CRUZIME, SPINI ȘI MAGIE

printul-spinilor

TITLU: Prințul spinilor (Imperiul fărâmițat #1)

AUTOR: Mark Lawrence

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Cândva odraslă regală privilegiată, crescută de o mamă iubitoare, Jorg Ancrath a devenit Prinţul Spinilor, un adolescent fermecător şi imoral, care conduce o bandă de proscrişi brutali. Lumea este în haos, violenţa abundă, coşmarurile răsar la fiecare pas. Trecutul dur al lui Jorg l-a făcut să nu se mai teamă de niciun om, fie el viu sau mort. Totuşi mai există ceva care-l înspăimântă… Reîntors la castelul tatălui său pentru a-şi revendica moştenirea, Jorg trebuie să se confrunte cu orori din copilărie şi să-şi croiască viitorul împotriva tuturor.

RECENZIE:

Atunci când am văzut că Robin Hobb – unul dintre autorii mei preferați de fantasy, mulțumită incredibilei trilogii Farseer și a continuării acesteia, Omul arămiu – are numai vorbe de laudă pentru romanul lui Mark Lawrence, am fost instant dornic să-l citesc. Povestea lui Jorg, prințul renegat al Ancrathului, a fost… așa și-așa; voi detalia în continuare exact ce am apreciat la carte și ce nu.

Jorg Ancrath și-a propus ca, până la 15 ani, să conducă un regat și să răzbune moartea mamei și a fratelui său. Pentru asta s-a transformat într-un mercenar, aparent, lipsit de suflet, cunoscut drept Prințul Spinilor, care își împarte dreptatea cu sânge rece. Împreună cu „frații” lui, Jorg călătorește de-a lungul și de-a latul Imperiului, confruntând pericole de neimaginat, încercând să lupte cu demonii trecutului și să-și împlinească țelul.

Ce mi-a plăcut la carte? Jorg, protagonistul romanului, a fost un personaj extrem de complex și de bine realizat. Cu toate că descrierea lasă impresia că Jorg ar fi un personaj detestabil, mie nu mi s-a părut astfel. Autorul a avut grijă să-i contureze cu atenție trecutul și să-i ofere o sumedenie de motive pentru care să se comporte în felul în care o face. Chiar dacă acțiunile lui sunt revoltătoare (în special pentru un adolescent– am avut o surpriză enormă când am aflat detaliul ăsta, pentru că nimic din ceea ce făcea sau cum vorbea nu părea să conducă spre o asemenea dezvăluire), odată ce ai făcut o călătorie în amintirile lui Jorg, nu mai par chiar atât de grotești și exagerate. Motivul recurent al spinilor mi s-a părut și el deosebit de interesant și de bine utilizat.

Lumea în care se desfășoară acțiunea este și ea deosebit de interesantă și de fascinantă. La început am fost puțin confuz, deoarece se menționau constant nume precum Shakespeare, Platon sau Aristotel, se vorbea despre moșteniri germanice sau vânzători olandezi, și nu înțelegeam de ce, într-un roman clar high-fantasy, personajele știu asemenea lucruri. Abia pe la jumătatea cărții, când Jorg și compania întâlnesc o inteligență artificială (pe care, într-un mod destul de haios, prințul o confundă cu un spirit), am realizat că Imperiul pe care Jorg încerca să-l reîntregească era, de fapt, lumea noastră după un eveniment catastrofal. Nu am mai întâlnit un astfel de scenariu într-un roman fantasy, așa că am fost cât se poate de încântat să descopăr ce poate face autorul cu el. Nu spun că am fost dezamăgit, dar nici pe deplin încântat.

Ce nu mi-a plăcut la carte? În primul rând, pe tot parcursul lecturii, am fost urmărit de sentimentul că autorul nu a dozat prea bine momentele de acțiune nebună și cele de introspecție și dialog. Mi s-a părut că unele evenimente (cele importante) au fost mult prea rapid soluționate, pe când altele (cele mai puțin importante) se întindeau pe mult mai multe pagini decât era nevoie.

Ceata de „frați” ai lui Jorg a părut un soi de ciudat personaj colectiv, asta pentru că niciunul dintre membrii grupului, în afară de prinț și de fostul căpitan al gărzii, nu a fost suficient dezvoltat și a părut un personaj de carton, lipsit de caracter.

Ultima mea nemulțumire este legată de turnura ciudată pe care o ia povestea spre sfârșit. Explicația pentru comportamentul lui Jorg mi s-a părut forțată, nelalocul ei, parcă scoasă de nicăieri și servită ca și cum ar fi fost o revelație nemaipomenită. Din acel moment, romanul a început să-și piardă din farmec și de foarte multe ori mă întrebam „ce naiba s-a întâmplat?”.

Prințul spinilor nu a fost tocmai romanul la care m-am așteptat, dar, cu toate că am fost puțin dezamăgit de el, nu mi-a displăcut și sunt foarte curios să văd cum o să evolueze povestea în continuare. Mulțumesc Editurii Trei pentru acest roman atipic!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s