FIECARE OM ARE O LIMITĂ

ghici-cine-moare-primul

TITLU: Ghici cine moare primul (Helen Grace #1)

AUTOR: M.J: Arlidge

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: Doi ostatici. Un singur glonţ. Doar unul va supravieţui. Sunt suflete-pereche. Vor să-şi petreacă restul vieţii împreună. Însă când se trezesc singuri şi dezorientaţi într-un subsol părăsit, groaza îi copleşeşte. Nu au la dispoziţie decât o armă încărcată cu un singur glonţ şi însoţită de următorul mesaj: „Când unul dintre voi îl va ucide pe celălalt, supravieţuitorul va fi liber”. Cine a putut concepe un astfel de scenariu sinistru, în care victimele înseşi comit crima? Torturaţi de spaimă, disperare, sete şi inaniţie, pentru ostatici nu există decât o singură cale de a pune capăt acestui supliciu: unul dintre ei trebuie să moară.

RECENZIE:

Am prins gustul romanelor polițiste/thriller la sfârșitul anului trecut, după ce am citit Fata dispărută, de Gillian Flynn – una dintre cărțile mele preferate din toate timpurile (nu cred că e un secret pentru nimeni că filmul e la fel de bun și merită din plin să „pierdeți” 2 ore și jumătate din viață pentru a-l viziona) și am continuat anul acesta cu încă două romane fantastice: Chemarea cucului și Viermele de mătase, ale lui Robert Galbraith (a.k.a J.K. Rowling) primele volume din seria Cormoran Strike (cărți pe care le recomand oricui, cu mare drag). Atunci când am văzut coperta superbă a cărții Ghici cine moare primul, am știut că trebuia neapărat să o citesc, iar titlul mi s-a părut o alegere deosebit de inspirată, fiind suficient de misterios încât să-mi stârnească și mai mult interesul în legătură cu romanul lui M.J. Arlidge.

Trebuie să vă avertizez că descrierea de pe spatele cărții reprezintă doar o foarte mică parte a intrigii, care este mult mai complexă de atât. Înainte să-l citesc, aveam impresia că romanul va spune povestea unui cuplu răpit de către un psihopat și care este pus față în față cu o decizie imposibilă: unul dintre ei trebuie să moară și, astfel, celălalt supraviețuiește. Ei bine, acesta este abia începutul Iadului prin care detectivul inspector Helen Grace va trece de-a lungul celor 400 de pagini pline de adrenalină și suspans ale romanului.

Din start am fost fascinat de acțiune și de misterul conturat în jurul crimelor. Zeci de întrebări îmi zburdau prin minte: cum își alege monstrul acela victimele?, de ce face asta?, OMG, oare unul dintre persoanele în care Helen are încredere a trădat-o?, cine va supraviețui de data asta?, există vreo legătură între victime? și așa mai departe. Cu fiecare capitol, deveneam din ce în ce mai dornic să aflu cine se ascundea în spatele misterioasei figuri feminine ce apărea negrești în relatările supraviețuitorilor și să deslușesc ițele acestui joc inuman. Dezvăluirile de la final m-au lovit în moalele capului pentru că nu m-am așteptat nici într-un milion de ani la așa o turnură a evenimentelor, și îl aplaud pe autor pentru felul în care a reușit să descâlcească încurcăturile țesute cu atâta migală chiar de către el.

Personajele și capitolele scurte au făcut ca lectura să curgă ușor și plăcut. M-am atașat aproape instantaneu de Mark, unul dintre ajutoarele lui Helen Grace, asta din cauză că autorul a avut grijă să-l contureze cât mai realist cu putință, oferindu-i atât calități, cât și o droaie de defecte. Mark a trecut printr-un divorț urât, își îneacă tristețile în alcool, dar, totuși, încearcă să dea tot ce are mai bun în cazurile extrem de dificile ce par să apară încontinuu. Relația dintre el și Helen se dezvoltă ușor, aproape timid la început, și, trepatat, se transformă într-o furtună, cu bune și cu rele. Helen Grace, pe de altă parte, mi s-a părut ceva mai distantă, ca și cum un zid s-ar fi aflat în mod constant între mine, cititorul, și ea, personajul pentru care trebuia să ovaționez. Acest lucru nu este neapărat ceva rău, am apreciat enorm felul în care a fost conturată: ca un joc de puzzle al cărui piese ți se arată câte una odată. Secretele trecutului său rămân adânc îngropate până la final, uneori m-am întrebat de ce naiba făcea unele lucruri, acțiunile și reacțiile sale păreau uneori reci și lipsite de sentiment, și tocmai din această cauză am găsit-o fascinantă și, poate, unul dintre cele mai intrigante personaje nu doar ale genului polițist. Ce am apreciat foarte mult au fost acele „pagini de jurnal” scrise la persoana I, din perspectiva criminalei în serie, care au făcut ca acțiunile acesteia să aibă sens (bine, cât de mult sens ar avea o serie de jocuri macabre cum au fost cele descrise în carte) și am simpatizat oarecum cu ea. Oricât de mult am detestat-o pe misterioasa femeie, m-am simțit prost pentru tot ce i s-a întâmplat în trecut și nu am fost chiar atât de împotriva sa, cu toate că o merita cu vârf și-ndesat. Iar acesta este semnul distinctiv al unui antagonist remarcabil!

Singurul defect pe care i l-am găsit cărții a fost faptul că se trece foarte rapid de la o perspectivă la alta și, ca rezultat, de multe ori m-am trezit întrebându-mă cine e personajul X sau uitând cu desăvârșire story line-ul său până în acel moment. Aceeași problemă am avut-o și cu Moarte subită a lui J.K. Rowling sau seria Cântec de gheață și foc a lui George R.R. Martin – cărți care mi-au plăcut foarte mult, dar care au suferit puțin din cauza numărului mare de personaje și a schimbării continue a punctelor de vedere.

Ghici cine moare primul este un roman cu o intrigă ingenioasă ce ridică unele semne de întrebare despre natura umană și moralitate, cu o distribuție fantastică și care urlă „CONTINUARE!!!” din toți rărunchii. Mulțumesc Editurii Trei pentru acest roman hipnotizant și abia aștept să citesc volumul următor al seriei, care va apărea în curând și la noi.

Anunțuri

Un gând despre „FIECARE OM ARE O LIMITĂ

  1. Mie mi s-a parut un pic trasa de par identitatea criminalului, avand in vedere unde si-a petrecut ea ultimii ani si cat de repede a reusit sa gaseasca personajele cheie pentru tortura. Motivatiile insa i le-am inteles. Planul macabru atat de bine pus la punct a fost neverosimil spre final.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s