ȘAPTE ZILE NEBUNE

aici-ne-despartim

TITLU: Aici ne despărțim

AUTOR: Jonathan Tropper

PUBLICAT DE: Editura Litera

DESCRIERE: În intervalul a doar câteva săptămâni, Judd Foxman află că soția lui are o aventură de peste un an cu șeful lui, realizatorul unei emisiuni radio, macho și misogin – dar numai pentru că a dat peste ei în timp ce făceau sex în dormitorul conjugal –, iar tatăl lui, demult bolnav de cancer în fază terminală, a trecut în neființă. Iar acum Judd descoperă că trebuie să țină shiva și să jelească conform tradiției evreiești șapte zile neîntrerupte alături de ceilalți membri ai familiei sale, total disfuncționale. Este o vreme a reamintirii și a reluării unor vechi și nu mereu calme relații între membrii familiei. De fratele mai mare, Paul, îl leagă amintirea unui conflict tragic și resentimente îndelung suprimate, cumnata lui, o fostă iubire de liceu, revarsă isteriile legate de propria ei infertilitate, fratele mai mic traversează tumultuos o criză de maturitate, soțul sardonicei lui surorii mai mari își plimbă bădăran lipsa de compasiune și preocupare; mama lor, mereu nepotrivit îmbrăcată pentru vârsta ei. În tot acest amestec de sentimente și trăiri, Judd abia dacă are răgazul să se concentreze asupra propriilor dezastre – mariajul pe cale de disoluție și lipsa evidentă a unui viitor distinct și promițător. O face totuși, mai ales după ce viitoarea lui fostă nevastă își face apariția și anunță că este însărcinată, iar copilul nu poate fi decât al lui. Zilele de shiva trec una după alta, familia Foxman dezvăluie ani de sentimente reprimate – amărăciune, confuzie, furie și, în final, iubire unii față de ceilalți. Amestec de tristețe și umor debordant, uneori licențios, de ireverență provocată de religiozitatea impusă cu forța unor personaje fundamental atee.

RECENZIE:

Pe la începutul lui februarie, am făcut „greșeala” de a urmări filmul This is where I leave you, fără să am habar că există și un roman cu același nume. Cum am adorat comedia cu Jason Bateman și Tina Fey, nu am stat pe gânduri și în următoarea mea comandă de pe elefant.ro s-a strecurat și cartea lui Jonathan Tropper. Deși titlul și coperta ar putea lăsa impresia unui roman greoi și plictisitor, Aici ne despărțim este o comedie spumoasă și, în același timp, o dramă despre familie și felul în care ne modelează relațiile cu alte persoane.

Judd Foxman pare că trece prin cea mai nasoală perioadă a vieții sale: află (într-un mod nu tocmai plăcut) că soția îl înșală de ceva vreme cu șeful lui, iar tatăl său pierde lupta cu cancerul și ultima lui dorință este ca întreaga familie să țină shiva – șapte zile în care să fie jelit de către rudele apropiate. Săptămâna ce urmează se dovedește plină de evenimente neașteptate, asta pentru că familia lui Judd este chiar definiția din dicționar pentru „înstrăinat”.

Cum am văzut filmul înainte să citesc cartea, știam, în mare, cam la ce să mă aștept. Dar, cu toate că aveam o imagine destul de clară a persoanjelor și evenimentelor ce urmau să se desfășoare în roman, multe dintre ele s-au dovedit a fi niște surprize extrem de plăcute. Așa cum e normal, filmul nu se poate ridica niciodată la nivelul cărții, iar în cazul de față din peliculă au fost omise unele scene dramatice în favoarea umorului, lucru pe care îl înțeleg într-o oarecare măsură (de obicei, comediile vând mai multe bilete decât dramele).

Principalul atu al cărții este stilul în care a fost scrisă. Fără înflorituri, cu descrieri vii și dialoguri de-a dreptul nebune. Jonathan Tropper scrie cu o lejeritate aparte despre situații neobișnuite și reușește să le învăluie într-un strat de normalitate, astfel încât să nu te apuci să spui că un eveniment descris în carte nu este deloc veridic. Ce m-a surprins în mod deosebit a fost abilitatea autorului de a introduce câte o scenă emoționantă fără să „pregătească terenul” înainte. De câteva ori citeam și mă amuzam de replicile delicioase pe care și le aruncă personajele principale, numai ca să mă trezesc în mijlocul unei relatări sau amintiri cu un puternic impact emoțional.

Dar ce ar fi un roman bun fără niște personaje pe măsură? Familia Foxman este atât de disfuncțională și de înstrăinată, încât să-i privești interacționând înseamnă să te pregătești cu o pungă mare de popcorn și un pachet de șervețele (pentru inevitabilele lacrimi de râs). La crearea atmosferei comice ajută și faptul că fiecare dintre membrii familiei lui Judd sunt diferiți, cu preocupări diferite și aflați într-un stadiu diferit al vieții (personale și profesionale), iar în momentele când ideile și concepțiile lor despre viață se ciocnesc cap în cap ies scântei. Dacă ar fi să aleg un preferat dintre Judd, Wendy, Paul, Phillip și restul personajelor, nu ar exista un „învingător”, pentru că toată lumea, fără nicio excepție, mi-a intrat la suflet.

Am adorat fiecare pagină din Aici ne despărțim; nu i-am găsit niciun punct slab, oricât de mult am încercat; am citit-o cu zâmbetul pe buze, iar la sfârșit am rămas cu senzația că sunt nevoit să-mi iau rămas bun de la niște prieteni dragi, fiind una dintre acele cărți de care te atașezi instant și nu mai vrei să-i dai drumul. O carte pe care, imediat după ce o termini, îți vei dori să o recitești.

CĂLĂTORIE SPRE CHINA… CU DRAGONI

tronul-de-jad

TITLU: Tronul de jad (Temeraire #2)

AUTOR: Naomi Novik

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Când britanicii capturează o navă franceză care transporta un prețios ou de dragon, căpitanul Will Laurence de pe nava Reliant, aflată în serviciul regal, devine peste noapte comandantul unui nobil dragon pe care îl va numi Temeraire. În calitatea lor de noi membri ai Forțelor Aeriene Britanice, cei doi, om și dragon, își dovedesc curând cutezanță în lupta curajoasă împotrivă forțelor invadatoare ale lui Napoleon Bonaparte. China descoperă acum că prețioasă ofrandă destinată lui Napoleon a căzut în mâinile britanicilor, astfel că o înverșunată delegație chineză se leagă să revendice remarcabilul animal. Însă căpitanul Laurence refuză să coopereze. Amenințat cu spânzurătoarea pentru nesupunere, căpitanul nu are de ales decât să-l însoțească pe Temeraire în Orientul Îndepărtat – o călătorie lungă, plină de primejdii, de intrigi și amenințările colosale ale adâncurilor. Dar odată ajunși la curtea împăratului Chinei, îi așteaptă descoperiri uluitoare și pericole dintre cele mai întunecate.

RECENZIE:

Au trecut câteva luni bune de când am citit primul volum al seriei, e adevărat, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Dragonul maiestății sale m-a dezamăgit puțin (cam mult), nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor (uriașe, ce-i drept) și mi s-a părut destul de plictisitor (de foarte multe ori m-am gândit să renunț, pur și simplu, la carte), așa că nu m-am grăbit să citesc continuarea. Prima mea mare greșeală, pentru că Tronul de jad s-a dovedit a fi un roman mult mai bun decât predecesorul său, iar acum sunt cum nu se poate mai entuziasmat să continui cu seria, mai ales că volumul 4 urmează să apară și la noi anul acesta.

După ce englezii au aflat din ce specie face parte Temeraire, o delegație chineză își face apariția în Anglia pentru a-l revendica și repatria. Laurence, în schimb, nu este de acord să fie despărțit de prietenul său și, după îndelungi discuții, chinezii sunt de acord ca el să-i însoțească în lunga călătorie pentru a descoperi originile lui Temeraire.

După ce am stat departe de cărțile fantasy pentru o perioadă, am simțit nevoia să mă întorc la  ele și am ales Tronul de jad pentru această „sarcină”. Spre marea mea încântare, am fost pe deplin acaparat de lumea descrisă de Naomi Novik încă de la primul capitol al cărții. A ajutat și faptul că, de această dată, Laurence și Temeraire nu mai sunt limitați la Anglia și împrejurimile… banale ale acestei țări, ci ajung să traverseze oceanul tocmai până în China, pe drum întâmpinând o droaie de probleme solicitante și încărcate de suspans. Deși, uneori, călătoria protagoniștilor a părut ceva mai lungă decât trebuia, toate neplăcerile au fost șterse cu buretele imediat după ce echipajul de pe Allegiance a ajuns în China.

Naomi Novik a făcut o treabă a naibii de bună cu ultima parte a romanului, iar descrierile Chinei, dragonilor nativi și obiceiurilor de acolo mi s-au părut de-a dreptul superbe. Diferența dintre felul în care sunt tratați dragonii în Anglia și modul în care aceștia trăiesc în China este ca de la cer la pământ și am simțit cu tărie impactul pe care l-a avut asupra lui Temeraire. Cu toate că a trecut mai bine de jumătate de an de când am citit primul volum al seriei, mi-am adus aminte instant de toate antrenamentele inumane pe care Laurence și Temeraire au fost nevoiți să le suporte la începuturile carierei lor în aviație și cum unii oameni îl tratau pe dragon aproape cu repulsie. Așa că nu e de mirare schimbarea de comportament prin care Temeraire trece odată cu descoperirea unui nou mod de viață. Dragonul începe să pună sub semnul întrebării tot ce a cunoscut până acum alături de Laurence și se gândește serios să înceapă o schimbare a felului în care uriașele reptile sunt tratate în Anglia.

Un aspect pe care l-am apreciat la roman a fost felul în care autoarea s-a „jucat” cu relația dintre Laurence și Temeraire. Pentru că, odată cu apariția chinezilor, prietenia ce-i leagă începe să dea semne de uzură și mereu pare în pericol să dispară în neant. Mi-a plăcut și că Laurence a părut, de cele mai multe ori, conștient că viața în China ar putea fi mai pe placul lui Temeraire decât luptele obositoare împotriva armatelor lui Napoleon și că s-a gândit serios să rămână într-o țară străină de dragul prietenului său.

Temeraire, așa cum am fost obișnuit din primul volum, a reprezentat sarea și piperul romanului. Inocența și curiozitatea lui sunt de-a dreptul adorabile și au făcut deliciul paragrafelor în care apărea. Din nefericire, mi s-a părut că dragonul nu a fost chiar atât de prezent în carte, iar atunci când ne onora cu prezența, în 50% din cazuri, era mai mult un soi de… recuzită și își făcea de lucru undeva pe fundal. Dar, chiar și cu apariții destul de puține, Temeraire a avut parte de o dezvoltare interesantă a personalității, iar povestea lui a luat o întorsătură extrem de interesantă odată cu noile descoperiri făcute în China. Despre Laurence nu am ce să spun în afară de faptul că, din nou, m-a lăsat rece atunci când nu se afla în prezența lui Temeraire și mi s-a părut o alegere foarte neinsprată pentru protagonistul unei serii.

Tronul de jad mi s-a părut o carte mult mai reușită decât Dragonul maiestății sale prin felul în care a reușit să ridice ștacheta și să jongleze cu relația dintre Temeraire și Laurence. Aștept cu nerăbdare să citesc următorul volum și să văd ce vor mai avea de înfruntat cei doi.

CÂND MAGIA E PLICTISITOARE

magicienii

TITLU: Magicienii (Magicienii #1)

AUTOR: Lev Grossman

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Quentin Coldwater nu seamănă cu niciunul dintre colegii lui de liceu. În timpul liber recitește cărțile fantasy preferate din copilărie și în vis îi însoțește pe protagoniștii lor În lumea magică numită Fillory. În comparație cu aventurile din cărți, viața îi pare anostă și lipsită de culoare. Totul se schimbă însă atunci când este admis într-un colegiu secret și exclusiv de magie în afară New York-ului. Acolo încep peripețiile lui și o inițiere riguroasă în magia modernă. Dar, în cele din urmă, după un timp nici magia nu îi mai aduce fericirea și ineditul pe care Quetin le aștepta de la viață – asta până când el și prietenii săi fac o descoperire uimitoare: Fillory există cu adevărat.

RECENZIE:

Promisiunea unei variante mature și sumbre a celebrei școli de magie Hogwarts pare, la prima vedere, ceva de nerefuzat. Formula e una simplă și de succes: se ia un protagonsit care habar nu are de existența magiei, îl trimiți la o școală (colegiu în acest caz) dedicată întru totul aprofundării acesteia și îl pui față în față cu lucruri pe care, până în acel moment, le-a considerat simple fantezii. Magicienii lui Lev Grossman a pornit cu dreptul, printr-o premisă ofertantă și un decor mai mult decât interesant datorită realismului, uneori crunt, în care elementele fantastice au fost învăluite, dar magia inițială s-a pierdut cu fiecare capitol parcurs.

Continuarea vă așteaptă la un simplu click pe imaginea de mai jos  😀

bookblog.ro

DESCOPERIND PĂDUREA NORVEGIANĂ

padurea-norvegiana

TITLU: Pădurea norvegiană

AUTOR: Haruki Murakami

PUBLICAT DE: Editura Polirom

DESCRIERE: Romanul Pădurea norvegiană, care-și împrumută titlul de la un hit al formației Beatles, Norwegian Wood, are ca fond atmosfera social-politică agitata a anilor ’60. Narațiunea opune acestui laitmotiv dur momente de o intimitate emoțională răscolitoare. Povestea lui Toru Watanabe urmărește firul implicațiilor psihologice născute din dragostea imposibilă pentru iubita prietenului mort. Totul se petrece pe fundalul unor episoade marcate la tot pasul de scene erotice în camere sordide de cămin studențesc, de afișe și discuri cu Jim Morrison, Miles Davis sau Bach, de lecturi din clasicii literaturii universale.

RECENZIE:

Am auzit de nenumărate ori că Murakami este unul dintre autorii pe care fiecare dintre noi ar trebui să-l citescă. Cum Pădurea norvegiană este cel mai cunoscut roman al său și am dat peste el în mai toate listele de cărți must read, am decis că a venit momentul să citesc și eu cartea și să văd care-i treaba cu stilul atât de apreciat al scriitorului din Țara Soarelui Răsare. Prin amabilitatea librăriei online Libris, am făcut, într-un târziu, cunoștință cu scriitura lui Murakami și nu pot decât să spun că am fost fascinat de ea.

Toru Watanabe este un student banal, cu o istorie deloc obișnuită. Cel mai bun prieten al său s-a sinucis la scurt timp după ce au jucat biliard, se trezește coleg de cameră cu unul dintre cei mai ciudați băieți din întreaga facultate și se îndrăgostește de Naoko, iubita amicului său mort. Bineînțeles că acesta este doar vârful icebergului, dar va trebui să descoperiți singuri ce surprize rezervă călătoria prin amintirile zbuciumate ale lui Watanabe.

Stilul lui Murakami a fost primul lucru care a ieșit în evidență, încă de la prima pagină a romanului. Descrierile, narațiunea și dialogul s-au simțit naturale; nu am găsit nicio înfloritură pretențioasă ori metafore greu de digerat care să transforme Pădurea norvegiană într-o lectură greu de parcurs. Dimpotrivă, cartea se citește extrem de ușor și mi s-a părut chiar relaxantă. Fiind scris la persoana I, romanul a beneficiat din plin de acest aspect și a părut mai degrabă o confesiune sinceră a protagonistului decât o poveste născocită de un autor.

De la început și până la sfârșit, am fost pe deplin captivat de întâmplările prin care a trecut Watanabe de-a lungul vieții sale. M-am trezit prins într-un carusel al emoțiilor contradictorii, osclând mereu între momente de liniște și bucurie deplină și clipe cumplit de dureroase.

Fiecare personaj a avut parte de propria-i poveste care să-l facă mai ușor de acceptat și de înțeles, propriul trecut bântuit de fantome încăpățânate care nu voiau în niciun chip să-i lase în pace. Nu am avut un preferat, dar cel mai puțin mi-a plăcut de Watanabe, deoarece mi s-a părut persoanjul cel mai slab conturat. Poate că de vină a fost multitudinea de persoane cu trecuturi fascinante sau apucături bizare de care s-a înconjurat, iar din această cauză nu a putut străluci cu adevărat. Să nu se înțeleagă că l-am detestat sau ceva de genul, departe de mine gândul acesta, doar că mi-a lăsat impresia unui diamant neșlefuit.

Povestea lui Watanabe este una complexă și întortocheată, noi complicații apărând mereu în momentul în care te gândești că nu are cum să devină mai rău de atât și care te prinde iremediabil în mrejele sale.

Mulțumesc librăriei online Libris pentru roman! Vă invit și pe voi să descoperiți multitudinea de cărți – atât în română, cât și în engleză – care se află la doar un click distanță de bibliotecile voastre. Ca bonus, pe site găsiți zilnic fel de fel de oferte și reduceri, iar transportul este gratuit!