CUM VEDE UN EXTRATERESTRU LUMEA NOASTRĂ – recenzie UMANII, de Matt Haig

umanii

TITLU: Umanii

AUTOR: Matt Haig

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Într-o noapte ploioasă de vineri, profesorul Andrew Martin e găsit fără haine pe străzile din Cambridge. După acest „incident“, nu se mai simte în apele lui. Își pierde pofta de mâncare. Nu mai înțelege ce rost are îmbrăcămintea. Până și soția și fiul îi par respingători. Se simte pierdut în rândul unei specii necunoscute și urăște pe toată lumea de pe planetă, mai puțin pe Newton. Dar Newton e un câine…

Cine este, de fapt, Andrew Martin? Ce l-a facut să-și schimbe complet părerea despre rasa umană?

RECENZIE:

Ce ne face să fim oameni? O întrebare pe cât de simplă, pe atât de complicată. Arta – pictura, literatura, muzica și cinematografia – să fie răspunsul? Sau dorința constantă de a ne depăși limitele, progresând continuu dpdv tehnologic? Sincer, habar nu am. Poate că, la un moment dat, pur și simplu am avut noroc în acest lung și complex proces numit evoluție și am ajuns să fim superiori celorlalte animale. Matt Haig, prin romanul Umanii, încearcă să răspundă la această întrebare aparent banală și o face într-un mod cât se poate de inedit: ne prezintă lumea pe care o cunoaștem și iubim (mai mult sau mai puțin, depinde de fiecare) prin ochii unui extraterestru.

Andrew Martin, profesor universitar respectat care tocmai a făcut o descoperire ce ar putea schimba pentru totdeauna soarta omenirii, este găsit fără haine, dezorientat și confuz, pe străzile din Cambridge. Comportamentul bărbatului ar putea părea ciudat la început, dar asta e din cauză că Andrew Martin nu mai e Andrew Martin, ci un extraterestru, un vonnadorian, trimis pe Pământ cu misiunea specifică de a omorî pe oricine ar bănui că ar avea habar de revoluționara descoperire a profesorului. Dar, pe măsură ce petrece tot mai mult timp în compania umanilor, musafirul nostru de pe altă planetă începe să vadă că nu suntem chiar o specie lipsită de speranță și descoperă plăcerea lucrurilor simple.

De unde să încep? Mi-a plăcut romanul, mult de tot, și l-am citit cu un zâmbet aproape tâmp pe chip. A fost un deliciu să (re)descopăr societatea modernă, haotică și dezbinată, din perspectiva unui extraterestru ce provine dintr-o lume superioară celei în care trăim, o lume în care secretul nemuririi a fost aflat de mult și unde tehmologia e atât de avansată încât poți traversa milioane de kilometri într-o fracțiune de secundă. Primul contact al lui Andrew (o să-i spun așa extraterestrului de acum încolo, deși nu e adevărata lui identitate) cu obiceiurile de pe Pământ a fost deopotrivă ilar și înduioșător, dar îți dă și de gândit. Oare chiar suntem o societate atât de primitivă, care nu și-a atins încă potențialul maxim, pe cât susținea el? Tot ce-i posibil. O bună bucată din „acțiune” s-a învârtit în jurul noului Andrew și a familiarizării sale cu traiul umanilor. Interacțiunile sale cu celelalte personaje au fost un adevărat deliciu și mi s-a părut ridicol de amuzant cum fiecare persoană pe care o întâlnea era mai mult decât fericită să-i accepte… dubioșenile (felul cum se comporta și vorbea, de exemplu) din simplul motiv că a suferit recent o cădere emoțională – cred că asta dovedește, încă o dată, că am devenit niște ființe mult prea preocupate de propriile griji și interese și că nu mai suntem chiar atât de interesați de bunăstarea celorlalți. Relația dintre el și Newton, câinele familiei, m-a făcut să mă topesc, atât de frumos a fost descrisă. Și să nu intru în detalii despre comentariile lui Andrew despre mâncarea și tehnologia noastră; astea sunt detaliile spumoase ale cărții pe care va trebui să le descoperiți singuri.

Totuși, repulsia inițială pe care o simțea față de noi, s-a făcut tot mai mică pe măsură ce romanul avansa. E o evoluție lentă și naturală, fără niciun moment revelator, în care personajul să descopere cât de mult a greșit, sau ceva de genul. Poate că nici nu aș fi sesizat că ceva e în neregulă dacă Andrew nu ar fi folosit, la un moment dat, cuvântul „oameni” pentru a ne descrie, în loc de obișnuitul și ușor răutăciosul „umani”. Capitolul meu preferat din carte se numește „Sfaturi pentru un uman”, o listă adorabilă și emoționantă de 97 de sfaturi pe care Andrew o concepe pentru „fiul” său, listă care a rezonat cu mine la un nivel la care nu mă așteptam să o facă. Nimeni nu te va înțelege. Și, în cele din urmă, nici nu-i așa de important. Ce e important e că tu te înțelegi pe tine.

Am fost plăcut surprins de Umanii, de umorul inteligent și destul de greu de digerat uneori, de simplitatea cărții și de profunzimea mesajului. Matt Haig a reușit să scrie un SF neconvențional, un roman care cu siguranță va fi pe placul tuturor, nu numai al fanilor înfocați ai genului, deopotrivă mainstream și indie. Am râs (mai mult decât trebuia, recunosc), am și plâns (mai puțin decât m-am așteptat) și am întors ultima pagină a cărții cu o singură dorință: să citesc cât mai multe de la Matt Haig – la editura Nemi a apărut Un băiat numit Crăciun, o poveste numai bună pentru această perioadă.

Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul trimis pentru recenzie!

RATING 

Anunțuri

2 gânduri despre „CUM VEDE UN EXTRATERESTRU LUMEA NOASTRĂ – recenzie UMANII, de Matt Haig

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s