UNDERDOG-UL LITERATURII FANTASY

vechiul-regat

TITLU: Trilogia Vechiul Regat (Sabriel, Lirael și Abhorsen)

AUTOR: Garth Nix

PUBLICAT DE: Editura Rao

DESCRIERE: Cine îi apără pe vii când morţii se ridică…?

RECENZIE:

Din când în când, o carte (sau serie de cărți) are un asemenea impact asupra ta, ca și cititor, încât nu te poți opri din a o recomanda tuturor cunoscuților, indiferent că sunt fani ai genului de care aparține cartea/seria respectivă sau nu. Asemenea revelații sunt rare și, tocmai pentru că nu e garantat să apară la fiecare X cărți citite, cu atât mai deosebite.

Pe Garth Nix l-am întâlnit acum mulți ani în paginile unei reviste de la Diverta, pe când Lirael trebuia să apară și la noi, dar nu i-am acordat prea multă importanță, fiind ocupat să citesc cel mai nou volum din Harry Potter (pe atunci, Prințul Semipur abia a ieșit pe piață și nu mai aveam răbdare să aflu ce se mai poate întâmpla cu personajele mele preferate). Apoi, la sfârșitul anului trecut, pe când urmăream un videoclip de tip book haul pe YouTube, una dintre cărțile prezentate a fost Clariel, prequel-ul trilogiei pe care încerc v-o prezint, și am auzit atât de multe lucruri bune despre romanele sale încât, știind că au fost traduse, mi le-am comandat imediat după aceea. Spre rușinea mea, nu am apucat să le citesc decât acum, după luni bune în care praful s-a așternut peste ele în bibliotecă, dar mai bine mai târziu decât niciodată, corect?

Încă de la prima pagină din Sabriel am fost cucerit de lumea incredibilă și stilul aproape poetic al lui Garth Nix. Credeți-mă, Sabriel, Lirael și Abhorsen nu se aseamănă cu nicio serie de cărți young adult sau fantasy de pe piață. Și asta nu doar pentru că abordează un tip de magie pe care nu foarte mulți autori se încumetă să-l aleagă, și anume necromanția, ci pentru că, în toată această aglomerație de triunghiuri amoroase și eroi perfecți sau eroine bad ass, personajele lui Garth Nix par desprinse dintr-un cu totul alt univers.

Primul volum al trilogiei o are în prim-plan pe Sabriel, o fată de 16 ani, a cărui tată este nimeni altul decât Abhorsenul Vechiului Regat: singurul necromant care se folosește de puterea Legământului (una dintre formele de magie din această lume, pe lângă Magia Liberă) pentru a conduce morții pe Tărâmul de Dincolo. La începutul cărții, Sabriel este doar o elevă a unui colegiu pentru fete din Ancelstierre, dar trebuie să-și înfrunte cele mai groaznice coșmaruri și să călătorească în spatele Zidului, unde o așteaptă dușmani înfiorători, dar și un destin încărcat de greutăți.

Lirael sparge șabloanele unei trilogii convenționale și ne aduce în prim plan o nouă distribuție de protagoniști, întâmplările din acest volum petrecându-se la câțiva ani buni după cele din Sabriel. La început nu am fost chiar atât de încântat de această perspectivă, în special pentru că-mi doream să citesc o continuare directă a aventurilor lui Sabriel, Touchstone și Mogget, însă, pe măsură ce m-am afundat tot mai adânc în minunata lume a Calyrelor – un fel de oracole ale Vechiului Regat, și am descoperit-o, treptat, pe Lirael, nu am mai avut nicio problemă. Personajele vechi, pe care le-am îndrăgit atât de mult în prima carte, au apariții scurte, dar suficiente cât să-mi potolească setea de informații noi. Așadar, de această dată facem cunoștință cu Lirael, o fiică a Clayrului, dar care se deosebește de verișoarele ei atât din punct de vedere fizic (pe când celelalte Clayre au tenul arămiu și bucle de aur, Lirael e palidă ca hârtia, iar părul ei are culoarea umbrelor), dar mai ales pentru că Lirael pare să nu-și primească Darul Viziunii, cel mai important lucru în comunitatea din Ghețarul Clayrelor. Totuși, fata nu se lasă înfrântă, lăsând în urma sa zecile de tentative eșuate de suicid, și reușește să-și găsească un rost: devine bibliotecară, astfel întâlnind-o pe cea care îi va deveni cea mai de nădejde prietenă, Cățeaua Obraznică. Câteva capitole sunt scrise din perspectiva prințului Sameth, sau Sam, fiul lui Sabriel și al lui Touchstone și viitorul Abhorsen. Speriat de responsabilitățile ce vin odată cu însușirea titlului, dar mai ales pentru că detestă să pășească în Moarte, Sam fuge de acasă, iar pe drum îl întâlnește pe Mogget, ajutorul străvechi al familiei sale. Împreună, cei doi vor călători prin Vechiul Regat, în căutarea unui necromant periculos.

Altfel stă treaba cu Abhorsen. Spre deosebire de Lirael, care ar putea fi citită fără nicio problemă chiar și în absența lecturării lui Sabriel, Abhorsen este o continuare directă a celui de-al doilea volum, acțiunea fiind reluată din punctul în care s-a întrerupt în Lirael. De acestă dată, amenințarea unui dușman cum nu s-a mai văzut îi va obliga pe Lirael, Sam, Cățea și Mogget să-și înfrunte cele mai aprigi temeri, totul culminând cu o bătălie atât de intensă încât veți uita până și să respirați.

E inutil să mai spun cât de mult mi-au plăcut aceste cărți și că regret nespus că nu le-am citit mai din timp. Totuși, mă gândesc că, dacă le-aș fi citit mai repede, ar fi existat o mică posibilitate să nu fi fost cucerit într-asemenea măsură de Vechiul Regat. Și, pentru că recenzia aceasta e una specială (a se citi „lungă, foarte lungă”), o voi împărți în mai multe capitole, după cum urmează:

PERSONAJELE sunt geniale. Preferații mei, fără nicio îndoială, sunt Cățeaua Obraznică și Mogget. Deși nu-mi plac pisicile, l-am adorat pe Mogget încă de la început. E delicios de sarcastic și cu nasul pe sus, iar replicile sale au fost o adevărată delectare. Dacă ar fi fost descris ceva mai vag, fără să se insiste asupra faptului că este o ființă ce ia forma unei pisici de un alb imaculat, l-aș fi asociat instantaneu imaginii lui Grumpy Cat. Cățeaua Obraznică, pe de altă parte, m-a fascinat prin aura de mister ce o învăluia constant, fiind o creatură zămislită atât din Legământ, cât și din Magie Liberă. Spre deosebire de Mogget, care mai mult le punea bețe în roate lui Sabriel, Touchstone și Sam, Cățeaua nu a ezitat nicio clipă să o ajute pe Lirael atunci când fata se afla în pericol. Dacă stau bine să mă gândesc, Cățeaua și Mogget sunt într-o antiteză aproape perfectă: ea e loială până-n pânzele albe, pe când el se înclină după cum bate vântul; blana Cățelei e predominant neagră, a lui Mogget e strălucitor de albă; Cățeaua e mereu dispusă să-și ajute prietenii, dar Mogget nu o face decât în situații speciale (de preferat să fie rugat foooarte frumos înainte) și așa mai departe. Să-i vezi pe cei doi aruncându-și vorbe pline de ură și venin e incredibil de entertaining și amuzant. Apoi ar mai fi protagonistele, Sabriel și Lirael. Sincer, nu m-am așteptat ca un scriitor să fie în stare să contureze două personaje feminine atât de puternice și de reale, lipsite în totalitate de clișee. Nu vreau să par misogin, dar cred că majoritatea autoarelor de young adult au tendința să-și „construiască” eroinele modelându-le caracterele în jurul bărbaților din lumea lor, iar dacă mai răsare și un triunghi amoros e și mai bine (mă uit la voi, Stephenie Meyer și Cassandra Clare). Garth Nix, pe de altă parte, răstoarnă fiecare preconcepție și clișeu cunoscute și reușește să aducă la viață două protagoniste atât de incredibile, puternice și independente, cu personalități închegate și care nu sunt doar niște damsel in distress. Sabriel merge atât de departe încât ea salvează băiatul. Asta da turnură neprevăzută a evenimentelor!

LUMEA în care se desfășoară acțiunea trilogiei mi s-a părut spectaculoasă. Probabil cel mai inovativ aspect din punctul de vedere al lumii imaginate de Garth Nix este că magia funcționează, de regulă, doar la nord de Zid, după ce granița dintre Ancelstierre și Vechiul Regat este trecută. Mici scăpări ale magiei se mai întrevăd, ocazional, în apropierea Zidului, dar nicio vrajă nu funcționează cum trebuie decât dacă este invocată pe tărâmul Vechiului Regat. Până acum am descoperit povești în care lumea magică și cea reală coexistau într-o anumită măsură, fie în „armonie” (cum ar fi mai toate romanele high sau epic fantasy de pe piață), fie comunitatea supranaturalilor era un secret bine păzit (de exemplu, Harry Potter). Dar niciodată nu am întâlnit o carte în care limita dintre cele două lumi să fie atât de clar marcată (dacă stau bine să mă gândesc, seria Cronicile din Narnia ar putea fi asemănătoare din acest punct de vedere cu trilogia lui Garth Nix, însă nu am citit cărțile – am văzut doar filmele), iar acest lucru mi-a plăcut la nebunie. Felul în care tehnologia se dezintegra, pur și simplu, odată cu pătrunderea în Vechiul Regat mi s-a părut o idee strălucită din partea autorului, deoarece a evidențiat cât de diferite sunt cele două regiuni. Ca să nu mai vorbesc de cât de creepy și uimitoare sunt cele nouă tărâmuri din Moarte, pe care ajungem să le vedem în întreaga lor splendoare în Abhorsen. High five, Nix!

SISTEMUL DE MAGIE… wow! Nu am cuvinte să-l descriu. Cu siguranță este printre cele mai inedite din câte am întâlnit până acum, luptându-se pentru primul loc cu cel din Circul nopții. Necromanția nu este ceva nemaiîntâlnit, dar modificările și îmbunătățirile pe care autorul i le-a adus au făcut-o să pară cu adevărat unică și fresh. Legământul mi s-a părut, de asemenea, un concept foarte interesant, cu toate acele însemne pe care utilizatorul trebuia să le deseneze sau să le dea viață prin viu grai pentru a săvârși o vrajă.

Ultimul, dar nu cel din urmă, este STILUL. Pe alocuri poetic, sensibil și de o frumusețe rară, elegant și rafinat, dar fără să fie pretențios sau greoi, stilul lui Garth Nix te cucerește de la primele rânduri și nu-ți dă drumul până nu ai ajuns la ultimul cuvânt scris pe cea din urmă pagină din Abhorsen.

O trilogie fantastică, despre care, din păcate, nu am auzit să se vorbească prea mult pe la noi. Cărțile sunt superbe, atât vizual (coperțile sunt minunate), cât mai ales din punctul de vedere al conținutului. Dacă sunteți fani ai cărților fantasy și v-ați săturat de clișeele întâlnite la tot pasul sau vă doriți o poveste care să vă țină ocupați până apare următorul volum din seria voastră preferată, Vechiul Regat este exact ceea ce căutați. Nu veți regreta! Acum, tot ce mai sper este ca Editura Rao să nu renunțe la serie și să publice cât mai repede Clariel.

Anunțuri

2 gânduri despre „UNDERDOG-UL LITERATURII FANTASY

  1. Super! Deja am Sabriel în bibliotecă, dar recenzia ta m-a convins să iau și celelalte 2 volume din serie, iar când o să mă apuc de ele, o să le citesc unul după altul. 😀 Mă bucur că trilogia asta are fani și aici, în RO, mai ales fiindcă nu am citit prea multe recenzii sau păreri despre ea…

    • Mă bucur să aud asta! Vechiul Regat chiar e subapreciată la noi în țară și e mare păcat. Am căutat și eu recenzii ale trilogiei și nu am găsit decât una singură în română… 😦 Lectură plăcută și te aștept cu păreri după ce termini cărțile. Sper să-ți placă! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s