede-mă pe cuvânt, dar e bine să ai o listă pregătită de acasă, astfel încât să nu pierzi vremea încercând să te decizi dacă vrei să iei cu tine romanul X sau volumul de poezii Y;
  • nu te feri de scări – se vor dovedi cele mai bune prietene ale tale, mai ales după ce ai dat câteva ture prin toate pavilioanele.

20170527_143006

În continuare, vă voi prezenta cele mai bine vândute titluri, pe edituri (această parte a articolului o voi actualiza constant, pe măsură ce voi primi comunicatele de presă).

nemira

Editura Nemira a fost prezentă la Bookfest 2017 cu peste 600 de titluri din 12 colecții și o mulțime de noutăți pregătite special pentru târg.

Cele mai populare și bine vândute cărți ale editurii Nemira sunt:

1. Povestea vieții tale, de Ted Chiang (colecția Nautilus SF): o carte de povestiri care a primit cele mai importante premii pentru literatura SF și o scriitură care combină fericit știința, filosofia și ficțiunea. Povestirea care dă titlul volumului a fost ecranizată anul trecut în filmul Arrival.

2. Supraviețuitorii, de Bear Grylls – un nou volum scris de faimosul aventurier Bear Grylls care cuprinde poveștile extraordinare de supraviețuire ale unor exploratori, soldați sau spioni, povești inspiraționale despre curaj și voință.

3. În spatele blocului, de Mara Wagner (colecția Cuaernar) – romanul de debut al Marei Wagner este povestea copiilor din anii 80, pentru care în spatele blocului era o lume întreagă de jocuri, cutume și ritualuri de prietenie și, uneori, de iubire.

top1-1024x525.jpg

4. Soția plantatorului de ceai, de Dinah Jefferies (colecția Damen Tango) – O poveste pasionantă despre mistere și prejudecățo. care se petrece în exoticul și magicul Ceylon (Sri Lanka de azi).

5. Aleasa dragonului, de Naomi Novik (colecția Nautilus fantasy) – o poveste construită după temele și personajele din basmele fraților Grimm, ingenioasă și antrenantă, despre un Dragon malefic care cere sacrificii unui sat pașnic.

top2-768x590

Cele mai bine vândute cărți ale editurii pentru copii Nemi:

1. Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, de Iulian Tănase, cu ilustrații de Alexia Udriște: un roman emoționant despre un tată și fiul său Sacha, de 4 ani, care transformă prin puterea imaginației lumea din jur într-o realitate fantastică, unde toate obiectele prind viață.

2. Enescu și hora razelor de soare, de Cristina Andone, cu ilustrații de Adriana și Sebastian Opriță : un nou titlu din seria Povești din pădurea muzicală, menit să-i familiarizeze pe cei mici cu muzica clasică prin povești și jocuri.

3. Vraja dorințelor, de Chris Colfer: primul volum din seria Tărâmul poveștilor începe aventurile a doi frați gemeni care descoperă că basmele sunt reale, iar personajele lor binecunoscute prin viață.

top3-1024x468

4. Cum să-ți dresezi dragonul, de Cressida Cowell: primul volum din seria ecranizată de Dreamworks în 2 filme, iubită de copiii din toată lumea.

5. Pete Motanul. Ador teneșii albi, de Eric Litwin, cu ilustrații de James Dean: o carte pentru copiii de peste 3 ani, plină de culori, muzică și învățăminte care să-i ajute pe cei mici să se distreze citind.

top4-768x540

art

Cele mai apreciate cărți ale Grupului Editorial ART la BOOKFEST 2017 sunt după cum urmează:

 Editura ARTHUR

  • J.K. Rowling, Harry Potter și Pocalul de foc
  • Gellu Naum, A doua carte cu Apolodor
  • Rick Riordan, Eroul pierdut
  • Lavinia Braniște, Rostogol păzește pepenii

Harry-Potter-si-Pocalul-de-foc

Vlad și cartea cu Genius (cărți ilustrate pentru copii de 0-7 ani)

  • Irina Dobrescu, Lupul jucător de poker
  • P.D. Eastman, Tu ești mama mea?
  • Mo Willems, Nu lăsa porumbelul la volan!

Lupul jucator de poker.jpg

Grafic (roman grafic și bandă desenată)

  • René Goscinny, Albert Uderzo, Asterix, viteazul gal
  • Vera Brosgol, Fantoma Aniei
  • Shaun Tan, Sosirea

ASTERIX, viteazul gal

Editura YOUNGART

  • Nicola Yoon, Absolut tot (movie edition)
  • Ransom Riggs, Poveștile deosebiților (un nou volum cu îndrăgitele personaje din Miss Peregrine)
  • Nicola Yoon, Și soarele e o stea

Absolut-tot-tie-in.jpg

Editura ART

  • Margaret Atwood, Povestea Slujitoarei
  • William Faulkner, Lumină în august
  • William Styron, Alegerea Sofiei
  • Marius Tucă, Am să te iubesc așa cum ești tu

Povestea-Slujitoarei.jpg

Cărțile musai

  • Fredrik Backman, Un bărbat pe nume Ove
  • Graeme Macrae Burnet, Un proiect sângeros (finalist Man Booker Prize 2016)
  • Viet Thanh Nguyen, Simpatizantul (Premiul Pulitzer 2016)

 Un barbat pe nume Ove.jpg

Editura PALADIN

  • Oliver Bowden, Assassin’s Creed. Frăția
  • Ann Leckie, Răzbunare ancilară
  • Isaac Asimov, Eu, Robotul
  • Samuel Delany, Nova

Assassins-Creed-Fratia

corint

Duminică seara, GRUPUL EDITORIAL CORINT a încheiat participarea la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2017, ediția a XII-a. Au fost cinci zile marcate de noi apariții de carte, ateliere și activități interactive pentru cei mici, precum și evenimente de premiere pentru participanții la concursurile organizate de grupul editorial.

Pe primul loc în rândul iubitorilor de cultură se află Cronicile lui Magnus Bane, apărut în colecția Leda Edge, un volum de povești și aventuri dedicat celebrului vrăjitor cunoscut din seria Instrumente Mortale de Cassandra Clare. Fanii au avut surpriza și oportunitatea de a-și face poze alături de personaj la standul GRUPULUI EDITORIAL CORINT.

magnusbane
Al doilea loc este ocupat de Felix, asta-i culmea! de Răzvan Franco Nițoi, primul roman grafic 100% românesc: un volum amuzant și un ghid de farse de neratat, atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Felix 01
Pe locul trei se află Martha Bibescu şi vocile Europei. Corespondență și dosar CNSAS 1941-1945, volum coordonat de Alina Pavelescu și ultima apariție în colecția Istorie cu blazon, coordonată de istoricul Filip-Lucian Iorga.

Martha bibescu 01
Următoarele cărți din topul vânzărilor sunt:

  1. Conversații cu Molotov. În cercul puterii comuniste de Feliks Ciuev și Viaceslav Molotov.
  2. Ion Rațiu – Jurnal. Volumul 1. Primul tiraj a fost epuizat sâmbătă, imediat după lansarea oficială.
  3. Cele 13 motive de Jay Asher.
  4. Istoria terorismului de la asirieni la jihadişti de Randall D. Law.
  5. Vânătorii de comori 4: Primejdii în vârful lumii de James Patterson și Chris Grabenstein.
  6. Niculae Filipescu: Însemnări (1914-1916) de Nicolea Polizu-Micșunești.
  7. Din istoria familiei Ghika. Contribuții de istorie culturală de Mihai Sorin Rădulescu.

Nu am venit cu mâna goală de la Bookfest, dar, pentru că nu vreau să vă bag în sperieți încă, va trebui să mai așteptați o săptămână, până când voi posta bookhaul-ul lunilor aprilie și mai. O să fie un articol luuung.

În încheiere, aș vrea să le mulțumesc din nou reprezentanților editurilor partenere ale blogului – Teo, Matei, Răzvan și Simona – pentru amabilitatea de care au dat dovadă. Abia aștept să citesc tot ce am adus cu mine de la târg.

P.S: în drum spre autogară, duminică, am văzut minunăția asta. Nu e 2 iunie deja?

20170528_105028[1]

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s