ISTORIA SE REPETĂ

TITLU: Harry Potter și camera secretelor (Harry Potter #2)

AUTOR: J.K. Rowling

PUBLICAT DE: Editura Egmont

DESCRIERE: Harry Potter este al doilea an la Hogwarts, Școala de Magie, Farmece și Vrăjitorii. Habar nu are că și anul acesta va fi la fel de plin de evenimente neașteptate… „Cel de-al doilea roman a lui Joanne Rowling este la fel de amuzant, înspăimântător și neașteptat, ca și primul.”

RECENZIE:

Harry Potter și camera secretelor a fost prima carte pentru care m-am trezit dis de dimineață într-o vacanță doar ca să o termin. Pentru multă vreme a fost cartea mea preferată, asta pentru că reușește să-și întreacă predecesorul prin și mai multă acțiune, doze mai mari de suspans și umorul caracteristic școlii Hogwarts.

Dacă primul volum a fost o indroducere uimitoare în lumea magică imaginată de Rowling, Camera secretelor surprinde prin felul în care povestea se complică și apar unele elemente extrem de importante pentru restul seriei.

Harry Potter și camera secretelor începe cu cea de-a douăsprezecea aniversare a lui Harry, aniversare ignorată de unchii săi din cauza unei întâlniri foarte importante (nu că i-ar fi acordat o prea mare importanță în alte situații). Harry primește niște avertismente cel puțin ciudate din partea lui Dobby, un spiriduș de casă (și personajul meu preferat din serie), care îl imploră să nu se întoarcă la Hogwarts. O serie de evenimente neobișnute au loc, vina cade asupra micului vrăjitor, iar lui Harry i se interzice să meargă la școală. Este salvat în ultima clipă de Ron și frații lui, iar împreună își petrec restul vacanței acasă la familia Weasley. Al doilea an la Hogwarts se dovedește la fel de magic și neprevăzut ca și primul, doar că pericolul este mai palpabil și nici chiar personajele principale nu sunt în siguranță. După ce pe un perete apare mesajul „Camera secretelor a fost deschisă! Dușmani ai moștenitorului, feriți-vă!”, unii elevi ai școlii sunt ținte sigure ale creaturii care bântuie pe coridoarele luminate de torțe ale Hogwarts-ului, iar Harry este învinuit pentru toate.

Nu am iubit cartea asta de la început, a durat ceva până am fost în stare să diger toate lucrurile care se întâplau și la sfârșit am întors ultima pagină cu un zâmbet enorm pe chip și mulțumit de mine că am reușit să mai citesc o carte (aveam 11 sau 12 ani pe atunci, așa că până și o carte de 200 de pagini mi se părea o realizare incredibilă). Despre acțiune spun doar că e uimitoare, iar felul în care Rowling leagă piesele între ele la sfârșit astfel încât să creeze o imagine completă, dar în același timp fragmentată, din care simți că lipsește ceva, merită toate laudele.

Ca de obicei, personajele sunt o plăcere de urmărit. Curajul nebun al lui Harry amestecat cu inteligența lui Hermione și comportamenul ușor naiv și glumeț al lui Ron sunt atracțiile seriei, dar în acest volum și-a făcut apariția cineva special, care a furat spectacolul. Dobby, spiridușul de casă, este și în ziua de azi personajul meu preferat din serie, daorită firii sale generoase, amuzante și a modului în care, deși mai mult i-a îngreunat viața, l-a ajutat pe Harry și a vrut să-l știe în siguranță. Exact ca un părinte iubitor.

Singurul mare defect pe care i l-am găsit cărții este faptul că are prea puține pagini. Cred că aș fi putut citi încă un volum numai despre Lockhart și născocirile sale, fără să mă plictisesc. Foarte important în contextul seriei, deși am impresia că multă lume tinde să-l ignore, al doilea roman al serei Harry Potter primește din partea mea un 9/10.