*DON’T* BE OUR GUEST – recenzie FRUMOASA ȘI BESTIA

TITLU ORIGINAL: Beauty and the Beast

REGIZOR: Bill Condon

DISTRIBUȚIE: Emma Watson, Dan Stevens, Luke Evans, Kevin Kline, Josh Gad, Ewan McGregor, Stanley Tucci, Audra McDonald, Gugu Mbatha-Raw, Ian McKellen, Emma Thompson

STUDIO: Disney

ADUS ÎN ROMÂNIA DE: CineForum

DESCRIERE: Belle este o tânără femeie care este luată prizonieră de o bestie în castelul său, în schimbul libertății tatălui ei, Maurice. În ciuda temerilor sale, ea se împrietenește cu personalul fermecat al castelului și învață să privească dincolo de exteriorul bestiei pentru a recunoaște inima adevarată și sufletul prințului, doar că, un vânător pe nume Gaston este hotărât să o aibă pe Belle pentru el însuși și să vâneze bestia cu orice preț.

RECENZIE:

Tale as old as time… Beauty and the Beast este, fără îndoială, un clasic modern al cinematografiei și prima animație din istorie care să fie nominalizată la Oscar pentru cel mai bun film, așa că decizia celor Disney de a face un remake live action a basmului care a fermecat milioane de persoane în ultimii 26 de ani ar putea părea o idee bună. Nostalgia îi va face pe cei care au crescut urmărind filmul original să umple sălile de cinema, iar o nouă generație va avea ocazia să cunoască povestea și personajele atât de dragi nouă. Personal, consider că Beauty and the Beast e o capodoperă din toate punctele de vedere, fiind unul dintre filmele mele preferate din toate timpurile, pe care l-aș revedea oricând cu aceeași plăcere, așteptând cu nerăbdare să fredonez celebrele cântece alături de Belle, Lumière, Gaston, LeFou și Mrs. Potts. Recunosc că am avut așteptări microscopice pentru această nouă versiune „modernă”, dar în niciun caz nu m-am așteptat să fie atât de proastă.

Povestea ar trebui să o cunoașteți mult prea bine: Un prinț înfumurat și vanitos a fost transformat într-un animal fioros, o Bestie, ca pedeapsă pentru că nu putea vedea mai departe de aspectul exterior al unei persoane, fiind osândit să rămână așa până când va găsi pe cineva capabil să-l iubească în ciuda înfățișării grotești. Belle este o fată nemulțumită de viața limitată pe care o duce într-un orășel provincial al Franței, care încearcă din răsputeri să respingă avansurile nu prea subtile ale lui Gaston, eroul cătunului. Destinele celor două personaje se întrepătrund atunci când Belle ajunge la castelul vrăjit al Bestiei, căutându-și tatăl, acum prizonierul creaturii. Fata acceptă să rămână în locul tatălui său, ajungând astfel să descopere o latură necunoscută a Bestiei, dar va fi oar suficient pentru a spulbera blestemul?

De unde să încep? Cred că ar fi bine să trec în revistă părțile bune/ok-ish ale filmului, pentru că și așa sunt puține. Luke Evans e genial în rolul lui Gaston – e charismatic, amenințător și imprevizibil, menținând totodată acel aer ușor nătâng care-l face pe Gaston un personaj atât de fascinant; același lucru poate fi spus și despre Josh Gad, care l-a interpretat cum nu se poate mai bine pe aghiotantul lui Gaston, LeFou – a păstrat o parte din personalitatea goofy a personajului din animație, dar i-a adus și câteva îmbunătățiri semnificative în special în ultima parte (legat de LeFou, nu știu de ce Disney a considerat că trebuie să anunțe cu surle și trâmbițe că personajul e gay în remake – multă lume nu a reacționat prea bine la auzul veștii – când are parte de câteva momente, foarte ușor de trecut cu vederea, în care doar se sugerează orientarea lui sexuală). Sincer, dacă mă voi găsi vreodată în nefericita situație de a revedea filmul, voi derula către scenele cu ei doi. Cred că Evans și Gad s-au distrat de minune în timpul filmărilor, pentru că un entuziasm molipsitor, aproape palpabil, în interpretările lor. Ah, și energia fantastică pe care o transmit de fiecare dată când apar pe ecran… 10 points for Gaston (and LeFou)! Tatăl lui Belle, Maurice, interpretat de Kevin Kline a fost destul de ok, deși trebuie să admit că mi-a fost mai dragă versiunea animată, fiind mult mai simpatică. Așa, cam atât despre personajele decente, să trecem mai departe. Decorurile sunt extraordinare, atât de minuțios realizate și de magice cum numai în Harry Potter am mai întâlnit, iar din punct de vedere vizual filmul e chiar mișto (dacă nu iei în considerare CGI-ul absolut oribil folosit pentru monstrul titular și 3D-ul deloc necesar). Și cam atât. Acum urmează partea fun: the rant!

Emma Watson e groaznică în rolul acestei false Belle. Ani la rândul m-am mințit că e o actriță bună, doar pentru că a jucat în HP, dar cu fiecare trailer pentru Beauty and the Beast m-a convins de contrariu. Țineți minte cum, în Order of the Phoenix, Hermione i-a zis lui Harry că are „the emotional range of a teaspoon”? Well, Emma Watson nici măcar cu asta nu se poate mândri. E o actriță foarte, foarte proastă; cred că până și CW ar sta să se gândească de câteva ori înainte să o distribuie într-un serial gen The Vampire Diaries. Și sunt sigur că e o persoană minunată în realitate, o apreciez pentru ceea ce face pentru mișcarea feministă și că pare o cititoare cu gusturi formate, dar astea nu-s scuze pentru the painful thing that is her acting. Are aceeași expresie de persoană ușor constipată timp de două ore, „servește” fiecare replică pe același ton superior pe care-l avea și Hermione când discuta cu Ron în timpul orei de Farmece și, pur și simplu, NU E BELLE. E doar Emma Watson încercând să imite – fără succes – o prințesă Disney. Personajul ei e incredibil de antipatic, rece, lispit de suflet (lucru care poate fi spus și despre film, în general), fără niciuna dintre trăsăturile care au definit-o pe Belle în animație; și, da, știu că au vrut să reinventeze personajul, dar nu poți face asta fără a păstra „scheletul” lui, în cazul lui Belle fiind vorba de căldura, compasiunea și inteligența pe care le emana prin fiecare por, la fiecare gest, cu fiecare cântec. Emma nu a reușit să surprindă nici măcar o miime din ceea ce a reprezentat Belle, dar asta nu e de mirare, având în vedere că există foarte puține diferențe între abilitățile actoricești ale domnișoarei Watson și cele ale unei pietre. Sau ale lui Kristen Stewart. Nu știu, dar am impresia că Disney a distribuit-o în rol doar pentru că e Emma Watson și are un fanbase format, care le va asigura niște venituri suplimentare, nu pentru că ar fi putut să o aducă la viață pe Belle așa cum trebuie.

Buuun… Să vorbim puțin și despre Bestie, ce ziceți? Disclaimer: pentru restul recenziei o să-i spun capra-vampir (am o teorie legată de mama lui Bambi, dar v-o împărtășesc altă dată) pentru că, să recunoaștem, numai a Bestie nu arăta. Nu știu cine e „geniul” care a venit cu ideea designului sau mintea „strălucită” care a aprobat abominația asta, dar ar trebui să facă urgent marșul rușinii lui Cersei de la sfârșitul sezonului 5 din Game of Thrones. În animație, Bestia e un amalgam înfiorător de animale, rezultatul fiind un personaj care impune respect și îți îngheață sângele în vene doar prin simpla prezență, dar ochii săi au fost mereu profund umani și expresivi. Capra-vampir, în schimb, arată groaznic. Coarnele sunt exagerat de mari și aproape că o fac să semene cu un anume conducător al Iadului, lipsa urechilor mi-a distras atenția mai mult decât ar fi trebuit, colții aceia subțiri ca niște paie l-au făcut să arate mult prea caraghios față de versiunea originală, iar ochii… ugh! Am văzut băltoace mai expresive. Ca să nu mai spun că CGI-ul teribil de rușinos pentru a-l transforma pe Dan Stevens (Jesus, cât de exagerată a fost vocea lui de „bestie”) în capra-vampir e un step down pentru un film Disney, având în vedere că anul trecut au reușit să aducă la viață o întreagă junglă, cu tot cu nenumăratele sale animale, în cel mai convingător mod cu putință. Capra-vampir nu doar că a arătat ca naiba, dar a fost lipsită de orice urmă de personalitate, aducând mai mult cu o caricatură a personajului din animație. Asemeni partenerei sale.

Cât despre chimia dintre pseudo-Belle și capra-vampir… care chimie? Pentru asta există mai mulți vinovați: Emma Watson și Dan Stevens, care nu au reușit să convingă în nicio secvență că simt ceva unul pentru celălalt, fie și cea mai mică fărâmă de prietenie, și modul în care au fost rearanjate unele scene și au fost redistribuite unele linii de dialog, astfel încât protagoniștii au ajuns să interacționeze cu adevărat abia spre jumătatea filmului, iar atunci totul e atât de forțat și deloc natural încât nu te poți abține să nu-ți dai ochii peste cap. În original, poate cel mai înduioșător moment e acela când Bestia, imediat după atacul lupilor, vrea să-i facă lui Belle o surpriză, realizând că începe să simtă ceva pentru ea, și îi arată biblioteca. That scene just melted my heart! Dar aici… capra-vampir vrea doar să-i dovedească, vezi tu domne, că el are cărți mult mai bune decât cele pe care le citește ea (basically, he wants to measure dicks with a girl) și așa ajung în bibliotecă. Aplauze, vă rog, pentru echipa remake-ului Beauty and the Beast; au reușit să distrugă unul dintre momentele de maximă importanță din animație! Ca o paranteză, atunci am trecut de la „meh, it is what it is” la „I fucking hate this shit!”. Cealaltă scenă crucială pentru dezvoltarea relației dintre cei doi, poate cea mai cunoscută din tot filmul, DANSUL, a fost doar o parodie josnică, o secvență lipsită de orice urmă de emoție. Mai mult nu vreau să spun, pentru că altfel n-o să mai termin recenzia astăzi.

Servitorii caprei-vampir au fost și ei pe-acolo, dar n-au impresionat prea mult. Singurul care mi s-a părut că a făcut o treabă cât de cât decentă a fost Ewan McGregor (restul actorilor au fost irosiți), în rolul excentricului și veșnic romanticului Lumière, doar că accentul ăla ciudat și felul în care-și putea schimba forma la comandă m-au scos puțin din atmosfera filmului. De fapt, cam toți servitorii au avut acest efect asupra mea: designurile mult prea realiste m-au făcut să-mi pun întrebări la care niciodată nu m-am gândit în timp ce urmăream animația, cum ar fi: de ce nu stârnește Lumière câte un mic incendiu pe oriunde merge?; cum de Chip și Mrs. Potts nu s-au spart până acum, având în vedere cât de mult le place să sară pe podea de la înălțime?; e doar o coincidență uimitoare că servitorii au fost transformați în obiecte care corespund cu numele lor sau nu? (asta e preferata mea și mi-a fost adusă în atenție de somnoroasa Madame de Garderobe, care a fost preschimbată într-un dulap; șocant, știu).

Promit că ăsta e ultimul paragraf, dar s-ar putea foarte bine să fie și cel mai lung. Cântecele… Din nou, nu știu la ce s-au gândit când au decis să reinterpreteze melodiile originale, care sunt pur și simplu perfecte. „Belle” e doar o umbră ștearsă a ceea ce a fost cândva, asta datorită vocii extrem de prelucrate a Emmei Watson; „Gaston” a fost chiar bun până când au decis să introducă niște sunete „epice” a la Indiana Jones undeva pe la mijlocul piesei; „Be Our Guest” și „Something There” mi s-au părut acceptabile, dar le-a lipsit magia și căldura atât de prezente în original; despre „Beauty and the Beast” (sau „Tale As Old As Time”, depinde cum preferați) nici nu vreau să-mi amintesc, atât a fost de proastă; poate doar „The Mob Song” să fi păstrat o parte din farecul originalului, însă nu a fost la fel de spectaculos pus în scenă și lipsa marșului prin pădure a sătenilor a fost o mare dezamăgire. Pe lângă acestea, filmului i-au mai fost adăugate 3 cântece noi (plus niște backstories pentru pseudo-Belle și capra-vampir, care nu au ajutat cu nimic povestea, doar au lungit-o cu 20-30 de minute) foarte… seci. Ați cumpărat vreodată ravioli uscate? Dacă da, atunci știți ce gust are umplutura; ei bine, cam la fel sunt și aceste melodii noi. Cea care ar fi trebuit să aibă cel mai mare impact, „Evermore”, e cântată de blănosul din titlu și e a naibii de confusing. Versurile sunt cele ale unei balade triste, însă linia melodică e neobișnuit de empowering, sfârșind pe un ton cum nu se poate mai triumfător. Ai inima frântă sau vrei să ne arăți că you don’t give a fuck? Make up your mind!

Dacă vreți să vedeți Beauty and the Beast weekend-ul ăsta, mai bine urmăriți animația. Dar dacă aveați în plan să mergeți la cinema, Kong: Skull Island e o alegere muuult mai bună. Evitați pe cât puteți această versiune deloc necesară, o insultă la adresa unei capodopere. Ce bine a zis Cogsworth în original: if it’s not Baroque, don’t fix it! Cuvintele nu pot exprima crunta dezamăgire pe care am simțit-o când am ieșit din sala de cinema; nu-mi vine să cred că spun asta, dar m-am distrat infinit mai bine urmărind Fifty Shades Darker decât porcăria asta.

*credits to Răzvan Nistor for this little gem*

Frumoasa și Bestia rulează în cinematografele din toată țara din 17.03.2017.

RATING