PRIMUL CAPITOL AL UNEI SERII CU POTENȚIAL IMENS – recenzie OMUL PICTAT, de Peter V. Brett

omul-pictat

TITLU: Omul pictat (Demon #1)

AUTOR: Peter V. Brett

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Omenirea a ajuns prizoniera unor creaturi ivite din adâncurile pământului când apune soarele, care distrug tot ce le iese în cale până în zori. Atunci soarele le alungă în văgăunile din care au apărut. Se întunecă și cei câțiva supraviețuitori se ascund în spatele unor simboluri magice, a căror putere se pierde în negura timpurilor. Anii trec, satele sunt din ce în ce mai departe unul de altul și demonii își continuă atacurile. Un mesager îl învață pe Arlen că frica e cel mai mare rău din lume. Leesha e distrusă din cauza unei minciuni. Destinul lui Rojer se schimbă pentru totdeauna grație unui drumeț care poposește în oraș. Dar toți trei visează la o lume în care oamenii nu se vor mai ascunde în spatele zidurilor și simbolurilor magice.

RECENZIE:

Despre primul volum al seriei Demon am auzit numai lucruri bune, dar dimensiunile volumului (e o adevărată cărămidă!) m-a făcut să stau departe de el multă vreme – între timp, continuarea acestuia, Sulița deșertului, a fost publicată și la noi. Totuși, după ce am făcut un pact cu Simona, și am primit ca temă pentru luna decembrie să citesc Omul pictat, mi-am făcut curaj și, la aproape două luni după ce a expirat termenul, am luat taurul de coarne. Spun doar atât: temerile mele de la început au fost date uitării de cum am citit primul capitol.

Într-o lume în care demonii își fac apariția noapte de noapte, întrupându-se din Miezul pământului pentru a distruge totul în calea lor, și dispar odată cu primele raze ale soarelui, omenirea a învățat că, pentru a supraviețui domniei miezingilor (numele genial dat demonilor din această lume) trebuie să se ascundă în spatele glifelor – simboluri străvechi ce au puterea de a ține miezingii la distanță. În această lume, Arlen, Leesha și Rojer trebuie să lupte pentru ceea ce cred, să înfrunte pericolele de natură supranaturală, dar și pe cele ce se ascund în spatele chipurilor prietenoase.

Peter V. Brett este unul dintre cei mai buni povestitori din câți am întâlnit, iar aici nu mă refer doar la genul fantasy. Pentru că povestea din Omul pictat nu se axează atât de mult pe elementele fantastice – terifianții miezingi –, ci se pune accentul pe cele trei personaje principale (în special Arlen) și pe evoluția lor din adolescenții cu personalități vulcanice și probleme familiale, în adulți puternici, capabili să-și poarte singuri de grijă (atât lor, cât și celor din jur) și pe umerii cărora se va odihni soarta întregii lumi. Nu de puține ori l-am invidiat pentru ușurința și naturalețea cu care a reușit să dea naștere unor personaje memorabile, scene de o tristețe aparte și conflicte epice, și mi-am dorit să am măcar o fărâmă din talentul lui de a insufla viață cuvintelor și de a le face să aibă un impact atât de puternic asupra cititorului.

Demonii au fost principalul motiv pentru care am iubit cartea aceasta. Fiind niște creaturi insuficient folosite în literatura fantasy, am avut impresia că autorul a avut mai multă libertate în a-i construi după bunul lui plac, transformându-i astfel în niște ființe complet originale, cum nu am mai întâlnit în nicio altă carte. Avem miezingi de apă, de foc, de vânt, de piatră… fiecare cu înfățișarea, puterile dar și slăbiciunile proprii. Sunt fioroși, necruțători, mânați de o dorință aproape animalică de a distruge orice în jurul lor, dar au și momente – rare, ce-i drept – în care nu par diferiți de personajele umane, când par să aprecieze muzica și să se lase vrăjiți de ea. Ce mi s-a părut interesant la demonii lui Brett a fost faptul că, deși provin din același loc și au același scop, miezingii nu ezită să se omoare între ei, uneori chiar și fără motiv, evidențiind faptul că, în adâncul lor și cu toate că încearcă să arate contrariul, nu sunt altceva decât niște fiare lipsite de rațiune și alimentând din plin o teorie de la sfârșitul romanului.

Lumea imaginată de autor este pur și simplu incredibilă; abundă în detalii fascinante, atât despre creaturile ce terorizează nopțile locuitorilor, cât și despre oamenii care locuiesc în zone aflate la poli opuși (deșert vs. pădure) și pare o oază nesecată de inspirație și materiale noi: pot vedea cu ușurință câteva nuvele și romane satelit care să completeze informațiile pe care le primim din romanele „principale”. Sincer, aș vrea să citesc un atlas gen Lumea de gheață și foc a lui George R.R. Martin care să dezvolte lumea din timpul Primului Război cu demonii, dar și casa miezingilor, misteriosul Miez din care își trag energia și se întrupează noapte de noapte.

Personajele… Of, aici a apărut motivul pentru care nu i-am putut acorda rating-ul maxim cărții. De Leesha mi-a plăcut la nebunie, am adorat fiecare moment petrecut alături de ea și am mormăit de nemulțumire atunci când ajungeam la sfârșitul capitolelor scrise din perspectiva ei. De departe personajul meu preferat al cărții, călătoria ei de la fetița naivă, îndrăgostită lulea de băiatul care i-a fost hărăzit și până la femeia puternică, de care ajung să depindă atât de mulți oameni, a fost absolut fascinantă. Arlen mi-a plăcut la început, deși capitolele lui mi s-au părut mai degrabă plictisitoare și a fost mult prea evident că povestea lui e… miezul cărții, dar apoi a trecut prin niște schimbări majore, nu prea pe placul meu , dar care l-au transformat într-un personaj cum nu se poate mai badass. Iar Rojer… îmi cer scuze fanilor lui, dar Rojer mi s-a părut cam degeaba, iar faptul că rolul lui nu a devnit cu adevărat important decât pe la sfârșit nu l-a ajutat prea mult.

Sunt convnins că Demon o să ajungă o serie de referință a literaturii fantasy. Peter V. Brett este un autor incredibil de talentat de la care am cele mai mari așteptări; sunt curios cum va evolua povestea și ce se va întâmpla cu Leesha în continuare (dar și cu Arlen și mai puțin cu Rojer). Sunt foarte nerăbdător să citesc Sulița deșertului, al doilea volum al seriei, mai ales după ce cliffhanger-ul de la sfârșitul Omului pictat m-a făcut să întorc ultima pagină a cărții cu tristețe, pentru că nu aveam continuarea la îndemână.

RATING:liked-it

Anunțuri

3 gânduri despre „PRIMUL CAPITOL AL UNEI SERII CU POTENȚIAL IMENS – recenzie OMUL PICTAT, de Peter V. Brett

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s