LUPTE, DJINI ȘI LACI – recenzie ARENA 13, de Joseph Delaney

TITLU: Arena 13 (Arena 13 #1)

AUTOR: Joseph Delaney

PUBLICAT DE: Editura Corint Junior

DESCRIERE: Leif, un tânăr care se înscrie la școala de lupte din Gindeen, are o singură ambiție: să devină cel mai bun luptător în Arena 13. Aici, spectatorii fac pariuri despre care luptător va înfige primul sabia în trupul adversarului. Iar în meciurile de revanșă, fac pariuri despre care adversar își va pierde viața. Dar ținutul Midgard este terorizat de Hob, o creatură malefică ce provoacă din când în când la o luptă pe viață și pe moarte un combant din Arena 13. Iar aceasta este exact ce își dorește și Leif, care știe prea bine crimele lui Hob și arde de dorința să le răzbune. În primul volum al trilogiei Arena 13, Leif se va înfrunta cu monstrul care i-a distrus familia… Chiar dacă acest lucru l-ar putea costa viața.

RECENZIE:

Cu Joseph Delaney am făcut cunoștință anul trecut, pe când pătrundeam în lumea Cronicilor Wardstone. Ucenicul vraciului, primul volum al seriei, mi-a plăcut la nebunie, fiind una dintre acele cărți destinate celor mici de care se poate bucura oricine, nu doar „publicul țintă” și am fost nerăbdător să citesc acest prim volum al noii trilogii scrise de Joseph Delaney. Arena 13 m-a surprins și ea, iar acum aștept cu interes continuarea care, sper eu, va reuși să ducă povestea la un cu totul alt nivel. Pentru că potențial există din plin.

Leif își dorește un singur lucru: să devină campion al Arenei 13 pentru a putea lupta împotriva lui Hob, creatura care i-a omorât mama și l-a făcut pe tatăl său să se sinucidă. Însă pentru a-și atinge țelul, băiatul trebuie mai întâi să învețe cum să controleze un lac – un fel de android rudimentar, al cărui singur scop este acela de a lupta împotriva altora asemenea lui – și să scape teafăr din nenumăratele aventuri în care se trezește prins.

Atunci când am citit descrierea cărții și am dat peste „Midgard”, gândurile mi s-au îndreptat instantaneu spre mitologia nordică și mi-am imaginat că urmează să citesc despre creaturi și zei din legendele popoarelor nordice. Am fost puțin dezamăgit să văd cât de puțin s-a inspirat Delaney din istorisirile respective, dar într-un fel m-am bucurat că Arena 13 a fost propria ei poveste și nu a trebuit să se bazeze (prea mult) pe ceva familiar; tărâmul oamenilor și unele nume ale personajelor sunt sigurele care fac cât de cât legătura între Arena 13 și poveștile cu Thor sau Loki. Și nu, filmele Thor și Avengers nu se pun 😉

Personajele mi s-au părut OK. Nu m-au impresionat în mod deosebit și aș fi vrut să le cunosc mai bine, dar având în vedere că Arena 13 este abia prima parte a trilogiei și a jucat rolul unei introduceri în această lume, sunt dispus să închid un ochi. Leif mi-a lăsat impresia protagonistului tipic, care trebuie să se lupte cu o ființă mult mai puternică decât el, pe care speră să o și ucidă, pentru că aceasta i-a ruinat familia. Acest țel pare să fie trăsătura principală a lui Leif, dar băiatul ascunde mai multe secrete decât lasă să se vadă. Pentru început, este foarte umil și determinat să ajungă cel mai bun prin propriile-i puteri; apoi, Leif este o persoană cât se poate de curajoasă, cu un simț al dreptății foarte dezvoltat, care nu se dă în lături de la nimic pentru a-i ajuta nu doar pe cei la care a ajuns să țină, dar și pe cei despre care simte că li s-a făcut o mare nedreptate. Tyron (nu Tyrion, așa cum i-am citit eu prima oară numele; blestemat fie Game of Thrones!), cel care-l ia sub aripa lui protectoare, și-a jucat foarte bine rolul de mentor al eroului, dar nu a fost acel mentor care închide ochii la toate greșelile protagonistului sau care-l lasă să învețe exclusiv din propriile-i greșeli. Nu, Tyron este un personaj iute la mânie, onorabil și înțelept, care ține foarte mult la regulile pe care le impune studenților săi și nu stă pe gânduri dacă să-l alunge sau nu pe cel care l-a sfidat cu bună știință.  Și, chiar dacă din această descriere ar putea părea o persoană rece și nemiloasă, vă asigur că Tyron o să vă cucerească. Apoi ar mai fi Kwin, fiica rebelă și deosebit de încăpățânată a acestuia, care „fură spectacolul” de cele mai multe ori – interacțiunile dintre ea și Leif fac deliciul cărții – și fără de care romanul nu ar fi fost nici pe jumătate atât de interesant.

Foarte complex, dar și dificil de urmat, mi s-a părut sistemul de lupte din Arena 13. Trigladul, cea mai răspândită și onorabilă dintre formele de bătălie, dar și lacii – prescurtare de la simulacre – și felul în care aceștia funcționează mi-au dat unele bătăi de cap la început, dar după 100 de pagini nu am mai avut nicio problemă cu wurdele, limbajul nym și celelalte elemente specifice Midgardului. Și, ca să fiu sincer, a ajutat și gllosarul de la sfârșit (mi-a fost dor de o carte fantasy care să aibă o listă cu termenii și explicațiile lor, după ce m-am obișnuit cu acestea din seria Moștenirea).

Unele asemănări cu Ucenicul vraciului există – în special Kwin, care mi-a amintit foarte mult de Alice –, dar aș spune că Arena 13 este ceva mai violentă și mai grafică decât singurul volum din Cronicile Wardstone pe care l-am citit până acum (shame on me!). De această dată am fost plăcut surprins să văd cum o carte pentru copii reușește să fie mai… matură și destul de întunecată, fără a pierde acel farmec aparte, specific romanelor middle-grade. Dar, spre deosebire de Ucenic, Arena 13 suferă de un antagonist insuficient dezvoltat și deloc impresionant. Djinul Hob apare foarte puțin spre sfârșitul cărții, ceea ce este OK, pentru că sunt de părere că un villain trebuie să aibă cât mai puține apariții, dar să le facă de efect. De-a lungul a mai bine de 200 de pagini, Leif vorbește și se gândește numai la Hob și suntem martori ai unor orori săvârșite la ordinele lui, însă confruntarea dintre cei doi a fost… seacă. Sper din suflet că autorul păstrează câteva surprize colosale pentru următoarele volume.

Arena 13 este o carte distractivă, alertă și de multe ori imprevizibilă și violentă, poate cam prea scurtă și care ar mai fi putut petrece o vreme șlefuind personalitatea protagonistului sau pe cea a lui Hob. Totuși, sper ca volumul următor să repare aceste mici probleme și, având în vedere că Joseph Delaney e un scriitor desăvârșit, sunt convins că o să facă el ceva și va transforma trilogia Arena 13 în ceva deosebit.

Mulțumesc grupului editorial Corint pentru acest roman antrenant!

RATING: