VÂNĂTORI DE UMBRE ÎN STIL VICTORIAN

ingerul_mecanic

TITLU: Îngerul mecanic (Dispozitive infernale #1)

AUTOR: Cassandra Clare

PUBLICAT DE: Editura Leda

DESCRIERE: Tessa Gray, o adolescentă de şaisprezece ani, traversează oceanul pentru a-şi găsi fratele. Destinaţia ei este Anglia, în plină epocă victoriană, dar ceva terifiant o aşteaptă în Lumea de Jos a Londrei, unde vampiri, vrăjitori şi alte creaturi supranaturale bântuie străzile iluminate cu gaz. Numai vânătorii de umbre, războinici hotărâţi să scape lumea de demoni, menţin cât de cât ordinea în acest haos. Răpită de misterioasele Surori Întunecate, membre ale unei organizaţii secrete numite clubul Pandemonium, Tessa află curând că ea însăşi face parte din Lumea de Jos şi că este posesoarea unui talent rar: puterea de a se transforma, după propria-i voinţă, într-o altă persoană. Însă Magistrul, o figură misterioasă care conduce clubul, nu se va da în lături de la nimic pentru a face ca puterea Tessei să-i aparţină. Fără prieteni şi hăituită, Tessa se refugiază la vânătorii de umbre de la Institutul din Londra, care jură să-i găsească fratele dacă ea îşi va folosi puterea pentru a-i ajuta. Tessa descoperă că e fascinată, în aceeaşi măsură, de doi prieteni buni: James, a cărui frumuseţe fragilă ascunde un secret mortal, şi Will, cel cu ochi albaştri, ale cărui stări de spirit schimbătoare, alături de o ironie caustică îi ţin pe toţi la distanţă… pe toţi în afară de Tessa. Pe măsură ce căutarea lor îi atrage tot mai adânc în inima unei urzeli oculte care ameninţă să-i distrugă pe vânătorii de umbre, Tessa îşi dă seama că ar putea fi nevoită să aleagă între a-şi salva fratele şi a-şi ajuta noii prieteni să salveze lumea… şi că dragostea poate fi cea mai periculoasă magie.

RECENZIE:

Anul trecut am citit o parte din prima serie scrisă de Cassandra Clare, și anume Instrumente mortale. Nu am fost fascinat de lumea vânătorilor de umbre și am avut unele probleme cu aceste cărți, în special cu protagoniștii care mi s-au părut extrem de enervanți (mai ales Clary). Dacă ar fi să le fac câte o scurtă prezentare, ar suna cam așa: Orașul oaselormeh, Orașul de cenușă – categoric mai bun, Orașul de sticlă – încet la început, dar încântător spre sfârșit și Orașul îngerilor căzuți – deloc necesar sau, și mai bine, oh, God, why? Nu știam sigur dacă seria Dispozitive infernale avea să-mi placă sau nu, dar toată lumea părea să laude această trilogie și să spună că e mai bună decât Instrumentele.

Părerea mea? Da, Dispozitivele mi-au plăcut mai mult decât Instrumentele, și asta după ce am citit doar o parte a trilogiei începute cu Îngerul mecanic.

Acțiunea cărții este destul de bine surprinsă în descrierea oficială a editurii (prea bine, aș spune eu), așa că mai nimic din ce aș putea menționa într-o scurtă prezentare nu ar putea cuprinde elemente noi, de care să nu fi citit deja în partea de DESCRIERE a recenziei, așa că trec direct la părerile mele.

Am tot citit cuvinte de laudă la adresa cărții, dar nu mi-am închipuit că avea să-mi placă atât de mult încă de la prolog. Acțiunea e pur și simplu uimitoare și, chiar dacă a avut unele momente mai domoale, per total am avut impresia că întreaga carte a fost incredibil de alertă. Am apreciat foarte mult detaliile subtile pe care Cassandra Clare le-a introdus în carte, astfel creând o punte de legătură între seriile sale. Menționarea Conclavului, a Institutului din New York, ba chiar și scurta prezentare făcută de Henry unei mașinării la care lucra mi-au adus zâmbetul pe buze.

Deși Tessa era, la rândul ei, o prezență nouă în această Lume de Jos, plină de tot felul de creaturi supranaturale, am simțit că și-a acceptat nou descoperita natură cu mai multă ușurință și înțelepciune decât Clary, ba chiar s-a documentat singură în legătură cu multe dintre elementele fantastice (mulțumită Codexului) și, astfel, paragrafele în care alte personaje trebuiau să-i explice cum stă, de fapt, treaba au fost reduse substanțial. Apreciez acest lucru deoarece, altfel, Îngerul mecanic ar fi ajuns doar o repovestire a Orașului oaselor, plasată în altă epocă.

Și acum, personajele. Recunosc că la început m-am temut că aveau să fie doar niște copii șterse ale celor din Instrumente și că autoarea s-a folosit de personalitățile celuilalt grup de vânători de umbre pentru a-l crea și pe acesta. Spre surprinderea mea, singura paralelă pe care am tras-o a fost între Jessamine și Isabelle, restul mi s-au părut foarte diferite de vânătorii din New York. Tessa e, per total, un personaj mai puternic decât Clary. Spre deosebire de protagonista din Instrumente mortale, Tessa nu face greșeli din pură prostie (na, am spus-o!) și nu se teme să se avânte în situații periculoase de dragul persoanelor iubite (și nu din pură prostie). Will și Jem au fost frumos conturați, deși inevitabilul triunghi amoros dintre ei și Tessa a fost enervant, cu toate că abia i se zăresc laturile în acest volum. Will s-a asemănat puțiiin de tot cu Jace, dar parcă nu a fost chiar atât de enervant precum cel din urmă. Desigur, îi cade cu tronc Tessei și îi vedem multiplele laturi ale personalității pe parcursul cărții: uneori e șarmant, alteori rece, îi place să glumească dar poate fi extrem de serios dacă situația o cere. Toate acestea se bat cap în cap și m-au făcut să fiu mai curios în legătură cu personajul decât aș fi fost în general și să-mi doresc să-i aflu povestea. Jem, pe de altă parte, este exact opusul lui Will, cu toate că sunt prieteni foarte apropiați. Pe tot parcursul lecturii am simțit că Jem era înconjurat de o aură care îl făcea fragil și că din această cauză reușea să fie bun și blând cu toată lumea, inclusiv cu Will.

Ca puncte slabe aș menționa antagonistul și faptul că e destul de previzibil în majoritatea acțiunilor lui. În mod special, identitatea lui nu a fost o surpriză foarte mare sau o dezvăluire șocantă. Nu știu de ce, dar m-am așteptat ca Magistrul să fie cine era încă de la primele pagini. Singurul lucru care m-a luat prin surprindere a fost mârșăvia unei alte persoane.

Îngerul mecanic a fost o lectură încântătoare, în proporție de 90% surprinzătoare și are din partea mea 9/10. Dacă aveți de ales între cele 2 serii, mergeți pe Dispozitive.

Anunțuri

5 gânduri despre „VÂNĂTORI DE UMBRE ÎN STIL VICTORIAN

  1. Da, exact asa a fost si in cazul meu. Eu am citit doar Orasul Oaselor si mi-a fost de ajuns, cred ca sfarsitul demn de o tenelovela mi-a pus capac. :)) Dar cu Ingerul mecanic a fost altfel, chiar mi-a placut, actiunea n-a mai fost atat de alerta, iar personajele pareau sa aiba mai multa minte. Astept sa mai scurtez din lista de carti necitite pe care le am in biblioteca si sa-mi cumpar volumul 2.

    • Cred că am avut eu așteptări prea mari de la Orașul oaselor de nu mi-a plăcut chiar atât de mult, însă te-aș sfătui să nu renunți la serie (cel puțin prima trilogie), pentru că lucrurile vor deveni extrem de interesante în Orașul de cenușă și Orașul de sticlă. De volumul 4 nu mai zic nimic, din aproape 400 de pagini doar vreo 20 de la sfârșit mi s-au părut cât de cât ok. Dispozitivele au fost o surpriză plăcută și nu regret că am hotărât să le citesc. Sunt pe la pagina 150 din Prințul mecanic și pot spune că farmecul seriei crește cu fiecare pagină. Să-mi lași o părere și despre volumul 2 după ce îl citești 😀

  2. Pingback: SUFLETE ȘI MECANISME | răzvan's bookshelf

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s