MINȚILE ÎNTUNECATE – recenzie MINȚI PRIMEJDIOASE, de Alexandra Bracken

TITLU: Minți primejdioase (Minți primejdioase #1)

AUTOR: Alexandra Bracken

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Ruby are doar nouă ani când un virus misterios începe să decimeze adolescenţii din Statele Unite. Ea va fi unul dintre puţinii supravieţuitori care descoperă că sunt înzestraţi cu capacităţi paranormale misterioase, îndeajuns de primedjdioase încât să le asigure trimiterea la Thurmond, un lagăr guvernamental represiv. Acum în vârstă de 16 ani, Ruby se teme deopotrivă de puterile pe care încă n-a învăţat să le controleze şi de perspectiva de a fi descoperită. Când o grupare de rezistenţă îi oferă şansa de a evada din lagăr, acesta se va dovedi primul pas într-o călătorie în decursul căreia va descoperi prietenia şi dragostea, dar care o poartă implacabil spre o alegere imposibilă.

RECENZIE:

De fiecare dată când o carte super-ultra-mega hype-uită în străinătate își face timid apariția și la noi în țară, pe lângă entuziasmul de moment, simt o oarecare îngrijorare. Mă tem că nu o să-mi placă, deși îmi doresc nespus să o citesc, și că o să ajung să-i dau una, două sau trei stele pe Goodreads și că va trebui să scriu o recenzie nu tocmai încurajantă pentru cei care vor să pună mâna pe cartea respectivă. Deși, dacă e să fiu sincer, nu mi se întâmplă chiar de fiecare dată să nu fiu impresionat de cărțile populare în occident. Pentru fiecare Al cincilea val, Regina adevărată sau Magicienii extistă câte un Marțian, Daughter of Smoke and Bone sau An Ember in the Ashes care să contrabalanseze totul și să mă facă să cred că, poate, poate, nu toate cărțile over-hyped sunt niște dezamăgiri. Așa am ajuns și la Minți primejdioase, primul roman dintr-o trilogie foarte îndrăgită (ca să nu spun adorată) în străinătate…

Ruby trăiește într-o lume în care o boală misterioasă numită neurodegenerare idiopatică adolescentină acută, sau NIAA pe scurt, face ravagii printre adolescenți. Majoritatea acestora mor, dar cei cu adevărat ghinioniști dezvoltă anumite abilități paranormale din cauza cărora sunt rapid identificați și izolați de restul lumii în așa numitele „tabere de reeducare”, care sunt defapt niște lagăre asemănătoare cu cele de pe vremea lui Hitler. Ruby este o Verde – sau, cel puțin, așa a lăsat să se înțeleagă – și își trăiește viața chinuită în tabăra Thurmond, împreună cu alte fete de aceeași culoare (o să detaliez puțin mai târziu modul în care au fost catalogate puterile speciale ale adolescenților supraviețuitori), până într-o zi când, încercând să descopere posibilii mincinoși, conducătorii taberei se folosesc de un zgomot pe o frecvență percepută doar de către cei mai periculoși, iar Ruby este în pericol să fie demascată.

Ugh… Să încep cu ce mi-a plăcut la roman, pentru că Minți primejdioase este o amestecătură de părți bune și unele… nu chiar atât de încântătoare. Trebuie să spun că am fost peste măsură de încântat să descopăr că aceasta este una dintre rarele cărți pentru adolescenți în care nu a trebuit să mă confrunt cu un triunghi amoros! Orice roman YA, oricât de clișeic sau prost scris ar fi, o să primească thumbs up din partea mea dacă nu se folosește de acest atât de enervant și iritant de repetitiv motiv care, după Twilight, a părut să ia lumea cu asalt. Cu toate că idila ce se înfiripă între Ruby și cealaltă persoană mi-a lăsat impresia că a fost puțin de tot forțată și introdusă în poveste doar pentru a face decizia protagonistei de la final să aibă un impact și mai puternic asupra cititorului, nu m-a deranjat chiar atât de mult și cred că mi s-ar fi părut ciudat ca un astfel de roman să nu aibă și puțin romance.

Al doilea lucru care mi-a plăcut la nebunie (cel puțin în primele 80 și ceva de pagini) a fost lumea creată de autoare. Fiecare paragraf, descriere sau gând de-al lui Ruby au fost atât de vii și au avut un impact atât de puternic asupra mea încât, cu fiecare pagină parcursă, îmi doream să citesc și să aflu mai mult despre această societate, despre puterile speciale pe care le-au dezvoltat adolescenții care nu au murit după ce au intrat în contact cu NIAA, despre Ruby și trecutul ei… Ah, și să nu uit, am putut vizualiza totul cu o deosebită ușurință și cred că o ecranizare pentru marele ecran al cărții ar putea umple puțin din golul lăsat în urmă de Hunger Games anul trecut.

Finalul. Oh, finalul acela m-a făcut să vreau să continui cu seria, chiar dacă mi-a luat două săptămâni să citesc acest prim volum. După un început în forță, o parte de mijloc (aproximativ 350 de pagini) a naibii de plictisitoare, autoarea a părut să-și revină și a încheiat romanul cu un BAM!, într-o manieră explosivă la care, dacă e să fiu sincer, nu m-am așteptat deloc. Așa că da, hai cu volumul următor!

Acum să trecem la chestiile mai puțin drăguțe. Din păcate, Minți primedioase este genul acela de carte foarte lungă și extrem de lentă. Știți și voi, cele din cauza cărora mulți se tem să se apropie la mai puțin de doi metri de o carte mai lungă de 400 de pagini? Eu ador romanele mari (acum vorbesc strict d.p.d.v. al numărului de pagini, nu al conținutului), îmi place să petrec cât mai mult timp cu personajele și să ajung să le cunosc mai bine, să trec alături de ele prin încercări de neînchipuit și să sufăr atunci când ceva grav li se întâmplă, lucru pe care îl găsesc de n ori mai greu de realizat atunci când o carte abia dacă are 300 de pagini (cu toate că sunt unele excepții și aici). Ca să dau un exemplu, am citit trilogia Farseer a lui Robin Hobb în aproximativ trei sătptămâni, deși, însumat, romanele ajung să aibă aproape 3000 de pagini! Asta pentru că acțiunea alertă a fost minunat întrețesută cu momente de respiro și personaje fascinante, pe când Minți primejdioase suferă destul de mult la acest capitol. Personajele nu mi s-au părut suficient de bine dezvoltate (poate asta o să se întâmple în volumul următor), Ruby m-a enervat constant din cauza văicărelilor continue și, ca să fie totul și mai grozav, aproape toată cartea nu este nimic altceva decât o excursie puțin mai interesantă decât cele organizate de școală, pe care cu toții le așteptam cu nerăbdare atunci când eram în generală.

Vorbeam la începutul recenziei despre niște culori și cum Ruby ar fi o… Verde. Ei bine, pentru a fi mai ușor de diferențiat între ei, adolescenții cu puteri au fost grupați în cinci categorii, în funcție de cât de periculoase le sunt abilitățile, toate purtând numele unor culori. Începem cu Verzii, cei mai puțin înzestrați, fiind doar ceva mai inteligenți decât restul și având o memorie fotografică excelentă. Urmează Albaștrii, adolescenții cu puteri telekinetice care pot muta obiectele cu puterea gândului. Galbenii se simt cel mai bine în preajma aparatelor care funcționează pe baza curentului electric, pe care îl pot controla după bunul plac. Potrocalii sunt considerați printre cei mai primejdioși, asta datorită ailității lor de a citi gândurile și de a controla mințile celor pe care îi au în vizor. Apoi ar mai fi Roșii, despre care nu am aflat chiar atât de multe, dar care cu siguranță posedă niște puteri date naibii! Toată împărțeala asta pe culori mi s-a părut ingenioasă, fiindcă am putut reține foarte ușor categoriile de adolescenți înzestrați (cu toate că mi-a luat ceva timp până să știu ce putere corespunde unei anumite culori), dar aș fi vrut să ni se explice puțin mai mult care-i treaba cu NIAA și cum de are ca efect, în afara morții, înzestrarea cu puteri supranaturale.

Nu o să mă mai lungesc mult. Minți primejdioase m-a dezamăgit, nu o să mint, dar finalul mi-a redat încrederea în trilogie și, chiar dacă nu simt nevoia expresă de a citi următoarele două volume, cu siguranță nu o să sar peste ele. Cred că aștept să apară și Never Fade și In The Afterlihgt, pentru a putea maratona seria (aici sunt chiar curios cum o să se descurce cu traducerile titlurilor; de obicei nu mă deranjează să avem interpretări puțin diferite față de original – în afară de An Ember in the Ashes, pentru că în cazul acestei cărți s-u îndepărtat prea mult de un titlu excelent –, dar în cazul acestei serii titlurile se completează reciproc, formând fraza The darkest minds never fade in the afterlight; mă întreb cum o să sune în română 😀 ).

Mulțumesc editurii Trei pentru ocazia de a citi această carte destul de interesantă!

Publicitate