LUPTÂND CU DEMONII TRECUTULUI – recenzie CARIERĂ MALEFICĂ, de Robert Galbraith

cariera-malefica

TITLU: Carieră malefică (Cormoran Strike #3)

AUTOR: Robert Galbraith

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Robin Ellacott primește un pachet misterios și descoperă îngrozită că înăuntru e un picior de femeie.

Șeful ei, detectivul privat Cormoran Strike, e mai puțin surprins, dar cel puțin la fel de alarmat. În trecutul lui există patru oameni care, crede el, ar putea fi responsabili – și Strike știe că oricare dintre ei e capabil, pe termen lung, de cele mai cumplite acte de cruzime.

În timp ce poliția se concentrează asupra singurului suspect pe care Strike tinde din ce în ce mai mult să-l absolve de vină, el și cu Robin își asumă rezolvarea cazului și explorează lumile tenebroase și bizare ale celorlalți trei bărbați.

Dar, pe măsură ce alte fapte îngrozitoare au loc, cei doi încep să fie presați de timp…

Cu o intrigă extrem de bine construită și cu răsturnări de situație la tot pasul, Carieră malefică e totodată și o poveste trepidantă despre un bărbat și o femeie aflați într-un punct de cotitură în viața lor privată și în profesia lor. O veți citi pe nerăsuflate.

RECENZIE:

Până să văd coperta ediției în limba română a cărții nici măcar nu am știut cât de dor îmi era de Strike și Robin. Chemarea cucului și Viermele de mătase sunt printre cărțile mele preferate nu doar de anul trecut, ci în general; mi-a plăcut la nebunie cât de addictive și unice, dar, în același timp, familiare au fost cele două povești și cât de ușor am fost cucerit de echipa de protagoniști. Pentru cei care nu știați deja, Robert Galbraith este numele sub care J.K. Rowling (da, acea J.K. Rowling) publică romane polițiste.

Bucurându-se de faimă națională după ce au rezolvat două cazuri cum nu se poate mai dificile, detectivul particular Cormoran Strike și asistenta lui, Robin Ellacott aproape că nu mai fac față cererilor clienților. Asta până când, într-o zi, un pachet misterios este livrat la biroul unde lucrează cei doi, destinatarul fiind chiar Robin. Iar în pachet se află… piciorul unei tinere femei. Trecutul lui Strike pare să se fi întors pentru a-l bântui, bărbatul făcând automat legătura între membrul primit de Robin și propriul său picior amputat, o cumplită amintire a luptelor la care a luat parte în urmă cu mulți ani. Astfel, Strike își face o listă a suspecților, una surprinzător de scurtă, pe care se regăsesc doar patru nume. Pe măsură ce investigația lui Strike și Robin pare să bată pasul pe loc, iar relația dintre cei doi începe să dea semne că s-ar putea destrăma în orice moment, în Londra încep să apară cadavre ale unor femei, toate părând să poarte „semnătura” aceluiași criminal care i-a trimis piciorul lui Robin.

Galbraith (sau Rowling, sau cum vreți să-i spuneți) a făcut-o din nou! Carieră malefică nu dezamăgește nicio secundă, e o continuare perfectă a Viermelui de mătase, fiind totodată un roman în care tensiunea și misterul specifice unui caz de omor se împletesc armonios cu detalii banale din viețile protagoniștilor, rezultând o poveste cât se poate de intimă despre două persoane cât se poate de normale, prinse într-o complicată pânză de secrete și minciuni, care trebuie să-și facă ordine în viață mai întâi și abia apoi să se concentreze pe rezolvarea unui caz care s-ar putea dovedi crucial pentru viitorul fiecăruia în parte. De când am devenit dependent de thrillere (mii de mulțumiri, Gillian Flynn!) am fost întotdeauna obsedat să descopăr adevărul din spatele poveștii, să aflu cine a omorât pe cine și de ce și așa mai departe, însă când vine vorba de cărțile lui Robert Galbraith – în special Carieră malefică – parcă nu mă interesează chiar atât de mult să ajung la final. Pentru că asta ar însemna să-mi iau adio de la Strike și Robin, două dintre personajele fictive pe care le iubesc și admir cel mai mult, și nu vreau una ca asta. Cred că acesta este și principalul atu al acestor cărți: oricât de palpitante sau încâlcite ar fi cazurile, într-un fel acestea rămân pe planul al doilea d.p.d.v al interesului pentru că tu, cititorul, vrei să afli cât mai multe despre viețile personale ale protagoniștilor; până și o banală sesiune de cumpărături devine ceva extraordinar atunci când Robin și Strike sunt cei care perindă magazinele în căutarea unei sticle de vin, de exemplu. Galbraith a reușit să aducă la viață un duo memorabil, pe care l-aș urma oriunde și chiar dacă următoarea carte ar fi 700 de pagini cu Strike și Robin citind ziarul, mâncând cereale cu lapte și uitându-se la televizor toată ziua nu m-aș supăra. Atât de mult îi iubesc!

Strike e genial, ca de obicei. Încăpățânat, impunător, cu un simț al dreptății extrem de bine dezvoltat, șiret atunci când situația o cere și rușions de împiedicat în unele cazuri, șarmant și necioplit, Strike pare să adune laolată toate calitățile și defectele ce alcătuiesc o… persoană reală, devenind astfel mai mult decât un personaj dintr-o carte. Mi-a plăcut la nebunie că, în această carte, am avut rara ocazie să descoperim o fărâmă din trecutul său și cât de mult l-au ajutat acele detalii despre viața sa de dianinte să o întâlnească pe Robin și, implicit, pe noi, cititorii. Carieră malefică a fost ca un obstacol aparent imposibil de trecut pentru Strike, deoarece cazul pe care trebuia să-l rezolve cât mai repede (de dragul lui Robin) părea să aibă rădăcinile bine înfipte în trecutul său. Astfel, din cei patru suspecți inițiali, trei sunt persoane pe care Strike le-a cunoscut foarte bine, atât în adolescență ât și în cadrul stagiului militar, și le-a făcut ceva „rău”. Cu fiecare mutare a ucigașului, Strike e din ce în ce mai presat de timp, uneori răbufnind din cauza neputinței sale de a-i proteja pe cei la care ține.

Pe Robin o ador. Mi-a plăcut la nebunie că în Viermele de mătase am avut parte de câteva capitole din perspectiva ei, iar de această dată m-am simțit ca în Rai. În Carieră malefică aflăm și mai multe despre Robin, trecutul ei fiind marcat de un eveniment pe cât de neașteptat, având în vedere tăria de caracter de care dă dovadă lucrând cot la cot cu Strike, pe atât de tulburător. Totuși, faptul că nu a lăsat ca acea nenorocire să-i controleze viața și a refuzat cu îndârjire să joace rolul victimei atâția ani, preferând în schimb să muncească într-un domeniu care ar putea-o pune în situații cel puțin la fel de periculoase a făcut-o pe Robin să crească – și mai mult – în ochii mei (de parcă mai era nevoie…). Tot legat de ea, ugh… trebuie să-l aduc în discuție pe Matthew, nenorocitul obsedat de control de logodnic al ei. Sincer, nu înțeleg cum poate cineva ca Robin să trăiască la mai puțin de un kilometru distanță de un asemenea… jeg. Îl detest. Îl detest cu aceeași intensitate cum am detestat-o pe Umbridge din Harry Potter și sper din tot sufletul să moară. Nu glumesc. După tot ce i-a făcut lui Robin, merită ca următoarea carte să înceapă cu o scenă în care e torturat și apoi ciopârțit și aruncat în Tamisa.

Perspectiva ucigașului a fost ciudată, la început, dar m-am obișnuit repede cu ea și, ca de fiecare dată când fac o incursiune în mintea bolnavă a unui criminal cu sânge rece am fost pe deplin fascinat de gândurile sale. Da, e un misogin împuțit, o scursură a societății care, asemeni lui Matthew, ar merita să moară în cele mai îngrozitoare feluri. Însă e atââât de interesant să afli ce gândește un individ cu probleme psihice încât tinzi să uiți aceste aspecte și, într-un cotlon ascuns al minții tale, un cotlon a cărui existență încerci să nu o recunoști față de ceilalți, să-ți dorești să scape nepedepsit doar pentru a vedea ce-i mai poate capul.

Finalul a fost ireal. Am citit și recitit ultimul paragraf până am simțit că mi s-a întipărit pe creier și cu greu m-am abținut să nu plâng. Nu vreau să dau spoilere, dar… my ships kinda sailed
*wink, wink* și sunt nerăbdător să văd ce se va întâmpla în continuare. Cred că o să fac niște crize când va fi anunțat titlul următorului volum, ca să nu mai vorbim de copertă, descriere și cartea în sine.

Carieră malefică mi s-a părut puțin diferită față de primele două volume, iar la început nu am știut dacă e un lucru bun sau nu. Dar, pe măsură ce paginile se scurgeau asemeni nisipului într-o clepsidră și mă apropiam tot mai mult de acel ultim paragraf fatidic, am ajuns să apreciez tot mai mult direcția pe care a luat-o seria. Îmi găsesc cu greu cuvintele să descriu cât de mult mi-a plăcut Carieră malefică, așa că voi spune doar atât: dacă atunci când eram mai mic așteptam cu sufletul la gură să apară un nou volum din Harry Potter, acum sunt cum nu se poate mai nerăbdător să se anunțe titlul și data publicării următorului roman cu Cormoran Strike.

Mulțumesc editurii Trei pentru șansa de a citi acest roman uimitor!

RATING*

*din cauza unor neînțelegeri cu Facebook, de acum înainte o să vă rog să dați click pe „RATING” pentru a afla ce emoticon corespunde fiecărei cărți 😀

Anunțuri

Un gând despre „LUPTÂND CU DEMONII TRECUTULUI – recenzie CARIERĂ MALEFICĂ, de Robert Galbraith

  1. Pingback: NOU ÎN BIBLIOTECA MEA #9 (IUNIE & IULIE 2016) | răzvan's bookshelf

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s