Jocul Final e real. Jocul Final are loc acum.
Pământ. Acum. Astăzi. Mâine.
Jocul Final e real, Jocul Final a început.
Viitorul e nescris.
Ce va fi va fi.
12 Jucători. Tineri, dar din seminţii străvechi. Din care se trage toată omenirea. Şi care au fost create şi alese cu mii de ani în urmă.
De atunci jucătorii se pregătesc neîncetat. Nu au puteri supranaturale.
Niciunul nu poate să zboare, să transforme plumbul în aur sau să-şi vindece rănile. Când le sună ceasul, Jucătorii mor. Mor ei, murim şi noi.
Jucătorii sunt moştenitorii Pământului şi ei trebuie să rezolve Marea Enigmă a Salvării. Unul dintre ei trebuie să reuşească, altminteri vom pieri cu toţii.
Citeşte cartea.
Găseşte indiciile. Descifrează enigma.
Există un singur câştigător.
Jocul Final e real.
Jocul Final a început.
În Endgame. Jocul Final: Convocarea, volumul 1 al trilogiei Endgame, ești martor la căutarea primei Chei dintre cele trei care vor salva lumea. În paginile romanului este înscrisă o enigmă, pe care ești invitat să o dezlegi.
Oare exuberanţa va învinge puterea?
Prostia va fi mai presus de bunătate?
Lenea va birui frumuseţea?
Învingătorul va fi bun sau rău?
Există un singur mod de a afla.
Jucaţi.
Supravieţuiţi.
Descifraţi.
Oameni ai Pământului.
Jocul Final a început.
Sună bine, nu? Împreună cu Editura Trei, vă invit la concurs! Puteți câștiga unul din cele 3 exemplare din Endgame. Jocul final: Convocarea de James Frey și Nils Johnson-Shelton urmând link-ul de mai jos. 3 cărți, 3 câștigători! Concursul se va desfășura în perioada 05 – 19.11.2014. Prezentarea proiectului Endgame o găsiți aici. Succes tuturor!
Reblogged this on The Sagittarius Books and commented:
Un concurs pe blogul https://razvantimar.wordpress.com/
Mulțumesc de share și mult succes!!!
Cu placere si multumesc si eu!Si succes tuturor!
Mulțumim, Răzvan, pentru posibilitatea de a câștiga această carte. Dacă nu te superi, te-aștept și pe blogul meu: http://www.falled.blogspot.ro/. Am două concursuri active, atractive zic eu, plus un concurs pe pagina de FB unde poți câștiga cele două volume din „Festinul ciorilor”: https://www.facebook.com/WhiteFiles/posts/408898332593203.
Ei, cum sună? Mersi!
PS: Am făcut tot ce-i acolo, sper că-i bine. Succes!
Mulțumesc, Andrei! Majoritatea cărților pe care le oferi la concursuri le am deja, dar te pot ajuta cu un follow 😀
Haha, mă bucur că împărtășim aceeași plăcere pentru cărți. Mulțumesc pentru follow-ul eventual, și eu te umăresc (muahahaha). Mult succes, așeptăm cu sufletul la gură câștigătorii!