AL PATRULEA ACT: AGLOMERAȚIE

TITLU: Festinul ciorilor (Cântec de gheață și foc #4)

AUTOR: George R.R. Martin

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: După lupte grele şi trădări fatale, cele şapte puteri care îşi disputau Westeros s-au nimicit una pe alta şi au ajuns la un pact îndoielnic. Sau aşa ar părea… Odată cu moartea monstruosului rege Joffrey, regenta Cersei conduce din Debarcaderul Regelui. Înfrângerea lui Robb Stark îi descurajează pe rebelii din Nord şi familia lui se împrăştie ca seminţele pe un pământ neroditor în tot regatul. Nu mai există decât puţine pretenţii legitime la Tronul de Fier, iar acestea sunt în mâinile celor fie prea slabi să le obţină, fie aflaţi pe meleaguri îndepărtate. Războiul care altădată fierbea în tot ținutul se stinge acum. Dar, ca după fiecare conflict, nu trece mult şi supravieţuitorii, renegaţii şi hienele se adună şi rod oasele învinşilor chiar înainte ca moartea să îi cheme la ea. În cele Şapte Regate, ciorile încep să se strângă la un banchet de cenuşă, se leagă planuri îndrăzneţe şi se nasc noi alianţe. Este timpul înţelepţilor şi ambiţioşilor, al înşelătorilor şi al puternicilor care vor obţine îndemânarea, puterea şi magia de care au nevoie pentru a supravieţui timpurilor întunecate ce se aştern în faţa lor. E vremea nobililor şi a plebei, a soldaţilor şi a vrăjitorilor, a asasinilor şi a învăţaţilor să se adune şi să-şi pună la bătaie averile… şi vieţile. La festinul ciorilor mulţi sunt invitaţi, dar puţini sunt cei care părăsesc în viaţă banchetul. Al patrulea volum din saga Cântec de gheaţă şi foc, Festinul ciorilor continuă o poveste pasionantă, cu urzeli greu de desluşit şi crunte vărsări de sânge. La vremuri grele, după un război de proporții inimaginabile, setea de putere supremă, obţinută cu orice preţ, declanşează lupte îngrozitoare, din care numai ciorile pot ieşi învingătoare.

RECENZIE:

Am așteptat cu sufletul la gură continuarea Iureșului săbiilor, una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit până acum (și nu doar din genul fantasy). Eram cum nu se poate mai curios de noile turnuri de situație specifice lui Martin. Îmi era dor de cele câteva personaje pe care am ajuns să le îndrăgesc (cele care nu au avut parte de un destin deja specific ținutului Westeross), dar și de cele pe care iubesc să le urăsc! Cel mai mult voiam să văd cum avea să-și plaseze autorul pionii în acest volum, când tabla de joc pare mai întortocheată ca niciodată. Din păcate, speranțele mele s-au năruit mai ceva ca un castel din cărți de joc imediat după ce am trecut de primele 100 de pagini ale cărții.

Cel mai mult m-a deranjat felul în care Martin a construit acțiunea în acest al patrulea roman al seriei, bazându-se foarte puțin pe vechile personaje și introducând o nouă suită de oameni din perspectiva cărora înțelegem ce se întâmplă în Cele Șapte Regate. Dacă până acum, Cersei ori Sam erau personaje secundare, bine conturate, dar care apăreau în umbra celor care dictau regulile jocului, în Festinul ciorilor aceștia devin principalele puncte de interes. Însă, în afara lor, facem cunoștință cu noi membri ai familiei Greyjoy și o suită de alte personaje care nu fac altceva decât să complice și mai mult lucrurile cu acțiunile lor.

De multe ori, apreciez când un autor introduce personaje noi, dar George R.R. Martin a dus treaba asta la un cu totul alt nivel. Aproape fiecare „față nouă” din acest volum a reușit să mă scoată din sărite și să-mi distragă atenția de la ceea ce era cu adevărat important. Bine, în toată cartea nu s-au întâmplat chiar atât de multe lucruri interesante și, când lucrurile au început să se agite spre sfârșitul volumului, era deja prea târziu. Festinul ciorilor mi s-a părut o cauză pierdută imediat după ce Jon Snow a dispărut din peisaj, iar Tyrion și Daeneys nici măcar nu și-au făcut apariția.

Au existat și unele părți bune. Capitolele scrise din perspectiva lui Cersei mi-au făcut deliciul, oferindu-mi o șansă rară de a pătrunde în mintea unui personaj pe care-l credeam lipsit de scrupule până atunci și să-l văd într-o cu totul altă lumină. Despre Jaime mi-am făcut o părere din volumul precedent, o părere pe care mi-o mențin până în ziua de azi. Cele câteva intervenții ale lui Sam, Arya sau Brienne au fost și ele cum nu se poate mai potrivite, iar schimbarea de atitudine a Sansei au transformat-o din cel mai plictisitor personaj, într-unul dintre cele mai intrigante.

Chiar dacă Festinul ciorilor nu a constat în totalitate numai din momente plictisitoare, cele care sunt prezente printre paginile cărții reușesc să arunce o umbră greu de înlăturat. Absența celor mai îndrăgite personaje din întreaga serie, intrigile noi ale familiei Greyjoy și dimensiunile considerabile ale volumului fac din această a patra parte a sagăi fantasy un volum greu de citit, pe care până și cei mai înrăiți fani ai seriei îl consideră cel mai puțin reușit.

Totuși, merită lecturat măcar pentru a descoperi noile perspective prin care sunt văzute unele dintre cele mai detestate personaje din istoria literaturii.

RATING: 6/10