CEA MAI MARE LUPTĂ DE GLADIATORI DIN ISTORIA LUMII – recenzie BATMAN VS SUPERMAN: ZORII DREPTĂȚII

bvs-ro

TITLU ORIGINAL: Batman v Superman: Dawn of Justice

REGIZOR: Zack Snyder

DISTRIBUȚIE: Ben Affleck, Henry Cavill, Gal Gadot, Jesse Eisenberg, Amy Adams, Jeremy Irons, Holly Hunter, Callan Mulvey, Tao Okamoto, Laurence Fishburne, Diane Lane

STUDIO: Warner Bros.

ADUS ÎN ROMÂNIA DE: Freeman Entertainment

DESCRIERE: Temându-se că acţiunile eroului cu puteri nelimitate vor avea consecinţe de necontrolat, legiuitorul oraşului Gotham decide să ia măsuri şi îi declară război noului zeu al oraşului Metropolis. În acest timp, omenirea încearcă să stabilească cel fel de supererou ar fi mai potrivit pentru a-i garanta protecţie necondiţionată. Cu Batman şi Superman în luptă unul împotriva celuilalt, răufăcătorii au suficientă libertate să pună la cale un plan care va ameninţa siguranţa întregii planete.

RECENZIE:

Am așteptat BvS cu sufletul la gură din august anul trecut, când trailerul lansat cu ocazia Comic Con-ului de la San Diego a fost lansat cu surle și trâmbițe și a luat lumea prin surprindere. Acum, după 4 trailere cel puțin epice și numeroase spoturi TV, avem în sfârșit ocazia să vedem, transpusă pe marele ecran, confruntarea celor mai cunoscute personaje din istoria benzilor desenate, iar rezultatul final… ei bine, cred că e suficient să spun că a reușit deja să stârnească numeroase controverse, în special în rândul criticilor.

Batman V. Superman: Dawn Of Justice

The greatest gladiator match in the history of the world!” – Lex Luthor

După 18 luni de la evenimentele care au distrus mai bine de jumătate din Metropolis, Superman este privit cu teamă, ba chiar cu ură, de către majoritatea cetățenilor. Însă nimeni nu pare să îl deteste mai mult decât Bruce Wayne (a.k.a justițiarul din Gotham, Batman), care a fost martor al evenimentelor de la sfârșitul lui Man of Steel și a văzut „pe viu” distrugerile cauzate de bătălia lui Superman cu generalul kryptonian Zod. După o serie de evenimente șocante, orchestrate în mare taină de o a treia persoană, Batman și Superman se întâlnesc față în față, iar conflictul dintre cele două personaje cu principii complet diferite explodează într-o luptă de zile mari.

11892109_418127845054468_8434331786888064662_n

I have to destroy him.” – Bruce Wayne

Cum mi s-a părut filmul? O să detaliez în continuare, împărțind recenzia pe „capitole” după cum urmează:

Prima pe listă ar fi povestea. Trebuie să recunosc că am avut cu totul alte așteptări la acest capitol, iar multitudinea de clipuri și trailere au lăsat să se înțeleagă că filmul o să fie un regal de peste două ore de bătălii epice între Batman și Superman. Ei bine, îmi pare rău (oare?) să vă dezamăgesc, dar nu prea e cazul. De fapt, cei care o să meargă la film doar pentru a vedea confruntarea dintre cei doi titani se vor simți într-un fel trădați, fiindcă BvS își acordă timpul necesar pentru a-și dezvolta personajele principale (Bruce Wayne, Clark Kent și Lex Luthor) și abia după ce pelicula se apropie periculos de mult de pragul de două ore ne sunt satisfăcute pretențiile de spectatori obișnuiți cu blockbustere înțesate de efecte speciale.

11822583_410241282509791_3130613800501729451_n

Stay down! If I wanted it, you’d be dead already!” – Superman

BvS mi s-a părut un film deosebit de complex, pe care trebuie să-l vezi de mai multe ori pentru a-l putea aprecia cu adevărat. Scenariștii Chris Terrio și David S. Goyer au amestecat cu măiestrie thriller-ul politic și psihologic, câteva elemente de horror (o să revin asupra acestui aspect ceva mai târziu) și nenumărate subtraturi religioase cu momente desprinse parcă din paginile unor benzi desenate, rezultând un film diferit, dar atââât de bun. Da, suferă puțin la capitolul editare, iar unele scene o să ridice câteva semne de întrebare în cel mai bun caz și vor părea complet degeaba în cel mai rău, numai că acestea sunt lucruri pe care le observi doar dacă le cauți.

batman-v-superman-image-21

Well… Here I am!” – Batman

Să trecem la distribuție/personaje. Nu m-am îndoit nicio clipă că Batfleck o să funcționeze. Deși în majoritatea imaginilor promoționale, costumul lui arată cel puțin ciudat și oleacă incomod, în film e… nici nu-mi găsesc cuvintele, iar un simplu „genial” mi se pare că nu-i de ajuns. Acest nou Batman e brutal, inteligent, pe alocuri înfiorător; un luptător desăvârșit și un strateg de primă clasă. Introducerea lui mi s-a părut, fără să exagerez, unul dintre cele mai surprinzătoare momente din tot filmul. Pândind în umbre, ascunzându-se de polițiști, Batman a părut cu adevărat un demon (așa cum era descris de un grup de femei pe care le-a salvat puțin mai devreme) care s-a ridicat din Iad pentru a pedepsi infractorii din Gotham. Ben Affleck a făcut o treabă excepțională interpretând un Bruce Wayne trecut prin viață, măcinat de trecutul său tumultuos, bântuit de coșmaruri din care nu lipsește motivul liliacului, dar și de o viziune nu tocmai încurajatoare, a unui posibil viitor apocaliptic, în care Superman a luat-o razna și amenință să distrugă întreaga planetă.

czzl0dyucaa82j

I’m older now than my father ever was.” – Bruce Wayne

Henry Cavill a fost destul de OK, dar nu am putut să trec peste momentele în care a părut să aibă aria emoțională a unei scânduri. Nu știu sigur dacă de vină a fost scenariul concentrat mai mult pe Bruce Wayne/Batman sau interpretarea lui destul de rigidă, însă mi s-a părut că se putea mult mai bine din partea lui și sper sincer să mă surprindă în viitoarele Justice League.

czzkwrovaaaacu7

Next time they shine your light in the sky, don’t go to it. The Bat is dead. Bury it. Consider this mercy.” – Superman

Fără doar și poate, cea mai mare surpriză pentru mine a fost Jesse Eisenberg în rolul lui Lex Luthor. Nu l-am putut suporta în trailere, dar a fost ceva deosebit în felul în care a interpretat această nouă versiune a (probabil) celui mai cunoscut villain din universul lui Superman. Acest Lex dă pe dinafară de excentricitate și nebunie, îi lipsește în mod clar o doagă și are câteva momente în care geniul lui diabolic arde precum o torță, momente care mi s-au părut absolut încântătoare. Jesse Eisenberg a reușit cumva să facă dintr-un sociopat un personaj pe care ajungi chiar să-l simpatizezi, iar acest lucru nu e deloc ușor. Reticent la început, am ajus să-l plac tot mai mult pe măsură ce filmul avansa și cred cu tărie că ar fi fost personajul meu preferat din BvS, asta dacă nu ar fi apărut…

y2ovdghjsvtfi5ybmah2

We know better now, don’t we? Devils don’t come from hell beneath us. They come from the sky.” – Lex Luthor

Wonder Woman! A furat spectacolul, nu încape nicio urmă de îndoială, iar modul în care a intervenit în lupta finală… OMFG! Sincer, aș revedea filmul la nesfârșit doar pentru acea ultimă jumătate de oră glorioasă. Gal Gadot, deși întâmpinată cu reticență de către majoritatea fanilor războinicei amazoniene, ne-a servit o Wonder Woman care tăbăcește funduri fără să clipească, dar și o Diana Prince excelentă, misterioasă și sexy, pe care abia aștept să o văd în filmul ei stand alone de anul viitor. Uitați de #TeamBatman sau #TeamSuperman. După ce veți vedea BvS cu siguranță o să vă aflați în #TeamWonderWoman.

a3221216ab0ed43822f46d8f6daec36f41b81565.jpg__2048x858_q85_crop_upscale

Oh, I don’t think you’ve ever known a woman like me.” – Diana Prince

Acțiunea lipsește aproape cu desăvârșire o bună bucată de vreme, iar aici mă refer strict la acțiune în sensul tradițional, cu pumni împărțiți în stânga și-n dreapta și explozii masive care distrug totul în calea lor. Primele două treimi din BvS se concentrează foarte mult pe personaje, pe trăsăturile care-i individualizează și pe motivele pentru care se urăsc unii pe alții. A treia parte, în schimb, excelează la acest capitol și ne oferă un adevărat festin de efecte speciale superbe și două (hai trei) lupte care, pe mine, m-au ținut cu sufletul la gură. Trebuie să recunosc că cel mai mult mi-a plăcut lupta dintre Trinity și Doomsday – nu e spoiler, au arătat creatura în trailerul #2 –, care a fost o încântare dpdv vizual și o adevărată desfătare a celorlalte simțuri. Trebuie să menționez felul în care Wonder Woman, Batman și Superman luptă împotriva monstrului: fiecare face orice-i trece prin cap, nu sunt o echipă și asta se simte din plin, iar Batman are parte de câteva momente neașteptat de amuzante în care, deoarece e singurul fără superputeri de acolo, se vede nevoit să se ascundă în spatele unor bolovani sau resturi de clădiri pentru a scăpa de razele distructive ale lui Doomsday.

sam_r7_v11d3_151015_24mj_g_r709f.613914.tif

Rawwwwwr!!!” – Doomsday

Cei mai mulți critici se plâng de faptul că BvS pare editat foarte amatoricesc și că povestea e all over the place. Într-un fel sunt de acord cu aceste afirmații și cu siguranță că am putut observa micile probleme ale filmului, dar pe mine nu m-au deranjat chiar atât de mult. Totuși, înțeleg de ce BvS primește atât de mult hate – poate că aici s-au strecurat puțin și rezervările pe care unii critici le au față de regizorul Zack Snyder – și de ce unii spectatori se vor declara nemulțumiți de rezultatul final: campania de promovare ne-a promis ceva, dar am primit cu totul și cu totul altceva.

czzmi16ukaaxbeu

You’re psychotic.” – Lois Lane

Se ridică BvS la înălțimea așteptărilor? Da și nu; aici depinde foarte mult și ce aștepți de la el. Personal, am adorat filmul cu tot cu problemele lui – da, ar fi putut fi editat puuuțin mai atent, iar unele scene ar fi putut foarte bine să nici nu apară în produsul finit – și înțeleg perfect de ce multă lume se declară dezamăgită de el. Sfatul meu este să mergeți la film cu așteptări moderate, așa cum am făcut și eu, pentru a vă bucura din plin de această peliculă îndrăzneață, foarte ambițioasă, matură și care vă va ține în priză de la început până la sfârșit.

wonderwomanh-1

You know, it’s true what they say about little boys: born with no natural inclination to share.” – Diana Prince

Batman vs Superman: Zorii Dreptății rulează în cinematografele din România din 25.03.2016.

RATING: loved-it

Anunțuri

Un gând despre „CEA MAI MARE LUPTĂ DE GLADIATORI DIN ISTORIA LUMII – recenzie BATMAN VS SUPERMAN: ZORII DREPTĂȚII

  1. Pingback: NOU ÎN BIBLIOTECA MEA #8 (APRILIE & MAI 2016) | răzvan's bookshelf

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s