VIAȚA ÎN URMĂ CU 30000 DE ANI – recenzie ȘAMAN, de Kim Stanley Robinson

saman

TITLU: Șaman

AUTOR: Kim Stanley Robinson

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Thorn este șaman și le transmite înțelepciunea și poveștile sale celor care vor să-i calce pe urme. Heather este vindecătoare și reușește să-i țină împreună pe membrii grupului. Elga vine din altă lume și aduce schimbarea. Loon, următorul șaman, este hotărât să-și găsească propriul drum. Dar într-un univers atât de înșelător, drumul nu este niciodată ușor și nu se știe unde poate duce… Kim Stanley Robinson a scris povestea palpitantă a unui drum spre maturitate, conducându-ne totodată într-o călătorie înfricoșătoare în timp, acum treizeci de mii de ani.

RECENZIE:

Nefiind un împătimit al literaturii SF, nu am auzit de Kim Stanley Robinson (autorul trilogiei Marte) până de curând, când editura Nemira a anunțat publicarea unui roman care-i poartă numele, Șaman. Am fost imediat intrigat de coperta superbă și de premisa misterioasă, care mi-a dat de înțeles că urma să „am de-a face” cu un fantasy plasat în Epoca de Gheață. Așa că m-am înarmat cu răbdare, știind că urma să dau peste pagini întregi pline de descrieri lungi și deloc necesare, și am început să citesc. Rezultatul? Ugh, de unde să încep?

Loon vrea să devină următorul șaman al tribului său, iar pentru a-și desăvârși ucenicia este trimis de unul singur, în sălbăticie, fără haine sau mâncare. Singur, înfometat și aproape mort de frig, Loon se luptă cu îndârjire împotriva vitregiilor naturii și perseverează, reușind într-un final să se întoarcă printre ai lui. Totuși, experiența din pustiu l-a schimbat profund pe tânăr, iar acum e hotărât, mai mult ca niciodată, să devină un șaman, dar unul diferit față de predecesorii săi.

Romanul a fost, pentru mine, un amestec neomogen de personaje (unele foarte interesante și ingenios construite, altele de-a dreptul banale), momente luuungi în care nu se întâmpla absolut nimic, câteva secvențe dubioase/deranjante și puțină acțiune presărată pe ici-colo. Dar să le luăm pe rând. Dintre personaje, cel mai mult mi-a plăcut de Loon – cu toate că are niște tendințe nesănătoase în ceea ce privește unele animale și e prea rapid în a judeca o femeie strict după înfățișare, am fost fascinat de tăria de caracter de care a dat dovadă în timpul petrecut de unul singur; Loon e un adevărat supraviețuitor care nu se dă în lături de la nimic în calea lui spre succes; mi-a plăcut foarte mult și cât de dornic de schimbare era Loon, fiind unul dintre singurele persoane care îndrăzneau să-l contrazică ori să pună sub semnul întrebării unele decizii luate de actualul șaman, Thorn – și de Elga – chiar dacă la început a părut a fi nimic mai mult decât un love interest pentru Loon, Elga a evoluat rapid într-un personaj tridimensional, cu defecte și calități, pe care nu am putut să nu-l apreciez. Restul tribului a fost mai mult de umplutură, neavând chiar atât de multe de făcut decât spre sfârșitul romanului, dar chiar și atunci, singurul care a ieșit în evidență a fost Thorn.

În opinia mea, cel mai mare minus al cărții este stilul de scriere. Nu sunt străin de romane în care paragrafele cu descrieri ocupă pagini întregi, însă Kim Stanley Robinson duce acest concept la un cu totul alt nivel: pagini întregi pline cu descrieri inutile. La început am fost oarecum încântat de cât de minuțios era înfățișată lumea din jurul lui Loon și m-a ajutat să vizualizez mai bine totul, însă odată ce protagonistul s-a decis că a venit vremea să facă un foc… Chiar nu era nevoie să-mi spuna despre fiecare crenguță în parte cât era de uscată și cum urma să ardă, odată ajunsă în foc. Iar descrierile inutile nu se opresc aici, ci se întind ca o pânză de păianjen de-a lungul întregii cărți. Spuneam mai devreme că în Șaman s-au strecurat și câteva secvențe mai deranjante, peste care mi-a fost destul de greu să trec la început (în special un anumit vis, dar nici momentele de canibalism nu au fost mai prejos), dar apoi am stat și m-am gândit și am ajuns la concluzia că am judecat mult prea repede personajele pentru ceea ce au făcut. Altele sunt condițiile în zilele noastre, când găsești tot ce-ți poftește inima la orice colț de stradă, și dat fiind faptul că nu am fost supus la asemenea îngrozitoare teste de rezistență precum personajele romanului.

Șaman nu e o carte pentru toată lumea, asta-i sigur. Trebuie să ai o răbdare de fier ca să treci peste nenumăratele paragrafe înțesate cu descrieri elaborate despre cum se aprinde un foc și altele și să fii mai mult decât deschis la minte pentru a trece peste niște pasaje cel puțin dubioase. Kim Stanley Robinson a reușit să scrie o poveste veridică despre viața unui trib din Epoca de Gheață, care ar putea servi numai bine drept inspirație pentru o mini-serie de documentare, însă pe mine nu a reușit să mă captiveze.

Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul trimis spre recenzie.

RATING 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s