HIC SUNT LEONES – recenzie FURIA AURIE, de Pierce Brown

furia-aurie

TITLU: Furia aurie (Furia roșie #2)

AUTOR: Pierce Brown

PUBLICAT DE: Editura Paladin

DESCRIERE: Darrow e nevoit să lupte în apărarea bărbatului care i-a spânzurat soţia, să fie cel mai bun dintre lăncierii lui. Pe fondul unui adevărat război civil declanşat în sânul Auriilor, într-un fundal desprins din Războiul stelelor, eroul nu trebuie să piardă niciun moment din vedere adevăratul lui scop: revoluţionarea Societăţii care înrobeşte Culorile considerate inferioare. În rândul duşmanilor săi, Darrow reuşeşte să găsească prietenie, respect, ba chiar şi dragoste. Însă cine ar mai rămâne alături de el dacă adevărata lui identitate ar ieşi la iveală?

RECENZIE:

După un prim volum năucitor, Pierce Brown continuă saga lui Darrow, Sondorul Iadului, membru al celei mai prost tratate Culori din Sistemul Solar, ajuns unul dintre preferații conducătorilor Aurii după ce și-a dovedit istețimea și îndârjirea în probele crunte pe care aceștia le-au pus la cale. Furia roșie a fost una dintre cărțile mele preferate de anul trecut și, nu e de mirare, am avut așteptări foarte, foarte mari de la Furia aurie, cu toate că majoritatea trilogiilor YA au parte de capitole de mijloc mai puțin inspirate, cumva de legătură. Totuși, Furia aurie, asemeni protagonistului său, se încăpățânează să fie excepția care sfidează regula și nu numai că se ridică la înălțimea volumului anterior, dar îl și depășește în multe aspecte.

Pentru a intra în grațiile ArhiGuvernatorului Augustus și a duce la bun sfârșit planurile Fiilor lui Ares, Darrow urmează cursurile de formare și perfecționare ale Academiei. În timpul unui exercițiu, însă, nava lui este atacată pe neașteptate de un vechi dușman din casa Bellona, fapt care duce la pierderea câtorva mii de vieți și va pune serios în pericol misiunea lui Darrow. Aflat pe punctul de a fi izgonit din casa lui Augustus, Secerătorul face tot posibilul pentru a rămâne în aceeași poziție privilegiată: șantajează, trădează, se aliază cu cele mai nepotrivite persoane, ucide și iar ucide, totul pentru ca visul soției sale, Eo, să nu fi fost în van.

Cu rușine recunosc că am avut nevoie de trei încercări până să reușesc să intru cum trebuie în atmosfera cărții, dar de vină nu e scriitura sau personajele sau lipsa acțiunii, ci acea chestie nefastă de care toți cititorii încearcă să se ferească: the freacking reading slump. Prima oară am cedat după jumătate de capitol, a doua oară cred că am ajuns pe la capitolul trei, iar a treia oară… nu m-am mai oprit decât după ce am terminat prima parte a cărții și, la câteva zile după, am ajuns la sfârșitul romanului. Și a fost o călătorie dată dracului! Autorul știe cum să te țină în priză, acțiunea e de primă clasă, violentă și sângeroasă (deși mai puțin brutală față de primul volum, lucru care mi s-a părut deosebit de interesant), cu scene grafice descrise în detaliu care vor mulțumi pe toată lumea. Totuși, romanul nu e numai acțiune și avem parte de momente mai calme, de introspecție și nu numai, în care Darrow, își pune la îndoială moralitatea și scopul pentru care luptă – paragrafe pe care le-am adorat. Un alt plus al cărții sunt relațiile extrem de complicate dintre personaje și dinamica lor; avem parte de tot ce și-ar putea dori un cititor, fără spoliere: iubire, trădare, prietenie, încredere, mustrări de conștiință. Pierce Brown împletește cu ușurință și dibăcie toate aceste elemente în firul narativ al unei povești cu adevărat extraordinare care, dacă ar fi fost abordată altfel, cu siguranță nu ar fi avut același impact în lumea literară și ar fi fost trecută cu vederea foarte, foarte ușor.

Un alt aspect care mi-a plăcut foarte mult atât la Furia roșie, cât și la Furia aurie a fost cât de mult s-a inspirat autorul din cultura și mitologia romană pentru a crea Societatea acestei lumi măcinate de intrigi și războaie. De la numele personajelor, motto-urile diferitelor case (preferatul meu fiind cel al casei Augustus, Hic sunt leones – Aici sunt lei, referire la simbolul lor, leul), stindardele și funcțiile ocupate de mai marii lumii, toate au avut un puternic iz roman pe alocuri îmbinat cu unul nordic – în special când vine vorba de înfiorătorii Cenușii, care par a fi modelați după celebrii vikingi (fanii serialului cu același nume vor avea parte de o surpriză tare plăcută, pe care o voi strica puțin mai jos).

Pe lângă toate laudele pe care i le-am adus cărții până acum, trebuie neapărat să vorbesc despre personaje, pe care le-am găsit cel puțin la fel de fascinante ca în primul volum. Darrow continuă să mă surprindă cu fiecare capitol, dând dovadă de o iscusință și încăpățânare ieșite din comun. După cum spuneam mai devreme, moralitatea îi este pusă la îndoială nu de puține ori de-a lungul cărții, atât de alte personaje cât și de către el însuși, iar acest lucru aduce un nou strat de profunzime cărții și îl face pe temutul Secerător și mai imprevizibil. De multe ori am uitat să mai respir în timp ce așteptam să văd ce va urma să facă Darrow, dacă va alege calea unei Culori sau a alteia. Fără îndoială, unul dintre cei mai interesanți și complecși protagoniști din literatură. O altă surpriză, aproape la fel de imprevizibilă ca Darrow, a fost Mustang, personajul meu preferat din Furia roșie care își face mult așteptata intrare în scenă destul de târziu față de ce aș fi preferat și într-o companie la care nimeni nu s-ar fi așteptat. Nu spun mai multe, dar, asemeni mie, o să vă îndoiți de loialitatea ei de prea multe ori de-a lungul cărții. Și acum, surpriza aceea pe care vreau să o stric: avem parte de un nou personaj, o matahală Cenușie pe nume Ragnar, care a ajuns repede unul dintre preferații mei. Pentru că, deși la suprafață nu pare mai mult decât un monstru fără suflet, Ragnar ascunde mult mai multe față de ce și-ar putea închipui restul personajelor și doar Darrow e dispus să-l asculte; conversațiile dintre cei doi, atunci când nu sunt despre lupte și război și moarte, sunt niște mici giuvaiere. Cât despre restul distribuției, nu o să spun nimic în afară de asta: să vă așteptați la multe, multe surprize și întorsături de situație.

Finalul e îngrozitor, fix acel tip de sfârșit pe care orice cititor care nu are la îndemână volumul următor își dorește să-l evite. Iar editura pare conștientă de asta, pentru că imediat după cuprins avem *zgomot de tobeee* primul capitol din Furia dimineții, concluzia acestei trilogii încântătoare, lucru care mă face să cred că nu vom mai avea mult de așteptat până la publicarea ultimului volum.

În concluzie, citiți Furia aurie. Citiți și Furia roșie, dacă nu ați făcut-o până acum din nu știu ce motiv. Nu există suficiente cuvinte ca să descriu cât de mult îmi place această trilogie (cel puțin până acum), e cât se poate de perfectă și chiar sper că v-am convins să-i dați o șansă. Nu seamănă cu nimic din ce ați citit până acum!

Mulțumesc grupului editorial Art pentru exemplarul trimis spre recenzie!

RATING          

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s