SCÂNTEIA CARE DECLANȘEAZĂ REVOLUȚIA

sfidarea

TITLU: Sfidarea (Jocurile foamei #2)

AUTOR: Suzanne Collins

PUBLICAT DE: Editura Nemira

DESCRIERE: Katniss și Peeta au caâștigat împreună sângeroasele Jocuri ale Foamei, sfidând pentru prima oară în istorie regulile impuse de Capitoliu. Reveniți în Districtul 12, după toate încercările înfruntate, convinși că au câștigat o viață sigură și decentă pentru ei și familiile lor, speră că va urma o lungă perioada de pace. Dar, în timp ce Katniss și Peeta parcurg obligatoriul Tur al Învingătorilor, apar zvonuri despre o revoltă printre locuitorii districtelor. Iar în ochii conducătorilor, ei sunt sursa acestei rebeliuni. Dacă nu vor reuși să convingă națiunea Panemului că sunt în continuare îndrăgostiți nebunește, consecințele ar putea fi dezastruoase…

RECENZIE:

Jocurile foamei m-a luat prin surprindere pentru că, deși am văzut filmul și mi-a plăcut (dar nu am fost înnebunit după el), mă așteptam la o lectură greoaie și nicidecum la fel de alertă precum s-a dovedit a fi. Îmi făceam probleme că nu aveam să mă bucur de carte din câteva motive, cele mai importante fiind că știam, în mare, cum avea să se desfășoare acțiunea și pentru că era primul roman distopic pe care urma să îl citesc. Vă imaginați cât de nerăbdător am fost să pun mâna pe Sfidarea, imediat după ce am terminat primul volum al trilogiei imaginate de Suzanne Collins, mai ales pentru că toți fanii seriei erau de acord într-o privință: Sfidarea e cel mai bun roman din serie. Și chiar că nu i-am putut contrazice de această dată!

Sfidarea începe imediat după ce Katniss și Peeta se întorc, victorioși, în Districtul 12. Fiind câștigători ai celei de-a 74-a ediție a Jocurilor, cei doi au parte de unele privilegii din partea Capitoliului, dar asta nu îi împiedică să resimtă povara luptelor pe viață și pe moarte din arenă. Cel mai mult pare a suferi Katniss, deoarece unele pierderi au însemnat mai mult pentru ea decât pentru Peeta, și se trezește mereu din coșmaruri teribile în care își amintește ororile la care au fost supuși de către Capitoliu. Lucrurile nu stau prea bine nici pentru nemilosul dictator, președintele Snow, deoarece în majoritatea districtelor lucrurile scapă de sub control, iar el o învinuiește pe Katniss pentru tot ce se întâmplă. După ce primește o vizită din partea președintelui, Katniss pleacă, împreună cu Peeta, Haymitch, mentorul lor și  fabuloasa Effie în Turneul Triumfal, un tur al celor 12 Districte în care cei doi trebuie să convingă oamenii că nu s-au prefăcut în arenă și că sunt, cu adevărat, îndrăgostiți. Lucrurile o iau cu adevărat razna atunci când, pentru a 75-a ediție a Jocurilor, numită Jubileul Pacificării, regulile se schimbă, iar Katniss se trezește din nou aruncată în cel mai îngrozitor coșmar al său.

Sfidarea e un roman care se citește cu sufletul la gură, fără pauze, deoarece acțiunea e atât de uimitoare și se întâmplă atât de multe lucruri pe parcursul capitolelor, încât până și o pauză de 5-10 minute ar părea prea mult. Nu știu cum a reușit, dar cert e că Suzanne Collins a făcut din Sfidarea nu doar o continuare bunicică a Jocurilor foamei, ci acea continuare, un roman care, cred eu, va rămâne pentru multă vreme un exemplu despre cum trebuie scris un sequel. Mizele sunt mai mari ca oricând, pericolul pândește la orice oră, iar personajele și așa bine conturate din primul volum primesc noi retușuri care le fac să pară și mai reale, și mai umane.

Katniss nu mai e fata speriată din Districtul 12, cea pe care toți o ignoră, ci devine un adevărat simbol al speranței într-un viitor mai bun și își intră surprinzător de bine în rol. Nici Peeta nu mai e băiatul brutarului, povara celorlalți; el are parte de cea mai frumoasă dezvoltare și ajunge un pion de temut în lupta pentru supraviețuire în special datorită inteligenței și charismei sale. Dintre personajele noi, mi s-a părut că au ieșit în evidență Finnick și Johanna, deoarece au avut de jucat cele mai importante roluri în ultima treime a cărții. În rest, președintele Snow e la fel de impozant și amenințător, Effie e ceva mai extravagantă, iar pe Haymitch ajungem să-l cunoaștem mai bine și să-i înțelegem acțiunile.

Singura mea problemă cu romanul a fost prezența lui Gale. Personajul lui mi s-a părut slab conturat, nu a dat dovadă de vreo calitate surprinzătoare care să îl facă să iasă în evidență, singurul lui rol în toată povestea a fost acela de a fi acolo pentru obligatoriul și atât de enervantul triunghi amoros de care scriitorii par să nu se poată dezlipi în ultima vreme. Dacă Gale nu ar fi existat, povestea nu ar fi avut nicicum de suferit și ne-ar fi scutit de povara unei părți care nu era neapărat necesară.

Nu pot să-i dau cărții decât 10/10. A fost, cu adevărat, o lectură memorabilă și nici măcar micul defect precizat mai devreme nu mă poate opri să nu ador Sfidarea. După cum știți, romanul a fost ecranizat la sfârșitul anului trecut și, dacă ar fi să compar cartea cu filmul, mi-ar fi imposibil să mă decid care mi-a plăcut mai mult. Ambele sunt perfecte.

Off topic: în sfârșit am apucat să completez o rubrică pe care am cam evitat-o, așa că dacă doriți să mă cunoașteți mai bine, vă invit să citiți mica încercare de a vorbi despre mine din secțiunea DESPRE.

Anunțuri

5 gânduri despre „SCÂNTEIA CARE DECLANȘEAZĂ REVOLUȚIA

  1. Volumul al doilea a fost și în opinia mea, cel mai bun din cele trei 😀 Mi-a plăcut cum a evoluat Peeta, Katniss se anunța încă din primul volum un personaj puternic, iar Gale, păi, Gale. Liam Hemsworth. :)) În comparație cu filmele, pot să spun că primul film nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, în schimb al doilea, cam echivalează cu cartea, dar nu în totalitate. Cartea e mai bună, orice ar fi 🙂

  2. Și mie mi s-a părut că Sfidarea a fost cel mai bun volum din serie și filmul a fost clar mult mai bun decât primul, dar mi se pare interesant că față de triunghiul amoros, punctul meu de vedere este diametral opus față de al tău: mie Peeta mi s-a părut în plus încă din volumul I și părerea mea nu s-a schimbat până la final. E adevărat că povestea în sine ar fi avut de suferit fără el, însă pentru toți din jurul său, mi s-a părut o povară inutilă. Eu sincer l-aș fi vrut mort 🙂 Gale, în schimb, mi s-a părut că a fost mereu acolo ca s-o sprijine pe Katniss și misiunea lui era cu atât mai dificilă pentru că el nu fusese în jocuri, dar chiar și așa, încerca să-i fie alături… Abia aștept să văd ce o să ai de spus despre cei doi băieți după ce citești și volumul 3 🙂

    De asemenea, ai primit o leapșa de la mine, dacă ai chef de ea 🙂 -> http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.ro/2014/07/leapsa-summer-in-bag-of-books.html

    • Eu, de obicei, încerc să evit părțile „drăgăstoase” a o carte și să mă concentrez pe acțiune. Iar când vine vorba de triunghiuri amoroase… Nu mai zic nimic :))) Dar mi s-a părut ciudat că în cazul cărților ăstora m-am trezit că sunt în favoarea lui Peeta (nu chiar de la început, cred că odată cu acest volum) și că pe Gale nu l-am suportat nicicum. Mereu când apărea în peisaj și gândurile lui Katniss se îndreptau spre el. Am citit și al treilea volum și tot nu mi-am schimbat părerile :))) Mulțumesc frumos pentru leapșa, ești deja a treia persoană de la care am primit-o, sper că azi reușesc să o fac.

  3. Pingback: UN FINAL GRĂBIT | răzvan's bookshelf

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s