PROMISIUNI NERESPECTATE – recenzie TREI COROANE ÎNTUNECATE, de Kendare Blake

Trei coroane intunecate 01

TITLU: Trei coroane întunecate (Trei coroane întunecate #1)

AUTOR: Kendare Blake

PUBLICAT DE: Editura Leda (colecția Leda Edge)

DESCRIERE: În fiecare generație de pe insula Fennbirn se naște un set de triplete: trei regine, toate moștenitoare cu drepturi egale la coroană și fiecare posedând puteri magice mult râvnite. Mirabella stăpânește cele patru elemente, e capabilă să stârnească vâlvătăi lacome de foc sau furtuni violente doar pocnind din degete. Katharine este o otrăvitoare și poate înghiți cele mai ucigătoare veninuri fără să simtă aproape nimic. Arsinoe domină natura și despre ea se spune că ar avea harul de a face să înflorească cel mai roșu trandafir și să îmblânzească cel mai aprig dintre lei. Dar pentru a deveni Regina Încoronată nu e nevoie doar de originea regală. Fiecare soră trebuie să lupte pentru asta. Și nu e doar un joc în care cineva câștigă sau pierde…e o luptă pe viață și pe moarte. În noaptea în care surorile împlinesc șaisprezece ani, bătălia începe. Ultima regină rămasă în viață primește coroana.

RECENZIE:

Nici nu vă puteți imagina valul de entuziasm care m-a cuprins atunci când am aflat că editura Leda urma să publice acest roman. Am citit Anna în veșmânt de sânge imediat după ce a apărut și la noi și mi-a plăcut foarte mult, iar Trei coroane întunecate promitea să o depășească din toate punctele de vedere. Adică… ați văzut coperta aia? Ați citit descrierea? Ambele promiteau atât de multe!

Pe o insulă izolată, unde magia încă este prezentă și cuvântul Zeiței este lege, în fiecare generație se naște un set de regine triplete cu puteri neasemuite, care vor trebui să se lupte până la moarte pentru mult râvnita coroană. Katharine face parte din neamul toxicilor, oameni parșivi care pot ingera cantități nelimitate de otravă fără să pățească nimic; doar că pe Katharine otrăvurile o lasă cu răni adânci și lungi perioade în care nu e în stare nici măcar să ridice un deget. Arsione e o naturalistă al cărei har nu s-a materializat încă, neavând un animal familiar de care să fie legată și nici abilitățile celorlalți naturaliști de a controla vegetația și fauna după bunul lor plac. Mirabella e cea mai puternică dintre surori, o elementală care poate strâni furtuni după bunul ei plac sau controla fulgerele din văzduh. Dar când va veni momentul marii înfruntări, care dintre surori va ieși câștigătoare?

Am sentimente amestecate vizavi de Trei coroane întunecate. Începutul a fost extrem de promițător, oferind suficiente detalii despre protagoniste și lumea lor și punând bazele unei povești cu un potențial enorm. Nu cred că am ce reproșa primelor 50-60 de pagini, pentru că mi-a plăcut absolut totul la ele, de la atmosfera întunecată, atât de diferită față de majoritatea romanelor YA de pe piață, la felul în care au fost prezentate reginele, cu tot cu neajunsurile și frământările lor inițiale, și până lumea bogată în tradiții și obiceiuri specifice, care au părut foarte plauzibile pentru un colț retras de lume. Pe scurt, am fost fascinat și pregătit pentru o aventură pe cinste. Curând, însă, am ajuns la pagina 100 și mai nimic interesant nu s-a întâmplat până atunci, în afară de niște fleacuri adolescentine, lucru care m-a demoralizat ușor, însă nu am vrut să renunț la carte – de dragul premisei geniale. Din nefericire, abia după vreo 250 de pagini acțiunea a început să-și intre în drepturi, dar mi s-a părut puțin cam prea târziu, fiindcă nu mi-am pierdut orice urmă interes față de… tot ce se petrecea pe acolo, sincer. Finalul, totuși, a fost destul de interesant și lasă mult loc de speculații și teorii în legătură cu viitorul seriei.

Probabil cel mai interesant aspect al romanului e lumea minunat de sumbră pe care autoarea a născocit-o. A fost o experiență fascinantă să descopăr, pe rând, câte puțin despre culturile și obiceiurile „clanurilor” de pe insula Fennbirn, să văd cum fiecare personaj și așezare în parte a fost modelată după natura magiei din zonă și să pun piesele cap la cap pentru a-mi forma o imagine despre universul din Trei coroane întunecate, o imagine care să încerce să rivalizeze cu superba hartă de la începutul cărții. Cel mai mult mi-a plăcut orașul naturalștilor, fiindcă mi s-a părut cel mai realist dintre toate – cu toate că și el a păstrat o nuanță fermecătoare aparte, o magie doar a lui – prin modul în care locuitorii își foloseau abilitățile în folosul propriu și al comunității. Și, cu toate că nu sunt un concept nou, animalele familiari au ajutat la instalarea unei atmosfere aparte în colțul sălbatic de insulă pe care naturaliștii îl numesc „acasă”. Elementalii, în schimb, mi s-au părut destul de slab reprezentați, asta deoarece Mirabella, cea care ar fi trebuit să ne facă legătura cu poporul ei, și-a petrecut majoritatea timpului alături de preotese; puterile ei au fost interesante, totuși, și mi-au adus aminte de Storm din X-Men, ceea ce e mereu un punct bonus. Cât despre toxici… mi s-au părut cam inutili. Niciodată nu am înțeles de ce erau atât de speciali în acea lume, când singurul lucru care-i diferenția de niște oameni banali era că nu puteau fi otrăviți. Într-un alt univers poate că ar fi ceva impresionant să poți ingera felurite otrăvuri fără să pățești mare lucru, dar când competiția are niște puteri atât de spectaculoase și poate isca furtuni violente sau poate controla aproape orice viețuitoare, nu văd cu ce ar ieși toxicii în evidență. Dacă ar fi putut otrăvi pe cineva doar prin atingere altfel ar fi stat treaba…

După cum ziceam, acțiunea lipsește aproape cu desăvârșire și poate că nu m-ar fi deranjat chiar atât de mult dacă autoarea ne-ar fi „servit” niște personaje pe care să-ți fie drag să le urmărești evoluând. Reginele Katahrine, Arsinoe și Mirabella pot părea interesante la început, dar după ce treci de șocul inițial descoperi că sunt aceleași protagoniste plângăcioase și neînțelese, mereu în conflict cu lumea din jurul lor, pentru care întregul univers este compus din băieții atrăgători de care sunt îndrăgostite cum întâlnești în mai toate romanele pentru adolescenți. Am fost dezamăgit să descopăr că, în loc să se axeze pe legăturile dintre surori, autoarea a luat în brațe veșnica poveste de dragoste între băiatul rău și fata timidă, a închesuit acolo și triunghiul amoros forțat și le-a împachetat frumos între paginile unui roman cu potențial uriaș. Nu cred că o să înțeleg vreodată de ce aleg scriitorii de romane YA să contureze lumi atât de fascinante și complexe precum cea din Trei coroane întunecate și să scornească plot-uri care par ingenioase din sinopsis dacă preferă să le ignore în favoarea eternelor iubiri adolescentine, banale și repetitive.

O altă bilă neagră pentru carte a reprezentat feminismul exagerat. I’m all for gender equality și nu mă deranjează o poveste cu unul sau mai multe personaje feminine puternice, dar asta nu ar trebui să însemne că sexul opus trebuie ignorat cu desăvârșire. Iar Kendare Blake fix lucrul acesta îl face în Trei coroane întunecate, cele câteva personaje masculine care apar în poveste nefiind nimic mai mult decât niște marionete bidimensionale care joacă rolul de love interests pentru 2/3 din protagoniste. Shame, shame, shame!

 Deși am fost dezamăgit de roman și cred cu tărie că ar fi fost mai bine pentru toată lumea dacă autoarea ar fi tăiat 200 de pagini din el și ar fi anexat restul la următorul, rezultând astfel o poveste de sine stătătoare, sunt totuși curios în legătură cu direcția pe care o va lua seria în următorul (și ultimul?) volum. Dacă v-a plăcut Anna în veșmânt de sânge, s-ar putea ca și această nouă și diferită aventură semnată de aceeași autoare să fie pe placul vostru.

Mulțumesc grupului editorial Corint pentru exemplarul trimis pentru recenzie!

RATING

Anunțuri

Un gând despre „PROMISIUNI NERESPECTATE – recenzie TREI COROANE ÎNTUNECATE, de Kendare Blake

  1. Si la Anna in vesmant de sange problema a fost cam aceiasi, o poveste de dragoste usor fortata si personaje nedezvoltate sufficient.
    Iar feminismul este despre egalitate, nu poti avea prea multa egalitate si unde nu e egalitate nu e feminism, in cel mai rau caz este misandrism.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s