DE VORBĂ CU ALINA ȘERBAN DESPRE ZIUA ÎN CARE A ÎNVĂȚAT SĂ… ZBOARE

Cu ceva vreme în urmă, la scurt timp după ce am început să scriu pe blog, am făcut un exercițiu de imaginație cu draga mea prietenă Alina, din care a rezultat un interviu pe care urma să îl postez atunci când romanul ei, Ziua în care am învățat să zbor, avea să vadă lumina tiparului. Zilele au trecut, s-au transformat în săptămâni și apoi în luni și, după ceea ce a părut o veșnicie, proiectul de suflet al Alinei s-a concretizat într-un volum cu o copertă absolut minunată, de care m-am îndrăgostit, recent apărut la editura Quantum Publishers. Dacă vreți să aflați mai multe despre Alina – omul și autorul – și romanul ei, vă invit să citiți următoarele rânduri.

17888385_1644261622254911_823477667_n

  1. Sunt sigur că o groază de lume se întreabă același lucru ca și mine: cum ți-a venit inspirația pentru roman? Ai știut întotdeauna că vrei să scrii sau pur și simplu s-a întâmplat să îți așterni ideile pe hârtie și să realizezi că ai material suficient pentru o carte?

Pasiunea mea pentru scris a apărut deodată, de parcă ar fi fost adormită în adâncul meu și apoi s-a trezit miraculos. Asta se întâmpla în clasa a 8-a. Pe atunci scriam doar poezii. Prin clasa a 12-a am început să scriu și proză. Cât despre romanul la care lucrez acum, idea mi-a venit pe moment în timp ce mă uitam la un serial.

  1. Personajele tale sunt foarte frumos conturate, din câte am citit, și e ușor fie să le simpatizezi, fie să le urășit. Cât de greu îți e să conturezi personaje atât de credibile?

Destul de greu uneori. Ca să conturezi personaje credibile ai nevoie să petreci timp cu ele, să le cunoști, așa cum ai face cu o persoană reală. Însă cel mai important lucru e să fi cunoscut tu însăți persoane de diferite tipologii. Una dintre bazele construirii unui personaj e să te inspiri din realitate și să filtrezi de acolo ce ai nevoie pentru personajul tău. Asta am făcut și eu. Am luat câte puțin de la fiecare om pe care îl cunosc.

  1. În afară de personaje, și acțiunea e extrem de verosimilă. Te documentezi în legătură cu unele detalii înainte să scrii despre un anumit eveniment sau lași totul să vină de la sine și improvizezi pe moment?

Mă documentez numai acolo unde am nevoie cu adevărat, unde nu stăpânesc subiectul. Am câteva aspecte de drept undeva într-un capitol și a trebuit să citesc despre ele că să pot scrie pe urmă. În rest totul vine de la sine.

17857538_1644250815589325_131463105_n

  1. Acum, că am lăsat în urmă acele părți care constituie temelia cărții, să vorbim despre lucruri mai personale (tot despre carte, nu te teme). Care au fost influențele tale, sursele din care te-ai inspirat? Dacă e să alegi unul sau, hai, fie de a mine, doi scriitori cu care să te compari, pe cine ai alege?

Îmi plăcea să mă compar cu Cehov chiar dacă stilurile diferă. Îmi plăcea să cred că abordăm cumva teme similare. Ca inspirații literare aș putea să îi enumăr pe George Orwell, Dumas, Conan Doyle, Agatha Christie, Kafka, Sorescu și cred că ar mai fi dar nu îmi vin acum. Cât despre surse non-literare pot să spun că au fost câteva care și au pus amprenta asupra mea. Filme precum Pianistul sau Lista lui Schindler sau Detachment care m-au inspirat fie pentru anumite personaje fie pentru anumite scene.

  1. Am observat o tendință a unor scriitori să spună că preferă o anumită perioadă a zilei pentru a scrie. Tu ce zici? Te consideri un scriitor „diurn” sau unul „nocturn”? Povestește-ne cum arată o zi din viața ta în care te dedici scrisului.

Unul nocturn. Oricât am încercat să scriu ziua, nu am putut. După ora 22 începe perioada mea de „glorie”

  1. Muzica joacă un rol important în scrierea multor cărți. Pe tine ce trupe sau melodii te inspiră?

Muzica clasică, muzica liniștitoare, pe fundalul căreia pot să scriu fără să am tentația de a fredona melodia.

17821503_1644252162255857_224859337_n

  1. Să vedem cât de bine îți cunoști personajul principal. Spune-ne ceva ce Oskar nu ar face niciodată. De ce?

Asta e o întrebre bună! Oskar n-ar lăsa pe nimeni să-l schimbe. Fie îl placi așa cum e el, fie nu-l placi deloc. A, și n-ar mânca shaorma din comerț, hehehe.

  1. O să devin puțin cam răutăcios pentru că urmează o întrebare destul de dificilă, dar dacă ar fi să alegi unul din personajele tale pentru a petrece o după-amiază împreună, pe cine ai alege? Ce te-a făcut să alegi personajul respectiv?

Pe Rudi. Oskar e prea posac și depresiv pentru mine. Cu Rudi m-aș înțelege de minune pentru că e la fel de plin de energie și de pozitiv ca mine și poate vorbi cam despre orice subiect îl intrebi.

  1. Recomandă-ne o carte, una care să te fi impresionat mai mult decât oricare alta.

Grea întrebare. Lumina dintre oceane de M.L Stedman mi-a plăcut enorm de mult. Chiar dacă acțiunea pare înceată, merită să continui să citești pentru că povestea e una care te scutură bine de tot.

  1. La final, descrie-ne romanul tău în 10 cuvinte și spune-ne de ce ar trebui să-l citească lumea.

Romanul meu… e cel mai de preț lucru al meu. Ziua în care am învățat să zbor suferă de realism acut și de drame de familie, dar și personale. El ține o oglindă în fața societății și îi arată unde greșește și către ce se îndreaptă, dar, mai mult decât atât, el ține o oglindă în fața sinelui și te îndeamnă să te redescoperi, să te reanalizezi și să nu dai înapoi de la nimic, chiar dacă protagonistul exact asta face.

17821612_1644250725589334_84495012_n

Romanul Ziua în care am învățat să zbor este disponibil, momentan, doar pe site-ul editurii, aici, dar în curând va fi disponibil pe site-urile Libris, Elefant și în librăriile partenere.

UNELE SECRETE SUNT MULT PREA MARI – recenzie DVD PETE ȘI DRAGONUL

petesdragon_dvd_600x600

TITLU ORIGINAL: Pete și dragonul

REGIZOR: David Lowery

DISTRIBUȚIE: Bryce Dallas Howard, Oakes Fegley, Wes Bentley, Karl Urban, Oona Laurence, Robert Redford

STUDIO: Disney

ADUS ÎN ROMÂNIA DE: Provideo

DESCRIERE: Pete este un băiețel misterios în vârstă de 10 ani care susține că nu are nici familie și nici casă. Mai mult decât atât, puștiul afirmă că trăiește în pădure alături de un dragon verde uriaș pe nume Eliott. Grace, o tânără care lucrează ca ranger în acea pădure și micuța Natalie vor trebui să afle dacă băiatul spune adevărul despre dragonul magic…

RECENZIE:

Dacă m-ați fi întrebat anul trecut ce film Disney din 2016 are cel mai mare potențial de a deveni un clasic peste ani și ani, cu siguranță că răspunsul meu ar fi fost Zootopia, atât de mult mi-a plăcut animația câștigătoare a premiului Oscar. Nici prin gând nu mi-ar fi trecut că reinterpretarea Pete’s Dragon, „hibridul” animație/live action din 1977 va fi atât de bun, mai ales că același studio a dat-o-n bară cu doar câteva săptămâni mai înainte, prin rușinosul și, în opinia mea, plictisitorul BFG. Nu știam la ce să mă aștept de la Pete’s Dragon pentru că, rușine să-mi fie, nu am văzut pelicula originală, dar, din câte am înțeles, tot ce are aceasta în comun cun filmul de vara trecută este titul.

Pete's-Dragon-2016-LB3-2-1

Pete, un băiețel inocent de 5 ani, scapă cu bine dintr-un accident de mașină care îl lasă orfan, singur singurel în inima împădurită a Americii de Nord. Dezorientat, micul Pete se afundă tot mai adânc în codrul sălbatic și, într-un moment de cumpănă, este salvat de o ființă desprinsă parcă din poveștile cu prinți și prințese, un dragon adorabil a cărui magie este readusă la viață de simpla prezență a băiatului. Anii trec, iar Pete și dragonul Elliot devin tot mai apropiați, jucându-se zi de zi sub soarele arzător și înfruntând orice animal le iese în cale. Viața celor doi pare perfectă, până când, într-o zi, Pete e despărțit de Elliot și ajunge din nou printre oameni.

reel_1ab_grd057.0016321

Un film care, în ciuda bugetului de blockbuster și a efectelor speciale absolut uimitoare, lasă senzația unui proiect de suflet, micuț și înduioșător, o elegantă celebrare a filmelor vechi care se difuzau seara pe TCM acum mulți, mulți ani. Am fost surprins de cât de… intim a părut Pete și dragonul, de parcă în spatele lui nu s-ar fi aflat o echipă colosală, în frunte cu șefii mega-imperiului Disney care au supervizat proiectul pas cu pas, ci doar o mână de oameni extrem de pasionați de acest proiect, deciși să ne prezinte cel mai bun produs din câte există. Pete și dragonul se îndepărtează enorm de șabloanele tipice basmelor care au perindat marele ecran în ultimii ani, servindu-ne o poveste profund umană, al cărei „miez” este o inimă vie, plină de tot felul de sentimente, unul mai puternic decât celălalt. A fost un risc pe care mă bucur enorm că studioul s-a decis să și-l asume pentru că, deși abia dacă a ieșit pe zero dpdv al încasărilor, Pete și dragonul e un triumf din toate punctele de vedere: vizual nu ai ce să-i reproșezi; acțiunea alternează între momente dinamice și clipe încărcate de emoție; personajele sunt perfect conturate, iar actorii fac o treabă a naibii de bună aducându-le la viață.

petes-dragon-trailer-drawing

Probabil că majoritatea vă veți întreba ce părere am avut despre dragonul din titlu, având în vedere că m-am repetat de nenumărate ori și continui să spun că am o slăbiciune pentru aceste ființe mitologice. Elliot a fost pur și simplu adorabil, un cățeluș de dimensiuni colosale pe care îmi doream să-l pot strânge în brațe și mângâia. Alături de Toothless, feblețea mea, Elliot e cel mai expresiv și ingenios gândit dragon dintre toți cei pe care i-am vâzut în ultimii ani pe micile și marile ecrane; mi-a plăcut la nebunie cât de unic și credibil a fost design-ul lui și cum câteva detalii precum uriașii ochi chihlimbarii, personalitatea copilăroasă și blana verde ca acele de pin l-au făcut să iasă în evidență.

Pete-ve-Ejderhasi-indir

Despre actori nu am decât cuvinte de laudă, începând cu micuții Oakes Fegley și Oona Laurence, care aproape că au suportat întreaga greutate a filmului pe umerii lor și s-au descurcat de minune, fiind ireal de charismatici, și terminând cu veteranii Robert Redford, Bryce Dallas Howard, Wes Bentley și Karl Urban, care au reușit să impresioneze chiar și atunci când nu apăreau pe ecran mai mult de câteva secunde.

Pete's-Dragon-2016-27

În opinia mea, Pete și dragonul este cel mai bun basm modern, live action, pe care Disney l-a scos până acum, având tot ce-i trebuie pentru a deveni filmul preferat al unei întregi generații. Departe de a fi doar o altă încercare de a mulge vaca numită „nostalgie” de câteva sute de milioane de dolari (*cough*Beauty and the Beast*cough*), Pete și dragonul reușește să se înalțe deasupra tuturor printr-o simplă, dar de impact, poveste despre prietenie, familie și curaj, cu puțin ajutor din partea minunatului Elliot și a interpretărilor naturale, fără de cusur ale actorilor.

flex_petesdragon2016_header_848f56ed

Pete și dragonul este disponibil în format DVD, distribuit de ProVideo.

RATING

DOAMNELE NU MAI SUNT LA ANANGHIE – recenzie FEMEI PERICULOASE (VOLUMUL I), de George R.R. Martin și Gardner Dozois

grr-martin_g-dozois_-_femei-periculoase_vol-1_c1

TITLU: Femei periculoase (volumul 1)

AUTORI: George R.R. Martin și Gardner Dozois

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Războinice care manevrează cu măiestrie sabia, femei pilot, femei din spațiu, ucigașe în serie, femei fatale irezistibile, vrăjitoare, fete rele, rebele și supereroine. Toate, în palpitanta antologie Femei periculoase concepută de George R.R. Martin și Gardner Dozois. Joe Abercrombie, Jim Butcher sau Brandon Sanderson se întâlnesc cu Lev Grossman și Carrie Vaughn în paginile unei cărți în care cititorul va găsi SF, fantasy, horror, suspans, care contrazice orice așteptări și confirmă că, într-adevăr, imaginația nu are limite. În viitorul postapocaliptic și în trecutul îndepărtat, luptele se poartă mai ales pe căi nebănuite, personajele se dezvăluie mai ales așa cum nu ni le închipuim și poveștile se petrec mai ales ca în literatură: în deplină libertate.

RECENZIE:

Nu sunt cel mai mare fan al antologiilor; prefer ca atunci când încep o carte să am în față o poveste amplă, de-a lungul căreia să trec prin cât mai multe stări posibile și să ajung fie să iubesc, fie să urăsc anumite personaje. Și nu spun că nuvelele nu reușesc să bifeze cu brio aceste puncte în ciuda dimensiunilor considerabil mai mici, doar că un roman mi se pare „călătoria completă”, dacă înțelegeți la ce mă refer. Totuși, din când în când, apare câte o antologie care mă atrage instantaneu, fie datorită unor autori pe care îi îndrăgesc și care au fost aleși pentru a contribui la formarea identității culegerii de texte, fie prin intermediul subiectului abordat. Femei periculoase mi-a făcut cu ochiul prin intermediul numelui George R.R. Martin, care m-a convins nu numai că e un autor foooarte bun (oare unde e volumul 6 din Cântec de gheață și foc?), ci și un extrem de inspirat coordonator de antologii.

Volumul I din Femei periculoase, după cum îi spune și titlul, este o colecție impresionantă, unică și palpitantă de texte ale unor autori consacrați (Joe Abercrombie, Megan Abbott, Jim Butcher, Sharon Key Penman, Brandon Sanderson și mulți alții) venind din diferite sfere ale literaturii contemporane (western, high și urban fantasy, mystery, thriller, SF, etc) care se învârt în jurul unor femei ceva mai speciale, ale căror profile se îndepărtează de șabloanele deja existente și mult prea utilizate de alți autori în ultimii ani (domnișoara la ananghie sau love interest-ul fiind cele mai cunoscute) pentru a ne oferi niște protagoniste puternice, diferite. Ce mi-a plăcut enorm la antologie a fost faptul că, spre deosebire de alte culegeri de scrieri, autorii au primit mână liberă în ceea ce privește subiectul și nu au trebuit să se concentreze pe un anumit gen, atâta vreme cât nu ignorau cu desăvârșire motivul femme fatale. Această libertate a dus la crearea unora dintre cele mai captivante și surprinzătoare povestiri din câte am citit.

Dar să începem cu părțile mai puțin bune pentru că, asemeni tuturor antologiilor de pe piață, nu toate nuvelele au fost pe gustul meu. Mâinile care nu există, de exemplu, mi s-a părut mai greu de parcurs decât un SF complex precum Hoțul cuantic; În ring cu Iisus și Știu cum să le agăț au fost puțin cam prea excentrice și nu au reușit să mă facă să simt nimic, din păcate; Fata din oglindă… e destul să aud că face parte din universul Magicienii ca să-mi pierd orice urmă de interes. Și cam atât. Poate vouă o să vă placă aceste povești la nebunie și o să le detestați pe cele pe care eu le-am îndrăgit atât de mult, cine știe. Însă nu este acesta farmecul antologiilor? Că oferă o varietate atât de impresionantă de personaje și întâmplări din care să alegi?

Buuun. Poveștile care mi-au plăcut enorm. Antologia începe în forță cu Halal desperado!, în care Joe Abercrombie (cunoscut pentru operele sale fantasy apărute la editura Nemira) ne prezintă frânturi din viața frenetică și violentă a Vestului Sălbatic prin ochii unei nelegiuite cum rar am mai întâlnit. De departe cea mai mare supriză a venit din partea poveștii Sau m-a lăsat inima, care a început destul de încet, dar a evoluat într-un thriller psihologic de mare clasă, cu accente de horror strecurate cu măiestrie din loc în loc; nu vă mint când spun că mi s-a ridicat tot părul de pe corp de câteva ori din cauza fiorilor care mă străbăteau citind povestea acelei familii… să-i zicem „dubioase”. Cântecul Norei a reușit să nu mă plictisească, ceea ce e o reușită considerabilă având în vedere faptul că sunt ultima persoană de pe planetă care s-ar arăta interesată de orice tip de historical fiction, și chiar m-a făcut să-mi pese de destinele personajelor. Trebuie să recunosc că mi-a fost destul de greu să intru în atmosfera Bombardelor lui Jim Butcher, asta pentru că întreaga acțiune a avut loc după cele întâmplate înntr-unul dintre volumele finale al unei serii urban fantasy extrem de populare; bineînțeles că mi-am luat câteva spoilere destul de mari, dar nu m-au deranjat chiar atât de mult având în vedere că niciodată nu am fost interesat de Dosarele Dresden, iar după ce am început să mă prind cum stau lucrurile cu toate acele ființe cu denumiri ciudate și mi-am făcut o oarecare ierarhie a lor în minte, am ajuns să descopăr o poveste alertă, cu un puternic vibe de Vampirii Sudului, care mi-a redeschis apetitul pentru literatura de genul. Vecinele a fost un alt thriller psihologic exemplar, de această dată ceva mai „blând”, dar cu un impact cel puțin la fel de mare ca a doua nuvelă a antologiei, fiind un studiu amplu și necruțător despre efectele devastatoare pe care boala le are asupra minții unei persoane în vârstă și nu numai.

O primă parte excelentă a unei antologii memorabile, ce sparge tiparele și oferă noi perspective asupra rolurilor personajelor feminine în literatură, volumul I din Femei periculoase are câte ceva pentru toată lumea și nu ar trebui să lipsească din nicio bibliotecă. De citit și recitit în așteptarea volumului următor, care sper să fie cel puțin la fel de bun. Personal, o consider una dintre cele mai reușite culegeri de texte și sunt foarte curios ce surprize ne rezervă Martin și Dozois pentru final.

Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul trimis!

RATING