TITLU: Războiul etern
AUTOR: Joe Haldeman
PUBLICAT DE: Editura Nemira
DESCRIERE: Soldatul William Mandella este trimis în spațiu pentru a lupta într-un război în care nu crede și care pare a nu se mai termina. Tot ce trebuie să facă este să supraviețuiască și să-și facă datoria față de Pământ pentru a se întoarce acasă. Dar întoarcerea „acasă“ se va dovedi și mai dificilă decât lupta. Dilatarea timpului cauzată de călătoriile în spațiu a făcut ca Mandella să îmbătrânească doar luni, pe când pe Pamant s-au scurs secole de la plecarea lui…
RECENZIE:
Războiul etern a fost cartea potrivită la momentul potrivit. O aveam de ceva vreme pe listă, dar am tot amânat-o din cauză că niciodată nu păream să am starea necesară pentru un roman SF. Apoi am văzut Kong: Skull Island, care mi-a trezit interesul legat de filmele de război, și am descoperit, mai mult din întâmplare, că autorul e un veteran al Războiului din Vietnam (același război despre care se vorbește atât de mult în film) și că romanul său de debut, pe care-l aveam în bibliotecă, a fost inspirat de experiențele sale din timpul petrecut pe câmpul de luptă. Nu am mai stat pe gânduri și am pus mâna pe Războiul etern și m-am lăsat transportat în poveste.
William Mandella ajunge soldat datorită unor întâmplări nefericite și lipsite de sens, dacă e să ne luăm după el; Pământul se află sub amenințarea iminentelor atacuri extraterestre, așa că oricine este considerat apt pentru a sluji unei cauze infinit mai importante decât orice altceva este trimis în spațiu, pentru a lupta împotriva cotropitorilor necunoscuți. Misiunea lui Madella e simplă: trebuie doar să supraviețuiască suficient timp în diferite medii ostile și, dacă situația o va cere, să pornească la atac contra extratereștrilor, până când va fi trimis înapoi pe Pământ. Numai că există o mică-mare problemă: cele câteva călătorii de pe o planetă pe alta poate că i s-au părut scurte lui Mandella, dar ceea ce pentru el au fost doar câteva minute, pe Pământ au însemnat câțiva ani și, când se va întoarce acasă, va descoperi o lume schimbată.
Wow! Cred că cel mai mare merit al autorului nu e că a scris un SF al naibii de bun, nici că a reușit în puțin peste 200 de pagini să redea exemplar teroarea de dinaintea și din timpul luptelor cu niște inamici necunoscuți, ci că a transpus cum nu se poate mai bine ce înseamnă să te întorci acasă de pe câmpul de luptă, cum totul ți se pare străin la început – până și familia, momentele chinuitoare în care trebuie să te obșnuiești din nou cu o viață pe care, după luni întregi sau chiar ani petrecuți într-un mediu ostil, ajungi să crezi că nu te mai reprezintă și multe, multe alte aspecte, unele mai controversate decât altele. Și face asta într-un mod ingenios, pentru că Pământul pe care Joe Haldeman ni-l prezintă e diferit față de cel pe care-l cunoaștem atât de bine, astfel încât ne aflăm în aceeași situație cu protagonistul confuz, care nu are habar ce să facă cu viața lui în primele zile și învață, treptat, cum stau de fapt lucrurile. Nu știu dacă a fost intenționat sau nu, dar m-a interesat mai mult ce se întâmplă cu Mandella în „episoadele” dintre bătălii, când nu se află captiv într-un costum de luptă, atunci când e doar un om rătăcit într-o lume familară, dar atât de străină. Viitorul imaginat de autor e fascinant, un comentariu acid la adresa societății de atunci care m-a dus cu gândul la ceea ce este descris în 1984 a lui George Orwell pentru că, deși au trecut câțiva ani buni de când au fost scrise ambele romane, încă ne confruntăm cu aceleași probleme asupra cărora autorii au încercat să atragă atenția atunci, iar Haldeman nu se sfiește să pună întrebările care contează, chiar dacă acestea ar putea fi considerate incomode, despre motivele pentru care izbucnesc războaiele și nu numai. Cel mai interesant și ingenios mi s-a părut modul în care Haldeman s-a „jucat” cu percepția tâmpită pe care majoritatea oamenilor o aveau (și încă o mai au, din păcate) despre homosexualitate – că e o boală care poate fi tratată – și a modelat o parte din poveste în jurul ei (nu vă zic mai multe, dar a fost o surpriză neașteptată să descopăr asta într-un roman atât de apreciat și premiat).
Spuneam mai devreme că mi-a plăcut mai mult momentele „liniștite” din viața lui Madella, atunci când nu se află pe câmpul de luptă, dar asta nu înseamnă că nu am apreciat deloc capitolele în care protagonistul, alături de nenumărate alte personaje, fie plănuiește următorul atac sau ia parte la el. Interacțiunile mai puțin pașnice dintre oameni și taurani, în special, mi s-au părut superb ilustrate, toate senzațiile prin care Madella trecea în acele momente fiind amplificate de experiența personală a autorului, care a știut exact ce, cum și când să transmită.
Cât despre personajul principal, recunosc că mi-a fost destul de greu să mă atașez de Mandella, dar spre sfârșitul cărții am ajuns să fiu trist că trebuia să-mi iau rămas bun de la el. Nu e tocmai cel mai simpatic protagonist din câți există, ba chiar ar putea părea insuportabil în anumite momente, și e plin de tot felul de defecte de caracter care ies în evidență în timpul conflictelor, însă odată ajuns pe Pământ, la ani buni după plecare, și descoperind o lume necunoscută… mi-a fost imposibil să nu-l compătimesc. Relația lui cu Marygay a fost ușor forțată, dar tot aș mai fi citit câteva sute de pagini despre ce s-a întâmplat cu ei după acel epilog mult prea scurt. Restul personajelor, fie ele secundare sau episodice, nu ies cu mai nimic în evidență, ceea e bine într-un fel pentru că, astfel, povestea rămâne a lui Mandella. Doar Marygay, partenera lui de arme și de viață, mi s-a părut mai bine conturată față de ceilalți, lucru normal având în vedere ce rol joacă în viața protagonistului, dar tot au existat câteva momente în care mi-a fost indiferentă. Tauranii – periculoșii extratereștri pe care Mandella și restul personajelor ar fi trebuit să-i lichideze – au fost irosiți, făcându-și foarte rar apariția de-a lungul cărții.
Războiul etern mi-a întrecut toate așteptările în ceea ce privește povestea și desfășurarea acțiunii și, chiar dacă restul personajelor în afara protagonistului și, într-o oarecare măsură, a iubitei sale au fost doar niște nume, comentariile inteligente ale autorului la adresa societății de atunci și acum sunt niște motive suficient de puternice pentru a vă îndemna să citiți acest roman cu adevărat impresionant, despre război, dar mai ales despre ce face acesta din oameni.
Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul trimis!
răzvan's bookshelf 