ORAȘUL ULTIMEI PROVOCĂRI – recenzie ORAȘUL FOCULUI CERESC, de Cassandra Clare

orasul-focului-ceresc

TITLU: Orașul Focului Ceresc (Instrumente Mortale #6)

AUTOR: Cassandra Clare

PUBLICAT DE: Editura Leda 

DESCRIERE: Întunericul s-a pogorât asupra lumii vânătorilor de umbre. Haosul şi distrugerea îi copleşesc pe nefilimi în vreme ce Clary, Jace, Simon şi prietenii lor se mobilizează pentru a înfrunta cel mai mare rău cu care au avut vreodată de-a face: fratele lui Clary, Sebastian Morgenstern. Cu ajutorul Pocalului Infernal, el transformă vânătorii de umbre în creaturi de coşmar, distrugând familii şi pe oamenii care se iubesc, pe măsură ce armata lui de întunericiţi creşte. Nimic din această lume nu îl poate înfrânge pe Sebastian… dar dacă vânătorii de umbre ar ajunge pe tărâmul demonilor, ar putea avea o şansă… Se vor pierde vieţi, iubiri vor fi sacrificate, şi întreaga lume se va schimba. Cine va supravieţui finalului exploziv?

RECENZIE:

Iată-ne ajunși la finalul acestei călătorii. Instrumente Mortale va rămâne mereu, cel puțin pentru mine, acea trilogie care nu s-a mulțumit să fie trilogie și a aspirat la titlul de serie de șase volume, chiar dacă asta a însemnat să chinuie cititorii, după acel glorios sfârșit al Orașului de sticlă, cu un volum Oraș al îngerilor căzuți deloc inspirat și un Oraș al sufletelor perdute acceptabil, dar destul de plictisitor. Ei bine, așa cum ne-a obișnuit, Cassandra Clare revine în forță cu ultima (da, de această dată acesta este finalul definitiv) parte a seriei care a cucerit milioane de cititori prin intermediul intrigilor atent țesute, personajelor exemplar conturate și al unei lumi ireale care lasă impresia că s-ar putea ascunde în umbrele propriei case.

Cu ajutorul Pocalului Infernal, Sebastian – fratele cu sânge de demon al lui Clary – începe să semene teroare printre nefilimi, atacând Institutele rând pe rând și convertind vânătorii de umbre în ființe crude, însetate de sânge și lipsite de puterea liberului arbitru, pe deplin credincioase lui și numai lui. Vânătorii de umbre care au scăpat de răbufnirile de vilență ale lui Sebastian se refugiază în Idris, lăsând repudiații fără nicio apărare în fața ororilor din alte dimensiuni. Nu durează mult până când războiul începe să bată la ușă, iar Clary, Jace, Simon, Isabelle, Alec și Magnus sunt prinși în inima acestei devastatoare tornade, care promite că va nimici totul în calea ei.

După cum am spus în recenzia volumului anterior și după cum cred că reiese și din introducere, nu sunt cel mai mare fan al Instrumentelor. Primele trei volume mi-au plăcut foarte mult, deznodământul acestora fiind cât se poate de perfect, dar o mare parte din magia care a făcut ca trilogia originală să funcționeze a părut să se fi pierdut undeva pe drum în timp ce autoarea scria volumul 4, iar numărul 5, cu toate că a fost un pas în direcția potrivită, nu a strălucit nici el prea mult. Așa că nu e de mirare că am încercat să amân cât mai mult cu putință momentul în care să pun mâna pe Orașul Focului Ceresc și să-mi închei socotelile cu personajele pe care le iubesc/urăsc. Și am fost surprins.

Am fost surprins să redescopăr aceleași trăiri pe care le-am avut citind Orașul de sticlă, să văd cât de mult au evoluat unele personaje sau, dimpotrivă, cât de frustrant de cretine au rămas în continuare (mă uit la tine, Clary). Am fost surprins să văd cât de abil a reușit Cassandra Clare să lege toate evenimentele din volumele precedente și cum a făcut în așa fel încât să-mi pese de personajele din următoarea ei serie, The Dark Artifices (primul volum, Lady Midnight, a apărut deja în străinătate). Iar finalul… deși aș fi preferat să fi fost ceva mai realist și ca acțiunile protagoniștilor să fi avut consecințe permanente, nu pot să dau cu șutul într-un final fericit.

Acțiunea mi-a amintit atââât de mult de Orașul de sticlă (dar și de Prințesa mecanică, puțin de tot) în sensul că începutul m-a plictisit de moarte; primele 100 și ceva de pagini fiind incredibil de lente, numai pentru a-și intra în ritm odată cu primul atac de amploare al lui Sebastian. Din acel punct, cartea a devenit uimitor de alertă și atât de multe lucruri importante s-au întâmplat în foarte puțin timp încât a trebuit să recitesc unele paragrafe doar ca să mă asigur că nu am pierdut nimic crucial. Luptele dintre vânătorii de umbre și armata lui Sebastian au avut gradul potrivit de violență pentru a fi considerate foarte entertaining, dar au fost și dureroase în același timp, având un impact emoțional devastator pentru majoritatea nefilimilor angajați în război. Cât despre tărâmul demonilor… adrenalină pură. Totuși, trebuie să recunosc că autoarea pare să aibă o înclinație spre finalurile în care protagoniștii cer ajutorul unei ființe mult mai puternice decât ei pentru a reuși să iasă din încurcături. Și cam atât, altfel o să încep să înșir spoiler după spoiler și nu vreau asta 😉

La capitolul personaje nu am fost pe deplin cucerit, dar la asta mă cam așteptam, fiind obișnuit cu idioțenia lui Clary, aroganța lui Jace și personalitatea geeky a lui Simon. Am fost puțin dezamăgit să văd că trio-ul de protagoniști a stagnat în ceea ce privește dezvoltarea persoanlităților lor și că au rămas, în mare, aceleași personaje pe care le-am cunoscut în Orașul oaselor. Clary este, de departe, cea mai proastă eroină peste care am avut ghinionul să dau până acum: ia niște decizii atât de imbecile, care de foarte multe ori ajung să afecteze întreaga lume, și niciodată nu stă să cântărească opțiunile înainte să se arunce în focul luptei. Da, a fost un moment în care parcă și-a mai spălat din păcate, dar tot nu o pot suferi și mă bucur nespus că am scăpat de ea 😀 Nici pe Jace nu l-am prea suportat, replicile lui „sarcastice” au fost destul de lispite de gust și exagerate, iar atitudinea lui de bad boy, dar care ascunde un suflet de aur a expirat prin 2010. Simon e grozav, nu ai cum să nu-l iubești. Punct. Nu spun mai multe. Cel mai mult m-a surprins Alec și cât de mult a evoluat față de cum era în volumul precedent, fiind mult mai sigur pe sine, fără toate acele frământări despre statutul de nemuritor al lui Magnus și mult mai… însetat de sânge? OK, asta nu a sunat cum trebuie. Dar da, în acest volum Alec nu se dă în lături de la nimic și este primu care se avântă în bătălie. Isabelle a beneficiat și ea de atenția Cassandrei Clare, iar de această dată avem oportunitatea de a privi în adâncul sufletului ei. Izzy din Orașul Focului Ceresc este mult mai fragilă, mult mai reală și mai ușor de îndrăgit. Iar Sebastian… Oho! L-am adorat. Cred că în acest volum a strălucit intens, asemeni Luceafărului ;)) Pentru mine, Sebastian este antagonistul suprem al seriei, depășindu-l cu mult pe Valentine, fiind lipsit de scrupule, rece și calculat, cu o personalitate fermecătoare, acel tip de personaj pe care iubești să-l urăști.

Stilul e același: mult mai complex decât în alte cărți YA, dar nu într-atât de serios încât să riște să plictisească publicul țintă. M-a luat pe nepregătite, încă o dată, bogăția lumii nefilimilor, istoria lor detaliată și paralele cu Biblia. Descrierile unor locuri – Alicante, Curtea Reginei Elfilor sau Edomul – au fost pur și simplu superbe, părând mai degrabă niște locații reale decât ceva pur fictiv, născut din imaginația fără limite a autoarei. Dialogurile au scârțâit pe alocuri, unele fiind destul de forțate și neconvingătoare, dar în majoritatea timpului acestea au funcționat. Ce m-a deranjat a fost cât de mult s-a insistat pe mușchii lui Jace și pe pomeții lui Jace și pe spatele lui Jace și pe ochii lui Jace și pe părul lui Jace și pe cât de incredibil de sexy este Jace. Am înțeles din prima, Cassandra Clare, că Jace este exagerat de perfect și că nimic nu-i poate întina frumusețea nepământeană. Chiar nu era nevoie să-mi reamintești la fiecare câteva paragrafe cum i se conturau mușchii spatelui atunci când se apleca -_-

La început am fost deranjat de prezența Emmei și a lui Julian, despre care știam că vor fi protagoniștii seriei The Dark Artifices. Recunosc că am urât cât de mult a insitat autoarea pe poveștile lor și mi s-a părut că bucățile din carte în care apăreau ar fi putut fi foarte ușor înlăturate, astfel rezultând un roman mult mai alert. Daaar, spre sfârșit, m-am trezit cu inima frântă când am realizat cât de mult îmi vor lipsi cei doi și m-am trezit că vreau neapărat să citesc Lady Midnight, chit că mi-am propus ca aceasta să fie ultima carte despre vânătorii de umbre pe care o voi lectura. Cum a reușit Cassandra Clare să facă asta, să convertească un „necredincios” și să-l facă dornic să-i citească și celealte cărți? Nici eu nu știu cum de s-a întâmplat una ca asta; am tot încercat să găsesc răspunsuri, însă niciunul nu s-a lăsat descoperit. Cert e că am ajuns să iubesc niște personaje pe care la început le-am detestat, iar asta nu poate decât să demonstreze cât de înzestrată e autoarea în jocul acesta al cuvintelor.

Mi s-a părut că Orașul Focului Ceresc a țintit spre stele, nu a reușit să le ajungă, dar nici nu a eșuat lamentabil și s-a mulțumit să plutească undeva în apropierea lor. Cu o primă parte lentă și destul de plictisitoare, „păcate” pentru care compensează din plin în cea de-a doua parte – în special în ultimele 130 de pagini – și cu un epilog cute and fuzzy, concluzia Instrumentelor Mortale cu siguranță nu va dezamăgi. Fanii înfocați vor devora absolut fiecare cuvânt așternut pe hârtie, încercând cu disperare să nu ajungă la ultima pagină prea repede, iar cei care nu au fost prea impresionați de turnura evenimentelor de după volumul 3 vor redescoperi autoarea talentată de care s-au îndrăgostit prima dată. Pe scurt, Orașul Focului Ceresc este un roman emoționant, amuzant, alert și imprevizibil, care-i va mulțumi pe siguranță până și pe cei mai mofturoși dintre cititorii Cassandrei Clare.

P.S: în cazul în care plănuiți să vă avântați și în lumea Dispozitivelor Infernale, nu citiți acest volum dacă nu ați bifat Prințesa mecanică pe lista de lectură; la un moment dat lumile celor două serii se întrepătrund, iar câteva detalii cruciale din deznodământul Dispozitivelor vor ieși la iveală, stricându-vă surpriza.

Mulțumesc grupului editorial Corint pentru acest roman fantastic!

RATING: liked-it

Anunțuri

Un gând despre „ORAȘUL ULTIMEI PROVOCĂRI – recenzie ORAȘUL FOCULUI CERESC, de Cassandra Clare

  1. Pingback: NOU ÎN BIBLIOTECA MEA #7 (FEBRUARIE & MARTIE 2016) | răzvan's bookshelf

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s