CE E BINE, CE E RĂU?

TITLU: Jumătatea sălbatică (Half life #2)

AUTOR: Sally Green

PUBLICAT DE: Editura Trei

DESCRIERE: După ce şi-a întâlnit tatăl, pe Marcus, temutul Vrăjitor Negru, şi a primit de la acesta cele trei daruri, semnul devenirii unui Vrăjitor cu drepturi depline, Nathan luptă pentru supravieţuire, hăituit de Vânătorii Consiliului şi mânat constant de dorinţa de a-l regăsi pe Gabriel şi de-a o salva pe Annalise. Adevărata provocare însă este să înveţe să-şi controleze Darul proaspăt descoperit, latura sălbatică a sinelui, sursa unei puteri ce ameninţă să spulbere totul în calea ei. Iar miza nu e numai propriul său destin, ci destinul întregii lumi a Vrăjitorilor.

RECENZIE:

Primul volum al trilogiei Half life a fost o surpriză plăcută pentru mine. Atmosfera sumbră, punctul de vedere unic al protagonistului și personajele frumos conturate din Jumătatea rea au făcut ca Jumătatea sălbatică să devină una dintre cele mai așteptate cărți ale anului 2015 pentru mine. Continuarea aventurilor lui Nathan nu dezamăgește, autoarea reușind să păstreze elementele care au contribuit la unicitatea primei cărți și, uneori, să le eleveze. Însă au existat și câteva lucruri care nu mi-au plăcut chiar atât de mult. Voi discuta mai în amănunt despre ce am apreciat și ce nu am apreciat la carte imediat.

Vânat de Vrăjitorii Albi, urât de Vrăjitorii Negri, Nathan se află într-o continuă fugă. Doar că de acestă dată se confruntă cu o nouă problemă: Darul primit de la tatăl său la sfârșitul volumului anterior îl face să se transforme într-o creatură căreia nu-i poate controla latura sălbatică. Atunci când îi întâlnește pe Nesbitt, un Semipur Negru, și pe Van, o Vrăjitoare Neagră specializată în poțiuni, Nathan află și de existența unei Alianțe care își propune să lupte pentru egalitatea între Vrăjitorii Negri și cei Albi, dar acest lucru nu se poate realiza decât prin bătălii crunte.

Mi-a plăcut enorm acțiunea alertă a romanului. Nu am avut timp să mă plictisesc, fiecare capitol parcă se evapora sub ochii mei și mă lăsa cu o singură dorință: mai mult! Față de Jumătatea rea, elementul magic este mult mai prezent în acest volum. Fie că vorbim despre poțiuni stranii care permit Vrăjitorilor Negri să doarmă înăuntru fără nicio problemă, despre scurtături fermecate către diverse locuri izolate, sau momentele în care Nathan se lasă pradă firii sale animalice, tot ce ține de supranatural a fost tratat cu mai multă atenție din partea autoarei și acest lucru nu face decât să mă bucure. Să spun că acțiunea e surprinzătoare ar fi o defavoare adusă cărții. Și, dacă vă imaginați că Jumătatea rea a avut un final chinuitor, stați să citiți Jumătatea sălbatică! Așteptarea până când ultimul volum, Half lost (Jumătatea pierdută???), își va face apariția pe rafturile librăriilor pare la un milion de ani distanță.

Evoluția lui Nathan nu e una surprinzătoare, pe alocuri se simte că stagnează, însă rămâne la fel de fascinant ca și în primul volum. Ura pe care acesta o simte față de cei care i-au greșit și care îl alimentează constant îi conferă motivație și îl împinge spre cele mai nebănuite decizii. Acest sentiment continuu de nesiguranță te acaparează și pe tine, cititorul, te pune în papucii protagonistului și face imposibil să-ți dai seama de ce se va întâmpla în continuare.

Și, așa cum îi stă bine unei continuări care se respectă, avem parte de o nouă suită de personaje. Nesbitt și Van, cei mai noi aliați ai lui Nathan, sunt de-a dreptul fascinanți și o adiție excelentă pentru trilogie. Nesbitt aduce un strop (necesar, aș spune eu) de comic în tot acest ocean de negură și sentimente sumbre, replicile sale reușind să-l enerveze la culme pe Nathan și, în același timp, să-mi smulgă câteva zâmbete. Van, pe de altă parte, e opusul lui Nesbitt: fascinantă și misterioasă, cu abilități de strateg înnăscute, ea este una dintre cele mai de preț adiții ale cărții. Descrierea pe care Nathan i-o face la început stârnește interesul și te face să realizezi că această Vrăjitoare Neagră ascunde mai multe secrete decât ți-ai putea închipui.

Reîntâlnim și o parte din personajele din Jumătatea rea, cel mai mult ieșind în evidență Gabriel. Acesta are parte de un portret chiar mai bun decât al protagonistului, unul mai complet, dar nici el nu evoluează decât foarte puțin de-a lungul cărții. Sentimentele pe care Gabriel le nutrește pentru Nathan nu sunt deloc explicate și par un fel de fan service făcut de autoare. Marcus, tatăl lui Nathan și cel mai periculos Vrăjitor Negru, apare incredibil de puțin în carte (chiar dacă fiul său spune că au petrecut suficient timp împreună și a ajuns să-l cunoască extrem de bine), la fel ca și Mercury, una dintre antagoniste, sau frații lui Nathan: Arran și Jessica.

Aici apare una dintre problemele cărții: în mare parte, se concentrează pe o expediție inutilă a protagonistului și acoliților săi și nu are suficient timp încât să-și dezvolte personajele secundare (pe cele interesante, cel puțin) așa cum trebuie. La sfârșit își fac apariția niște întorsături de situație foarte faine, dar nu au impactul necesar din cauza acestei dezvoltări insuficiente a unor personaje.

Iar acum, partea cea mai frustrantă la Jumătatea sălbatică: Annalise. Mai mult de jumătate din carte este dedicată găsirii și salvării ei, deoarece Nathan crede că ea este sufletul său pereche și așa mai departe. Dar nu asta e partea proastă. Scenele dintre Nathan și Annalise sunt chinuitoare, nu există niciun fel de chimie între cei doi, iar Annalise lasă mai mereu impresia că locul ei nu e în lumea aceea, că e în plus. Ceea ce înseamnă că am pierdut degeaba 200 de pagini, când am fi putut să le petrecem cu unele personaje mai interesante.

Una peste alta, cu tot cu puncte tari și puncte slabe, Jumătatea sălbatică merită citită. Cartea lui Sally Green e un amalgam de senzații tari, acțiune alertă și turnuri impredictibile aproape la fiecare pas. Mulțumesc Editurii Trei pentru șansa de a citi această continuare extrem de entertaining!